TEATRU ALBA
Actualitate, Comunicate

VINERI: „O călătorie muzicală în Europa Barocă” cu Orchestra de Cameră „Augustin Bena”, la Alba Iulia

”O călătorie muzicală în Europa Barocă” este titlul concertul lunii iulie al Orchestrei de Cameră „Augustin Bena” Alba. Evenimentul se va desfășura vineri, 24 iulie, începând cu ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia.

Concertul aduce pe scenă lucrări importante ale unor muzicieni celebri cum ar fi: J. S. Bach, A. Vivaldi, F. Handel, G. Tartini, U. W. Wassenaer, S. Duchene.

Invitaţii speciali ai evenimentului sunt dirijorul Radu Popa şi soliştii instrumentişti Ioan Păuna şi Dan liviu Cernat.

Evenimentul a fost gândit de organizatori ca o călătorie muzicală prin Europa perioadei baroce. Acest concept este unul în premieră naţională ce se vrea a fi un experiment inedit şi pentru iubitorii muzicii din judeţul Alba.

Orchestra de cameră „Augustin Bena” Alba funcţionează în cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba şi a luat fiinţă în anul 2013. Debutul scenic a avut loc în octombrie 2013 în cadrul proiectului „Zilele Augustin Bena”, iar de atunci orchestra a avut prilejul să colaboreze cu mari muzicieni ai lumii cum ar fi Tadashi Imai, Federico Crisanaz, Daniela Vladescu. Încă de la primul concert, orchestra a fost condusă de dirijorul Dan Liviu Cernat.

Dan Liviu Cernat a absolvit Liceul de arte Regina maria din Alba Iulia fiind unul dintre cei mai merituoşi elevi ai acestei şcoli, obţinând numeroase performanţe notabile la olimpiadele şcolare de profil. Acest lucru a făcut să fie remarcat de baroneasa Emma Nicholson, care i-a oferit oportunitatea unei burse de studiu la Academia Regală din Londra. După absolvirea Academiei Regale s-a reîntors în ţară şi a început colaborarea cu Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba ca solist instrumentist, urmând şi studii muzicale la Academia „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca. Începând din 2013 este dirijorul Orchestrei de cameră „Augustin Bena”.

Radu Popa a absolvit studii de dirijat şi compoziţie la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi este dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii „Banatul” din Timişoara. Şi-a continuat studiile în Viena şi este invitat să dirijeze pe mari scene din lume. Cariera sa muzicală se desfăşoară între scenele de concert din ţară şi turneele din străinătate. Nume remarcabile ale scenei lirice se reunesc sub bagheta dirijorului Radu Popa acesta preocupîndu-se de promovarea artiştilor români în lume dar şi de promovarea marilor artişti ai lumii în România prin asigurarea prezenţei lor în Festivalul „George Enescu” unde este invitată permanent. Critica de specialitate apreciază la superlativ concertele dirijorului Radu Popa, considerându-l drept unul dintre cei mai valoroşi şefi de orchestră români ai momentului.

Ioan Păuna este absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti pe care l-a absolvit în 1975. A activat ca şi concert maestru al Operei Române din Timişoara. În anul 1997 preia funcţia de concert maestru al Operei Naţionale din Osijek- Croaţia unde activează şi în prezent. De-a lungul timpului a fost deseori invitat ca şi solist pe marile scene ale lumii. În anul 1991 înfiinţează prima orchestră privată din România, „Opus Mundi”, cu care a colindat în turnee toate meridianele lumii.

Distribuie Acum

21 iulie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...