Marţi, 24 martie 2015, în jurul orelor 2,40 dimineaţa, poliţiştii din Abrud au fost solicitaţi să intervină pentru aplanarea unui scandal produs la o pensiune din oraş.
Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Abrud, băut bine, îi ameninţa şi înjura pe cei prezenţi în restaurantul pensiunii.
Tânărul nu s-a liniştit nici la sosirea oamenilor legii, motiv pentru care a fost necesară imobilizarea sa şi conducerea la sediul Poliţiei Orașului Abrud unde i-a fost întocmit dosar penal în care este cercetat pentru comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 371 din Codul Penal.
Lasă un răspuns