Actualitate, Social

Stenograma din 03.10.2013. Audieri RMGC și Minvest S.A.

thumbs_dsc_2987S T E N O G R A M A
şedinţei Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minelor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România
din 3 octombrie 2013
Şedinţa a început la ora 9.10.
Lucrările au fost conduse de domnul senator Darius-Bogdan Vâlcov, preşedintele Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din Senat.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Înainte de a începe vreau să ştiu dacă din partea RMGC, domnul director, a venit.
Domnul Dragoş Tănase:
Da.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Minvest S.A? Domnul Victor Pătrăşcoiu?
Din sală: Da.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Din partea Gabriel Resurces… Da.
Veţi avea o prezentare făcută de RMGC de aproximativ o oră, o oră şi jumătate. După aceea, câteva serii de o jumătate de oră maxim cu prezentarea punctuală pe capitole – de mediu, de patrimoniu, exact cum consideraţi dumneavoastră. La finalul prezentării pe care o veţi face, inclusiv Minvest îşi va susţine punctul de vedere, ca acţionar la această firmă, referitor la acest proiect. Va urma o sesiune de întrebări din partea membrilor comisiei adresate tuturor celor prezenţi, bineînţeles, adresându-se, în principal, directorului şi inginerului şef care reprezintă la nivel înalt. Dumneavoastră, dacă nu ştiţi să daţi un răspuns exact, veţi pasa întrebarea la unul dintre experţii pe care i-aţi adus la această şedinţă.
La final, am să rog şi invitaţii, şi delegaţii pe care i-aţi adus, dar şi presa, pentru o jumătate de oră să părăsească sala, şi vor exista discuţii şi întrebări de aproximativ 30 de minute, o oră, pe licenţa de exploatare pe care dumneavoastră o aveţi.
Dacă sunt puncte de vedere pe această ordine de zi, vă rog să vi le exprimaţi.
Vă rog, domnule director.
Domnul Dragoş Tănase – Director General Roşia Montană Gold Corporation S.A:
Aş fi vrut să avem o prezentare de 45 de minute, o oră, integral a proiectului minier din partea RMGC. După aceea, am fi dorit şi am propune ca experţii noştri, pe care i-am adus din diverse colţuri ale lumii, să aibă o expunere de 5-7 minute fiecare să-şi prezinte punctul de vedere pe aria pe care dânşii au acoperit-o în cadrul proiectului Roşia Montană.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Este perfect. Cu o singură observaţie. Dacă o să începem la ora 10.15, la fiecare două ore o să facem o pauză de 5-10 minute pentru ca toată lumea să-şi poată trage sufletul.
De asemenea, lista cu invitaţi aş dori să fie pusă la dispoziţia presei pentru a şti cine participă din partea invitaţilor.
Bun venit la audierile de astăzi!
Audierile se vor întinde pe toată perioada zilei fără a fi nevoie de alte audieri, sper eu, în alte zile. Dacă va fi cazul, la finalul datei de 15 octombrie când noi sperăm să încheiem această sesiune de audieri, vom mai solicita puncte de vedere din partea dumneavoastră. De aceea, aş dori astăzi să avem răspunsuri la toate întrebările, dacă se poate pe loc, dacă nu, vom aştepta răspunsurile scrise pentru acele întrebări care nu îşi vor găsi un răspuns imediat din partea dumneavoastră. Este foarte bine că aţi venit cu o serie de experţi specialişti care doriţi să prezinte în faţa comisiei inclusiv proiectul minier.
De aceea, vă dau cuvântul, domnule director general, pentru prezentarea generală a proiectului.
Vă rog.
Singura rugăminte, doar dacă aveţi nevoie de ecran vă ridicaţi. Dacă nu, prezentările să se facă de jos.
Domnul Dragoş Tănase:
Prezentarea este pe ecran.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Atunci va trebui să mergeţi la microfon, cred. Cu excepţia ultimei părţi, totul este deschis publicului şi va fi pus şi pe site-ul comisiei.
Mulţumesc.
Domnul Dragoş Tănase:
Bună ziua! Bine v-am găsit!
Numele meu este Dragoş Tănase, sunt director general Roşia Montană Gold Corporation. Sper că mă vedeţi în această poziţie.
Am venit aici cu echipa completă de la Roşia Montană Gold Corporation. Toţi şefii de departamente sunt la dispoziţia dumneavoastră pentru a răspunde oricărei întrebări. În acelaşi timp, am adus şi experţii care, de-a lungul timpului, au participat la proiectarea, la îmbunătăţirea acestui proiect, astfel încât să aducem la Roşia Montană cea mai nouă tehnologie.
Din păcate, în spaţiul public, sunt foarte multe voci, să spun aşa, de partea cealaltă, sunt foarte mulţi oameni care vorbesc fără să fi făcut studii la Roşia Montană. Din păcate, experţii noştri nu au şansa să meargă în media şi să-şi exprime punctul de vedere.
Istoric vorbind, la Roşia Montană de 15 ani s-a făcut un număr foarte mare de studii, un număr foarte mare de cercetări, au fost foarte mulţi oameni implicaţi în proiectarea acestui proiect, în auditarea, în propunea unei soluţii tehnice moderne, de aceea am adus astăzi la comisie – şi depunem în mod oficial – câteva rapoarte relevante ca să ne dăm seama de volumul de documentaţie.
Am pregătit aici, pe masă, câteva rapoarte. Avem raportul tehnic, se numeşte raportul tehnic SRK. Este un raport tehnico- economic, care descrie integral proiectul. El a fost depus la Bursa de Valori din Toronto. Este depus în această documentaţie.
Aş vrea să vedeţi studiul de impact asupra mediului care a fost depus în 2006 la Ministerul Mediului, deci aici sunt cele 20 000 de pagini din studiul de impact asupra mediului. El a evoluat din 2006 până în 2013. avem un număr de şase studii pe problematica de patrimoniu, nouă studii pe problematica socio-economică şi cinci PUZ-uri relevante. Le-am depus la comisie. Documentaţia este mai complexă decât atât. Noi considerăm aceste studii ca fiind cele relevante.
Nu îi voi prezenta eu individual, dar avem un număr relevant de experţi, atât experţi români, cât şi experţi străini care vor vorbi pe fiecare aspect al proiectului. În ceea ce priveşte tehnic, geologie, după cum vedeţi sunt firme foarte mari, unele dintre cele mai mari şi cele mai serioase firme de inginerie din lume. Pe partea de mediu am avut 100 de instituţii care au fost implicate în studiul de impact asupra mediului, precum şi experţi independenţi. În partea de patrimoniu şi cultură, şi acolo, am avut un număr foarte mare, cred că am ajuns la 380 de diverşi profesionişti, diverşi experţi implicaţi în partea de patrimoniu, la fel, un număr de 80 de instituţii implicate în problematica de patrimoniu de la Roşia Montană. Şi în socio-economic, astăzi am depus nouă studii, dar şi aici am lucrat cu foarte multe instituţii, foarte mulţi experţi, dintre care câţiva dintre
ei vor fi astăzi aici, pentru a vă expune punctul de vedere pe proiectul de la Roşia Montană.
Voi încerca să sintetizez, cam într-o oră, ce înseamnă acest proiect – proiectul de la Roşia Montană.
De multe ori, vorbim de minerit sau turism, vorbim de minerit sau dezvoltare durabilă la Roşia Montană. Ceea ce propunem noi la Roşia Montană este integrarea acestor trei concepte într-un singur proiect; prin minerit vom finanţa dezvoltarea turismului şi vom lăsa acolo o comunitate care va avea o şansă la viaţă, prin acest proiect vom realiza dezvoltarea durabilă a comunităţii din Roşia Montană.
În sinteză, proiectul minier de la Roşia Montană înseamnă:
– 5,2 miliarde de dolari pentru România, bani care intră în economia României, la bugetele de stat sau la furnizori şi la forţa de muncă;
– prin proiectul de la Roşia Montană, România devine principalul producător de aur, producând mai mult decât toată România la un loc, în momentul în care începe acest proiect;
– proiectul va crea un număr de câteva mii de locuri de muncă, şi aici vom discuta, fiindcă vorbim de câte locuri de muncă sunt. Locurile de muncă directe şi indirecte vor fi câteva mii, media pe perioada de operare este de 3 600.
– avem o problemă de poluare istorică în zona respectivă. Noi am gândit acest proiect încât să reparăm aceste probleme de poluare istorică, iar, la final, să lăsăm mediul curat.
– vom constitui garanţii. Nu doar că reabilităm mediul, dar vom pune bani la dispoziţia statului; dacă noi nu ne îndeplinim această obligaţie, statul are banii la dispoziţie să repare mediul.
– vom aduce cea mai sigură tehnologie din lume, care este implementată la alte sute de mine din lume. Şi mă bucur să avem astăzi experţi internaţionali, oameni care au lucrat la sute de mine în toată lumea, oameni care au proiectat mine, similare, mai mari sau mai mici decât la Roşia Montană, şi dânşii vă pot spune cât de sigură este această tehnologie, mult mai sigură decât în multe alte locuri din lume.
În ceea ce priveşte patrimoniul, principalele obiective de patrimoniu sunt în afara proiectului minier, pentru fiecare obiectiv de patrimoniu am prevăzut un plan de reabilitare a acelui obiectiv şi de includere a lui într-un circuit de turism şi de dezvoltare, într-un final, iar comunitatea locală, considerăm noi, va renaşte şi se va dezvolta. Am gândit un program de dezvoltare a comunităţii, astfel încât această comunitate să aibă opţiuni de dezvoltare economică şi după ce proiectul şi exploatarea resursei se încheie acolo, deci când mineritul se va opri, comunitatea nu se va opri, ea va merge mai departe, printr-o serie întreagă de programe. Cam aceasta este sinteza propunerii noastre. Nu este doar un proiect minier, ci este un proiect de dezvoltare a acelei regiuni.
Am structurat prezentarea pe patru secţiuni: zăcământ, impact economic şi locuri de muncă, tehnologie şi protecţia mediului, patrimoniu şi comunitate. De asemenea, mai avem un număr important de slide-uri pe întrebări frecvente. Am văzut, în diverse luări de poziţie, câteva dintre ele am vrea să le adresăm în prezentarea noastră – de exemplu, Institutul Geologic Român, ieri, a emis un comunicat de presă – şi am vrea să răspundem la câteva dintre provocările publice mari lansate în spaţiul public în ultima perioadă. La finalul prezentării.
Industria minieră – un scurt istoric
Istoria minieră a fost foarte importantă în România. Am avut 400 de mii de angajaţi în industria minieră, astăzi mai avem undeva la 20 de mii de angajaţi. Producţia industrială este la niveluri minime, iar numărul de angajaţi este foarte mic, asta a însemnat un impact social şi un impact economic foarte important, din păcate. Din păcate, spun asta, pentru că România are un potenţial foarte mare.
Dacă luăm doar aurul, şi listăm principalele 15 proiecte aurifere din Europa, observăm că, din principalele 15 proiecte aurifere, România are patru: există un proiect la Roşia Montană, cel pe care îl discutăm astăzi, există un alt proiect la Rovina, există un alt proiect la Certej şi încă un proiect la Bucium. Deci România are patru perimetre astăzi, are patru proiecte aurifere în derulare. Dacă derulăm proiectul de la Roşia Montană, doar la Roşia Montană vom produce 15 t/an, ceea ce înseamnă mai mult decât toată Europa la un loc. Dacă derulăm toate celelalte proiecte, România se profilează astfel ca principalul producător de aur din Europa.
Dar asta nu e tot. România este o ţară cu o mineralizaţie importantă, Munţii Apuseni sunt ştiuţi ca fiind patrulaterul aurifer, acolo sunt zăcăminte mineralizate. Există indicii de zone mineralizate în 65 de perimetre din România, deci, practic, dacă porneşte industria minieră şi se investesc bani în cercetarea geologică a acestor zăcăminte, putem identifica şi alte proiecte în aproximativ 65 de zone. Evident, pentru asta îţi trebuie investitori.
Se vorbeşte de faptul că proiectul Roşia Montană este un proiect pe termen scurt şi că se creează locuri de muncă doar pe 20 de ani. În primul rând, noi suntem în Roşia Montană şi avem o medie de angajaţi de 500 de angajaţi de vreo 15 ani. Propunem de astăzi înainte un proiect pe 20-22 de ani doar perioada de operare este undeva la 16-17 ani, dar suntem convinşi că, odată cu demararea proiectului de la Roşia Montană, industria minieră va înflori în zona Munţilor Apuseni, acele zone mineralizate, iar acolo, această industrie va exista în România şi în acea zonă pentru zeci de ani de aici înainte. Vor exista furnizori care vor activa practic pe lângă această industrie, angajaţi în această industrie, institute de cercetare. Există o serie întreagă de infrastructură minieră. Din păcate, avem o universitate la Petroşani sau avem foarte multe institute care, astăzi, sunt în faliment, practic, tocmai pentru că nu mai există această industrie. Deci iată că industria minieră – şi cea auriferă, şi, în general, industria minieră – este o şansă pentru ca să recuperăm o parte din toată această infrastructură aferentă industriei miniere, care, astăzi, din păcate, nu mai funcţionează.
O să merg direct la Roşia Montană.
La Roşia Montană s-a făcut cel mai complex studiu geologic din istoria României. Au fost făcute 1200 de foraje, aici avem perimetrul licenţei şi punctele acestea roşii pe care le vedem pe ecran sunt locurile unde s-au făcut forajele. Deci, practic, în perimetrul licenţei miniere s-a forat în toată zona.
Mergem la slide-ul următor.
Avem o secţiune în planul minier şi aici vedem aceste linii foarte multe – profilul acestor foraje – să vedem cum s-a intrat în zăcământ şi cum s-a analizat zăcământul de la Roşia Montană.
Au fost 1171 foraje de suprafaţă, 140 000 de metri foraţi, 66 000 de probe brazda, adică probe recoltate în subteran. În total au fost analizate 206 000 probe. Adâncimea până la care s-a mers cu aceste foraje a fost de 430 de metri.
Au fost analizate 47 de elemente chimice, nu doar aurul şi argintul, cu acest program geologic, astfel încât, noi, în acest moment, ştim compoziţia pe fiecare bloc din subteranul Roşiei Montane, pe 47 de elemente chimice. Probele au fost analizate de cele mai prestigioase laboratoare de cercetare din lume – ele au fost auditate de către experţi – o parte din experţii care au lucrat la acest program geologic, şi care au auditat programul geologic, sunt astăzi în sală şi mai târziu o să vă împărtăşească opiniile dânşilor privind rezultatul acestui program geologic. Rezultatele acestui program geologic au fost depuse la ANRM – deci, practic, aceste date sunt proprietatea noastră, dar ele sunt făcute sub subordonarea şi sub coordonarea ANRM-ului, care auditează aceste date – şi au indicat faptul că doar aurul şi argintul sunt exploatabile comercial la Roşia Montană. Nu există alte metale exploatabile comercial în depozitul de la Roşia Montană.
Dispunerea aurului şi argintului este, practic, în patru cariere. Pentru aceia dintre dumneavoastră care au vizitat Roşia Montană, putem observa că, practic, aurul este dispus şi noi propunem exploatarea în cele patru cariere: cariera Cetate, unde exploatarea a fost începută în perioada comunistă, cariera Câlnic… Masivul Câlnic este exploatat 15-20%, Masivul Orlea şi Masivul Jic, ele fiind, de fapt, cariere pe panta unui deal practic – masive e mult spus – dar dispunerea zăcământului se face în aceste patru cariere.
Resursa totală este undeva la 18 milioane de uncii sau aproximativ 400 de tone de aur. Din cele 400 de tone pot fi accesate spre a fi procesate în uzină doar 314 tone. Deci rezerva exploatabilă este 314 tone, din cele 314 tone putem recupera în uzină, prin procesul tehnologic, 80% din această cantitate de aur, ceea ce înseamnă undeva la 246 de tone, produs care iese pe poarta fabricii. Vreau să mai fac o precizare aici: ceea ce producem noi la Roşia Montană se numeşte „aliaj doré” pentru că avem şi argint, undeva la o mie patru sute de tone de argint, iar noi vom scoate pe poarta fabricii un aliaj, un lingou – se numeşte „lingouri doré”, care are un conţinut de 18% aur, 72% argint. Acesta este produsul pe care noi îl scoatem pe poarta fabricii.
Am pus grafice pentru dumneavoastră, în măsura în care sunteţi interesaţi, pentru că am văzut în plan public anumite afirmaţii că la Roşia Montană sunt alte metale rare, că sunt elemente mult mai valoroase decât aurul şi argintul. În urma studiului pe care l-am făcut noi, depus la ANRM, auditat de firme de talie mondială, a reieşit foarte clar că avem doar aur şi argint, iar elementele menţionate în plan public – crom, indiu, bariu, nichel, ceea ce vedem aici pe aceste bare – vedem, practic, concentraţia din zăcământul de la Roşia Montană, care a rezultat în urma programului nostru de cercetare geologică. Linia aceasta reprezintă media în scoarţa terestră. Teoretic ar trebui să găsim aceste lucruri inclusiv la Bucureşti, concentraţia de zăcământ. Iar aici avem limita exploatării comerciale. Dacă luăm, de exemplu, vanadiul, observă că în scoarţa terestră avem undeva la 135 ppm – părţi pe milion –, noi la Roşia Montană avem 83 ppm, deci suntem undeva la 60-70% din scoarţa terestră. Pentru exploatare comercială trebuie să ai un minim de 1000 ppm, ca să începi să te gândeşti. Abia de la 1000 ppm poţi să începi să exploatezi acest element.
Sunt o serie de elemente. Aurul şi argintul au cantităţi, evident, peste media scoarţei terestre, sunt o serie de elemente care sunt un pic peste scoarţa terestră. De exemplu, cesiul, în scoarţa terestră avem 3 ppm, la Roşia Montană am găsit 16 ppm, iar pentru exploatare comercială îţi trebuie 400 ppm.
Ca să accesăm acest depozit, trebuie să investim. Investiţiile în sectorul minier – spre deosebire de alte sectoare, sectorul petrolier sau sectorul gazelor – sunt investiţii mari, perioada de implementare a unui proiect minier este o perioadă mare. În petrol, de multe ori ai forat şi exploatezi petrolul chiar pe ţeava pe care ai forat. În industria minieră ai investiţii foarte mari. Noi, astăzi, am investit în acest proiect 550 de milioane de dolari. Pentru construcţia minei ne trebuie 1,4 miliarde de dolari. În perioada de operare avem nevoie de o investiţie de 571 de milioane de dolari pentru diverse activităţi în perioada de operare, iar costul de închidere este la 146 de milioane de dolari, ceea ce înseamnă că investiţia totală în proiectul de la Roşia Montană, doar partea de investiţii, este aproximativ 2,7 miliarde de dolari. Cu aceşti 2,7 miliarde de dolari, practic, accesăm zăcământul. După aceea, avem costurile de operare.
Noi am pregătit un exemplu, numerele detaliate:
– valoarea aurului de la Roşia Montană este de aproximativ 10 miliarde de dolari, 9,847 de mii de dolari, 9,3 miliarde valoarea aurului, aproximativ 560 de milioane de dolari valoarea argintului de la Roşia Montană. Pentru a exploata acest zăcământ, cheltuielile totale sunt undeva la 7 miliarde de dolari, dacă includem şi investiţiile. Şi am pus pe această coloană, din cheltuielile proiectului, câţi bani merg la bugetul de stat.
– profitul brut ajunge undeva la 2,7 miliarde de dolari;
– din profitul brut plătim impozit pe profit, plătim cota României prin noul acord, ceea ce dumneavoastră aveţi în analiză, ridicată la 25%;
– avem un impozit pe dividendele Gabriel Resources, ceea ce înseamnă că profitul estimat Gabriel Resources pentru cei 75% este de 1,5 miliarde. Acest număr trebuie comparat cu încasările la diversele bugete de stat. Deci Gabriel Resources are un profit de 1,5 miliarde, în timp ce bugetele de stat încasează o sumă însumată de 2,3 miliarde din redevenţe. Aceşti 2,3 miliarde sunt încasaţi din cota de participare a României, din redevenţa de 6%, din impozitul pe profit, impozit pe dividende, alte taxe şi impozite incluse în costuri:
salarii, contribuţii sociale, accize şi aşa mai departe. Deci practic, bugetele de stat colectează 2,3 miliarde.
Deci, dacă analizăm, dacă raportăm cele 2,3 miliarde încasări ale statului român versus profitul investitorului de 1,5 miliarde – dacă facem doar acest raport – constatăm o distribuţie de aproximativ 60-40, stat român-investitor, în condiţiile în care investitorul finanţează 100% acest proiect. Dacă la cei 2,3 miliarde adăugăm şi încasările furnizorilor români şi ale forţei de muncă româneşti, practic, input-ul economic în România, aceste 5,3 miliarde, versus încasările Gabriel Resources, constatăm o distribuţiei a valorii adăugate undeva spre 80-20, 78-22 pe aceste numere. Toate aceste calcule sunt făcute la 1200 de dolari pe uncie.
Deci aceasta este explicaţia pentru exemplificarea acestui grafic: cele aproape 10 miliarde de dolari valoarea depozitului de la Roşia Montană, 2,9 miliarde – furnizori; 2,3 – bugete de stat. Din păcate, avem 3 miliarde bunuri şi servicii pe care trebuie să le achiziţionăm din exterior, din străinătate, o serie întreagă de facilităţi s-au închis în România, petrochimie, cauciuc, tot dau aceste exemple, pe care, din păcate nu pe mai putem cumpăra din România. Pe de altă parte însă, vă mărturisesc că sunt contactat, inclusiv prin ambasade, de reprezentanţi comerciali, sunt foarte multe firme interesate să vină în România să investească atunci când vom porni proiectul minier, tocmai ca să devină furnizori şi să dezvolte economia în România pe lângă proiectul minier.
Eu cred că, în realitate, şi din aceşti 3,1 miliarde, odată cu demararea proiectului, o parte din aceşti bani vor fi cheltuiţi local de la investiţii viitoare în România.
