Actualitate, Social

Ziua Internațională a Animalelor celebrată prin … ucidere!

foto: feminis.ro
foto: feminis.ro

Motto: ‘suferințele impuse rasei animale formează cel mai negru capitol din istoria umanității.’, Edward Augustus Freeman, istoric. 4 octombrie, Ziua Internațională a Animalelor, ne readuce în memorie începuturile, atunci când omul și animalele trăiau în comuniune, dragoste și respect. Între timp omul a suferit o degradare rapidă.

La nivel global există însă pași importanți înspre o reconsiderare a statutului nostru însă România este permanent cea de pe urmă, poticnându-se adesea în drumul spre civilizație, referindu-ne aici cel puțin la conduita față de animale.

În toată lumea animalele sunt celebrate azi.

Și România ‘celebrează’, ridicând la rang de lege uciderea unei specii: câinele.

Adică acel animal pe care, în urmă cu mii de ani omul l-a adus din pădure, l-a domesticit, l-a pus alături să-i țină companie ori să-l păzească și de atunci au făcut istorie împreună.

Adesea ignorant, omul a permis înmulțirea necontrolată, câinele care nu a mai avut loc în curtea lui a devenit maidanez, iar autoritatea publică, decizională, a transformat maidanezul într-o industrie!

Așa asistăm azi la goana dupa maidanezi, pe sume colosale, oferite de primării, asistăm la uciderea lor, asistăm la dramele societății afectate de atrocitățile din stradă și din lagărele hingherilor.

Autoritatea statală împinge România să intre într-un proces de degradare și să se asocieze cu hingherii și crima!

Dacă animalul care ne-a însoțit, ne-a protejat, ne-a bucurat, este acum hăituit, schingiuit, umilit, omorât care ar putea fi speranța celorlalte animale și încotro mergem?!

PROTECȚIA animalelor, a TUTUROR ANIMALELOR, este datoria noastră și DREPTUL LOR.

Încă nu le recunoaștem pe deplin drepturile, iar dreptul suprem, ‘la viață’, îl ignorăm în totalitate atunci când vorbim de animalele ‘de interes economic’ pe care le înmulțim și le creștem pentru a le ucide, încărcându-ne viața, clipă de clipă, atât moral, spiritual cât și fizic.

Până când vom conștientiza cu toții că animalele ne-au fost lăsate în grijă și nu în posesie, că utilizarea lor în modul în care o facem astăzi este un act de violență asupra lor și a vrerii Creatorului, până când vom învăța că iubirea și compasiunea sunt cele mai importante calități ale ființei noastre, va trebui să învățăm să respectăm cel puțin dreptul lor la o viață demnă.

Carmen ARSENE

Președinte

Federația Națională pentru Protecția Animalelor (FNPA)

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

4 octombrie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...