Actualitate

Tânăr din Cetatea de Baltă amendat cu 700 de lei

amendaUn tânăr din Cetatea de Baltă a fost sancţionat de jandarmi cu amendă în valoare de 700 de lei pentru că a săvârşit mai multe fapte de natură contravenţională. Acesta se afla în avansată stare de ebrietate şi nu a mai fost lăsat de către personalul pe ordine să intre în Căminul cultural din localitate şi să participe la o manifestare cultural artistică.

Confruntat cu această interdicţie tânărul a reacţionat violent, a înjurat şi a ameninţat cu represalii, a forţat intrarea în cămin şi a reuşit astfel să pătrundă în incintă.

Un echipaj de jandarmerie a observat scena şi a intervenit de urgenţă pentru prevenirea escaladării violenţei şi identificării vinovatului.

Foarte nervos şi agitat, acesta a refuzat să coopereze cu jandarmii, a oferit date false de identificare şi chiar a încercat să fugă.

A fost condus la autospeciala de intervenţie a jandarmeriei unde, în scurt timp, s-a calmat şi a putut fi reluată procedura de identificare.

A reieşit că este vorba de Edmondo S. (32 de ani), domiciliat în localitatea Cetatea de Baltă care şi-a motivat comportamentul agresiv prin faptul că a exagerat cu consumul de alcool.

Jandarmii i-au expus faptele contravenţionale pe care le-a săvârşit – consum de alcool în public, proferarea în public de injurii, expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă, pătrunderea fără drept într-o incintă şi refuzul de a oferi date pentru stabilirea identităţii – după care l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 700 de lei.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

7 octombrie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...