Alternativa? Din păcate, vorbim de alternativa dacă nu se face proiectul şi noi am studiat-o şi o denumim „alternativa zero”. Ce înseamnă investiţiile care trebuie făcute în Roşia Montană dacă proiectul nu se face? Dacă proiectul nu se face, statul român are nişte obligaţii, în primul rând obligaţii de mediu, să reabiliteze mediul în zona respectivă, trebuie să investim în patrimoniul din zona respectivă, pentru că altfel el se degradează, galeriile din zona respectivă şi ele trebuie consolidate, sunt costuri de operare, deci costurile estimate de experţii noştri ajung undeva la 430 de milioane de dolari în următorii câţiva ani, deci, practic, statul trebuie să vină să investească acei bani pentru a face lucrurile pe care noi ni le asumăm prin proiectul propus.
Am dat un exemplu pe acest slide de input în economie al României. Vorbim de aceşti 2,9 miliarde, bani care merg în economia României, sunt o serie întreagă de furnizori de bunuri şi servicii, nu intru în detalii, dar input-ul va fi foarte important.
Efectul în PIB.
Efectul în PIB, având un factor de multiplicare undeva la 3,4, calculat de experţii în macroeconomie, prin efectul direct şi indirect ajungem undeva la un efect de aproximativ 1% din PIB-ul României, iar prin factorul de multiplicare, cumulat – pe durata de viaţă a proiectului – impactul total va fi de 24 de miliarde de dolari.
Cum se distribuie în timp încasările?
Pe această linie vedem efectul cumulat în economia României, cum se distribuie pe ani. Linia aceasta este negativă, fiindcă reprezintă Gabriel Resources, care ajunge pe zero undeva în anul zece al proiectului. Până atunci, trebuie să investească, după începerea exploatării începe să recupereze. Practic, dacă tragem linie la primii zece ani ai proiectului, România va fi beneficiat deja de 2,5 miliarde de dolari, în timp de Gabriel Resources ajunge la zero, urmând ca, la finalul exploatării să avem această distribuţie, de input economic în România de 5,2 miliarde versus încasări, profitul Gabriel Resources, 1,5 miliarde de dolari.
Redevenţa.
Am discutat de redevenţă. Noul acord şi noua lege prevăd o creştere a redevenţei la 6%. Am extras din studiile unor experţi internaţionali nivelul redevenţei în lume şi constatăm că noua redevenţă propusă la Roşia Montană este extrem de competitivă:
– Suedia, Finlanda, redevenţele sunt foarte mici, undeva 00,15%,
– Brazilia, Turcia, redevenţe de 2%… 2,5%,
– Marea Britanie – mă rog, Marea Britanie nu are proiecte aurifere – dar 4-5-6% sunt în alte zone.
Practic, redevenţa este extrem de competitivă. În studiile respective puteţi găsi exemple concrete de redevenţe aplicate. Aud în plan public că sunt alte ţări care au redevenţe de 16% sau de 20%! Atenţie! Aceste redevenţe sunt aplicate la profit, nu la valoarea veniturilor. De aceea, trebuie să fim foarte clari cum calculăm aceste redevenţe. Nu intru acum în detalii.
Am mai făcut o analiză. Am luat cel mai mare producător de aur din lume şi ne-am uitat pe site-ul dânşilor să vedem ce redevenţe plătesc la proiectele aurifere pe care le au în derulare. Avem aici unul dintre cele mai mari proiecte din lume, dar avem şi proiecte mici.
Vedem, de exemplu, la cel mai mare proiect al lui Barrick –prima firmă auriferă din lume – că ei plătesc 1,5% redevenţă. Cel mai mare proiect.
Goldstrite – o mină din SUA – 6% din profit, nu din venit.
Bald Mountain, 4% din venituri pe 5,2 milioane de uncii, un depozit relativ mic, 3,5%, 3,75%, 2,51%, 2%, 4%, 4%. Deci iată că redevenţa de 6% este foarte competitivă, foarte avantajoasă pentru statul român.
Locurile de muncă.
În locurile de muncă nu trebuie să excludem efectul indirect. Noi, astăzi, avem 500 de angajaţi, dar am constatat că pe lângă noi mai trăiesc undeva la 5-600 de angajaţi indirecţi, ca să zic aşa, locuri de muncă create doar pentru faptul că noi existăm. Deci iată că noi astăzi punem o pâine pe masă la 1000 de familii.
Odată cu demararea proiectului, efectul de multiplicare va fi undeva la 3,4, media locurilor de muncă este undeva la 3 600 – directe şi indirecte – pe perioada de viaţă a proiectului.
Distribuţia locurilor de muncă.
Tot auzim de acest lucru. Noi, prin acest contract, ne-am asumat obligaţia să garantăm un număr minim de locuri de muncă. Noi avem o prognoză pe loc de muncă individual, ştim exact câţi angajaţi vom avea pe fiecare calificare.
Am pus pe grafic distribuţia calificărilor, începând de la muncitori necalificaţi – undeva la 20% – personal auxiliar, muncitori calificaţi – avem structura de azi, în această coloană avem structura pe perioada de construcţie, aici pe perioada de operare – în faza de operare, avem 40% muncitori calificaţi, specialişti, undeva la 30%, management şi administraţie, 3% pe faza de operare. Deci iată că partea de muncitori necalificaţi este o parte foarte mică, în rest, vor fi oameni pe forţă de muncă bine calificată.
Vom investi foarte mult în calificarea forţei de muncă. Îmi place să spun că un alt lucru pe care îl vom produce noi al Roşia Montană este o forţă de muncă bine educată, bine calificată, bine trăinuită care va avea, practic, o flexibilitate mult mai mare pe piaţa muncii.
Am luat câteva exemple:
Astăzi avem un excedent de şoferi în zonă, dar sunt şoferi care au terminat, au carnet. Noi cu aceşti şoferi trebuie să lucrăm pe utilaje moderne, pe camioane de ultimă generaţie, unele dintre ele au sisteme de comunicaţie prin satelit. Pentru a lucra pe aceste camioane îţi trebuie un program de pregătire, şi de aceea va trebui să venim cu furnizorii specializaţi, să facem cursuri de formare profesională, vor trebuie să obţină nişte licenţe speciale şi să treacă anumite teste ca să poată opera basculante de mare capacitate sau alte echipamente specifice. Un şofer, odată de dobândeşte aceste abilităţi şi aceste licenţe, practic el este, în acel moment, supracalificat care îl ajută să fie competitiv pe piaţa muncii. Noi vrem să-i ţinem la Roşia Montană dar poate vor avea alte oportunităţi, adică exploatări în alte zone, alte proiecte miniere, autostrăzi, proiecte industriale, companii de transport. Deci iată că acel om va deveni competitiv şi va fi mult mai flexibil pe piaţa muncii.
Sudori. Exact aceeaşi poveste. Este o meserie deficitară în zonă. Ei vor trebui calificaţi şi vor putea lucra în alte zone.
Tâmplari. Aş vrea să insist pe tâmplari. Sună, aşa, un pic, mai neimportant, dar este important din punct de vedere al patrimoniului, pentru că restaurarea în patrimoniu se face cu o forţă de muncă pregătită special pentru acest lucru. Tehnicile de restaurare sunt tehnici vechi, nu intrăm aşa cu tehnologii moderne. Va trebui să aducem şi să calificăm oamenii în tehnici tradiţionale de restaurare. La fel, vom face programe complexe de pregătire a forţei de muncă, prin care aceşti oameni vor dobândi alte abilităţi.
Trecem mai departe, la tehnologie.
Având în vedere faptul că Cecilia, colega mea, a prezentat deja pe larg tehnologia, eu o să mă limitez la câteva aspecte. O să punctez câteva lucruri, ca sumă între tehnologie şi protecţia mediului.
Pentru acei dintre dumneavoastră care nu au fost la Roşia Montană, am inserat în această prezentare câteva poze. Avem aici o vedere din sud-vest a carierelor actuale Cetate şi Cârnic. În spate, se pot vedea zonele Orlea şi Jig.
Vedere din interiorul carierei Cetate, ceea ce este astăzi în Roşia Montană.
Câteva abataje din perioada comunistă.
Mai departe, acestea sunt haldele de steril din jurul carierei Cetate, văzută de pe versantul opus, din zona Ţarina.
Zona Orlea este o zonă, în acest moment, acoperită de halde de steril, pe versantul unui deal.
Iar acesta este un exemplu pentru modul de formare a apelor acide. Având această rocă cu mult sulf, apa formează un fel de soluţie de acid sulfuric care dizolvă metalele din rocă şi care curg mai departe, prin reţeaua de galerii. Ele se însumează, ca să zic aşa, la orizontul 714, altitudinea 714 şi, mai departe, curg în râul Roşia.
Aceasta este poluarea actuală, sunt cei 12 milioane de litri de metale grele, care astăzi poluează Arieşul. Vedem aici cum Arieşelul intră în Arieş. Unde de poluare severă se duce undeva, la 40 de km, Unda de poluare este detectabilă, în acest moment, la 80 – 100 de km în zona Turda.
Şi avem o realitate actuală, o poluare rezultată din cele 18 halde de steril neecologizate, două cariere abandonate, o reţea de galerii subterane, care produc o poluare astăzi.
Un ecosistem acvatic puternic afectat, precum şi o vegetaţie forestieră degradată.
Amplasăm proiectul minier peste vechea exploatare şi vedem aici, cu maron, harta vechii exploatări miniere. Ea este o zonă afectată din trei puncte de vedere. Pe de o parte, prin cele două cariere deja demarate, pe de altă parte, prin reţeaua de halde, precum şi prin galeriile subterane.
Iar aici avem comparaţia între carierele pe care noi le propunem – cu fond albastru – şi suprapunerea cu zone exploatate vechi.
Deci vedem, practic, că cele patru cariere nu sunt amplasate într-o zonă virgină – să-i spun aşa. Ele sunt într-o zonă minieră.
Mai departe. După ce propunem prin aceste cariere, avem tehnologia de exploatare la suprafaţă, prin puşcare, încărcarea minereului, concasare, intrăm în uzină. Uzina este extrem de performantă, este construită pe o platformă, este izolată, este o uzină cu circuit închis. Avem câteva faze de procesare: măcinare, leşiere, practic, introducerea în tancuri cu cianură, recuperarea aurului cu cărbunele activ, faza de electroliză, topim aurul, iar la final – foarte important – aducem una din cele mai moderne instalaţii de neutralizare a acestei componente chimice – cianura –, care va face în aşa fel încât minereul procesat care merge în iazul de decantare, în a treia fază a procesului de fabricaţie, va nu va avea aproape deloc cianură, la o treime din limita europeană.
Impactul de mediu este analizat pe 8 componente. O să punctez doar câteva elemente din fiecare capitol. Există analize pe larg în cele 20 000 de pagini de documentaţie de la Ministerul Mediului. O să punctez câteva elemente pe fiecare din cele 8 capitole mari de mediu.
Începem cu apa. Apa este poluată astăzi, aşa cum am spus. Noi vom construi un baraj pe Valea Roşie, vom colecta toate aceste ape acide, le vom folosi în procesul tehnologic, la final, le vom introduce într-o staţie de tratate a apei şi vom da din prima zi, deci, practic, de la începutul exploatării, vom da în Valea Roşie apă curată.
Deci, practic, problema apei este rezolvată odată cu demararea exploatării, nu la finalul exploatării. Iar pentru a minimiza cantitatea de apă utilizată din mediul ambient, vom recircuita apa din iazul de decantare. Avem aici barajul Corna, iazul de decantare, care – atenţie! – nu este un lac, este un iaz. Iaz înseamnă nămol umed.
Am mai auzit în spaţiul public că vin vânturile şi se face praf. Nu există aşa ceva. Acolo există un nămol umed. Nu există poluare din cauza vântului în iazul de decantare, iar experţii noştri vă pot povesti despre acest lucru. Sunt oameni care au proiectat şi care operează sute de asemenea iazuri în toată lumea. Nămolul acesta umed se usucă pe coada iazului, iar apa este refolosită în circuitul tehnologic pentru a minimiza apa curată pe care o folosim din altă parte.
Foarte mulţi oameni n-au crezut povestea aceasta. Ca să dovedim acest lucru, prin VISUTEK, Germania, am adus o uzină de tratare a apei, prin care arătăm tehnologia de epurare a apei chiar astăzi. Ne-a costat 4 milioane de dolari. Oricine merge la Roşia Montană poate vedea modul în care noi tratăm această apă astăzi şi cum va arăta apa după ce noi pornim exploatarea.
În ceea ce priveşte aerul, am auzit iar în spaţiul public că vom polua, va exista praf şi aşa mai departe. Noi avem nişte studii foarte complexe de mapare a emisiilor în atmosferă. Şi am selectat aici două grafice pe care aş vrea să le explic.
În faza de construcţie, vedem aici perimetrul minier. Această linie înseamnă limita industrială a proiectului minier. Culorile reprezintă nivelul de emisii în aer. Ceea ce vedem aici este oraşul Abrud. Aceste culori reprezintă emisiile activităţii urbane în oraşul Abrud, adică viaţa în Abrud. În perioada de construcţie, pentru că noi aducem cea mai modernă tehnologie, cu măsuri de protecţie a mediului extreme, practic, nivelul de emisii în aer va fi doar pe amplasamentul uzinei şi va fi similar cu emisiile urbane din oraşul Abrud.
În perioada de operare, la fel, datorită acestor tehnologii ultramoderne pe care le aducem, vedem că nivelul emisiilor va fi sub nivelul emisiilor din oraşul Abrud.
Avem aici cele două linii. Această linie înseamnă limita de atenţie, iar aici înseamnă limita maximă. Observăm că în perioada de operare, doar în zona uzinei sunt, undeva, concentraţii, oricum, sub limita de atenţie. Asta înseamnă tehnologii foarte moderne, înseamnă că uzina de fabricaţie am gândit-o să fie în circuit închis, să nu existe emisii în atmosferă, exploatarea în cariere se face cu plan de management al emisiilor. Vom uda tot ce înseamnă zona respectivă, deci avem, practic, tehnologii care să permită să nu existe poluare în aer. Solul este astăzi poluat în zona Roşia Montană. Avem tehnologiile de reabilitare cu care, la finalul exploatării, vom reabilita solul. Şi vă dau un exemplu. Pe iazul de decantare, acel iaz, acel nămol umed, la final, el va fi acoperit de o membrană artificială, vom aduce material, sol vegetal, 1 – 2 metri de sol vegetal, şi deasupra iazului de decantare, vom planta iarbă sau un alt program de reabilitare. Astăzi există tehnologii de reabilitare a mediului foarte performante. La Universitatea din Petroşani, dacă vorbiţi cu specialiştii de acolo, dânşii au o serie întreagă de programe de reabilitare. Multe dintre ele aduc perimetrele miniere la performanţe net superioare, din diverse puncte de vedere – agricol sau din alte puncte de vedere – decât era perimetrul respectiv înainte.
Biodiversitatea este deja îndepărtată din zonă prin activitatea antropică, prin activitatea minieră. Am gândit un program de readucere a biodiversităţii în zonă, treptat, chiar începând cu faza de exploatare.
Vom planta, practic, vom gândi coridoare ecologice de 400 de hectare pentru readucerea treptată a biodiversităţii în zonă. Avem astăzi un expert cu noi, care vă poate spune, pe scurt, despre programul de biodiversitate.
Proiectul nu se suprapune cu nicio zonă „Natura 2000”. Din păcate, nu se vede foarte clar în această hartă, dar zonele „Natura 2000” cred că sunt, undeva, cea mai apropiată, la 9 km de Roşia Montană.
În ceea ce priveşte pădurile, astăzi, la Roşia Montană, avem, undeva, la 255 de hectare de pădure care vor fi afectate de către proiectul minier. Mare parte este pădure sălbatică, să zic aşa, clasa 5 de calitate, crescută pe haldele de steril. Vedem aici un exemplu, o haldă de steril peste care a crescut pădure sălbatică.
Angajamentul nostru este să plantăm, 1000 de hectare de pădure clasa I, înainte de demararea exploatării, astfel încât… Iar la final, vom reabilita tot mediul la Roşia Montană, astfel încât aceste 25 de hectare să fie reabilitate complet şi reintroduse fie în circuitul agricol, fie în circuitul forestier.
Tehnologia de puşcare. Iar, în spaţiul public, am auzit foarte multe poveşti despre tehnologia de puşcare. Pe vremuri, la vechea exploatare de stat, se făcea puşcare cu o anumită tehnologie. Noi, astăzi, la Roşia Montană, aducem ultima tehnologie de puşcare. Respectă cel mai dur normativ de puşcare. Este un normativ german, se numeşte DIN 4150/99, este un normativ de puşcare pentru construcţii lângă obiective de patrimoniu. Noi vom aplica la proiectul minier acest normativ german, care este cel mai dur din lume. Tehnologia este foarte modernă. Am făcut un fel de comparaţie. Tehnologia veche presupunea câteva încărcări mari în zona de unde se propunea exploatarea minereului. Deci, practic, făceai câteva încărcări mari şi puşcai, roca rezultată era destul de voluminoasă. Noi propunem o tehnologie mult mai performantă, din cel puţin câteva puncte de vedere.
În primul rând, încărcările sunt mult mai mici, deci sunt încărcări într-o matrice. Ele sunt dispuse cu o periodicitate mult mai mare. Sunt, de asemenea, încărcări dispuse şi în plan vertical. Deci, practic, sunt câteva încărcături dispuse până la 10 m adâncime, într-o reţea, iar declanşarea puşcării se face la intervale de milisecundă, atât în plan orizontal, cât şi în plan vertical.
De ce se face acest lucru? Se face din mai multe motive. În primul rând, prin această puşcare rezultă deja o premăcinare a rocii, deci, practic, roca este măcinată mult mai mult decât era înainte, prin puşcări mai mari. În al doilea rând, emisiile în atmosferă sunt mult mai mici. Acea suprafaţă se udă şi, practic, se prevăd măsuri foarte clare, pentru a nu exista emisii în atmosferă, iar un al treilea efect este aşa-numitul efect seismic.
Dacă Roşia Montană trăia înainte cu încărcături… deci mergeau până la 10… avem aici inginerul-şef – încărcătura era mult mai mare, cu această tehnologie modernă, practic, compunerea efectului seismic generează o lipsă de vibraţie. Deci vedem, practic, prima puşcare generează o sinusoidă, a doua puşcare generează o altă sinusoidă, a treia puşcare merge mai departe, a patra puşcare… astfel încât efectul seismic este foarte mic. Deci, practic, aceste unde se anulează una pe alta.
Noi, când am mers în Waihi, în Noua Zeelandă… acolo aveau o mină în mijlocul unui oraş, puşcarea este obiectiv turistic. Deci dânşii anunţă „la ora cutare se puşcă”, tocmai pentru a aduce oamenii şi a vedea cât de performantă este această tehnologie.
Mai mult decât atât, vedem aici zona istorică protejată, Parcul Arheologic Carpeni, delimitată cu verde. Pe măsură ce ne apropiem de zonele locuite sau zonele cu obiective de patrimoniu, ajustăm programul de puşcare la cantităţi mai mici, astfel încât să ne asigurăm că nu există absolut niciun impact.
Vă spun cu mâna pe inimă că n-ar exista niciun impact, nici dacă am folosi tehnologia clasică, dar, tocmai, pentru a arăta faptul că luăm măsuri, pe măsură ce ne apropiem, folosim încărcături mult mai mici.
În ceea ce priveşte cianura, tehnologia cu cianura este folosită doar în circuit închis, doar în cadrul uzinei. Nu vor exista deversări în altă parte.
Comisia Europeană a emis un manual de tehnologii pentru folosirea în industria minieră, iar acolo au spus: pentru exploatarea aurului, tehnologia cu cianură este o tehnologie, aşa cum o definesc ei, „best available technology”. Pentru a respecta această tehnologie, au fost listate o serie întreagă de condiţii care trebuie aplicate în exploatările miniere pentru a deveni best available technics. Noi, la Roşia Montană, am gândit implementarea acestor tehnologii, multe dintre aceste condiţii, la standarde net superioare faţă de cele cerute de Comisia Europeană, iar astăzi avem un expert care a participat la redactarea acestui manual la Comisia Europeană şi care ne-a auditat şi ne-a făcut şi nouă această tehnologie, şi dânsul vă poate povesti mai mult despre aceste aspecte.
Rezultatul acestei tehnologii. La Baia Mare se folosea, undeva, la 400 mg/l în iazul de la Baia Mare, dânşii nu aveau o uzină de neutralizare a cianurii deci, practic, ce foloseau în fluxul tehnologic, puneau în iaz. Concentraţia era de 400 de mg/l. În lume, acceptabil… Eu am fost şi în Noua Zeelandă, şi în Statele Unite, şi în Australia, deci am văzut. În lume, este acceptabil, undeva, la 50 de mg/l să deversezi în iazul de decantare.
În urma accidentului de la Baia Mare, Uniunea Europeană, printr-o comisie, a analizat această problematică şi a venit cu o directivă, în 2006, prin care spune că, dacă facem minerit aurifer în Europa, atunci, tehnologia cu cianură trebuie să… maximul concentraţiei pe care o poţi deversa în iazul de decantare este de 10 mg/l.
Noi, la Roşia Montană, am gândit tehnologia, astfel încât să ajungem la 3 mg/l, ceea ce înseamnă o treime din limita maximă a Uniunii Europene, iar minele pe care le-am vizitat eu în Noua Zeelandă şi în America foloseau între 15 – 20… În America, am văzut inclusiv mină cu 40 – 45 de mg/l.
Vă mai dau un exemplu de măsură de siguranţă.
Modalitatea de transport a cianurii. Pentru că am auzit „domnule, sunt probleme cu transportul”. În Statele Unite, se transportă cianură lichidă, de exemplu. În Europa, pentru a fi mult mai sigură tehnologia, cianura este solidă, este, practic, o brichetă, ea se transportă în tancuri de tipul acesta. Deci este o substanţă solidă, tancurile sunt umplute la jumătate, iar ele sunt ranforsate. Deci, practic, nu există niciun risc de accident. Tancurile acestea rezistă, dacă le dai drumul de la 100 de metri din aer şi cad pe pământ, ele rezistă.
