ALBA
Locale, Stiri, Stiri Cugir

Vinerea – Bărbat cercetat pentru vătămare corporală din culpă

Joi, 24 ianuarie, în jurul orei 13.45, poliţiştii din Cugir au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier, produs pe raza localităţii Vinerea, în urma căruia o persoană a suferit leziuni corporale.

Din primele cercetări a rezultat că şoferul unui autoturism s-a angajat într-o depăşire, fără să se asigure în mod corespunzător, în condiţiile în care, din sens opus venea un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din Cugir.

Acesta din urmă, pentru a evita impactul frontal, a efectuat o manevră în urma căreia a ieşit în afara părţii carosabile, iar ulterior a revenit pe carosabil unde a intrat în coliziune laterală cu remorca unui camion.

În urma accidentului, bărbatul în vârstă de 38 de ani a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spital.

Șoferul care a provocat accidentul nu a oprit la locul producerii lui însă a fost identificat, la scurtă vreme, de către poliţişti.

Acesta este un bărbat de 62 de ani, din judeţul Cluj, care locuieşte, fără forme legale în Cugir şi pe care poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest. Valoarea indicată de aparat a fost de 0.06 mg/l alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Distribuie Acum

25 ianuarie 2019

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

#
Despre Noi

Platforma Media Alba,
arie de acoperire tot județul Alba .
Platforma cuprinde:

Radio Hit FM Alba Regional
Radio Hit Fm din Apuseni
Ziarul Apulum
Revista Alba100%
Ziarul Sebesanul
Ziarul De Aiud
Ziarul Blajeanul
Ziarul Cugireanul
Ziarul Motilor
Anunturi Negociat.ro
PMAB

12 pagini de social media.
Informațile live, sunt destinate celor 340.000 de locuitori ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite.




Site-uri Partenere
Radio Alba apartamente de vanzareCentrale Electrice
Scrie-ne pe Messenger
Loading...