Actualitate, Politica, Stirea Zilei

TEODOR ATANASIU PNL: Vom vota în favoarea cererilor DNA în cazul lui Dan Şova, Theodor Niculescu şi Darius Vâlcov

Senatorul liberal de Alba, Teodor Atanasiu(n.a care deţine şi funcţia de primvicepreşedinte PNL) a declarat la RFI că PNL va vota în favoarea cererilor DNA în cazul senatorilor PSD, Dan Şova şi Darius Vîlcov dar şi a deputatul PNL, Theodor Niculescu.

Primvicepreşedintele PNL a precizat că pentru a evita anumite suspiciuni votul parlamentarilor liberali va fi filmat şi postat pe sit-ul partidului.

„Este o săptămână în care Partidul Naţional Liberal va arăta din nou că este de partea justiţiei. Vrem ca în această ţară să dispară aceste protecţii speciale pentru miniştrii parlamentari şi care nu pot fi anchetaţi sau arestaţi din acest motiv. Noi o să votăm pentru ridicarea imunităţii, respectiv pentru începerea urmăririi penale pentru toţi parlamentarii şi pentru domnul deputat şi pentru cei doi domni senatori. Liderul PNL anunţă că votul parlamentarilor liberali va fi la vedere:
Am discutat să vedem care este soluţia tehnică pe care o găsim pentru a filma votul parlamentarilor PNL şi a-l pune pe site-ul partidului, în aşa fel încât să nu mai avem discuţii ulterioare despre modul în care s-a votat (…). Grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal au hotărât să facă un vot la vedere, să arate bilele, ei să fie filmaţi în momentul în care votează şi apoi să punem pe site-ul partidului acest vot” a declarat Atanasiu.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

23 martie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...