ALBA
Actualitate, Evenimente, Stiri, Stiri Aiud, Stiri Apuseni, Stiri Blaj, Stiri Cugir, Stiri Ocna Mures, Stiri Sebes, Stiri teius

Ziua Poliției Române 2019 – Calendarul manifestărilor organizate de IPJ Alba

În perioada 18 – 25 martie 2019, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba organizează o serie de manifestări cultural – educative şi sportive, pentru aniversarea, la data de 25 Martie a Zilei Poliţiei Române.

Continuând tradiţia ultimilor ani, poliţiştii vor desfăşura activităţi de promovare a profesiei de poliţist. „Caravana promovării profesiei de poliţist” va trece, în acest an, şi pe la elevii din mediul rural. Au fost planificate activităţi la şcolile gimnaziale din Mihalţ, Sântimbru, Galda, Vinţu de Jos şi Săliştea, elevii urmând a se întâlni cu poliţişti ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi ai structurilor de poliţie rutieră, ordine publică, resurse umane, prevenire a criminalităţii şi proximitate, de la care vor putea afla ce presupune munca de poliţie dar şi cum pot deveni poliţişti.

Totodată, poliţiştii din mediul urban şi din mediul rural vor participa la întâlniri cu preşcolarii şi elevii şi vor dezbate, împreună cu aceştia, teme privind protejarea patrimoniului şi prevenirea victimizării din infracțiuni şi accidente rutiere.

În data de 25 martie, începând cu ora 10.00, cu sprijinul Casei de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, în parcul din faţa acestei instituţii, poliţiştii din structurile operative dar şi criminaliştii îşi vor prezenta mijloacele de intervenţie şi vor sta de vorbă cu tinerii care vor alege să petreacă o parte din timpul lor, alături de poliţişti.

Începând cu aceeaşi oră, în holul Casei de Cultură a Studenţilor, vor putea fi admirate 22 de cărţi de literatură română, purtând autografele autorilor lor, aflate în colecţia comisarului şef Cristian Mureşan, pasionat de romanele româneşti de dragoste şi colecţionar de cărţi ce poartă dedicaţia autorilor.

În acelaşi spaţiu, subinspector de poliţie Pienariu Georgina, din cadrul Serviciului Criminalistic îşi va expune colecţia de lucrări grafice.

Începând cu ora 11.30, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, va avea loc festivitatea aniversară, în cadrul căreia vor fi făcute avansările în gradul profesional următor şi care va fi urmată de un spectacol artistic, realizat de către Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne şi susţinut de artişti, angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, majoritatea laureaţi ai Festivalului Naţional al Artiştilor Amatori din MAI şi de invitaţii acestora.

Poliţiile municipale şi orăşeneşti vor organiza activităţi de promovare a profesie de poliţist, activităţi informativ – preventive, concursuri adresate copiilor, dar şi acţiuni de tipul „Ziua Porţilor Deschise”.

În plus, în perioada premergătoare datei de 25 martie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba organizează competiţii sportive (table, tenis, şah, biliard şi fotbal) la care vor participa, pe lângă angajaţi ai inspectoratului şi reprezentanţi ai instituţiilor de colaborare.

Pentru organizarea acestor manifestări, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba este sprijinit de Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, asociaţiile poliţiştilor „Apulum Pol” şi „Corpul Naţional al Poliţiştilor Alba” precum şi de „Dinamo” şi Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea I Alba.

Distribuie Acum

19 martie 2019

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

#
Despre Noi

Platforma Media Alba,
arie de acoperire tot județul Alba .
Platforma cuprinde:

Radio Hit FM Alba Regional
Radio Hit Fm din Apuseni
Ziarul Apulum
Revista Alba100%
Ziarul Sebesanul
Ziarul De Aiud
Ziarul Blajeanul
Ziarul Cugireanul
Ziarul Motilor
Anunturi Negociat.ro
PMAB

12 pagini de social media.
Informațile live, sunt destinate celor 340.000 de locuitori ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite.




Site-uri Partenere
Radio Alba apartamente de vanzareCentrale Electrice
Scrie-ne pe Messenger
Loading...