Actualitate

Tragedie pe DN 1 la ieșirea din Aiud spre Teiuș

accident-noaptea-politieMarți spre miercuri noaptea, pe DN 1, la km 406, B.S.T., de 47 de ani, din municipiul Aiud, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Aiud – Alba Iulia, la efectuarea virajului spre stânga, în dreptului drumului care duce spre localitatea Rădeşti, nu a acordat prioritate de trecere unei autoutilitare condusă de F.V., de 60 de ani, din Cluj Napoca, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului autoutilitara a fost proiectată pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un tir condus de I.M., de 39 de ani, din municipiul Constanţa.
În urma accidentului F.V. a decedat iar ceilalţi doi conducători auto au suferit leziuni corporale uşoare.
În urma testărilor alcoolscop, pentru B.S.T. a rezultat valoarea de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat în timp ce pentru I.M. rezultatul a fost negativ. Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate, în funcție de rezultatul analizelor de laborator, urmând a fi luate măsuri procedurale legale.

Distribuie Acum

11 decembrie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...