hitfm

ASCULTA RADIO ORION PE HITFM.RO

Victor Negrescu: „Identitatea națională și valorile europene sunt complementare“ - Ziarul Apulum
Actualitate, Comunicate

Victor Negrescu: „Identitatea națională și valorile europene sunt complementare“


Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a organizat duminică, 19
august 2018, la Negreşti-Oaş, o nouă consultare cetățenească privind viitorul
Uniunii Europene, având ca tematică „Europa valorilor comune“.

Evenimentul, organizat împreună cu Institutul European din România şi în parteneriat
cu Primăria Oraşului Negreşti-Oaş, s-a bucurat de prezența a numeroși reprezentanţi
ai autorităţilor publice locale şi centrale, jurnaliști, exponenți ai mediului
asociativ și academic, precum și cetățeni ai judeţului Satu Mare.

În intervenția sa, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a subliniat că pe
perioada Președinției României la Consiliul Uniunii Europene țara noastră își
propune un dialog pe valorile comune europene cu accent pe componenta de coeziune și
conceptul de demnitate umană.

„Consultarea a evidențiat, prin caracterul său interactiv, faptul că cetăţenii
români identifică o puternică complementaritate între identitatea națională și
valorile comune europene. Participanții au subliniat importanța coeziunii economice,
sociale și teritoriale pentru consolidarea proiectului european, evocând conceptul
de demnitate umană, atât națională cât și locală, ca fiind centrală pentru buna
cooperare între statele membre“, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri
Europene, Victor Negrescu.

Ministrul delegat a arătat totodată că tematica evenimentului, „Europa valorilor
comune“, este unul dintre pilonii viitoarei agende a Președinției României la
Consiliul Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, mandat care se va
desfăşura sub motto-ul „Coeziunea, o valoare comună europeană“.

„Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene va pune aşadar în prim-plan
cetăţeanul şi nevoile sale, iar eforturile noastre se vor concentra cu precădere pe
dosarele legislative şi nelegislative cu impact direct și imediat asupra vieții de
zi cu zi a celor 500 de milioane de locuitori ai Uniunii Europene. În acest sens,
vom susţine ferm măsurile îndreptate înspre obiectivul unei Uniuni mai eficiente,
care să asigure egalitatea de tratament la care aspiră toate statele membre și toţi
cetățenii europeni. De asemenea, utilizarea durabilă a potențialului local în cadrul
politicilor de dezvoltare reprezintă un alt deziderat susținut de Preşedinţia
României la Consiliul Uniunii Europene şi nu întâmplător am decis să dezbatem acest
subiect în Ţara Oaşului, o zonă care îşi menţine cu mândrie patrimoniul cultural şi
identitatea locală“, a evidenţiat Victor Negrescu.

Informații suplimentare

Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, și
Institutul European din România au lansat pe 9 mai 2018 o serie de „Consultări
cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene“. Ciclul de evenimente are ca scop
dezbaterea liniilor prioritare viitoare ale proiectului comunitar și se înscrie în
cadrul generat de inițiativa lansată la nivel european și andosată la nivelul
statelor membre (documentul „Inițiativa Consultărilor cetățenilor UE – cadrul comun“
/ „EU Citizens’ Consultations Initiative – Joint Framework“).

Consultările cetățenești constituie astfel cadrul democratic pentru a dezbate cele
mai importante teme la nivel european, atât cele care privesc direct România și pe
cetățenii săi, cât și cele relevante pentru viitorul Uniunii Europene. Evenimentul
de lansare la nivel național a avut loc, în 9 mai, la București, în Aula Bibliotecii
Centrale Universitare „Carol I“, în contextul aniversării Zilei Europei, cu
participarea reprezentanților administrației publice centrale, ai Parlamentului
României, ai corpului diplomatic acreditat la București, ai mediului academic,
exponenților mediului asociativ, ai instituțiilor de învățământ din București,
elevilor, studenților și reprezentanților mass-media. Consultările continuă, în
perioada august – septembrie 2018, în diferite localități din principalele regiuni
istorice ale României, iar concluziile vor fi prezentate la București, în luna
octombrie a acestui an.

Distribuie Acum

20 august 2018

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...