Evenimente

Veteranul de război Laurean Deac a împlinit 99 de ani

Veteranul de război albaiulian Laurean Deac, născut în data de 14 februarie 1922, la Ohaba, a împlinit, duminică, 99 de ani.

A fost încorporat în cadrul Regimentului 82 Infanterie, Compania 102, la 1 aprilie 1943, când abia împlinise vârsta de 22 de ani. Un an mai târziu, a fost dus pe frontul de Est, în cel de-al Doilea Război Mondial.

După ce armele au fost întoarse împotriva armatei germane, Laurean Deac este luat prizonier timp de patru ani, în lagărele din Sevan și Erevan. Aici a lucrat, mai întâi, în fabrică, la topit aluminiu, iar mai apoi în construcții pentru refacerea fabricilor ruse bombardate în război.

Consideră că doar Dumnezeu l-a scăpat din calvarul acela, iar vârsta venerabilă pe care a împlinit-o, de 99 de ani, se datorează experienței de atunci. „Nimic nu mi-a mai fost greu în viață după război. Am suferit tare mult, dar m-a ajutat Dumnezeu să merg înainte”, mărturisește cu emoție vădită Laurean Deac.

Dorul nestins pentru soția sa, care a decedat în urmă cu 8 ani, îl întristează foarte mult. În schimb, se bucură de familia sa numeroasă care cuprinde peste 50 de copii, nepoți și strănepoți.

The post Veteranul de război Laurean Deac a împlinit 99 de ani appeared first on albapesurse.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

15 februarie 2021

About Author


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...