Mai departe. Tancurile acestea sunt aduse pe uzină şi sunt puse în plan vertical, umplute cu apă, dizolvată, folosită cianura în flux, la sfârşit, neutralizată cianura. Deci, practic, folosirea acestei substanţe este foarte sigură. Mai mult decât atât, Naţiunile Unite, prin Programul de mediu, United Nations Environment Program, au înfiinţat un ONG, o instituţie al cărei obiectiv este să supravegheze producătorii, transportatorii şi utilizatorii acestei substanţe. Acest ONG are şi o componentă de certificare. Ei vin periodic şi auditează producătorii, transportatorii şi oamenii care folosesc această substanţă şi emit certificări. Dacă eşti certificat, CMI, în momentul acela, ai o garanţie că foloseşti această tehnologie în siguranţă.
Mergem mai departe. Partea de…
O ultimă precizare. Am vrut şi noi să vedem în ce industrii se foloseşte cianura în Europa şi am luat consumul de cianură în plan European, observând că 41% din cianura folosită în Europa e folosită în industria agrochimică şi în coloranţi, 43% în farmaceutică şi cosmetică. Astăzi, doar 11% e folosită în minerit.
Deci această substanţă are multe alte utilizări.
Garanţia de mediu.
Foarte pe scurt. Noi propunem la Roşia Montană reabilitarea mediului. Reabilitarea începe, practic, din timpul exploatării. Exploatarea se face în secvenţe. Pe măsură ce exploatăm o zonă şi ne mutăm în cealaltă, reabilităm zona deja exploatată. Deci, practic, reabilitarea începe în anul 5, nu începe după epuizarea zăcământului.
Obligaţia de reabilitare de mediu este a noastră, stabilită prin acordul de mediu, stabilită prin acorduri şi prin legea pe care dumneavoastră le aveţi în analiză. Acolo avem clauze foarte clare, şi în acord, şi în lege, pentru reabilitarea de mediu. Deci aceasta este obligaţia noastră. Dar, ca să dăm confort suplimentar, costul acestei reabilitări de mediu îl evaluăm cu experţi independenţi, iar banii pentru reabilitare îi punem la dispoziţia statului român de la începutul exploatării. Deci, practic, statul român are la dispoziţie toate sumele necesare reabilitării de mediu. La finalul exploatării, după ce am reabilitat perimetrul de la Roşia Montană, predăm amplasamentul înapoi şi solicităm eliberarea garanţiei, pentru că noi, la acel moment, ne-am respectat obligaţiile.
Dacă între timp – Doamne fereşte! – se întâmplă ceva cu proiectul, statul român are banii la dispoziţie, în cont, să reabiliteze mediul de la Roşia Montană.
Mai departe. Se face o evaluare periodică a acestei garanţii, pentru că, în timp, costurile pot evolua, pot creşte, se pot modifica, iar valoarea garanţiei se actualizează în funcţie de evaluarea periodică cu experţi independenţi.
Noi, astăzi, am prevăzut 146 de milioane de dolari, care înseamnă valoarea actualizată a lucrărilor de reabilitare la zi, bani pe care îi punem la dispoziţia statului român înainte de începerea exploatării.
Avem şi un program de… Îmi doresc să ajungem aici şi sper ca, prin proiectul Roşia Montană, să ajungem la un grad de maturitate al societăţii civile, pentru că, din ce am văzut eu în Noua Zeelandă, în celelalte ţări dezvoltate din lume, acolo există cu adevărat între societatea civilă, autoritate şi operatorii minieri, iar acolo, societatea civilă nu spune neapărat „nu”, ci societatea civilă se implică în supravegherea acestor proiecte. Îşi fac structuri… Se numeşte „Programul watch”. Îşi fac structuri independente, se uită la obligaţiile asumate de către compania minieră şi, practic, fac un fel de auditare a dezvoltărilor respective. În minerit este foarte des întâlnită, dar şi în alte domenii. Acolo, societatea civilă se implică în supravegherea acestor lucruri, pentru că oamenii înţeleg că au nevoie şi de dezvoltare, dar au nevoie şi de responsabilitate, în acelaşi timp.
Noi propunem la Roşia Montană, ne dorim foarte mult să ajungem în situaţia în care societatea civilă să ne supravegheze. Nu avem nicio problemă. Ne vom deschide, vom fi sută la sută transparenţi, vom lăsa… oricine vrea să vină se poate înscrie într-un program watch independent, să vină şi să supravegheze faptul că ne respectăm toate obligaţiile: de mediu, de patrimoniu, forţa de muncă.
Am propus acest mecanism şi ne dorim ca Roşia Montană să fie, într-adevăr, primul proiect din România unde reuşim să integrăm aceste lucruri.
Şi câteva exemple de situri miniere din lume: Noua Zeelandă, carieră, iaz de decantare, uzină de procesare. Prin programul de reabilitare, cariera a fost reumplută şi revegetată, iazul de decantare, revegetat integral. Aici a fost locaţia uzinei. Eu am vizitat acest loc, am şi nişte filme de acolo. Dacă mergi acolo şi nu îţi spune cineva că acolo a fost mină, nu îţi dai seama că acolo a fost mină. Deci este perfect integrată în peisaj.
Tehnologie de reabilitare a unei halde de steril. Experţii noştri vă vor povesti mai mult despre aceasta. Asta era halda înainte, aşa arată după revegetare.
Un exemplu de reabilitare a unei mine de siliciu, care a fost transformată în una din cele mai mari sere din lume.
Mina de care vă povesteam, în Noua Zeelandă, o mină cu cianură în mijlocul unui oraş. Practic, casele oamenilor sunt lângă carieră. Din păcate, nu am poza aici, dar ei au un proiect de reabilitare făcut în colaborare între comunitatea din Waihi şi compania minieră, care presupune amenajarea unei plaje în zona aceasta şi reumplerea carierei cu apă, revegetarea pereţilor, astfel încât va fi un obiectiv turistic. Povesteau inclusiv să lase pe treapta carierei câteva utilaje minieră, astfel încât să poţi să faci alte activităţi în zona respectivă.
Oamenii aceştia, în această localitate, de 4500 de locuitori, au 50 000 de turişti pe ani. O să vedeţi pe unul din slide-uri cam cât are judeţul Alba astăzi. Aceşti 50 000 de oameni vin să vadă această mină în fiecare an. Uzina de cianuraţie este aici, iazul de decantare este în această zone.
Mai departe.
Alt exemplu: Kittila – Finlanda. Şi astăzi, unul dintre invitaţii noştri este fostul primar al Kittilei, ne poate spune despre cum s-a făcut minerit în Finlanda, minerit aurifer cu tehnologia cu cianură, iar pozele – mulţumesc invitaţilor noştri – o mină din Germania înainte de reabilitare, în 1989, şi cum arată astăzi, prin reabilitarea ei.
Liechtenberg, un alt exemplu, exploatare înainte de 1989 şi cum arată astăzi. În 2007 a fost gazda Târgului Internaţional de Grădinărit.
Deci iată că tehnologiile de reabilitare a mediului au ajuns la un nivel foarte, foarte performant.
Mai departe, o mină în Austria, o mină de fier în localitatea Esberg. La fel, atrage foarte mulţi turişti în fiecare an. Mina devine obiectiv turistic şi atrage turişti. Acolo, oamenii sunt plimbaţi, sunt urcaţi într-un camion de 160 de tone şi plimbaţi prin carieră.
O să încerc să scurtez prezentarea. Mergem în zona de patrimoniu.
Programul de cercetare al patrimoniului de la Roşia Montană a fost, cu siguranţă, cel mai important program de cercetare a patrimoniului din istoria României finanţat privat, pentru că, la Roşia Montană, am avut un total de 380 de cercetători, care au luat fiecare aspect de patrimoniu din zonă şi l-au analizat. Un număr mare de instituţii… Am avut 8 muzee implicate, sub coordonarea Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti, am avut 6 universităţi implicate, 6 institute de cercetare, 3 centre de cercetare, din Franţa, Beatrice Cauuet, arheologul specializat în arheologie minieră, pentru că noi nu avem această specialitate în România, 11 entităţi private. La fel, tot programul de cercetare a fost auditat în nenumărate rânduri de către oameni specializaţi în acest domeniu.
O parte din studiile cele mai importante sunt în acel teanc de documentaţie pe care l-am depus astăzi la comisie.
Rezultatele sunt fără precedent. Am cercetat 13 situri arheologice, 2000 de secţiuni, 1400 de morminte; am inventariat 1500 de obiecte, 140 de km de galerie subterană cercetaţi, din care am găsit fragmente de galerii romane, însumate astăzi la 7 km. Astăzi lucrăm la amenajarea Cătălinei Monuleşti. Până astăzi, am reuşit să reabilităm 20 de case în centrul istoric. Ne propunem să reabilităm integral centrul istoric din Roşia Montană.
Am amenajat o expoziţie şi am publicat, evident, toate aceste cercetări sunt publicate sau sunt în curs de publicare.
Până astăzi, investiţia totală în patrimoniu este de 30 de milioane de dolari. Prin noul acord, pe care dumneavoastră îl aveţi în analiză, ne propunem să mai investim încă 70 de milioane de dolari doar în Roşia Montană, plus o contribuţie la patrimoniul naţionale, undeva, la 30 de milioane de dolari.
În sinteză, toate obiectivele importante de patrimoniu sunt în afara zonei miniere. Şi aici am listat cele cinci obiective importante: zona istorică protejată, suprafaţă de 135 de hectare, unde avem 317 case la suprafaţă şi galeria Cătălina Monuleşti, complexul de galerii Cătălina Monuleşti, astăzi, cercetat… Am început cercetarea lui, dar, practic, lucrările de cercetare în Cătălina trebuie să continue mulţi ani de aici înainte.
Zona Părul Carpen… Doar am început cercetarea în Carpen. O parte dintre dumneavoastră aţi fost acolo. Am găsit acele fundaţii de case romane. Trebuie să extindem cercetarea de 23 de hectare.
Zona Tău Găuri, zona Bisericii greco-catolice şi a mormântului lui Simion Balint şi zona Piatra Corbului.
Acestea sunt cele cinci mari zone de patrimoniu. La aceasta, adăugăm monumentul natural Piatra Despicată, acea rocă care, oricum, trebuie relocată din zona respectivă.
Centrul istoric. El este inclus într-un plan complex de reabilitare: case, monumente naturale, galerie romană.
Şi vreau să vă arăt câteva exemple. Acesta este…. Aşa arăta înainte această clădire, astăzi, ea este amenajată. Urmează să reabilităm tot centrul istoric şi să-l transformăm într-un muzeu.
Astăzi avem expunem o parte din artefactele găsite în timpul cercetării arheologice.
Un exemplu de clădire restaurată. Vechea primărie din Roşia Montană. Ea era în stadiu de colaps, practic. Am reuşit restaurarea ei integrală. O parte dintre dumneavoastră înţeleg că aţi vizitat această clădire. Este clădirea primăriei, nu este clădirea noastră. Noi am sprijinit primăria în reabilitarea acestei clădiri, iar dorinţa comunităţii locale este să-şi dezvolte o facilitate de cazare în zonă, astfel încât vom sprijini în continuare primăria să convertească această clădire într-un hotel de 3 sau 4 stele pentru a avea unde să cazeze turişti în zonă.
La fel, un proiect similar este în derulare în acest moment: şcoala veche. Aşa arăta clădirea înainte. Ceea ce am reuşit până acum este să o consolidăm parţial, să oprim degradarea şi să începem lucrările de restaurare. Odată cu avizarea proiectului minier, vom continua reabilitarea acestei clădiri.
Şi am selectat un număr de case relevante, pe care le-am reabilitat în zona respectivă. O casă frumoasă, tradiţională, caza nr. 392. Aşa arăta înainte, aşa arată după restaurare. Iar de aici o să mă opresc un pic, să vedeţi câteva exemple. Eu zic că imaginile sunt foarte puternice. Să vedeţi cum arătau casele înainte şi cum arată după ce le-am restaurat.
Iar reabilitarea nu înseamnă doar casele, o să reabilităm toată acea zonă istorică protejată. Şi aici avem un exemplu de reabilitare a unei alei pietonale şi maur, practic, zidul tradiţional din zona respectivă aşa arăta înainte şi aşa arată după reabilitare. Practic, toată acea zonă istorică protejată va fi reabilitată înspre turism.
Vreau să răspund unei acuzaţii din spaţiul public – spun unii că am şi dărâmat în zonă – au fost într-adevăr câteva clădiri afectate, dar ele erau, practic, colapsate, în aceste stadii erau. Demolările pe care le-am făcut – de multe ori ne-a solicitat primăria sau ne-au solicitat vecinii din motive efectiv igienice sau de siguranţă –, după ce le-am demolat am venit cu proiecte de reconstrucţie a casei originale. Practic, în zonele unde am avut aceste demolări, vom reconstrui casele aşa cum au fost ele gândite iniţial.
Proiectul de amenajare turistică al acelui Tău pe care o parte dintre dumneavoastră l-aţi vizitat, Tăul Brazi, el trebuie decolmatat şi amenajat înspre vizitare.
Iar în Cătălina Monuleşti activităţile le-am început, undeva în activităţile iniţiale din 2007, am reintrat în Cătălina Monuleşti cu program de cercetare, undeva în 2009-2010. Acolo avem 100 de mineri care astăzi lucrează la decolmatarea galeriei. Acesta este un exemplu de stadiu în care am găsit galeria, plină de rambleu sau inundate, cam asta găsim peste tot când mergem prin acele galerii.
Pentru a le amenaja turistic, pentru a le face accesibile, trebuie să investim semnificativ în decolmatarea lor, în cercetarea arheologică, în aerajul lor, în evacuarea apei din subteran.
O descoperire importantă – n-o să mă pronunţ eu, o să las experţii să vorbească despre ea – zone de trepte din perioada romană, precum şi o roată de evacuare a apei. Romanii aveau această tehnologie de evacuare a apei printr-un sistem de roţi, în camere. Aici am găsit o roată din perioada romană, despre care experţii o să vorbească mai mult. O propun spre reconstrucţie.
Iar galeria Cătălina-Monuleşti va fi, cu adevărat, un muzeu, din păcate, peste câţiva ani, după ce cercetările vor continua semnificativ în zonă şi după ce vom apuca, practic, să investim în amenajarea muzeistică. Deocamdată, avem doar lucrări de cercetare. Galeria Cătălina-Monuleşti nu este un muzeu, astăzi.
Parcul arheologic Carpen, zonă de 23 de hectare – am cercetat doar acest punct mic din centru. Toată această zonă va fi transformată în parc arheologic.
Zona protejată – de 4 hectare – din zona Bisericii Greco-Catolice – unde avem această biserică, avem casa parohială, precum şi mormântul locotenentului lui Avram Iancu, Simion Balint, este localizată în această zonă.
Parcul arheologic Tăul Găuri, pe care l-aţi vizitat, se află delimitat într-o zonă de 3 hectare, avem şi un tău în această zonă.
Iar acesta este proiectul de amenajare muzeistică al monumentului funerar. Dumneavoastră aţi vizitat doar amenajarea, să zic, aşa, de protecţie temporară, pentru a opri degradarea. În viitor, avem în plan amenajarea unui muzeu şi, practic, integrarea lui într-un circuit turistic, împreună cu accesul către Tăul Găuri, împreună cu celălalt circuit turistic din toată zona.
La fel, în zona Piatra Corbului, cu cele trei obiective principale: monumentul natural Piatra Corbului, exploatarea de suprafaţă, precum şi complexul de galerii din subteran care trebuie cercetate şi amenajate înspre vizitare.
În concluzie, programul de patrimoniu – şi vreau să trag nişte concluzii – toate obiectivele de patrimoniu sunt în afara zonei proiectului minier, după cum am spus, galeriile romane şi medievale sunt în cercetare. Alte obiective sunt în curs de cercetare. Cele mai importante vor fi amenajate in situ. Locuinţele romane şi necropolele, la fel, vor fi incluse în circuitul de vizitare, construcţii din perioadă modernă şi temporară, cultura materială şi imaterială, patrimoniul industrial, toate aceste lucruri vor fi puse în valoare cu bani de la proiectul minier.
Închei cu secţiunea de comunitate.
În judeţul Alba – ne-am uitat şi noi la câteva date statistice – avem o populaţie cu vârstă de muncă de 250 000 de locuitori, astăzi, există 74 000 de persoane care au venituri din salarii. Observăm un decalaj foarte mare în populaţia neocupată.
Populaţia stabilă – din păcate judeţul Alba are o rată de depopulare mai mare cu 47% decât media naţională, ceea ce se înscrie în tendinţa generală a comunităţilor miniere. Observăm Alba şi Hunedoara, faţă de media naţională, sunt mult mai… au o rată accelerată.
În ceea ce priveşte turismul în zonă, ne-am uitat, statistic, la datele oficiale – Anuarul judeţului Alba, 2013 – avem 100 de facilităţi de cazare în total, din care 70% sunt listate ca pensiuni turistice şi agroturistice, o capacitate turistică de 3 000 de persoane/zi, număr total de turişti, anual, 68 000 de turişti/an. Mina din Waihi genera 50 000 de turişti pe an, cu facilităţi net inferioare celor pe care noi le propunem la Roşia Montană, ceea ce înseamnă o utilizare netă a capacităţii de cazare de 20%. Asta este realitatea de astăzi.
Noi, prin proiectul de la Roşia Montană, ne propunem să schimbăm fundamental această realitate, tocmai prin implementarea proiectului.
Mai departe, aş vrea să vorbesc despre comunitatea din Roşia Montană. 78% din rezidenţi nu au venituri din salarii. Avem o populaţie activă, undeva, la 1 300 de oameni, cam 50-100 lucrează în sectorul public, 300-350 lucrează la noi, astăzi. O treime din locuitorii Roşiei Montane trăiesc cu mai puţin de doi dolari pe zi, ceea ce este limita definită de Banca Mondială ca limită de sărăcie. Undeva, o suprafaţă foarte mică din suprafaţa comunei este teren pe care poţi dezvolta agricultura. Accesul la infrastructură este limitat.
Proiectul minier – vreau să demontez şi acest mit, că Roşia Montană este zonă monoindustrială – se suprapune undeva pe 20 – 25 % din suprafaţa comunei, în general pe vechea exploatare minieră. Mai avem 3 000 de hectare în Roşia Montana, care nu sunt în zona proiectului minier şi unde se pot dezvolta şi unde se dezvoltă astăzi alte activităţi. Sunt o serie întreagă de firme, sunt pensiuni, în zona respectivă, există alte activităţi.
În strategia noastră de dezvoltare durabilă, dacă adunăm toate componentele strategiei, observăm că vom investi semnificativ în dezvoltarea durabilă a acestei comune.
Vom pleca de la infrastructură. Infrastructura pe care o gândim pentru proiectul minier am gândit-o şi pentru comunitate. La final, vom preda această infrastructură comunităţii locale. Am evaluat infrastructura, undeva la 200 de milioane, la tot ce înseamnă drumuri, reabilitarea drumurilor, apă, canal, transformarea minei în obiectiv pentru comunitatea respectivă.
Programele de mediu din zona respectivă, programele de patrimoniu şi turism, precum şi programele de dezvoltare a comunităţii locale, programele de dezvoltare a micilor afaceri din zona respectivă, când adunăm, observăm investiţii de 500 de milioane de dolari în comunitatea respectivă, tocmai pentru a lăsa în urmă o comunitate dezvoltată şi prosperă.
Aceste lucruri, cele mai multe dintre ele sunt consfinţite în noul acord. Mai mult decât atât, ca exemplu de implicare în comunitate, în noul acord există clauze prin care ne asumăm obligaţia, suntem practic… avem aceste obligaţii în noul acord să investim în acea agricultură care poate fi practicată la Roşia Montană, şi anume, o unitate destinată procesării produselor de origine animală, o altă unitate de colectare a laptelui. Ne vom implica, vom ajuta oamenii din zonă, acei oameni care valorifică fructele şi legumele. Iată că mina, de fapt, înseamnă, mai departe, facilităţi de dezvoltare antreprenorială pentru microcreditare, infrastructură şi obiective de îmbunătăţiri funciare. Deci noi vom fi acolo sprijin pentru oamenii respectivi, să dezvoltăm activităţi alternative.
Ca dovadă, am înfiinţat această societate de microcreditare, se numeşte Gabriel Finance. În această societate, oamenii de afaceri locali pot lua credite în condiţii foarte avantajoase pentru microafaceri. Nu doar asta, dar îi şi asistăm cu ceea ce înseamnă managementul pentru aceste lucruri.
Relocarea populaţiei se face în condiţii moderne. Acesta este un cartier pe care l-am construit în Alba Iulia. El este la standarde ultramoderne. Biserica pe care am construit-o în cartierul din Alba Iulia. Şi câteva exemple de familii: familia Petruţa şi-a reconstruit viaţa în Alba Iulia, fiind disponibilizaţi de la mina de stat; au un fiu de 19 ani, care, din vara aceasta este student la Târgu Mureş, aceasta este casa veche şi aceasta este casa nouă din cartierul Recea; mai mult decât atât, au deschis un magazin, trăiesc foarte bine, sunt foarte fericiţi în această zonă.
Aş vrea însă să spun că majoritatea familiilor au ales să se reloce în zona proiectului, doar 125 de familii s-au relocat, până astăzi, la Alba Iulia; mare parte din familii s-au relocat în imediata vecinătate a proiectului, aşteptând pornirea minei pentru a avea un loc de muncă la mina de la Roşia Montană.
Familia Dara, de exemplu, o familie care s-a relocat în Câmpeni, din casa veche în casa nouă, trăiau într-o casă veche fără utilităţi, astăzi au toate utilităţile, sunt lângă piaţă, şcoală, spital, magazine, lucruri de care nu dispuneau înainte şi aşteaptă pornirea proiectului minier pentru a avea un loc de muncă.
Eu mi-am încheiat expunerea.
