Actualitate

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, a fost înjunghiat

foto: ronduldesibiu.ro
foto: ronduldesibiu.ro

În data de 19.05.2013 , ora 00.40, Poliţia Municipiului Aiud a fost sesizată cu privire la faptul că în timpul unei altercaţii care a avut loc pe terasa unui local public situat pe strada Horea din municipiul Aiud, un bărbat în vârstă de 46 de ani, a fost înjunghiat.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii de siguranţă publică din Aiud iar din primele cercetări a rezultat că în jurul orelor 00,30, între C.T., un tânăr de 23 de ani, din comuna Rădeşti, judeţul Alba şi P.V.T., de 38 de ani, s-a produs o altercaţie, în timp ce se aflau pe terasa localului public, împrejurare în care administratorul localului, L.V., de 46 de ani, din Aiud, care a intervenit pentru a aplana conflictul, a fost înjunghiat de către C.T. în zona abdominală.

După comiterea faptei, C.T. a fugit de la locul incidentului şi a fost identificat şi reţinut de poliţişti la o distanţă de cca. 250 de metri de localul public.

LV. a fost transportat la spitalul din Aiud unde i-au fost acordate primele îngrijiri medicale şi de unde a fost transferat la spitalul din Alba Iulia şi supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă.

În urma concluziilor formulate de medicul legist din care a rezultat că leziunile suferite de victimă i-au pus în pericol viaţa şi a cercetărilor efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba,  sub aspectul comiterii de către C.T. a infracțiunilor de tentativă de omor şi port fără drept al cuţitului.

Unitatea de parchet l-a prezentat pe inculpat instanţei de judecată din cadrul Tribunalului Alba, care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă de omor şi port fără drept al cuţitului.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

20 mai 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...