Actualitate

Un blăjean beat şi-a ameninţat şi înjurat fiica şi soţia

amendaUn echipaj mixt de ordine şi siguranţă publică, format din poliţişti şi jandarmi, a intervenit de urgenţă şi aplanat un scandal izbucnit într-o familie din Blaj. Conflictul a apărut pe fondul consumului exagerat de alcool, iar principalul vinovat a fost sancţionat cu amendă în valoare de 200 de lei.

O femeie a solicitat ajutor deoarece soţul acesteia se întorsese acasă sub influenţa băuturilor alcoolice şi cu chef de ceartă.

Se întâmpla luni, 28 octombrie, în jurul orei 20.00, iar în sprijinul femeii au plecat imediat atât poliţişti cât şi jandarmi deoarece bărbatul este cunoscut pentru comportamentul violent atunci când consumă alcool.

Forţele de ordine l-a depistat pe acesta în faţa locuinţei, în timp ce îşi înjura şi ameninţa cu acte de violenţă soţia şi fiica, pe motiv că acestea i-ar fi reproşat că din nou a consumat alcool.

Poliţiştii şi jandarmii au intervenit prompt, au aplanat scandalul, au prevenit escaladarea violenţei şi apariţia unor fapte mai grave.

Bărbatul a fost identificat ca fiind Gheorghe K. ( 44 de ani) şi, pentru scandalul provocat într-un loc public, a fost sancţionat cu amendă în valoare de 200 de lei.

Reamintim cetăţenilor că provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei.

Mai mult, în cazurile în care faptele sunt săvârşite în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate, cuantumul amenzii creşte, fiind stabilit de lege între 1.000 lei şi 3.000 de lei.„, a declarat Jurcoveţ Cosmin – Ofiţer Informare, Relaţii Publice şi Relaţii cu publicul

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

29 octombrie 2013

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...