Aş vrea, dacă-mi permiteţi, domnule preşedinte, nu am încheiat prezentarea proiectului, aş vrea, în schimb, dacă-mi permiteţi 5 sau 10 minute…
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă rog continuaţi.
Domnul Dragoş Tănase:
Pentru că am văzut câteva luări de poziţie publice de la Institutul Geologic, la fel de la domnul Sântimbreanu, aş vrea, Cecilia, dacă se poate, în 5 – 10 minute, să răspundem cumva la poziţiile publice, înspre ştiinţa dumneavoastră.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Mare rugăminte să ne spuneţi înainte pentru că noi avem materiale pregătite la ce anume întrebări doriţi să răspundeţi pentru şi ASE-ul şi Academia Română au puncte de vedere şi dacă doriţi, punctual, noi să avem documentele în faţă.
Deci la Institutul Geologic şi la domnul Sântimbreanu. Înţeleg că vreţi să răspundeţi acum?
Oricum, ar fi urmat la sesiunea de întrebări şi răspunsuri, ca idee.
Domnul Dragoş Tănase:
Trei chestiuni am vrea să prezentăm, dacă ne permiteţi.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă rog să prezentaţi.
Domnul Dragoş Tănase:
Domnul Sântimbreanu, Institutul Geologic şi tiosulfatul ca alternativă la cianură. Pentru asta am pregătit nişte slide-uri. Avem şi pentru Academia Română, dar durează o oră, o oră şi jumătate să răspundem la toate întrebările. Am preferat să ne concentrăm pe acestea trei.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă rog frumos. Avem timp la dispoziţie.
Doamna Cecilia Szentesy:
Bună ziua!
Ca urmare a faptului că în presă au apărut tot felul de afirmaţii legate de proiectul de la Roşia Montană, emise de către Institutul Geologic al României, aş vrea, încă din start, să spun că Institutul Geologic al României, pe scurt, IGR, face parte din comisia de analiză tehnică, care s-a întrunit la nivelul Ministerului Mediului pentru a evalua impactul proiectului minier Roşia Montană asupra mediului.
În această calitate de membru în CAT, pe scurt, Institutul Geologic al României a emis un aviz favorabil, încă din anul 2011.
Pentru a emite acest aviz, o echipă foarte numeroasă, de 12 experţi s-a deplasat în zona Roşia Montană, au făcut propriile măsurători, şi-au făcut propriile interpretări…
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă întrerup o singură secundă.
Fiecare vorbitor, atunci când ia cuvântul, să se prezinte, pentru stenogramă. Vă rog frumos.
Doamna Cecilia Szentesy:
Îmi cer scuze. Mă numesc Cecilia Szentesy, sunt director de proiectare tehnică la Roşia Montană Gold Corporation. De profesie sunt inginer geolog şi lucrez în acest proiect din anul 1997.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă mulţumesc. Puteţi continua.
Doamna Cecilia Szentesy:
În anul 2011 IGR a emis un punct de vedere cu privire la proiectul minier Roşia Montană. În urma unei deplasări pe care au efectuat-o în teren, unde au făcut măsurători în teren, au cartat, şi-au făcut propriile evaluări şi propriile estimări şi au emis un aviz favorabil la proiectul minier Roşia Montană.
Acest studiu IGR confirmă faptul că, pe bazinul, pe valea în care se propune amplasamentul Iazului de decantare Corna nu prezintă falii, fisuri sau alte anomalii care ar putea determina sau facilita apariţia unor infiltraţii sau ar afecta stabilitatea iazului de decantare. Aş vrea să vă spun că acest punct de vedere este unul foarte oficial, adică are număr de ieşire, număr de intrare, el poate fi pus la dispoziţia comisiei parlamentare.
Menţionam faptul că o echipă de 12 experţi au fost în teren, raportul este asumat de către IGR, prin directorul acestuia, care ulterior a fost schimbat. Noul director, domnul Ştefan Marincea are o cu totul şi cu totul altă poziţie faţă de această poziţie oficial exprimată de IGR. Nu ştim care este agenda domnului Marincea, oricum, opiniile pe care dânsul le emite, în ultimul timp, nu se bazează pe nicio cercetare în teren şi pe nici un studiu.
De asemenea, există o problematică legată de procesarea minereului de la Roşia Montană. Domnul Marincea afirma că este nevoie de o etapă suplimentară în cadrul fluxului tehnologic, de o preconcentrare a minereului şi nu de cianuraţia întregii mase de minereu exploatat despre care, afirma dumnealui că nu se poate… că nu se foloseşte niciunde în lume.
Aş vrea să vă spun că în faza de proiectare a fluxului tehnologic, împreună cu experţii noştri, dintre care doi sunt prezenţi în această sală, s-au evaluat circa 12 alternative de procesare a minereului, între care şi această metodologie de preconcentrare propusă de către domnul Marincea.
Aş vrea să vă spun că am evaluat toate aceste metodologii. N-o să le citesc aici. Aş vrea să vă atrag atenţia că ele sunt în studiu de evaluare a impactului asupra mediului.
Este vorba de capitolul II – procese tehnologice şi, de asemenea, capitolul V – alternative. Acolo sunt descrise în detaliu. Eu aş vrea să vă spun doar concluziile acestor studii.
Este, în primul rând, tehnologia dictată de către tipul de minereu şi nu este o tehnologie care se decide pe baza asemănării cu alte zăcăminte miniere. Se fac foarte multe teste pe combinaţii de minereuri, diverse reţete, în aşa fel încât să se aleagă tehnologia cea mai bună.
Metodologia propusă de domnul Marincea de la IGR era folosită la Roşia Montană până în anul 2006. Era o metodologie veche, care producea pierderi mari. Tocmai din această cauză s-a şi închis exploatarea respectivă.
Alternativa de cianuraţie in integrum sau CIL, cum se mai numeşte această alternativă, este cea mai bună alternativă din cele 12 evaluate. Şi, mai mult decât atât, în documentul de referinţă BREF – cele mai bune practici în industria minieră din Europa, această tehnologie este considerată BAT, adică Best Available Technology.
Ca răspuns la faptul că cianuraţia in integrum nu este folosită nicăieri în lume, aş vrea să vă spun că am luat şi am analizat primele zece, cele mai mari exploatări miniere din lume. Sunt listate aici cinci dintre ele. Sunt toate mai mari de două sau chiar de trei ori decât Roşia Montană.
Şi aş vrea să vă spun că toate aceste exploatări folosesc ca şi technologie de procesare pe cea a cianuraţiei in integrum.
De asemenea, IGR a afirmat că nu s-a făcut un studiu serios pe Valea Cornei. În cele ce urmează, aş vrea să listez câteva dintre cele mai importante studii pe care le-am realizat pe Valea Cornei. Reprezentanţii unora dintre aceste instituţii se află aici şi am să-i numesc la timpul potrivit.
Aş vrea să vă spun că sunt instituţii internaţionale care au filiale în foarte, foarte multe ţări, care au foarte mulţi angajaţi. Şi aş începe, de exemplu, cu Knight Piesold Ltd. – Marea Britanie, care are peste 900 de experţi angajaţi în circa 35 de ţări. Aici sunt listate şi numele experţilor care au lucrat…
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă rog să vorbiţi mai aproape de microfon.
Doamna Cecilia Szentesy:
O.K. Şi, de asemenea, ceea ce au făcut ei pentru a evalua bazinul iazului de decantare Corna, deci studiul privind selecţia amplasamentului, aş vrea să vă spun că s-au evaluat în total 13 amplasamente pentru a decide care este cel mai potrivit şi din punct de vedere al siguranţei în exploatare şi din punct de vedere al siguranţei mediului şi din punct de vedere al apropierii faţă de zona de exploatare.
De asemenea, au făcut fezabilitate şi raport de proiectare a iazului de decantare, studii de condiţii iniţiale pentru apă. Şi aş vrea să vă spun că acesta este un subiect foarte, foarte important pentru că în marea majoritate a cazurilor atunci când un iaz eşuează problema este o proastă gestionare, un management defectuos al apei.
Essential Valeting Canada, care este o companie, cred, la momentul respectiv, este cea mai mare companie de proiectare minieră a lumii. Ea funcţionează din 1911. Are filiale în 35 de ţări, dintre care şi în România are o filială. De asemenea, aici sunt listaţi toţi experţii care au lucrat pentru rapoartele întocmite pentru Valea Corna.Sunt rapoarte de investigaţii geotehnice Roşia Montană, raport de management al apelor. Puteţi vedea că toate studiile pe care le-a făcut o anumită companie au fost auditate, reluate, confirmate de către alte companii, revizia raportului de proiectare a iazului de decantare Roşia Montană.
Montgomery Watson Harza – îl avem aici pe domnul Pat Corsen. Dânsul este vicepreşedinte al acestei prestigioase companii de proiectare. Ea are 180 de filiale. A avut, până anii trecuţi o filială şi în România. Dânşii sunt autorii proiectului tehnic pentru barajul şi sistemul iazului de decantare al sterilelor de pe Valea Cornei. Au făcut un număr destul de semnificativ de rapoarte.
Şi aş trece acum la experţii români care au lucrat pentru acest amplasament.
În România, SC UPROMIN SA şi-l avem în sală pe domnul director general Gabriel Neamţu. Printr-un colectiv destul de mare a realizat proiectul minier. De fapt, IPROMIN este proiectantul general al proiectului minier Roşia Montană.
Am să-l las pe domnul Neamţu să se prezinte, ce alte lucrări au mai făcut în România.
Din partea Universităţii Tehnice Bucureşti, îl avem prezent pe domnul profesor universitar doctor Dan Stematiu, membru în Comisia internaţională a marilor baraje, care a expertizat proiectul tehnic al barajului iazului de decantare.
De asemenea, Universitatea Bucureşti, prin Facultatea de Geologie şi Geofizică, a efectuat un studiu geologic în bazinul Văii Corna şi Comisia Naţională pentru siguranţa barajelor a emis, în unanimitate, avizul de funcţionare în siguranţă, atât pentru barajul Corna, cât şi pentru barajul Cetate.
Următorul – Studiul făcut de IGR în decembrie 2011 este depus la Ministerul Mediului cu număr de intrare. RMGC consideră acest răspuns ca fiind unul valid şi singurul care produce, de altfel, efecte juridice.
Directorul Marincea a venit cu tot felul de motive, gen că acest studiu nu poate fi găsit în arhivele lor, deci nu este valid. El a fost depus la Ministerul Mediului. Nu ştiu care este agenda domnului director, nici nu este important. Ceea ce aş vrea să vă spun este despre lucrările pe care noi le-am efectuat pe Valea Cornei. Sunt 57 de foraje geotehnice pe care le-am executat pe tot bazinul Văii Corna. Cartarea structurală pe care noi am efectuat-o nu a evidenţiat nici un fel de structuri faliate sau plane de şistuozitate prin care s-ar putea infiltra apele în subsol. Mai mult decât atât, am identificat un strat extrem de important şi anume, este vorba de un strat de argilă care, în unele locuri, are până la 12 m. Acest strat de argilă conferă o impermeabilitate foarte ridicată bazinului Văii Corna.
Trecem la următorul slide.
Concluzii: Valea Corna este un amplasament sigur pentru barajul şi iazul de decantare al sterilelor.
Şi acum, aş vrea, un pic, să comentez afirmaţiile domnului Sântimbreanu.
Domnul Sântimbreanu a afirmat că sunt foarte multe elemente minore pe care RMGC le ignoră. Aş vrea să amintesc de programul de cercetare pe care l-a prezentat directorul general. Este un program de cercetare care se desfăşoară chiar din 1997 şi continuă până în ziua de astăzi.
Ca urmare, aş vrea să subliniez faptul că acesta este un program extrem de complex, în timp ce domnul Aurel Sântimbreanu a făcut un experiment care s-a derulat în câteva zile.
Zona cercetată prin programul nostru de explorare cuprinde circa 1 000 de hectare, este o cercetare sistematică, prin foraje, cu analize sistematice.
Domnul Aurel Sântimbreanu a recoltat o singură probă din cariera Cetate şi circa 117 probe punctual din cariera Cârnic.
În momentul de faţă, acea zonă din zăcământ a fost deja exploatată, deci ea nu mai există şi mă întreb, dacă aceste elemente rare ar fi apărut în acele probe şi dacă ele ar fi existat în zăcământ, atunci de ce nu apar şi în rapoartele metalurgice care au fost întocmite în cei 50 de ani, care au trecut de la momentul recoltării acelei probe. Vedeţi că este undeva la nivelul anului 1960.
Tehnologia pe care noi am folosit-o pentru analiza acestor probe este o tehnologie de ultimă generaţie. Aceea a fost o tehnologie veche.
Număr de foraje executate -1 200, experimentul Aurel Sântimbreanu – 0.
Număr de probe – 206 000, comparativ cu 118.
De asemenea, probele pe care noi le-am recoltat şi analizat la Roşia Montană au fost verificate la două laboratoare independente, internaţionale: LGS Australia şi LS Canada.
Probele recoltate de domnul Sântimbreanu nu au fost verificate la nici un alt laborator.
Şi aş vrea să vă spun că, calculul nostru de resurse, programul nostru de cercetare a fost auditat atât de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, care a emis o omologare de rezervă, adică o aprobare a rezervelor calculate la Roşia Montană şi în care sunt foarte clar precizate faptul că singurele elemente exploatabile comercial la Roşia Montană sunt doar aurul şi argintul.
Acest calcul de resurse, aş vrea să vă spun că, pe lângă compania noastră, a mai fost auditat şi de IPROMIN SA şi, de asemenea, de SRK Marea Britanie, al cărui reprezentant se află aici.
Ca urmare a vehiculării unor tehnologii alternative la tehnologia… extragerea cu ajutorul cianurii, aş vrea să vă prezint aici un punct de vedere care nu este un punct de vedere personal, nu este un punct de vedere al companiei, este punctul de vedere al Comisiei Europene.
În anul 2010, Comisia Europeană a adunat cei mai buni experţi în materie, a făcut un grup de experţi, care au întocmit un raport în care au detaliat absolut toate alternativele la tehnologia cu cianuri care existau şi erau vehiculate pe piaţă la momentul respectiv.
Şi pentru că zilele trecute s-a menţionat doar tehnologia cu tiosulfat, aş dori să fac o comparaţie între această tehnologie şi tehnologia de procesare cu cianură pe care o aplicăm la Roşia Montană, încă o dată, din perspectiva Comisiei Europene, care a evaluat aceste tehnologii din punctul de vedere al siguranţei asupra mediului şi din punct de vedere al siguranţei asupra sănătăţii oamenilor.
Iată câteva fapte care sunt foarte, foarte importante. Este vorba de faptul că, la cianură, avem un consum foarte redus de reactivi, de circa 0,8 kg pe tona de minereu procesat, în timp ce la tehnologia cu tiosulfat avem nevoie de o cantitate de circa 50 de ori mai mare, deci 45-48 de kg pe tona de minereu procesat. Cianura poate fi recircuitată în fluxul tehnologic.
Tiosulfatul nu poate fi recircuitat. Sunt necesare tot timpul cantităţi suplimentare de reactivi.
Pentru denocivizarea, neutralizarea cianurii există un procedeu, cel INCO, care este BAT, adică Best Available Technology. Este o tehnologie verificată, folosită în întreaga lume.
Până în momentul de faţă, nu s-au găsit soluţii pentru neutralizarea detoxifierii a tiosulfatului.
Conţinutul de cianură în iaz se biodegradează. De asemenea, el este foarte strict reglementat în Uniunea Europeană – aţi văzut în expunere –, limita maximă fiind de 10 mg la litru, în timp ce tiosulfatul se descarcă, în totalitate, în iaz, unde se descompune în compuşi extrem de toxici: sulfura şi bisulfura, foarte toxice.
Tehnologia de procesare cu cianură se poate aplica minereului de la Roşia Montană, în timp ce cea cu tiosulfat se aplică doar la un tip de minereu extrem, extrem de specific, care se regăseşte în Statele Unite ale Americii, în Carlin, conţine o cantitate foarte mare de carbon.
În timp ce cianura produce randamente de extracţie pentru aur ridicate, ceea ce înseamnă o exploatare eficientă a zăcământului, randamentele de extracţie a aurului, în cazul tiosulfatului, sunt extrem de reduse, pentru că există o mare instabilitate în procedeul de reacţie. Sunt foarte sensibile la variaţiile mineralogice şi, mai mult decât atât, pentru tiosulfat trebuie să avem un conţinut minim, de cel puţin un gram pe tonă aur, în aşa fel încât să poată fi extras cu această tehnologie.
Mare stabilitate a proceselor chimice, în cazul cianurii. Instabilitate, în cadrul tehnologie de procesare cu tiosulfat.
Primul este BAT, deci Best Available Technology. Al doilea nu este BAT.
Concluzia, din nou, a experţilor din Uniunea Europeană este faptul că, din punct de vedere al siguranţei asupra mediului şi al siguranţei asupra personalului care lucrează, tehnologia cu cianuri este de circa 4 ori mai puţin periculoasă decât cea cu tiosulfat.
Aici, în celelalte coloane, sunt listate şi celelalte tehnologii care au fost examinate de către experţi. Puteţi observa că există metode evaluate, care au de circa 40 de ori grad de periculozitate mai ridicat, comparativ cu cianura.
Aş vrea doar să subliniez faptul că acest raport îl puteţi găsi, în totalitate, în pachetul de documente pe care le-am depus la dumneavoastră.
Domnul Dragoş Tănase:
Domnule preşedinte, am încheiat expunerea celor trei probleme punctuale.
Noi avem lista cu experţii. Cum doriţi să procedăm în continuare?
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă rog să continuaţi cu prezentarea din partea experţilor.
Domnul Dragoş Tănase:
Atunci, propun să începem cu domnul Mike Armitage de la SRK Consulting. Mike?
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
V-aş ruga să folosim şi căştile, pentru că totuşi sunt termeni specifici, şi este nevoie de ele. Vă rog.
Domnul Mike Armitage:
Bună ziua, tuturor.
Îmi cer scuze, voi vorbi în limba engleză.
Mă numesc Mike Armitage şi sunt preşedintele SRK Consulting, o firmă de consultanţă internaţională în domeniul minier. Avem 1 600 de angajaţi şi intervenim în multiple proiecte.
Sunt geolog de profesie. Am terminat Universitatea din Cardiff în 1983 şi am un doctorat de la Universitatea din Bruxelles, pe care l-am obţinut în 1990.
Doctoratul meu se axează pe estimarea resurselor minerale, şi anume ştiinţa de a estima cantităţile, concentraţiile şi calităţile proiectelor miniere.
Am coordonat proiecte miniere în mine de aur în Africa de Sud, în Zimbabwe.
În 1990, am început să lucrez la SRK şi, în ultimii 20 de ani, am lucrat acolo.
În această calitate, m-am ocupat de estimarea concentraţiilor şi volumelor din proiectele miniere. M-am ocupat de aproximativ 300 de proiecte, majoritatea dintre ele fiind în domeniul minelor de aur.
De asemenea, am condus echipe de supervizare a proiectelor. Nu m-am axat numai pe partea de estimare. Am făcut proiecte pentru bănci, pentru companii private, studii de fezabilitate şi, cu ajutorul acestor studii de fezabilitate, s-au condus proiect.
Sunt, de asemenea, vicepreşedinte al Societăţii Geologice din Londra. Sunt profesor universitar invitat la universităţile din Londra.
De asemenea, am fost implicat în proiecte de şapte, opt ani în legătură cu Roşia Montană. Am realizat în această calitate evaluarea concentraţiilor minereurilor de aur. Am făcut propriile noastre calcule cu privire la aceste estimări şi am conchis că estimările, care au fost supuse de companie, sunt rezonabile şi reflectă datele de care dispunem în prezent.
De asemenea, am evaluat şi informaţiile colectate de companiile implicate. Am făcut cam o mie de măsurători, rezultate din forajele care au fost realizate şi, în cele din urmă, am evaluat şi proiectul în ansamblul său, proiecţiile economice pe care le-a făcut compania şi am concluzionat că aceste proiecţii sunt rezonabile şi reflectă situaţia actuală şi datele actuale.
Toate rezultatele muncii noastre au fost compilate în documente de lucru, documente care sunt acceptabile, conform regulilor unei companii listate la Bursa din Toronto.
Vă mulţumesc.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Şi eu vă mulţumesc.
Domnul Dragoş Tănase:
Să continuăm lista experţilor. Am afişat lista pe ecran şi nu o să mai fac eu prezentare. O să continue în ordinea listată.
Domnul Pat Corser:
Domnule preşedinte, distinşi membri ai comisiei, bună dimineaţa.
Mă numesc Pat Corser. Sunt inginer profesionist, înregistrat în 12 state din Statele Unite. Sunt senior vicepresident la MWH Global şi sunt expert în domeniul ingineriei.
MWH este o mare firmă de consultanţă şi de proiectare. Avem cam o mie de angajaţi la nivel mondial, în majoritatea continentelor din jurul lumii.
Pregătirea mea tehnică este inginerie geotehnică, cu aplicaţii speciale în industria minieră. Am licenţă şi masterat în mai multe domenii inginereşti în domeniul geotehnic şi am publicat şi prezentat peste 20 de rapoarte tehnice, care au fost evaluate interpares de diferite forumuri.
Am început în 1979 la Gold Associates şi alte mari companii internaţionale. Am lucrat pe West Coast, în Statele Unite, Canada şi America Latină.
În această perioadă, am îndeplinit misiuni legate de investigaţii geotehnice şi hidrologice pentru a caracteriza diferitele amplasamente din punctul de vedere al adecvării pentru operaţiunile de exploatare minieră.
M-am alăturat MWH ulterior, specializându-mă în domeniul minier.
Am aproape 40 de ani de experienţă în construcţii civile şi proiectare tehnică în industria minieră, construcţii civile, proiecte geotehnice şi de mediu.
Am gestionat proiecte de dezvoltare minieră pe partea legată de închiderea minei, dezvoltarea minelor în America de Nord, în America de Sud, Europa şi Asia.
