Actualitate, Evenimente, Stirea Zilei, Stiri

STP Alba Iulia, singurul operator de transport public din România prezent la Summitul Naţiunilor Unite privind schimbările climatice

În ziua de 23 septembrie 2014 la New York a avut loc summitului Națiunilor Unite dedicate schimbărilor climatice. Asociația Internațională de Transport Public – UITP și-a prezentat inițiativa de a dubla cota de piață a transportului public la nivel mondial, până în 2025, ceea ce va duce la o reducere cu 550 de milioane de tone a emisiilor de CO2, în ciuda creșterii numărului de călătorii în zonele urbane. Acesta valoare reprezintă o cantitate echivalentă cu negocierile internaționale legate de schimbările climatice în țările dezvoltate sau în curs de dezvoltare, conform reprezentanţilor STP Alba Iulia.

Datorită urbanizării (54% din populația globului locuiește în prezent în orașe) și creșterii economice, se așteaptă ca transportul să fie actorul cel mai important în ceea ce privește nevoia crescândă a omenirii pentru energie. Specialiştii spun că până în anul 2030 consumul de energie și emisiile de gaze cu efect de seră vor crește cu 50 de procente.

În cadrul summitului Națiunilor Unite de la New York, UITP a prezentat un program mai larg prin care 110 companii de transport public din toată lumea au prezentat planuri pentru reducerea emisiilor de CO2 în transportul public, se arată într-un comunicat al STP-ului.

„Viitorul orașelor noastre arată sumbru dacă nu începem să acționăm împotriva schimbărilor climatice. Nu este o misiune imposibilă, iar societatea civilă și sectorul transportului public sunt gata să sprijine guvernele să atingă în practică obiectivele de la Kyoto”, a declarat secretarul general al UITP, Alain Flausch.

STP Alba Iulia este singurul operator de transport public din România care se numără printre cele peste 110 companii din lume luate în considerare la elaborarea inițiativei UITP, prezentate ieri la New York.

Realizând prima zonă metropolitană de transport public funcțională din România, STP Alba a reuşit reducerea emisiilor de CO2 prin înlocuirea din trafic a peste 200 de mașini zilnic, urmând ca în anii următori să fie introduse autobuzele electrice.

În 2014 STP Alba Iulia a găzduit Forumul de Mobilitate Urbană la care a participat secretarul general al organizației, Alain Flausch.

Distribuie Acum

24 septembrie 2014

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALBA
Despre Noi

Platforma Media Alba,
arie de acoperire tot județul Alba .
Platforma cuprinde:

Radio Hit FM Alba Regional
Radio Hit Fm din Apuseni
Ziarul Apulum
Revista Alba100%
Ziarul Sebesanul
Ziarul De Aiud
Ziarul Blajeanul
Ziarul Cugireanul
Ziarul Motilor
Anunturi Negociat.ro
PMAB

12 pagini de social media.
Informațile live, sunt destinate celor 340.000 de locuitori ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite.




Site-uri Partenere
Radio Alba apartamente de vanzareCentrale Electrice
Scrie-ne pe Messenger
Loading...