Locale, Stiri, Stiri Apuseni

Zlatna – Un bărbat este cercetat penal pentru delapidare, abuz în serviciu și refuz nejustificat de a prezenta documentele legale anchetatorilor

La data de 8 august 2019, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sprijiniți de polițiștii din Zlatna, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat două percheziții la domiciliul unui bărbat din Zlatna și la sediul societății administrate de acesta. 

Din cercetări a rezultat că, în perioada 2014-2018, bărbatul, având calitatea de administrator și asociat al unei societăți comerciale specializată în comerțul cu material lemnos, cu rea credință ar fi ascuns față de asociatul său și față de organele fiscale, situația economică reală a societății, refuzând sistematic să comunice și să pună la dispoziția  ANAF și a organelor de poliție informații și documente financiar-contabile aparținând societății. 

Totodată, acesta ar fi vândut diferite bunuri ce au aparținut societății, iar sumele de bani obținute din aceste vânzări le-ar fi folosit în interes personal, tranzacțiile nefiind evidențiate în actele contabile ori în alte documente legale a firmei. Din verificări a rezultat că, până la începutul anului 2017, bărbatul și-ar fi însușit, pe nedrept, suma de 159.000 lei. 

Cu ocazia perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat documente de evidență contabilă, care vor fi supuse unei expertize economico – financiare. 

Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  delapidare, abuz în serviciu și refuz nejustificat de a prezenta documentele legale în scopul împiedicării verificărilor financiare.

Distribuie Acum

9 august 2019

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALBA ALBA
Despre Noi

Platforma Media Alba,
arie de acoperire tot județul Alba .
Platforma cuprinde:

Radio Hit FM Alba Regional
Radio Hit Fm din Apuseni
Ziarul Apulum
Revista Alba100%
Ziarul Sebesanul
Ziarul De Aiud
Ziarul Blajeanul
Ziarul Cugireanul
Ziarul Motilor
Anunturi Negociat.ro
PMAB

12 pagini de social media.
Informațile live, sunt destinate celor 340.000 de locuitori ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite.




Site-uri Partenere
Radio Alba apartamente de vanzareCentrale Electrice
Scrie-ne pe Messenger
Loading...