Domeniile de expertiză tehnică includ planificarea dezvoltării minei, închideri de mine, remediere, reecologizare, atât în faza de proiectare, cât şi în faza de construcţie. De asemenea, şi dezvoltarea de sisteme de retenţie pentru deşeuri, în special, sterile de procesare şi sterile de carieră.
O mare parte din carieră mi-am petrecut-o pe amplasamente miniere, gestionând fazele de construcţie şi dezvoltare a acelor zăcăminte.
În momentul de faţă, sunt inginer principal pentru şase instalaţii de gestionare a deşeurilor în America de Nord, Europa de Sud şi Europa.
Iată câteva proiecte cheie, care au legătură cu proiectul Roşia Montană:
Am fost implicat în peste 40 de proprietăţi miniere timp de mai mulţi ani, însă cred că există un proiect anume, care are o relevanţă directă pentru proiectul de la Roşia Montană, şi anume Proiectul cern corona din Peru. Este o mină în carieră deschisă, dezvoltate de Gold Field. Am fost acolo director de inginerie din 2005. Sunt responsabil de toate aspectele care ţin de activitatea de caracterizare geotehnică, hidrologică, aspecte care ţin de apele de suprafaţă şi apele subterane.
Am fost responsabil pentru proiectarea instalaţiilor de decantare a sterilelor şi haldelor de sterile. În plus, am fost implicat în dezvoltarea strategiei de gestionare a apei, pentru a determina care este cantitatea de apă care se acumulează pe amplasament şi câtă apă trebuie să fie descărcată, după ce a fost tratată, privind a îndeplini standardele de mediu. Aceasta are legătură cu asigurarea stabilităţii barajelor.
De la aprobarea proiectelor, am fost implicat în gestionarea fazei de construcţie, atât în faza iniţială de construcţie, cât şi în fazele ulterioare, de menţinere pentru a construi aceste instalaţii.
Au fost cheltuiţi aproximativ un miliard de dolari pentru aceste instalaţii. Cred că este un proiect de referinţă pentru Roşia Montană, pentru că foloseşte cam aceleaşi tipuri de proiectare pe care le propunem şi noi la Roşia Montană. Aceste baraje de aici sunt construite şi sunt operate la fel ca acele care vor fi construite la Roşia Montană.
Gabriel Resources şi RMGC au vizitat acest proiect minier, pentru a-şi face o idee, la prima mână, legată de modul în care se va construi un astfel de proiect. Au discutat cu operatorii, au discutat cu experţii şi au văzut, la faţa locului, cum stau lucrurile.
Rolul meu în cadrul Proiectului Roşia Montană a fost următorul: am oferit sprijin RMGC şi Proiectului Roşia Montană din 2002 încoace. Rolul meu a fost sprijinirea activităţii de caracterizare iniţială. Apoi, pregătirea documentelor AM şi furnizarea de răspunsuri la comentariile privind evaluarea de impact asupra mediului.
Am fost, de asemenea, implicat în faza de proiectare a instalaţiilor de gestionare a deşeurilor, a sterilelor. Apoi, instalaţiile de gestionare a apei, drumuri de acces tehnologic şi drumuri miniere.
Am fost implicat în elaborarea strategiei de gestionare a apei. De exemplu, am analizat bilanţul de apă, modul în care va fi introdusă apa pe amplasament, cum va fi tratată şi care va fi bilanţul apei la final.
Am fost implicat în dezvoltarea planurilor operaţionale, am fost implicat în procesul de consultare publică şi la întâlniri ale comisiei de analiză tehnică.
Aş vrea să fac acum câteva comentarii cu privire la unele aspecte de proiectare a instalaţiei de decantare a sterilelor şi modul în care această instalaţie este considerată robustă şi conformă cu practicile internaţionale de proiectare.
Studiul de caracterizare pentru EDS şi pentru barajul de sterile a fost revizuit de o gamă largă de experţi internaţionali.
Aşa cum spunea şi Cecilia, şi experţi din România au revizuit condiţiile din Valea Corna şi au indicat că acestea sunt adecvate.
În plus, a existat şi un comitet de evaluare a condiţiilor geotehnice, care a evaluat condiţiile de pe amplasament. Au existat şi experţi români, precum domnul Mâţu, care au fost implicaţi în procesul de autorizare pentru siguranţa barajelor.
Proiectul include şi se bazează pe documentele BAT al Uniunii Europene şi sunt conforme cu reglementările privind deşeurile din industriile extractive.
Aşadar, pe baza acestor studii şi evaluări, cred că barajul de sterile şi barajul de tratare a apei îndeplinesc toate standardele internaţionale de operare şi funcţionare.
Există şi câteva aspecte unice ale proiectului, care fac ca această instalaţie să fie robustă.
În primul rând, condiţiile geologice şi hidrogeologice foarte favorabile. Valea Corna conţine materiale cu permeabilitate foarte scăzută, care au fost verificate atât de experţi naţionali, cât şi internaţionali.
Condiţiile de ape subterane, care au fost caracterizate de-a lungul multor ani prin investigaţii, arată că fluxurile de apă subterană se vor face înspre partea centrală a văii şi pot fi colectate şi gestionate, cu uşurinţă, în barajul secundar de retenţie.
Iazul de decantare a sterilelor a fost proiectat să reziste în condiţii dificile. Criteriul de proiectare a fost să conţină, să reţină două inundaţii maxime probabile.
Cred că acesta este un standard internaţional pentru orice exploatare minieră din lume şi este un aspect critic, pentru că managementul apei este esenţial pentru asigurarea stabilităţii unui baraj de sterile.
În plus, există şi o cale de scurgere de urgenţă. Chiar dacă avem mai mult de două precipitaţii maxime probabile, există o cale de a controla deversarea din baraj, astfel încât să nu afecteze zona înconjurătoare.
Barajul în sine a fost proiectat pentru o serie de condiţii de încărcare, inclusiv un cutremur maxim probabil, care s-ar putea produce în România.
Aşadar, strategia de proiectare pentru iazul de decantare a fost revizuită de NGI pentru a evalua riscurile posibile de avariere şi potenţialele consecinţe.
Acum, aş vrea să-i dau cuvântul lui doctor Faruk, care va vorbi despre unele dintre studiile întreprinse pentru a studia performanţa acestei instalaţii.
Domnul Faruk Nadim:
Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor.
Numele meu este Faruk Nadim. Sunt director tehnic la Institutul Geotehnic Norvegian. De asemenea, sunt profesor la Universitatea Norvegiană de Ştiinţe şi Tehnologie.
Institutul Geotehnic Norvegian – NGI – este o instituţie privată, care s-a specializat în consultanţa în geoştiinţă.
Jumătate din colaboratorii noştri au un titlu de doctor în ştiinţe. Lucrează pentru organizaţii de consultanţă şi organizaţii internaţionale. O treime din activităţile noastre se axează pe proiectele internaţionale.
Clienţii noştri: companii petroliere, Banca Mondială, Comisia Europeană şi instituţiile ONU. Mai ales Instituţia Internaţională de Strategie în Caz de Criză de la nivelul Naţiunilor Unite.
De asemenea, avem un centru internaţional pentru pericolele geologice, pentru riscurile geologice, care analizează impactul acestor riscuri asupra societăţii.
Cât despre mine, am o diplomă în masterat şi de doctorat în inginerie civilă de la Institutul de Geotehnologie din Massachusetts. După ce mi-am încheiat studiile la MIT, am intrat la Institutul Norvegian Geotehnologic, unde mi-am continuat cariera.
Majoritatea muncii mele de consultanţă se axează pe partea geotehnică. Am condus Comitetul tehnic privind managementul riscurilor. Printre proiectele pe care am lucrat în ultimii ani, m-am ocupat de evaluarea riscurilor barajelor de arocamente din Norvegia, din Costa Rica şi Africa de Sud.
De asemenea, m-am ocupat de instalaţia de neutralizare a sterilelor. Proiecte din Brazilia, de asemenea.
Printre celelalte activităţi tehnice, sunt membru al Consiliului Consultativ Seismic şi am avut activităţi de consultanţă în ceea ce priveşte proiectul de construcţie al Canalului Panama şi de construcţie a barajului.
Implicarea mea în Proiectul de la Roşia Montană a început în 2008, când, împreună cu colegii, am primit un contract de evaluare a riscurilor în ceea ce priveşte barajul de sterile, care a fost proiectat pentru Roşia Montană.
Primul rol pe care l-am avut a fost să evaluăm probabilitatea ca ceva să meargă prost în acest baraj şi să vedem care sunt consecinţele, dacă un astfel de eveniment s-ar produce.
În primul rând, probabilitatea de a avea performanţe nesatisfăcătoare ale acestui baraj. Am avut o echipă cu experţi din România, Canada, Statele Unite, Norvegia şi, de asemenea, am inclus şi pe fostul preşedinte al Ecold.
Am analizat toate scenariile care s-ar putea produce şi ar putea conduce la o performanţă nesatisfăcătoare.
Unul dintre acestea ar fi apariţia unui cutremur major în vecinătate, alunecări de teren, halde de mari dimensiuni care ar putea să conducă la prăbuşiri ale fundaţiei sau evenimente care să se producă în acelaşi timp.
Concluziile studiului nostru au fost prezentate în două ateliere şi, apoi, am avut două studii detaliate.
Probabilitatea ca acest baraj să nu aibă performanţe satisfăcătoare este una la un milion pe an. Şi asta înseamnă de o sută de ori sau de o mie de ori mai multă siguranţă decât cea prevăzută prin standardele internaţionale.
Sunt mai multe motive aici, mai multe argumente.
În primul rând, rocile utilizate sunt de foarte bună calitate. De asemenea, sistemul a fost proiectat pentru a rezista la o cantitate de precipitaţii de două sute de ori mai mare, deci la o cantitate foarte, foarte mare.
Ca urmare, probabilitatea de a avea o problemă în ceea ce priveşte versanţii în ce priveşte pantele este foarte, foarte scăzută.
Barajul a fost conceput pentru a gestiona absolut tot debitul de apă pe care îl primeşte.
Dacă totuşi, în ciuda acestor lucruri, se întâmplă ceva negativ şi există scurgeri, se vor deversa 250 000 de mc de sterile, iar efectele vor fi numai unele locale.
Nu se va înregistra niciun fel de risc semnificativ în ceea ce priveşte populaţia care trăieşti în aval.
În ceea ce priveşte siguranţa acestui baraj, voi da cuvântul profesorului Stamatiu, care s-a ocupat de această problemă.
Domnul Dan Stamatiu:
Sunt Dan Stamatiu. Sunt profesor de construcţii hidrotehnice la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti. Am fost decanul facultăţii şi rector al universităţii.
Sunt membru al Comisiei Naţionale de Siguranţă a Barajelor şi expert certificat în acest domeniu.
De asemenea, sunt membru al Comisiei tehnice de la Comisia Internaţională a Marilor Baraje şi membru în Comisia de Siguranţă a Barajelor de la Clubul European al Marilor Baraje.
Sunt, de asemenea, membru al Task Force-ului de la Comisia Europeană privind iazurile de decantare. Sunt reprezentantul României în Comisia de Accidente Industriale de la ONU, în Geneva, şi, de asemenea, am avut o serie de assignmenturi, de misiuni în construcţia de baraje în Statele Unite, în Bolivia, în Vietnam, în Iran, în Kurdistan.
Din punct de vedere al Proiectului Roşia Montană, am fost parte a consultanţei încă de la începuturi. Am avut consultanţă pentru Essency Lavalin. Apoi, pentru …
Am fost, de asemenea, expert extern pentru NGI în analiza riscului asociat proiectului.
Din partea Comisiei Naţionale de Siguranţă a Barajelor, am fost desemnat, ca expert, pentru evaluarea proiectului în vederea obţinerii de autorizaţiei de funcţionare în condiţii de siguranţă, în conformitate cu cerinţele Legii siguranţei barajelor, emise în 2000 de Parlamentul României.
Am examinat acest proiect, nu numai eu, dar şi într-o comisie de colegi din acelaşi Comitet Naţional de Siguranţă a Barajelor sub trei aspecte:
Unul legat de siguranţa structurală şi am recertificat, prin evaluări proprii, faptul că lucrarea este în conformitate cu standardele naţionale şi internaţionale privind siguranţa;
Un al doilea aspect a fost acela al managementului apelor, care este o componentă esenţială în siguranţa lucrării şi acele condiţii extrem de severe pe care le-am impus proiectului de a reţine două viituri maxime probabile, conferă, din punctul acesta de vedere, siguranţa cerută;
Cel de-al treilea aspect a fost acela al asigurării permeabilizării întregului conţinut la nivelul secţiunii de reţinere, care este, de asemenea, o condiţie esenţială nu numai din punct de vedere al siguranţei, dar şi al condiţiilor de mediu.
Aceste cerinţe au fost îndeplinite şi, ca urmare, am recomandat Comisiei Naţionale de Siguranţă a Barajelor emiterea acestei autorizaţii, care a fost, de altfel, emisă şi există în posesia companiei.
Mulţumesc.
Domnul Ştefan Teban:
Bună ziua, domnule preşedinte.
Distinşi membri ai Comisiei speciale, mă numesc Ştefan Teban.
Înainte de a face introducerea, aş vrea să-mi cer scuze pentru faptul că nu mă pot adresa dumneavoastră în română. Va trebui să vorbesc în engleză şi să mă bazez pe serviciile interpreţilor.
Sunt inginer minier din Germania. Am 16 ani de experienţă în domeniul industriei miniere, în special în mineritul de aur.
Aş vrea să menţionez unele lucruri, pentru că s-au întâmplat unele lucruri în trecut. Acum 17 ani, în teza de masterat, am investigat utilizarea tiosulfatului ca agent de leşiere alternativ pentru aur şi voi reveni la acest aspect, puţin mai târziu, în prezentarea mea.
Am lucrat pentru autorităţi guvernamentale, operatori şi firme de consultanţă, inclusiv autorităţile miniere din Germania, Comisia Europeană. Am lucrat, de asemenea, pentru o altă mare firmă de consultanţă – Gola Associates, iar acum lucrez pentru o mare firmă de consultanţă internaţională numită AMEC.
În cariera mea am furnizat servicii de consultanţă pentru proiecte miniere în 25 de ţări: în America de Nord, în America de Sud, Europa, Africa şi Asia.
Am fost implicat în studii de prefezabilitate, studii de fezabilitate, studii de condiţii iniţiale, construcţia minei, evaluări ale impactului social şi asupra mediului.
Din 2001 până în 2004, am condus Grupul de lucru al Comisiei Europene, care a elaborat documentul de referinţă privind cele mai bune tehnologii disponibile pentru instalaţie de depozitare a sterilelor şi de gestionare a deşeurilor extractive.
Am fost implicat, de asemenea, şi în elaborarea directivei privind deşeurile din industriile extractive, implementat în România în 2008 sau 2009. În mandatul meu la Comisia Europeană, am reprezentat comisia în calitate de membru al Comitetului de coordonare pentru dezvoltarea Codului internaţional de management al cianurii. Acesta este acum un cod acceptat internaţional, care se bazează pe … care are sediul la Washington D.C., iar Roşia Montană este semnatară a acestui cod de mai mulţi ani.
Vă spuneam că lucrez acum pentru o companie numită AMEC, care este o companie de consultanţă internaţională cu aproape 30 000 de angajaţi. Printre alte proiecte, mă ocup acum de studiul de impact social şi al mediului pentru unul dintre marile proiecte miniere din Canada. Implicarea mea în Proiectul Roşia Montană a început acum câţiva ani, când am auditat proiectul din punctul de vedere al mai multor aspecte cheie: conformitatea cu legislaţia minieră europeană, bunele practici internaţionale şi conformitatea cu codul privind managementul cianurii.
De asemenea, au auditat proiectul în ceea ce priveşte conformitatea cu bunele tehnici disponibile identificate de Comisia Europeană.
Aş vrea acum să vă explic un lucru, şi anume că, potrivit definiţiei Bad, o tehnică trebuie să fie disponibilă şi trebuie să fi fost dovedită la scară comercială pentru a fi considerată Bat, şi, de aceea, trebuie să existe un document sau proiecte de referinţă de scară industrială în funcţiune şi existente.
Aş vrea acum să vă prezint pe scurt constatările cheie ale implicării mele în proiect în ultimii aproximativ 2 ani.
Ca o declaraţie generală, aş vrea să vă spun că Comisia Europeană susţine în totalitate utilizarea cianurii, lucru documentat în documentul Bad, iar acest lucru a fost clarificat în directiva privind deşeurile din industriile extractive. Faptul că comisia a identificat standarde pentru managementul cianurii, presupune acceptarea acestei tehnologii. În plus, comisia a publicat mai multe documente care confirmă faptul că cianura este o tehnologie adecvată şi cea mai bună tehnologie disponibilă în extracţia aurului.
Acest proiect este conceput în aşa fel încât să se conformeze cu directiva privind deşeurile miniere ale Uniunii Europene, inclusiv cerinţele Bad. Acest lucru este valabil în ceea ce priveşte utilizarea şi gestionarea cianurii. În acest caz, există şi o etapă de distrugere a cianurii, etapă necesară ca cianura să fie considerată Bad. Unul dintre colegii mei au vorbit deja despre proiectarea instalaţiei de depozitare a sterilelor. Nu vreau să repet încă o dată, însă proiectul acestei instalaţii a fost revizuit în detaliu şi este considerat conform cu Bad, potrivit directivei privind deşeurile miniere.
Aş vrea să vă subliniez, de asemenea, că cea mai bună tehnică disponibilă a fost … De fapt, tehnologiile Bad au fost propuse pentru majoritatea aspectului proiectului. Tehnologiile sunt la un standard foarte ridicat, iar când documentele Bad vor fi actualizate, acest proiect va îndeplini cele mai bune tehnici disponibile. Aceasta înseamnă că unele dintre standardele la care va opera această mină vor ridica ştacheta şi vor ridica standardele la nivel european şi chiar internaţional, şi este un lucru important de menţionat.
Leşierea cu tiosilfat, în momentul de faţă, nu este considerată cea mai bună tehnologie disponibilă. Am avut discuţii pe această temă, iar comentariul meu este următorul: eu am făcut cercetări pe acest subiect acum 17 ani. Este o alternativă investigată de foarte mulţi ani. Este bine că se au în vedere şi alte alternative, însă această tehnologie are slăbiciunile sale şi nu este dezvoltată la scară comercială integrală. Aşadar, nu poate fi considerată Bad.
De asemenea, aş vrea să vă spun că acest proiect respectă cele mai bune practici în gestionarea cianurii şi, probabil, este şi cel mai bun standard, este Codul Internaţional Privind Managementul Cianurii.
Evaluare noastră de până acum a confirmat că acest proiect va respecta în totalitate bunele practici internaţionale şi Codul privind Managementul Cianurii, care sunt aplicate şi în alte proiecte.
Mă voi opri aici. Dacă veţi avea întrebări, vă voi sta la dispoziţie, ulterior, pentru răspunsuri.
Mulţumesc.
Domnul Stuart Smith:
Bună ziua doamnelor şi domnilor,
Mă numesc Stuart Smith. Lucrez ca şi consultant independent pentru industria minieră, specializându-mă în mineritul aurului.
Am experienţă în operaţiunile miniere şi în optimizarea şi proiectarea instalaţiilor miniere. Am făcut studii în Australia, unde, în 1993, am obţinut o diplomă, Magna Cum Laude în domeniul metalurgiei.
Am lucrat la început pentru o companie mică în Australia, apoi am fost implicat în dezvoltarea unui nou proces de leşiere, care a fost brevetat. După aceea, am fost responsabil de operaţiunile zilnice ale unei staţii de leşiere a sterilelor aurifere. Acolo există o instalaţie destul de mare. Apoi, în următoarea perioadă, compania a construit încă două instalaţii de tratare a sterilelor.
Am fost implicat în proiectarea şi operarea acestor instalaţii şi, bineînţeles, toate au fost proiectate să respecte limitele legale. Am fost implicat, de asemenea, şi în dezvoltarea şi proiectare altor proiecte.
Datorită acestor experienţe, am fost … fazei de proiectare şi de dezvoltare a proiectelor miniere şi, în plus, am şi o experienţă operaţională.
După aceea, am fost manager al unei instalaţii de tratare a sterilelor din partea de nord a Australiei. Acolo, m-am ocupat de diferite aspecte: aspecte metalurgice, aspecte de mediu, gestionarea sterilelor şi infrastructură. Am fost responsabil, de asemenea, şi de raportarea către autorităţi.
Apoi, am lucrat la o companie de inginerie, Minproc Engineers. Aceasta face parte acum din grupul AMEC.
Existau puţine persoane cu experienţă în anii 90 în Australia, în acest domeniu. De aceea, am avut oportunitate să mă dezvolt în această industrie în creştere.
În Minproc m-am ocupat de proiectarea circuitului de tratare a aurului. După o perioadă la Minproc, am lucrat la ASENCO, o altă companie de inginerie. Acesta este un grup de inginerie internaţional, similar Grupului AMEC, şi este lider recunoscut în dezvoltarea de proiecte miniere. Am fost implicat în partea de proiectare, în partea de dezvoltare conceptuală, proiectare detaliată, punerea în funcţiune a noilor operaţiuni şi instalaţii. Am fost, de asemenea, responsabil de gestionarea performanţei, acceptare sau recepţie pentru clienţi internaţionali.
Am lucrat şi în proiecte care au implicat şi alte metale, însă cea mai mare experienţă a mea este în industria de exploatare a aurului. În timpul experienţei mele, am evaluat şi utilizat adesea noi tehnologii, pe măsură ce şi-au dovedit eficienţa.
La mijlocul anilor ’90, problema neutralizării cianurii a devenit un subiect de actualitate în Australia şi la nivel mondial. Am fost implicat în dezvoltarea tehnologiei de detoxifiere a cianurii, IMCO. Am lucrat cu IMCO în diferite proiecte în industria minieră. Aceasta mi-a oferit posibilitatea de a cunoaşte bine această tehnologie şi m-a interesat foarte mult acest subiect al dezvoltării acestei tehnologii.
