Actualitate

Suspecţi de furt identificaţi de poliţiştii din Cîmpeni

foto: cugetliber.ro
foto: cugetliber.ro

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Orașului Cîmpeni, i-au identificat pe principalii suspecţi de comiterea unui furt în legătură cu care au fost sesizaţi la data de 30.05.2013.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în perioada 15-30.05.2013, C.S.M., de 25 de ani împreună cu P.F., de 17 ani, ambii din orașul Cîmpeni, au pătruns într-o casă nelocuită din Cîmpeni, de unde au sustras un covor, mai multe tablouri, elemente de fier vechi şi o vană din fontă.

Faţă de cei doi suspecţi a fost începută urmărirea penală sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat iar faţă de suspectul major a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.

În cursul zilei de ieri C.S.M. a fost prezentat Parchetului de pe lângă  la Judecătoria Cîmpeni cu propunerea de arestare preventivă. Parchetul şi-a însușit propunerea poliţiştilor şi a promovat-o instanţei de judecată, pe numele inculpatului fiind emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Cercetările sunt continuate.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

5 iunie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...