Actualitate, Comunicate, Turism

Turismul în Regiunea Centru în luna iunie 2018

Direcția Regională de Statistică Alba a anunțat vineri datele referitoare la turismul din zona Centru în luna Iunie 2018, implicit și ale județului Alba. Astfel, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna iunie 2018 în Regiunea Centru au fost de 260730, reprezentând 21,6% din numărul sosirilor înregistrate la nivel naţional (1208603 sosiri ) în crestere cu 17031 faţă de luna anterioară (+7,0%). În luna iunie 2018, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în Regiunea Centru sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat o scădere cu 7628 persoane (-2,8%).
Cele mai multe sosiri au fost în judeţul Braşov 42,5% (110831), urmat de Sibiu 19,6% (51201), Mureş 18,6% (48450), Alba 7,8% (20369), Harghita 7,5% (19489), şi judeţul Covasna 4,0% (10390).
Sosirile în hoteluri deţin în luna iunie 2018 un procent de 60,4% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică, urmate de cele din pensiuni turistice cu 15,4% şi pensiuni agroturistice 12,3%. În luna iunie 2018 turiştii români în procent de 75,2% (196043 persoane) dețin ponderea cea mai mare din numărul total de turişti înregistraţi la nivelul Regiunii Centru, în crestere faţă de luna anterioară cu 7,9% (+14298 persoane) şi in scadere cu 3,0% (-6031 persoane) faţă de luna corespunzătoare din anul 2017, reprezentând 21,4% din numărul sosirilor (turişti români) înregistrate la nivel naţional (914787 persoane).
Sosirile turiştilor străini din Regiunea Centru (64687 persoane) reprezintă 22,0% din numărul sosirilor (turişti străini) înregistrate la nivel naţional (293816 persoane), în crestere faţă de luna anterioară cu 4,4% și in scadere cu 2,4% faţă de luna corespunzătoare din anul 2017. Cel mai mare număr de turişti străini s-a înregistrat în judeţul Braşov, 25413 persoane, reprezentând 39,3% din totalul la nivelul regiunii, urmat de Sibiu cu 28,9 (18732 persoane), Mureş cu 15,2% (9846 persoane), Harghita cu 8,7% (5611 persoane), Alba cu 5,9% (3809 persoane) şi Covasna cu 2,0% (1276 persoane).
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna iunie, 2018 au fost de 511922, reprezentând 19,0% din totalul la nivel naţional (2700440 înnoptări), în crestere cu 16,4% faţă de luna anterioară (+72197) şi in scadere cu 8,4% (-47081) faţă de luna corespunzătoare din anul 2017.
Înnoptările în hoteluri în procent de 63,2% deţin ponderea cea mai mare din numărul total al acestora, urmate de înnoptările în pensiuni turistice 13,5% şi pensiuni agroturistice 11,9% .
În luna iunie 2018 înnoptările turiştilor români în procent de 75,4% (386014 înnoptări) deţin ponderea cea mai mare din numărul total de înnoptări înregistrate la nivelul Regiunii Centru, în crestere faţă de luna anterioară cu 18,0% (+58978 înnoptări) şi in scadere cu 10,0% (-42922 înnoptări) faţă de luna corespunzătoare din anul 2017, reprezentând 18,0% din numărul înnoptărilor (turişti români) înregistrate la nivel naţional (2140786 înnoptări).
Înnoptările turiştilor străini înregistraţi în Regiunea Centru în luna iunie 2018 reprezintă 22,5% (125908 înnoptări) din numărul total al înnoptărilor turiştilor străini la nivel naţional (559654 înnoptări). Cel mai mare număr de înnoptări ale turiştilor străini s-a înregistrat în judeţul Braşov (49725 înnoptări), reprezentând 39,5% din totalul la nivelul regiunii (8,9% din totalul la nivel national), iar cel mai mic numar de înnoptari in Covasna cu 3,5% (4468 înnoptări). În luna iunie 2018, în Regiunea Centru înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat o crestere cu 11,7% (+13219) comparativ cu luna anterioară şi o scadere cu 3,2% (-4159) faţă de luna corespunzătoare din anul precedent.
Durata medie a sejurului în iunie 2018 a fost de 1,96 zile, pe judeţe, cea mai mare durată a sejurului se înregistrează în Covasna (5,08 zile), iar cea mai mică în judeţul Sibiu (1,70 zile).
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din Regiunea Centru a fost în lunaiunie 2018 de 28,9% pe total structuri de cazare turistică, sub nivelul celui din luna iunie 2017 (31,3%) şi sub nivelul calculat pe ţară (32,3%). Judeţul Covasna a avut cel mai mare grad de ocupare (44,4%), urmat de Mureş (36,9%), Sibiu (31,6%), Alba (25,9%) Braşov (25,4%) şi Harghita (21,6%).

Distribuie Acum

31 august 2018

About Author

Adrian Contor


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...