La ASENCO am fost implicat în 2003 în Proiectul Roşia Montană ca metalurg de proiectare. Am fost responsabil de circuitul de recuperare gravitaţională a aurului şi de circuitul de cianurare. Apoi, în 2004, am început să fiu consultant independent pentru clienţi internaţionali, mai ales în industria aurului.
Pentru companii de inginerie am dobândit o experienţă foarte mare, iar în calitate de consultant mă asigur că selectarea echipamentelor şi a tehnologiilor utilizate sunt adecvate pentru destinaţia lor.
Am fost, de asemenea, implicat şi în prezentări şi discuţii cu autorităţile de reglementare cu privire la aspectele tehnice ale proiectării unei mine de aur şi a unei staţii de prelucrare. Am continuat să lucrez în Proiectul Roşia Montană din 2003 încoace pe diferite aspecte de inginerie.
Am avut noroc să fiu implicat în peste 50 de proiecte de mine de aur în numeroase ţări, de-a lungul carierei mele. În unele proiecte, implicarea mea a fost minoră, în timp ce, în alte proiecte, am avut norocul să fiu implicat încă de la faza iniţială, faza de proiectare, faza de construcţie şi în faza de punere în funcţiune, dar şi de dezafectare.
Am lucrat pentru companii mari şi mici de la nivel internaţional. Aceasta mi-a oferit o bază solidă de cunoştinţe şi experienţă în domeniul tehnologiilor de exploatare a aurului. Am fost implicat în optimizarea proceselor tehnologice, inclusiv de denocivizare a cianurii. Am proiectat numeroase instalaţii de recuperare gravitaţională şi de instalaţii de denocivizare a cianurii.
Am fost, de asemenea, implicat în proiectarea şi implementarea a 10 circuite de detoxificare a cianurii, care funcţionează cu succes. Am fost implicat în revizuirea şi optimizarea altor instalaţii proiectate de alte persoane.
În prezent, mă mai ocup de proiectarea a două astfel de instalaţii, una în Peru şi alta în Argentina.
În această experienţă operaţională, am dobândit foarte multe cunoştinţe care m-au făcut să înţeleg avantajele şi limitările diferitelor tehnologii. Am avut ocazia să văd şi să înţeleg cum funcţionează aceste tehnologii în faza operaţională.
Aşadar, am o experienţă directă, o experienţă practică în proiecte de talie mondială. Cunosc foarte bine care sunt problemele legate de prezentarea teoriilor sau a conceptelor care nu au fost dovedite la scară industrială.
Am lucrat la mai multe proiecte, care au aspecte relevante şi pentru Proiectul propus la Roşia Montană. Aceste proiecte au concluzionat că cianurarea şi detoxifierea cianurii sunt cele mai bune practici disponibile. Aceste proiecte includ acea cianurare integrală, aşa cum se propune şi la Roşia Montană. Am lucrat la o mină de aur din Australia. A fost prima instalaţie de detoxifiere a cianurii din Australia dezvoltată de IMCO, apoi un proiect în Papua Noua Guinee, a fost prima instalaţie de detoxifiere a cianurii în Papua Noua Guinee. Apoi un lat proiect în Australia şi alte exemple. Un proiect în Thailanda. Din nou a fost prima instalaţie de detoxifiere a cianurii instalată în Asia Continentală. Un proiect din Laos a fost prima instalaţie de denocivizare a cianurii instalată în acea ţară. Un alt proiect în Indonezia şi un alt proiect în Australia. Acest ultim proiect din Australia a fost prima aplicaţie comercială şi există doar câteva astfel de instalaţii în lume. Acea instalaţie a fost construită într-o zonă rezidenţială.
Acestea sunt toate proiecte pe care le cunosc foarte bine. Sunt operaţiuni la care am lucrat. Toate demonstrează că această tehnologie poate să fie aplicată cu succes, şi poate să fie aplicată cu succes chiar şi într-o zonă rezidenţială.
Aceste proiecte au confirmat că această tehnologie a fost dovedită în mai multe amplasamente miniere din întreaga lume.
Aş vrea acum să fac câteva comentarii cu privire la direcţiile viitoare.
În activitatea mea de participare în proiectarea de proiecte miniere internaţionale sunt adesea expus la dezvoltarea de tehnologii noi. Adesea, aceste tehnologii sunt analizate însă înainte ca o tehnologie nouă să fie aplicată. Ea trebuie să îndeplinească anumite criterii. De exemplu: procesul este mai bun decât cel pe care îl înlocuieşte sau nu. Procesul a fost dovedit la scară industrială sau este dezvoltat doar la scară de laborator. Acel proces s-a dovedit a fi sigur pe termen lung. Cu alte cuvinte, există ameninţări pe termen lung, pe care nu le cunoaşte. Noul proces va maximiza cu adevărat exploatarea resurselor.
Există operaţiuni de scară comercială care au implementat cu succes aceste tehnologii o perioadă suficientă de timp? Subliniez faptul că operaţiunile trebuie să fie continue, la scară industrială şi comercială. Tehnologia însă nu trebuie să dea greş şi trebuie să fie viabilă pe termen lung.
Din păcate, multe dintre tehnologiile investigate nu sunt aplicabile, pentru că nu îndeplinesc aceste criterii. Totuşi vor veni şi noi tehnologii care vor avea succes şi care se vor aplica în proiecte viitoare, o dată ce vor fi fost dezvoltate în mod adecvat.
Trebuie să menţionez că sunt implicat în dezvoltarea a trei proiecte de aur din afara Uniunii Europene: în Peru, Argentina şi Brazilia. Fiecare dintre aceste proiecte foloseşte leşierea cu cianură şi detoxifierea IMCO. Fiecare dintre aceste proiecte leşiază întregul minereu.
Aceste procese au fost considerate cele mai adecvate pentru exploatarea acestor resurse.
Vă mulţumesc.
Domnul Neamţu Gabriel:
Bună ziua.
Numele meu este Neamţu Gabriel. Sunt director tehnic la IPROMIN Bucureşti. Societatea IPROMIN are 60 de ani de experienţă în domeniul de valorificare a resurselor minerale, fiind proiectant general la foarte multe obiective miniere.
Cele mai mari obiective miniere ale României au avut ca proiectant general IPROMIN şi denumesc aici Roşia Poieni şi Moldova Nouă, ca fiind de referinţă.
Profilul de activitate actual al companiei este axat, în principal, pe întocmirea documentaţiilor tehnico-economice privind evaluarea şi valorificarea superioară a substanţelor minerale utile, în care scop execută lucrări precum: studii de fezabilitate şi prefezabilitate, proiecte tehnice, planuri de refacere a mediului şi proiecte tehnice de refacere a mediului.
În decursul timpului, am mai elaborat studii de prognoză şi strategii pentru resurse naturale. Deţin o vastă experienţă pe următoarele domenii: iazuri de decantare, instalaţii de extracţie, am participat la elaborarea standardelor naţionale pentru resurse minerale şi, totodată, am făcut o modelare a fenomenelor geo-mecanice cu materiale echivalente în laboratoarele IPROMIN.
Au mai fost elaborate studii şi lucrări specifice de cercetare geologică a zăcămintelor de substanţe minerale utile. Am făcut investigaţii geofizice, investigaţie de geofizică minieră, tomografie seismică, o monitorizare seismo-acustică a fenomenelor geo-miniere şi, în general, am caracterizat geo-mecanic condiţiile de zăcământ pentru mai multe zăcăminte din România.
Specialiştii actuali ai IPROMIN pe domeniile tehnologie minieră, inginerie geologică şi geofizică, utilaj minier, geodezie, topografie şi economie minieră. În urma cursurilor de verificări ei au obţinut diplome şi acreditări personale în baza cărora IPROMIN deţine acreditări şi atestate.
Colaborarea cu Roşia Montană Gold Corporation a societăţii noastre a început în anul 2004, în care au fost contractate şi elaborate, în conformitate cu legea minelor, documentaţii, studiu de fezabilitate şi toate documentaţiile necesare şi stabilite prin normele la instrucţiuni de aplicare a Legii minelor şi au fost înaintate Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale în anul 2006.
În perioada 2006 – 2009, Compania Roşia Montană a trecut printr-o procedură de largă consultare publică şi printr-o serie de revizuire ale documentaţiilor tehnice la care am participat şi pot să spun că, în conformitate cu prevederile… februarie. În 2010, am revizuit documentaţiile elaborate în 2006, respectiv studiul de fezabilitate pentru zăcământul auro-argentifer Roşia Montană, planul de dezvoltare a exploatării, planul de atenuare a impactului social, planul de închidere şi proiectul de închidere şi refacere a mediului.
Personal, experienţa mea profesională este de peste 20 de ani în activitatea de valorificare a resurselor minerale. Am fost angajat al IPROMIN în 1992. Am trecut prin toate etapele, de la inginer proiectant până la director tehnic, şi am coordonat activitatea de proiectare în vederea valorificării la mai multe zăcăminte.
Deţin atestat ANRM privind expert în activitatea de proiectare pe substanţe minerale solide.
Mai vreau să menţionez că IPROMIN a efectuat un calcul propriu al zăcământului Roşia Montană, utilizând o metodologie în conformitate cu cerinţele autorităţii competente din România. Calculul realizat de IPROMIN a fost avizat de autoritate şi, în acest sens, a fost emisă o încheiere de resurse pe baza căreia resursele de aur şi argint au fost incluse în Fondul Naţional de Rezerve şi Resurse.
Comparând documentaţia de calcul al IPROMIN cu calculul efectuat de RMGC, am constatat diferenţe nesemnificative de circa 5%
Pentru alte aspecte, dacă sunt întrebări, sunt la dispoziţie.
Mulţumesc.
Domnul Darius-Bogdan Vâcov:
Propun să abordăm secţiunea mediu şi apoi să facem o scurtă pauză.
Vă rog.
Domnul Cristian Cunţe:
Bună ziua.
Domnule preşedinte,
Stimaţi membri ai comisiei speciale,
Este un privilegiu pentru mine să mă adresez dumneavoastră astăzi.
Mă numesc Cristian Cunţe. Sunt din Germania de Est, dar acum locuiesc în Regatul Unit, în Anglia. Sunt fizician de profesie şi m-am alăturat comunităţii miniere acum peste 18 ani.
Mi-am început cariera în proiectul VISMUT, în Germania de Est. Aţi văzut câteva fotografii pe ecran, acum jumătate de oră sau, mă rog, acum o oră. Acesta este un proiect de referinţă mondială în domeniul închiderii şi reabilitării mediului, dar şi în domeniul protecţiei sociale, iar aceasta este specializarea mea majoră, şi anume proiectele de închidere şi reabilitare.
La începutul implicării mele în VISMUT, am fost responsabil de gestionarea apei şi gestionarea deşeurilor extractive. Am fost expert timp de câţiva ani, înainte să devin director general al Companiei de Consultanţă AVISMUT, care, ulterior, a fost privatizată cu succes.
De atunci, am fost implicat în permanenţă în proiecte de închidere şi reabilitare, dar şi în proiecte de gestionare a apelor şi sterilelor. Am lucrat în peste 30 de ţări din întreaga lume, concentrându-mă, în special, pe Europa, ţările din fosta Uniune Sovietică şi Asia Centrală, dar şi Africa de Vest.
Acum lucrez la AMEC … ca şi Stefan Table, suntem colegi. AMEC este o companie internaţională, foarte respectată de consultanţă, care are peste 30 000 de angajaţi în întreaga lume. 6 000 dintre aceştia îşi desfăşoară activitatea în consultanţa pentru industria minieră. Facem absolut totul pentru industria minieră, de la explorare şi până la închidere.
Aşa cum vă spuneam, am dezvoltat numeroase proiecte de închidere pentru zeci de mine din întreaga lume. Am revizuit planuri de închidere pentru companii miniere şi pentru autorităţi guvernamentale sau de reglementare. De asemenea, am auditat lucrări de închidere de mine şi implementarea fizică a lucrărilor de închidere în numeroase ţări, inclusiv în România. Eu am fost şef de echipă pentru proiectul de auditare a Programului de închideri de mine pentru ministerul industriei, program finanţat de Banca mondială, un proiect care s-a derulat între 2006 – 2011.
Am participat la redactarea de legislaţii şi acte normative pentru mai multe guverne, inclusiv Guvernul României. În 2006, de exemplu, am participat la elaborarea unui manual de închidere pentru minele de uraniu şi sare.
De asemenea, am elaborat şi diferite reglementări pentru CNCAN pentru minele de uraniu din România.
Acum aş dori să vă dau două exemple ale implicării mele recente în proiecte care sunt foarte asemănătoare cu proiectul Roşia Montană.
Sarcinile mele sunt similare cu ceea ce am făcut până acum pentru proiectul Roşia Montană. Sunt auditor independent pentru Guvernul Irlandez, pentru revizuirea planurilor de închidere pentru toate minele de metale din Irlanda şi, trebuie să mă ocup nu numai de revizuirea planurilor de închidere ci, mai important decât atât, trebuie să revizuiesc sau să evaluez eficienţa utilizării fondurilor de reabilitare şi închidere pentru scenariul improbabil, dar posibil ca o companie minieră să de-a faliment, iar Guvernul, statul, şi până la urmă contribuabilii trebuie să fie protejaţi împotriva riscurilor financiare. Ei trebuie să fie protejaţi de riscul de a plăti factura pentru o companie minieră care nu mai există. Fac asta în Irlanda de mai bine de câţiva ani, iar recomandările care au reieşit în urma analizei noastre au fost acceptate atât de Guvern cât şi de companiile miniere.
Acesta este un semn, care, după părerea mea demonstrează o abordare nepărtinitoare.
Există un alt proiect la care lucrez şi anume, bine cunoscuta mină CRUTON din Kârgâzstan. Cu siguranţă că dacă vă uitaţi la proiectele miniere majore şi controverse ştiţi despre ce vorbesc. Înainte de a lucra în acest proiect CUNTA am fost consilier pentru Guvernul Kirghiz, pentru a mă asigura că prevederile financiare din planul de închidere al SENTARAS sunt adecvate pentru a acoperi toate riscurile financiare care ar putea să apară pe parcurs.
Recomandările pe care le-am elaborat au fost acceptate de toate părţile implicate, şi cred că acesta este un bun semn de imparţialitate.
Cu alte cuvinte, ştiu care sunt îngrijorările autorităţilor de reglementare şi ale cetăţenilor până la urmă în legătură cu închiderea şi cu reabilitarea minelor. Aceste îngrijorări sunt următoarele:
1. Cum va arăta locaţia după ce va pleca compania minieră?
2. Ce se va face după ce se închide mina?
3. Care sunt perspectivele de viitor pentru zona respectivă?
4. Ce se întâmplă dacă compania minieră dă faliment, din orice motiv? Oricât de improbabilă ar fi această situaţie.
5. Cine se asigură şi cum se asigură că nu există un risc financiar pentru închidere şi reabilitare pentru oamenii din ţara noastră?
Sunt sigur că acestea sunt întrebările pe care şi le pun şi oamenii din România şi, cu siguranţă, şi dumneavoastră vă puneţi aceleaşi întrebări. Vă pot asigura că standardele pe care le aplicăm, atunci când revizuim proiectele de închidere şi garanţiile financiare în numele unui Guvern, sunt aceleaşi standarde pe care le aplicăm şi atunci când oferim consultanţă companiilor miniere private, inclusiv RMGC.
Aşadar, cred că pot să anticipez întrebarea atunci când consiliem companiile miniere. Sigur că există întrebări dacă fondul de reabilitare este suficient, dacă este suficient pe toată durata de
existenţă a minei, nu doar la final. Cum va arăta amplasamentul minier după ce îşi termină activitatea compania minieră?
Din experienţa mea, şi din experienţa AMEC în proiectul Roşia Montană, vă pot spune că personal am fost implicat în proiectul Roşia Montană cam din 2004 şi de atunci am fost implicat în permanenţă. Sunt autorul părţii legate de extracţie, din planul de management al deşeurilor, apoi am fost implicat în elaborarea garanţiei financiare de mediu pentru închidere şi reabilitare, apoi am fost implicat şi în dezvoltarea soluţiei de asigurare pentru răspundere de mediu. Deci sunt două concepte diferite: este un mecanism separat de protecţie despre care voi vorbi mai târziu.
AMEC a fost implicată în proiectul Roşia Montană de mai mulţi ani decât mine. Echipa AMEC a fost esenţială în elaborarea studiului EIM – acel vraf mare de documente pe care îl vedeţi pe acea masă din colţ. AMEC, în plus faţă de mine, a participat la dezvoltarea planului de management al apei şi la unele secţiuni din EIM – studiul de evaluare a impactului asupra mediului.
Din implicarea mea în acest proiect, aş vrea să fac câteva comentarii, câteva afirmaţii care v-ar putea da unele asigurări legate de conformitatea proiectului cu bunele practici internaţionale. Daţi-mi voie să încep cu tratarea apei.
Am fost implicat în aspecte de tratare a apei din 2004 până în prezent. Cele mai noi evoluţii în care am fost implicat – şi de care sunt destul de mândru – este staţia-pilot de tratare a apei pe care unii sau majoritatea dintre dumneavoastră aţi văzut-o când aţi făcut vizita la faţa locului. Este o staţie care poate să trateze apele cele mai poluate, apele acide de mină, roşii, care se scurg din galeria 714 şi există două fluxuri alternative, ambele se bazează pe cele mai bune tehnici disponibile şi pe practicile internaţionale. Ambele sunt testate în toate detaliile cu putinţă, iar testele au arătat că ambele diagrame – una bazată pe etringit, sulfat de aluminiu sau pe precipitare cu etringit şi cealaltă care se bazează pe o separare pe membrane – sunt extrem de robuste, ambele pot să respecte standardele foarte stricte – neobişnuit de stricte! – pentru deversarea apelor din România.
Ştim foarte bine care sunt costurile şi cum va arăta staţia la scară largă. Aceasta este o foarte bună bază de proiectare.
Înainte ca prima uncie de aur să fie produsă, apa care iese din această galerie 714, această celebră galerie din care se scurg apele acide de mină, roşii, va fi tratată, iar poluarea istorică va fi eliminată înainte de producerea primei uncii de aur. Cred că acest lucru este foarte important, iar tehnologia există, este acolo şi este cea mai bună tehnologie disponibilă – BAT. Şi asta potrivit definiţiei din Directiva 75/2010, care cuprinde o listă foarte mare de criterii pentru ca o tehnologie să fie definită ca BAT.
Referitor la garanţia financiară de mediu şi la planul de închidere.
Trebuie să vă spun că garanţia financiară de mediu este impusă de legea europeană şi de decizia de Guvern din România, 856/2008, iar această garanţie trebuie să fie constituită înainte de apariţia unor răspunderi, iar aceasta trebuie să fie actualizată atunci când răspunderea creşte şi scăzută când răspunderea scade. Garanţia financiară pe care am dezvoltat-o împreună RMGC se bazează pe fiecare element din planul de închidere şi reflectă toate lucrările care trebuie să fie realizate în conformitate cu planul de închidere şi nu numai. Vă spuneam nu numai la finalul duratei de viaţă a minei, ci în fiecare zi din durata de viaţă a minei.
După cum vă puteţi imagina, răspunderile vor creşte pe măsură ce instalaţia de depozitare a sterilelor devine tot mai mare, pe măsură ce operaţiunile iau amploare. Însă Roşia Montană a adoptat o politică de reabilitare progresivă şi concomitentă. Asta înseamnă că haldele de sterile care nu vor mai fi necesare vor fi reabilitate înainte de închiderea minei. Probabil că vă amintiţi acel slide din prezentare care arăta faptul că garanţia financiară creşte până prin anul 8, 9, 10, după care scade din nou. Motivul pentru care scade după acea perioadă este că unele dintre răspunderi vor fi eliminate şi atunci o parte din garanţie poate să fie eliberată.
Cu alte cuvinte, aceasta este o mină modernă, pe care o propune RMGC şi Gabriel şi, în consecinţă, planul de închidere este unul modern, iar garanţia financiară îndeplineşte toate cerinţele bunelor practici internaţionale, legislaţia europeană şi legislaţia română. Aşadar, întregul concept al garanţiei de închidere este să protejeze oamenii şi societatea de riscul financiar. Modul în care este instituită această garanţie financiară de mediu îndeplineşte toate aceste cerinţe.
Aşadar, cu alte cuvinte, riscul financiar este luat de pe umerii Guvernului român şi de pe umerii contribuabilului român.
Aş dori să fac o ultimă precizare, pe scurt.
Mai există o altă cerinţă care nu are nimic de-a face din punct de vedere conceptual cu închiderea, dar care reprezintă încă o dată o garanţie, o garanţie financiară care protejează poporul român de răspunderile financiare care s-ar putea produce din cauza unui eveniment accidental, precum avarierea unei staţii de tratare a apei şi deversarea de apă netratată şi aşa mai departe.
Aţi auzit de la profesorul Stamatiu şi de la dr. Nadim, Stephan Theban, Patrick Corser, care au făcut parte din echipa de proiectare, că probabilitatea oricărei deversări sau a oricărui eveniment de descărcare accidentală a sterilelor este extrem de mică şi este mai mică decât majoritatea instalaţiilor de depozitare a sterilelor din întreaga lume. Dar chiar şi într-o astfel de situaţie improbabilă în care sterilele se deversează, riscul financiar de curăţare a acelei deversări şi de restaurare a stării ecologice de dinainte de deversare este acoperit printr-o asigurare de răspundere.
Roşia Montană se va auto-asigura. Nu va folosi produse de pe piaţa de asigurări, ci această auto-asigurare va fi suficientă pentru a acoperi orice posibilă răspundere. Aşadar, riscul financiar este luat de umerii dumneavoastră şi ai poporului român.
Atât am avut de spus. Iar dacă aveţi întrebări, vă stau la dispoziţie pentru răspunsuri. Deocamdată mă opresc aici şi vă mulţumesc pentru atenţie.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă mulţumesc.
Fiind un număr aşa mare de vorbitori, aş vrea să rămânem la programul iniţial, intervenţia experţilor să aibă cinci minute maxim. Vă mulţumesc.
