Actualitate, Sanatate

Testul Babeş-Papanicolau, gratuit doar în teorie

Ministerul Sănătăţii le invită pe toate femeile cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani să facă testul Babeş-Papanicolau, dar alocă bani doar pentru 330 de mii de probe. Adică doar pentru o femeie din 17. Asta chiar dacă în România, şase femei mor zilnic din cauza acestei maladii, de patru ori mai mult decât media la nivelul Europei.

Asigurate sau nu, femeile trebuie să meargă la medicul de familie pentru a cere un formular de recoltare şi, ulterior, trebuie să se prezinte într-unul dintre cele 97 de centre în care se recoltează probe. Rezultatele sunt trimise apoi în 30 de zile medicului de familie. Dacă rezultatul este pozitiv, pacientele sunt îndrumate să facă investigaţii suplimentare. În cazul unui rezultat negativ, femeile sunt reprogramate la o nouă testare peste cinci ani.

„Intervalul, după părerea mea, este destul de mare. Turnover-ul celular şi dezvoltarea leziunilor precanceroase, a leziunile displazice, uneori este destul de rapid. Uneori, sigur, pot să fie modificări chiar şi la şase luni sau la un an. Noi recomandăm a fi efectuat o dată pe an”, a spus medicul Daniel Călin, medic specialist obstetrică ginecologie Spitalul Judeţean Ilfov.

Ministerul Sănătăţii a alocat pentru acest program 13 milioane de lei. Având în vedere că pentru un test, CNAS decontează în jur de 39 de lei, asta înseamnă că banii ajung doar pentru 330 de mii de femei. În România sunt însă 5,5 milioane de femei care au vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani. Asta înseamnă că cele mai multe dintre ele, rămân netestate.

Datele arată că România se află pe primul loc în Europa la rata mortalităţii provocată de această boală. De cele mai multe ori, cancerul de col uterin e depistat în stadiu avansat la românce. Unul dintre motive îl reprezintă dezinteresul şi lipsa de informare.

Programul naţional pentru depistarea cancerului de col uterin a început în 2012. De atunci şi până la finalul trimestrului întâi din 2014, doar 600 de mii de femei au efectuat acest test.

 

Sursa: realitatea.net

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

10 iunie 2014

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...