
Poliţiştii de investigaţii criminale din Abrud, au reușit identificarea principalei suspecte de comiterea unui furt din locuinţă, faptă în legătură cu care poliţia a fost sesizată în dimineaţa aceleiaşi zile.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în dimineaţa zilei de 26.06.2013, în jurul orelor 08,00, S.C.M., o tânără de 21 de ani din Abrud, a pătruns în locuinţa unui bărbat în vârstă de 83 de ani, din Abrud şi i-a cerut cu împrumut o sumă de bani, pentru a-şi cumpăra pâine, împrejurare în care, profitând de neatenţia vârstnicului i-a sustras din portmoneu suma de 200 de lei.
Poliţiştii au reușit să recupereze o parte din prejudiciu (53 de lei), pe care l-au restituit păgubitului iar faţă de suspectă au întocmit actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Lasă un răspuns