Doamna Ştefania Chiriac:
Bună ziua!
Mă numesc Ştefania Chiriac, sunt directorul general al filialei din România al companiei multinaţionale globale AMEC, deşi colegul meu Cristian a uitat să menţioneze acest lucru. Suntem trei reprezentanţi ai aceleiaşi firme în aceeaşi echipă: Ştefan din Toronto, Cristian din Marea Britanie şi eu din Bucureşti.
De profesie sunt inginer chimist, absolventă a Institutului Politehnic Bucureşti, Facultatea de Chimie Industrială. Ulterior absolvirii am urmat un curs post universitar în cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Facultatea de Hidrotehnică în domeniul protecţiei şi epurării apelor.
Mi-am început cariera industrială, aşa cum se purta în vremea în care am terminat eu, într-un amplasament industrial…
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Îmi cer scuze că intervin chiar peste o doamnă, dar v-aş ruga direct la obiect. Haideţi să vorbim de Roşia Montană, despre acest proiect legislativ, despre acest proiect tehnic, despre mediu – ceea ce doriţi să ne prezentaţi – fără să dublăm informaţiile şi prezentările cât mai scurte.
Vă mulţumesc.
Doamna Ştefania Chiriac:
Experienţa mea în domeniul minier a început cu acest proiect. Luna trecută s-au împlinit 16 ani de când am făcut prima vizită, alături de Cecilia – între primii angajaţi, dacă nu chiar primul angajat al acestei companii – în localitatea Roşia Montană. Am cunoscut acest proiect şi am fost implicată dintr-un stadiu foarte incipient, când încă era în funcţiune exploatarea Roşia Min, exploatarea de stat. Firma pe care o reprezint, care a avut un acţionariat canadian-român şi acum face parte din firma AMEC a fost implicată, iniţial, în studiile privind calitatea apelor subterane, apei de suprafaţă şi a solului, deci condiţii iniţiale pe amplasament. A fost implicată în evaluarea tehnologiilor şi a impactului asupra mediului ale fostei exploatări miniere, elaborând documentaţia de mediu pe sistemul românesc, pe legislaţia românească pentru Roşia Min, în 2003, ulterior fiind implicată în procesul de evaluare a impactului asupra riscului fie pe cont propriu, ca firmă independentă, fie asistând toate firmele care au fost frumos menţionate, şi anume: Lava Land (?), Night (?) … Montgomery Watson Harza şi compania mamă AMEC.
În cadrul raportului privind impactul asupra mediului, firma noastră a elaborat capitolele de condiţii iniţiale – o parte – privind apele, capitolul de deşeuri neminiere şi, integral, capitolul de impact asupra calităţii aerului cu toate documentele asociate: plan de management, plan de monitorizare, reţea de monitorizare a calităţii aerului în localitate.
Am participat, de asemenea, la formularea răspunsurilor la multiplele întrebări adresate atât în cadrul celor şaisprezece dezbateri publice şi, ulterior, în mai multe runde. Am actualizat documentaţia şi acest proiect. Să sumarizăm şaisprezece ani de eforturi umane şi financiare – acum poate le vedeţi materializate în cei 1-2 m3 de documente – într-o echipă multinaţională care deja este nu numai o echipă de proiect, ci este o comunitate a acestui proiect, şi care a ridicat standardul privind evaluarea impactului asupra mediului unui proiect de mare amploare, într-adevăr, unui proiect european, pe care multe proiecte care vor veni din urmă nu o să-l mai atingă niciodată.
Este un model de acordare responsabilă, în paşi, pe măsură ce cunoştinţele şi experţii străini au fost implicaţi – cunoştinţele sau dezvoltat, experţii străini au fost identificaţi, aduşi şi implicaţi în proiect şi sunt convinsă că au făcut tot ce a fost posibil, şi ce s-a cunoscut, ce a fost cunoscut în această etapă – pentru a elabora un studiu de impact robust, pentru a lua în calcul toate efectele potenţiale negative şi pozitive, pentru a identifica şi a detalia măsurile de diminuare a impactului. Şi acest proiect va fi o deschidere de drum în minerit. Sper din tot sufletul să aveţi ocazia să menţionaţi că aţi fost comisia parlamentară care aţi aprobat acest proiect şi care va fi implicată în evaluarea şi aprobarea proiectelor care vin din urmă.
Echipa noastră a fost implicată şi într-o fază incipientă a proiectului Rovina, menţionat ca a doua sursă, ca al doilea proiect ca mărime în exploatarea aurului din România, a fost implicată şi în elaborarea documentaţiei pentru Certej. Şi sunt multe alte proiecte care vin.
Tot firma noastră a elaborat o evaluare de mediu pentru o firmă australiană care a fost implicată în procesul de privatizare a societăţii Cuprumin, exploatarea minieră de la Roşia Poeni. Este un moment de răscruce în activitatea economică în România. Spunem da minieritului şi creăm locuri de muncă sau spunem nu şi lăsăm să funcţioneze exploatări miniere sau lăsăm abandonate exploatări miniere cu continuarea poluării istorice.
Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră aţi avut ocazia să vizitaţi cariera în operare de la Roşia Poeni, dar eu sunt neplăcut impresionată că, de fiecare dată când apare un articol în presă, proiectul Roşia Montană este asociat cu poza de la Roşia Poeni. Deci Roşia Montană nu este încă pe hârtie. Roşia Montană este în exploatare, dar pozele sunt puse împreună în reviste tehnice şi de prestigiu.
Vă mulţumesc.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Am o mare rugăminte să limităm intervenţiile la persoanele care au ceva de spus pe acest proiect. Eu înţeleg că este un proiect foarte bun. Din toate intervenţiile sunt sigur că această idee se va desprinde, dar să vorbim tehnic pe proiect sau pe proiectul legislativ. Este şi rugămintea comisiei. Nu contează numărul de vorbitori, este foarte important să venim cu noutăţi, dacă aveţi să ni le prezentaţi. E rugămintea mea.
Înţeleg că toată lumea de aici este pentru acest proiect. Foarte bine. Vrem să ascultăm punctele de vedere, dar să nu le repetăm şi totuşi să ne concentrăm pe ceea ce ne interesează. Cred că aţi sesizat şi dumneavoastră acest aspect.
Domnul Dragoş Tănase: (?)
La secţiunea de mediu îl mai avem doar pe domnul Călin Hodor care va vorbi de biodiversitate. Nu a mai fost abordată până acum.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă rog.
Domnul Călin Hodor:
Bună ziua!
Domnule preşedinte,
Doamnelor şi domnilor membri ai comisiei,
Numele meu este Călin Hodor. Sunt biolog specializat în cercetarea păsărilor. Am fost implicat în mişcarea de conservare a naturii şi în managementul ariilor protejate, fiind, timp de şase ani aproape, biolog al Parcului naţional Retezat.
Din 2006, sunt consultant independent pentru diferite companii, printre care şi unele companii miniere din ţară şi din străinătate: Slovacia, Azerbaidjan, Serbia.
Ca să vin direct la problema locului despre care noi vorbim, analizeze fauna din Roşia Montană şi împrejurimi încă din anul 1999 şi până în prezent am fost aproape anual în zonă desfăşurând diferite activităţi. Am realizat unele subcapitole din studiul de impact şi cele ulterioare, legate în integritate de speciile-cheie şi habitatele-cheie pentru conservarea naturii.
În zona Roşia Montană am realizat, de asemenea, un plan de monitorizare a speciilor şi habitatelor cheie, studiile şi planurile noastre fiind auditate de firmele internaţionale cu care Roşia Montană, de asemenea, are contract.
Am furnizat companiei măsuri de reducere a impactului pentru fiecare dintre grupele de animale şi pentru specii de plante şi habitatele determinate de noi şi cartate în zona proiectului. În prezent, fac parte din echipa de custodie a celor două monumente ale naturii – Piatra Despicată şi Piatra Corbului – pentru care am realizat deja planurile de management şi regulamentele conform contractului nostru de custodie. În viitor, în cazul în care va începe proiectul, vom fi implicaţi –împreună cu colegii şi echipa pe care o coordonez de câţiva ani – în monitorizarea impactului pe care proiectul îl va avea asupra speciilor şi habitatelor din zona proiectului şi imediata vecinătate. De asemenea, vom fi foarte atenţi şi vom încerca să identificăm eficienţa măsurilor de reducere a impactului pe care noi le-am identificat în studiile noastre şi – în cazul în care vom vedea că unele măsuri de reducere a impactului nu dau rezultatul scontat – vom modifica şi vom veni cu planurile pe care le-am identificat ca „backup”.
Din păcate, colega mea care era pe listă, datorită biodiversităţii microbiologice infecţioase, nu poate să fie prezentă astăzi în sală… (?) colega mea doctor Oana Danciu ca să putem… (?)
În cazul în care veţi avea întrebări legate de biodiversitatea locală de magnitudinea, amplitudinea impactului asupa acesteia şi, în special, în cazul în care veţi avea nevoie de informaţii legate de managementul monumentelor naturii din amplasament proiectului şi din imediata vecinătate, o să vă stau cu plăcere la dispoziţie.
Vă mulţumesc foarte mult.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Dacă această secţiune s-a încheiat, vă consult dacă pauza să fie de cincisprezece sau treizeci de minute? Treizeci de minute. Ne întâlnim la ora unu şi jumătate aici? Toată lumea de acord. Vă mulţumesc mult.
*
Pauză
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Secţiunea cultură.
Domnul Dragoş Tănase: (?)
Domnule preşedinte, propunem să scurtăm semnificativ secţiunea de cultură. O parte din experţii listaţi pe ecran vor depune note scrise, ca să nu mai…
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Este foarte bine. Vă rog. Cei care doresc să ia cuvântul…
Domnul Dragoş Tănase: (?)
În consecinţă, ne vom limita la patru experţi din zona de cultură şi propun să începem cu onoraţii academicieni, profesorul Teodorescu şi profesorul Vulpe.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă rog. Aveţi cuvântul, domnule academician.
Domnul Emil Răzvan Theodorescu:
Onoraţi membri ai comisiei, în 2001, când eram Ministrul Culturii şi al Patrimoniului am luat cunoştinţă de ce se făcea la Roşia Montană. Mărturisesc, am mai spus-o, că aveam foarte mult scepticism. Am fost la Roşia Montană, am văzut cercetările arheologice, am văzut ceea ce se plănuia în legătură cu restaurarea de patrimoniu arhitectonic şi am decis crearea programului Alburnus Maior care a existat de-a lungul întregului meu mandat, până în 2004, când s-au făcut descoperiri extrem de importante. Colegul meu, academicianul Vulpe, va vorbi despre acest lucru.
Eu mă voi limita, fiind preşedintele Secţiei de Arte şi Arhitectură al Academiei, la ceea ce se face în materie de arhitectură şi restaurare. Voi spune înainte de toate că, în 2010, un grup de profesori universitari, unsprezece din toate universităţile României, am creat ceea ce se numeşte Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană. Apropo de termenul monitorizare, insist că aceasta trebuie făcută în continuare şi insist pe lângă onoraţii membri ai comisiei dumneavoastră ca, în cazul în care legea va fi adoptată, termenul de monitorizare a patrimoniului să apară tot timpul pentru ce se va face în continuare. Este un grup care a monitorizat atent, a atras atenţia celor de la Gold Corporation ce trebuie să se facă şi, până în momentul de faţă, pentru zona despre care vă vorbesc eu, restaurarea patrimoniului construit, trebuie să vă spun că sunt extrem de mulţumit.
Din patruzeci şi unu de monumente din zona centrală a acestei Roşiei Montane, care era un loc cu totul deosebit în peisajul Transilvaniei, reluând cuvintele lui Pârvan pentru epoca romană, era un soi de Californie a acestui spaţiu, cu arhitectură extrem de interesantă pentru sec. XIX-lea şi chiar pentru începutul sec. XX-lea. În 2001, când am fost, era o imagine îngrozitoare de film neorealist italian: casele se prăbuşeau. Era ceva absolut apocaliptic.
Astăzi, cu bucurie, am fost în luna august şi am văzut că restaurările s-au făcut pentru 20 de asemenea monumente. Urmează şi pentru altele, între care monumentele ecleziastice. Cum ştiţi, Roşia Montană este multiculturală şi multiconfesională, este un loc al Transilvaniei şi al României unde găseşti această caracteristică cu totul particulară. Gândul meu, în funcţie de ce se va întâmpla, merge spre un turism care să înflorească aici şi care, combinat cu turismul arheologic de care va vorbi colegul meu, academicianul Vulpe, ar putea da acestui spaţiu un adevărat sens.
Repet, am pornit de la a fi foarte sceptic, pentru ca astăzi, pentru zona în care mă pricep – şi numai despre aceasta vorbesc – să fiu optimist în legătură cu ce se face la Roşia Montană. Probabil că aţi avut în mâini acest patrimoniu cultural din Roşia Montană să aibă, de fapt, şi perspective reale. Veţi vedea şi componenţa grupului nostru şi tot ceea ce s-a făcut, un raport al nostru din 2011. Apoi lucrurile au stagnat, din motivele pe care le cunoaşteţi.
Roşia Montană poate fi un loc de turism cultural elevat, nu numai pentru acest spaţiu, ci pentru întreaga Europă. Mai adaug un lucru. S-a vorbit foarte mult de Roşia Montană şi UNESCO. Este una dintre cele mai mari prostii care se pot… dar, în România, există mulţi amatori. Un monument intră pe lista UNESCO – şi vă spune cine a fost ministru al culturii şi a introdus câteva monumente importante pe lista UNESCO – atunci când este unic în peisaj – Roşia Montană nu este unică, este interesantă pentru noi din multe puncte de vedere, dar nu este un unicat – şi atunci când este cercetat în întregime şi poate să acceadă pe această listă.
Deci, onorată comisie, când auziţi Roşia Montană pe lista UNESCO râdeţi şi treceţi mai departe.
Vă mulţumesc.
Domnul Alexandru Vulpe:
Din 2000, conduc ca director Institutul de Arheologie din Bucureşti. Pe lângă calitatea de preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie al Academiei Române, pe care o am din ultimii ani.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
O singură secundă pentru stenogramă: domnul academician Alexandru Vulpe. Mă scuzaţi pentru întrerupere.
Domnul Alexandru Vulpe:
Da. Alexandru Vulpe e numele meu.
Domnul Emil Răzvan Theodorescu (din sală):
Iertaţi-mă că nu m-am prezentat.
Domnul Alexandru Vulpe:
Sunt membru titular al Academiei, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române şi directorul Institutului de Arheologie, în acelaşi timp, profesor la Universitatea din Bucureşti unde am fost, de curând, pensionat.
În această calitate, am fost tot timpul informat despre lucrările arheologice care se va la Roşia Montană, în calitatea mea de director.
Institutul nostru a participat, alături de Muzeul Naţional de Istorie, la aceste investigaţii arheologice şi le-a monitorizat ca să vadă exact calitatea lor.
Nu este niciun secret, la începutul anilor, ca mulţi dintre arheologi, am avut şi eu o serie de reţineri cu privire la soarta monumentului. Abia după ce am văzut rezultatele şi după ce, în 2010, am fost să văd co ochii mei realitatea, a trebuit să-mi schimb radical poziţia. Şi o să vă explic de ce.
Când am fost, în 2010, să văd situaţia, pe lângă faptul că am constatat ceea ce constată cam toţi care se duc acolo, că este un dezastru situaţia în momentul de faţă şi din punct de vedere ecologic, şi peisagistic, şi arheologic, evident. Aşa încât, evident, se punea problema unei acţiuni în acest sens. Şi am vrut mai întâi să văd ce se distruge. Am fost o zi întreagă în subteran, am constatat ceea ce ştiam înainte, dar până nu vezi, nu realizezi bine, că galeriile romane, care însumează un număr destul de mare, sunt vreo 7 km de galerii romane, dar… şi acest lucru trebuie să vi-l spun cu precizie: nu sunt 7 km continui, sunt porţiuni de cel mult 30 de m, 10 m, chiar 2 – 3 m de galerii în cei 140 de km de galerii austriece şi române din epocă modernă şi chiar epoca comunistă.
Deci, ca să se ştie bine, galeriile romane sunt păstrate numai în anumite zone şi aceste zone sunt astăzi conservate prin grija celor care au sponsorizat aceste săpături, respectiv Gold Corporation.
Sunt trei zone rezervate, cu galerii destul de bine păstrate. Cred că unele dintre ele aţi avut ocazia, ca şi mine, în anii din urmă, să le vizitaţi şi aţi văzut rezultate spectaculoase. Mă refer, în primul rând, la galeriile Cătălina Monuleşti, unde s-au putut pune într-o situaţie foarte favorabilă unele instrumente de minerit de epocă romană.
Aşadar, ca să trag o concluzie generală, ceea ce se distruge este… nu pot să spun lipsit total de importanţă, dar de o importanţă minoră faţă de ceea ce se conservă. Şi ceea ce se conservă este în afara exploatării miniere din proiect.
În consecinţă, eu nu am putut decât să ader la măsurile care se iau, la descărcarea arheologică, care s-a înfăptuit, şi, mai ales, să apreciez pozitiv rezultatele. Trebuie să vă gândiţi că au fost cercetate o mulţime de situri arheologice din jur, aproximativ 14 – 15 situri, s-au descoperit aproximativ 1400 de morminte de epocă romană, ceea ce face ca, la ora actuală, noi să ştim despre riturile de înmormântare de epocă romană din Dacia mai mult decât din toate celelalte săpături care s-au făcut în Dacia. Şi acest lucru este foarte important.
De asemenea, s-au descoperit o mulţime de obiecte. Sunt aproape 20 000 de obiecte recuperate, care se păstrează în momentul de faţă în depozitele din Roşia Montană şi, mai ales, din institutele care au păstrat, adică în Institutul de Arheologie şi în Muzeul Naţional de Istorie.
Aş mai spune un lucru. În momentul de faţă, în ceea ce priveşte arheologia subterană, până la proiectul Roşia Montană, nu a existat la noi în ţară nicio acţiune care să ducă la investigarea descoperirilor arheologice, vestigiilor antice din subteran.
Trebuie să ştiţi că cele de la Roşia Montană au fost investigate de cea mai bună specialistă din Europa, la ora actuală, doamna Beatrice Cauuet, de la Toulouse, care a făcut o şcoală de arheologie subterană şi care contează, în momentul de faţă, ca un fel de referinţă în Europa. Trebuie să vă spun că colegi din Germania lucrează cu această doamnă de la Universitatea din Toulouse.
Aşa încât, cercetările făcute la Roşia Montană timp de peste 10 ani, chiar, au dus nu numai la cercetarea exhaustivă a tuturor galeriilor, atât cât se mai putea face, la înregistrarea lor, la cartarea lor şi, în fond, de a şti precis ce se distruge şi ce poate fi conservat. În acest sens, s-a şi propus conservarea celor trei locuri, dintre care, una dintre ele, cea mai spectaculoasă, e cea de la Cătălina Monuleşti.
Dar şi din siturile de suprafaţă, trebuie să mărturisesc că mormântul de la Tău Găuri, mi se pare, este unul dintre cele mai interesante din zonă şi va fi restaurat în mod exemplar, dacă proiectul de restaurare pe care societatea canadiană l-a propus va fi respectat sau dacă vor avea posibilitatea să-l facă.
Aşadar, eu vă vorbesc doar în calitate de arheolog şi, în această calitate, consider că, dacă la ora actuală se opresc lucrările, arheologia nu are decât de pierdut. Dacă vor continua, dacă proiectul va fi pus în aplicare, arheologia are de câştigat.
Din acest punct de vedere, eu nu pot să mă asociez părerii celor care se opun proiectului din alte motive, pe care, în fond, nu sunt competent să le discut.
În sfârşit, aş mai spune un lucru în ceea ce priveşte încercarea de a încadra întreg monumentul la UNESCO. Cred că ar fi ridicol, pur şi simplu. În situaţia în care se află acum, nu va fi niciodată încadrat, dar poate fi un pretext pentru amânarea proiectului cu cel puţin 10 ani. Asta este sigur. De aceea, nu pot decât să consider că este, pur şi simplu, o nebunie să se încerce o astfel de acţiune şi puteţi să fiţi siguri că nu are nicio şansă să fie acceptat. Ca să intri în scara UNESCO, trebuie să prezinţi ceva care este finalizat, care poate fi vizitat, măcar din punct de vedere ştiinţific, ca o unicitate. Or, în cazul de faţă, acest lucru nu se pune la Roşia Montană. S-ar putea pune pentru rezervaţiile care vor supravieţui şi care sunt făcute pentru vecie, pentru cele care s-au şi propus şi care nu se află în zona exploatării miniere.
În sfârşit, insist, ca şi colegul meu, domnul academician Teodorescu, ca toate lucrările care se vor face în cadrul acestui proiect, să fie în continuare monitorizate cu mare atenţie de către specialişti şi, dacă va fi nevoie, să putem interveni pentru a salva eventuale vestigii care până acum nu au fost descoperite. Sigur că nu putem şti absolut tot ce se află în subteran, dar, din câte cunoştinţe avem, deocamdată, eu consider că, din punct de vedere al arheologiei, deci al competenţei mele, acest proiect ar fi cât se poate de bine-venit şi pentru meseria mea, şi pentru rezultatele pe care le oferă arheologiei moderne, arheologiei româneşti, cât şi pentru patrimoniul care va fi pus la punct prin investiţiile pe care cei de la Gold Corporation le promit şi sper că îşi vor ţine promisiunile.
Vă mulţumesc.
Domnul Răzvan Theodorescu:
Doar o frază dacă-mi permiteţi, domnule preşedinte.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă rog, domnule academician.
Domnul Răzvan Theodorescu:
Grupul de iniţiativă are o concluzie preliminară după doi ani. Turismul care se va face – şi în care sper – turismul cultural este perfect compatibil cu o activitate minieră. Ţin să spun acest lucru pentru dumneavoastră şi pentru procesul dumneavoastră verbal. E concluzia grupului nostru.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Dumneavoastră vorbiţi de un turism post închiderea minei, sau şi în timpul derulării exploatării?
Domnul Răzvan Theodorescu:
Încă de pe acum, în momentul în care sunt câteva lucruri pregătite, cum este Cătălina, cum sunt casele, cum sunt locurile care pot să primească ca hoteluri, cum sunt bisericile, care sunt într-o stare jalnică, acest turism poate să înceapă, după părerea mea, foarte repede. Nu mai spun după închidere.
Domnul Alexandru Vulpe:
Aş mai adăuga şi eu… Turismul poate să înceapă, dar trebuie să fim atenţi că nu poate fi vorba de un turism de masă în zonele care vor fi conservate, ci e vorba, mai întâi şi întâi, de un acces pentru specialişti, pentru că, altminteri, lucrurile se distrug. Chiar în momentul de faţă, dacă nu se iau măsuri rapid, tot ce s-a făcut în galeriile romane din rezervaţia de la Cătălina Monuleşti va fi distrus. Trebuie rapid luate nişte măsuri, măsuri care costă bani şi care intră în obligaţia lui Gold Corporation să le facă, şi trebuie să le facă cât mai urgent.
Domnul Paul Damian:
Bună ziua!
Sunt Paul Damian, sunt director adjunct al Muzeului Naţional de Istorie şi am coordonat, din 2001, Programul Naţional de Cercetare „Alburnus Maior” şi, în prezent, sunt responsabilul ştiinţific al sitului arheologic „Alburnus Maior”.
Nu vreau să mă refer la probleme ştiinţifice atât de bine spuse de către stimaţii domni academicieni, care au văzut la faţa locului toate cercetările noastre şi pentru care vreau să le mulţumesc pentru aprecieri, în numele celor mai bine de 300 de specialişti care au lucrat acolo.
Am avut o şansă să coordonez şi să particip la acest program unic în istoria arheologiei româneşti, o şansă pe care, alături de colegii mei, am avut-o, să cercetăm o micro zonă din toate punctele de vedere.
Ştiţi bine că arheologia este o ştiinţă care necesită foarte multe fonduri. Toate cunoştinţele noastre despre Alburnus Maior sunt legate de activităţi ştiinţifice legate de exploatarea minieră. Primele lucruri pe care le ştim, celebrele tăbliţe cerate, au fost descoperite odată cu reluarea vechilor galerii romane de către austrieci, în secolul XVIII. De asemenea, sunt şi primele cartări.
De asemenea, odată cu începerea exploatării în suprafaţă, la începutul anilor ’70, galeria de le Orlea a fost pusă la dispoziţia publicului tot printr-un efort al companiei miniere.
Noi ne-am făcut datoria – şi o să mă refer mai mult la problemele administrative, pentru că cele ştiinţifice au fost spuse şi sunt discutate pe larg, în toate publicaţiile noastre.
Vreau să vă spun că în prima parte a cercetării, totul s-a făcut în cadrul unui program naţional de cercetare, coordonat direct de către Ministerul Culturii.
Deci noi, până în 2006, am lucrat sub directa coordonare a Ministerului Culturii şi a Comisiei Naţionale de Arheologie. Tot ce s-a făcut acolo a fost monitorizat permanent de Ministerul Culturii şi de către specialiştii care compun Comisia Naţională de Arheologie. De cel puţin două ori pe an, în această perioadă, toate rapoartele şi toate rezultatele noastre au fost prezentate Comisiei Naţionale de Arheologie. A început să fie scrise volume de cercetare şi au fost organizate colocvii, expoziţii nenumărate în aceşti ani.
Vreau să vă spun că, după 2006, când, din motive pe care eu nu mi le-am explicat nici atunci şi nu mi le explic nici acum, acel program a fost întrerupt şi activitatea de după 2006 a fost, practic, desfăşurată într-o relaţie între Muzeul Naţional de Istorie şi companie, în vederea continuării cercetărilor şi, mai ales, a publicării rezultatelor.
Vreau să vă spun că, în momentul de faţă, lucrurile au fost spuse, sunt foarte importante pentru cercetarea arheologică românească. S-a salvat prin înregistrare cea mai mare parte a patrimoniului de la Roşia Montană şi au fost propuse pentru rezervaţii o serie întreagă de zone care vor continua să fie cercetate.
Problema este viitorul şi, pentru asta, o rugăminte a tuturor celor care au lucrat acolo. Unii dintre ei s-au format acolo. Fac o paranteză. Într-adevăr, când am început cercetările, noi nu aveam specialişti în arheologie minieră. În această perioadă de 10 ani, i-am format. O serie întreagă de colegi tineri de-ai noştri sunt în stare să continue cercetările acolo.
Mulţi dintre dumneavoastră aţi fost în Cătălina Monuleşti. Este un loc extraordinar pentru punerea lui în valoare. Cercetările sunt însă la început. Dar şi tot ce am descoperit noi în aceşti ani, numai o mică parte dintre ele au fost cercetate, de aceea trebuie luate măsuri rapide pentru continuarea acestor cercetări şi pentru punerea în valoare a patrimoniului de la Roşia Montană.
Exploatarea minieră este o soluţie palpabilă, pe care am văzut-o şi pe care am discutat-o permanent în aceşti 15 ani.
Dacă există altă soluţie, trebuie imediat implementată. Şi eu mă gândesc, mai ales, la situaţia în care va fi o întrerupere între eventuala neaprobare a acestui proiect şi ce se va întâmpla după, când o serie întreagă de lucrări făcute de noi ar putea să fie foarte mult puse în pericol.
Vă mulţumesc.
Domnul David Jennings:
Bună ziua, tuturor!
Numele meu este David Jennings, sunt arheolog cu experienţă de mai mult de 25 de ani la nivel internaţional şi, timp de 14 ani, am fost directorul principal al celui mai mare furnizor independent de servicii arheologice din Regatul Unit şi am lucrat cu 450 de arheologi atât în Regatul Unit, în Franţa şi, împreună, am lucrat în mai mult de 20 de ţări.
Am lucrat şi cu o societate de binefacere antologică din Marea Britanie, York …. Trust, care conferă lucrări şi servicii arheologice şi atrage şi vizitatori la patrimoniul arheologic din Anglia.
Un număr dintre arheologii din Anglia au fost preşedinţi ai organizaţiilor şi comitetelor care asigură conformitatea organizaţiilor cu standardele instituţionale. Deci am fost membru al unei societăţi care este cea mai veche din Regatul Unit şi am fost în consiliul ei, care oferă consultanţă. Am o experienţă foarte largă de arheologie la nivel internaţional. Am fost în Turkmenistan, în China, în Franţa, Turcia, India şi am dat dovezi practice despre dezvoltarea arheologică atât în Marea Britanie, cât şi în Franţa.
În cariera mea, am fost implicat în unele dintre cele mai mari proiecte arheologice din Europa, de exemplu: tronsonul de mare vitează de la tunelul canalului până la Londra, la Aeroportul …… terminalul 5 şi, în ultimii 5 ani, pot să calculez că am lucrat la 18 drumuri din Marea Britanie şi Franţa, deci proiecte la scară similară cu ceea ce se întâmplă la Roşia Montană.
Am lucrat, de asemenea, şi în domenii ştiinţifice, şi în Marea Britanie, şi în străinătate, cu organizaţii arheologice care acordă lucrări. Am lucrat şi pentru Palatul Buckingam, şi alte palate istorice începând din 1999, inclusiv pentru Turnul Londrei şi Palatul Northampton.
Deci, ca implicare a mea în acest proiect, există două mari componente. În 2011, am făcut un audit independent al lucrărilor făcute până atunci acolo şi, în 2012, am scris un plan de management pentru măsuri viitoare privind proiectul minier.
Deci, concluziile principale, care ar fi benefice să le discutăm, sunt în legătură cu auditul din 2011. Şi atunci am fost rugat de un ONG să furnizez o opinie expertă independentă pe trei subiecte: în primul rând, examinarea calităţii cercetării arheologice, în al doilea rând, să mă uit la gradul de conservare şi strategiile de conservare adoptate şi, în al treilea rând, să mă uit la programul propus pentru cercetarea patrimoniului, bineînţeles, propus de RMGC pentru viitor.
Deci, prima chestiune a fost să examinez proiectul din perspectiva celor mai bune practici internaţionale şi cu proiecte comparabile din Uniunea Europeană. Concluzia mea generală este că proiectul a fost executat într-un mod foarte profesional şi practicile sunt cel puţin comparabile cu cele din alte proiecte europene. Într-un număr de zone, proiectul RMGC este chiar peste aşteptările normale de dezvoltări arheologice.
Pentru a ajunge la această concluzie, am luat în considerare un număr de factori, în primul rând, uitându-mă la calitate. Proiectul a utilizat personal de înaltă calificare, local şi internaţional, majoritatea fiind foarte validaţi şi revizuiţi privind procedurile standard în cercetarea ştiinţifică.
În al doilea rând, este de lăudat că proiectul a căutat expertiză internaţională, atunci când competenţele specifice nu existau în România, recte, arheologia minieră. Deci e de lăudat cooperarea internaţională şi capacitatea de a atrage experţii internaţionali în ţară.
Proiectul a fost făcut într-un mod bine plănuit, extensiv şi competent, şi, după părerea mea, s-a folosit un set exhaustiv de tehnici de evaluare, iar rezultatele obţinute au arătat robusteţea procesului. Apoi, uitându-ne la gradul de corectitudine a strategiilor de conservare, este clar că, la o asemenea sarcină, proiectul s-a îngrijit în mod profesional pentru strategii corecte, pentru fiecare element arheologic. Deciziile luate dacă a se conserva prin înregistrare, deci prin excavări ştiinţifice sau să se conserve in situ, aceste decizii sunt justificabile şi proporţionale, şi pot fi menţionate favorabil pentru alte proiecte la nivel internaţional.
În ceea ce priveşte conservarea in situ, descoperirile arheologice, atât de suprafaţă, cât şi subterane, s-au situat la nivelul convenţiilor internaţionale şi au dus la modificări semnificative ale planului minier.
Deci anumite zone au fost deja scoase din planul iniţial. Deci ar trebui notat că mai mult de 10% din zona proiectului este definită ca zonă protejată.
Dacă ne uităm la rezultatele ştiinţifice ale acestui program de muncă, sunt semnificative. Totuşi, este critic să recunoaştem, importanţa rezultatelor arheologice nu este datorată rarităţii resurselor, cât o reflecţie a investigaţiilor anterioare ale locaţiilor miniere romane.
Deci, în România, există vestigii ale mineritului, atât în România, cât şi în alte ţări, şi ştim că există vreo 100 de locuri în Spania romană, dar este foarte rar să avem posibilitatea să explorăm un peisaj minier la o asemenea scară, şi asta s-a putu face numai datorită investiţiei făcute de RMGC, şi ar trebui să fie văzut ca o contribuţie imensă la avansarea înţelegerii ştiinţifice a zonei.
Dat fiind caracterul neobişnuit al planificării în România, care înseamnă că arheologia trebuie rezolvată înaintea acordării permisului pentru minerit, părerea mea, dat fiind scara mare şi înalta calitate a programului pe 7 ani şi a zonelor arheologice cercetate, cred că este clar că s-au făcut destule cercetări arheologice şi că nu există niciun motiv să se reţină permisul pentru propunerea minieră pe motive arheologice.
Dacă comparăm locaţia, în ceea ce priveşte programul arheologic la scară europeană, apare clar că, prin comparare cu alt proiect de patrimoniu, aceasta a fost o cercetare majoră, care a costat mai mult de 32 de milioane de dolari până astăzi. Dau două exemple din experienţa mea din Regatul Unit. Întregul buget pentru tronsonul de tren de mare viteză de la tunelul canalului la Londra a costat 31 de milioane, faţă de costul total de 9,3 miliarde de dolari. Pentru aeroport, la terminalul 5, pe 260 de hectare, la un cost de construcţie de 6,8 miliarde, a avut 60 de milioane de dolari pentru patrimoniu.
Deci e clar că investiţia făcută deja în Roşia Montană este de o asemenea scară şi, dacă ne uităm la programul viitor de lucrări propus, de încă 70 de milioane de dolari, asta îl ridică la cel mai înalt nivel de investiţii în patrimoniu şi acesta nu poate fi caracterizat ca o conformitate minimă cu legislaţia românească sau cele mai bune practici internaţionale.
La nivel european, multe proiecte de construcţii mari, rareori obţin nivelurile avute în vedere la Roşia Montană.
Programul propus pentru Roşia Montană este ambiţios şi benefic atât în ceea ce priveşte patrimoniul cultural, cât şi regenerarea economică a zonei. Deci acesta trebuie să fie subiectul unor comentarii pozitive, deoarece proiectul ia în considerare educarea ştiinţifică pe termen lung şi valoarea arheologică. Deci aş spune că proiectul este de cel mai bun nivel ca practici internaţionale.
Încă un comentariu. Continuarea cercetării şi potenţialul turistic depinde de un program concertat de conservare şi restaurare a siturilor arheologice corecte şi restaurarea şi revitalizarea satului istoric depinde, totodată de o curăţare esenţială a mediului poluat şi îmbunătăţirea peisajului, implementarea de infrastructură modernă, crearea condiţiilor pentru o activitate economică pentru susţinerea comunităţii, iar această activitate trebuie să facă parte din sustenabilitatea pe termen lung.
Deci investiţia RMGC, în lipsa altor investiţii viabile, care pune în vedere potenţialul minier şi un program pentru protecţia patrimoniului este o oportunitate pentru Roşia Montană.
Vă mulţumesc.
Domnul Dragoş Tănase:
Mulţumesc foarte mult, domnule Jenning.
La secţiunea socio-economică, îmi cer scuze faţă de experţii care sunt în sală la secţiunea de cultură. Eu rămân în sală, la dispoziţia dumneavoastră pentru întrebări, dar punctele dânşilor de vedere le vor formula în scris, ulterior şedinţei. Înţeleg că dorim să scurtăm.
Propun să trecem la domnul Seppo Maula.
Domnul Seppo Maula:
Domnule preşedinte,
Distinşi membri ai comisiei,
Doamnelor şi domnilor,
Salutări din Finlanda!
Aşteptăm iarna în Laponia şi aşteptăm, acum, o perioadă propice pentru turism, plus jocurile de iarnă.
Nu am venit însă aici să vă vorbesc despre asta, ci despre modul în care mineritul poate fi promovat alături de turism şi alte demersuri pentru comunitate şi societatea civilă.
În Finlanda am pierdut Nokia. Însă în Finlanda avem posibilităţi de dezvoltare în alte zone, aşa cum se întâmplă în Laponia. Industria minieră va fi viitorul nostru.
Iar dacă aţi citit ziarele, aţi aflat probabil că, în Finlanda, se doreşte promovarea pe baze noi a mineritului.
Timp de 17 ani am fost primar al municipalităţii Kittila, însă înainte să fiu primar am lucrat în politică, în Ministerul Comerţului şi Industriei, ca secretar de stat, timp de doi ani. Dar am vrut să revin în Laponia pentru că acolo este viaţa mea.
La începutul lui 1994 am devenit primar al oraşului Kittila şi m-am retras în 2010. La vremea respectivă, aveam un proiect într-o regiune bine cunoscută din Laponia. Era un proiect deţinut de p firmă suedeză, iar ulterior, o firmă din Canada a deschis mina. Atunci, aveam numai 10 000 de spaţii de cazare pentru turişti, rata şomajului era peste 20-25% şi nu toată lumea putea să fie angajată în turism. De aceea, aveam nevoie şi de altceva. Agricultura şi exploatarea pădurilor erau în scădere. Mina de aur a fost deschisă pe la sfârşitul anului 1986, iar acum este în funcţiune.
Am vizitat de trei ori România, am fost la Bucureşti, am fost şi la Roşia Montană, iar istoria mineritului din ţara dumneavoastră este mult mai veche pentru că începe încă din perioada medievală, iar la Roşia Montană încă din perioada romană.
La Kittila oamenii voiau să aibă ceva. Firma canadiano-suedeză a venit să le spună oamenilor din Kittila ce se va întâmpla când se va deschide mina. Le-au spus cum se poate construi o mină, într-o zonă în care iarna durează şapte luni, iar natura este foarte neprietenoasă. În plus, există reni care pasc în zonă şi care fac transhumanţă de la un an la altul, iar oamenii de acolo nu au nicio tradiţie industrială.
Şi atunci, compania a considerat că este foarte important să discutăm cu oamenii. Comunităţile şi organizaţiile comunităţilor sunt cei mai buni susţinători ai industriei miniere, dacă o acceptă.
Dar, pe de altă parte, organizaţiile de cetăţeni pot fi şi cei mai înverşunaţi opozanţi, dacă nu acceptă proiectul.
Aşadar, noi am reuşit să-i facem să spună că, această mină este acum a lor. La începutul procesului, am discutat foarte mult despre cianură. Au venit experţi de la Helsinki, de la universităţi, de la autorităţile regionale, au venit şi reprezentanţi ai companiei miniere care au spus ce se întâmplă cu cianura. Iar oamenii au avut încredere că nu se va întâmpla nimic atât de rău. În perioada de construcţie, 1000 de persoane au fost implicate în construirea minei, iar în prezent numărul de angajaţi este de 650, iar aceştia lucrează pe tot parcursul anului. Dacă înmulţim cu 3 acest număr, având în vedere influenţa pentru întreaga Finlandă a acestei industrii, atunci, cifra este mai mare. Veniturile anuale sunt de 200 de milioane de euro, la fel ca şi cele din turism. Rata şomajului, în momentul de faţă este sub 10%. Taxele noastre sunt cele mai mici din regiune. Sunt aproape cele mai mici în Finlanda. Veniturile fiscale au crescut cu 15%, iar statul primeşte şi mai mult. Investiţia totală a fost de 300 de milioane de euro, iar rolul statului a fost de numai 1,4 milioane.
În momentul de faţă, industria minieră sau această companie minieră oferă loc de muncă pentru 650 de persoane, însă atrage şi alte investiţii, iar suma investiţiilor este de peste 300 de milioane de euro. Iar noile locuri de muncă create depăşesc 100. S-a promis că locurile de muncă vor fi asigurate până în 2040. Este o perioadă foarte lungă, mai ales, având în vedere vremurile actuale.
Dar cum este posibil să ai succes? Acum sunt foarte puţine persoane în Finlanda care sunt împotriva mineritului. Poate că mina nu este acolo unde trebuie şi de aceea nu se opun. Dacă, să spunem că mina ar fi în Ungaria, dacă este să facem o comparaţie cu cazul dumneavoastră.
Există doar câteva persoane de la nivel local, care au o altă părere. La început, când se deschide o mină în Finlanda şi într-o altă ţară, rolul comunităţilor nu a fost foarte bine luat în considerare. Nimeni nu îi întreba care este punctul lor de vedere, însă acum, în momentul de faţă, chiar şi politicienii consideră că este important să audă ce au de spus oamenii de la nivel local, ce au de spus organizaţiile locale.
Totuşi, informaţiile trebuie să fie foarte temeinice. Am avut peste 20 de întâlniri înainte de a lua deciziile.
De asemenea, trebuie să fii foarte onest, trebuie să-i asculţi pe oameni, să cooperezi cu oamenii. Trebuie să apelezi la cei mai buni consultanţi, care au cunoştinţele necesare şi care spun adevărul. În plus, trebuie să existe încredere în autorităţi şi trebuie să existe măsuri de control.
În oraşul meu Kittila, oameni sunt acum foarte mulţumiţi, pentru că au un loc de muncă, pot să-şi întemeieze o familie, pot să facă copii. Părinţii se gândesc, ca şi cei de la Roşia Montană, la viitorul oraşului lor, se gândesc la viitorul copiilor lor şi la cine va avea grijă de ei.
Trebuie să meargă la Bucureşti sau pot să rămână la ei acasă?
La noi, de exemplu, oamenii nu mai sunt nevoiţi să plece la Helsinki sau în Rovaniemi, ci pot să rămână în Kittila.
Şi o ultimă precizare: trăim acum în Uniunea Europeană, trăim vremuri în care trebuie să avem idei noi, în care trebuie să avem bani să investim, dar dacă facem comparaţia între România şi Finlanda, ambele ţări sunt sărace. Nu avem bani de investit, însă avem nişte posibilităţi şi oferim posibilităţi pentru industria minieră.
Mina din Kittila este, în prezent, cea mai mare din Europa şi, şi dumneavoastră aveţi această posibilitate. Investiţiile vin din străinătate şi dacă înţeleg bine şi statul român este implicat în acest proiect. Statul primeşte multe taxe şi mulţi bani din industria minieră.
Acum, vă aflaţi într-o dilemă. Trebuie să luaţi o decizie bună pentru România şi pentru oamenii din România şi pentru oamenii din Roşia Montană.
Vă mulţumesc.
Domnul Dragoş Tănase:
Mai avem două expuneri, domnule preşedinte.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă rog, continuaţi cu toate expunerile la această secţiune.
Domnul Achim Moise Ioan:
Bună seara! Numele meu este Achim Moise Ioan, sunt profesor universitar la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. Domeniul de competenţă este ingineria şi managementul, domeniu în care sunt abilitat pentru conducerea de doctorat.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Mai aproape microfonul de dumneavoastră, vă rog.
Domnul Achim Moise Ioan:
Încerc să vă reţin atenţia cu câteva informaţii, în ce mă priveşte, pentru a crea posibilitatea celor care vor să pună întrebări, să se poată exprima.
Am terminat Institutul de Mine din Petroşani, în 1979. Am activat în industria minieră în domeniul prelucrării minereurilor, 6 ani de zile. 14 ani la Universitatea din Petroşani, unde am predat utilaje de preparare a substanţelor minerale utile, iar din 1999 sunt cadru didactic la această Universitate din Alba Iulia, unde am fost pro-rector, 8 ani rector şi acum pro-rector.
Distinsă comisie,
Am coordonat în 1997 un proiect privind studiul de impact social şi economic al proiectului Roşia Montană.
În luna august a.c. am depus un proiect de finanţare pentru crearea unui Centru de cercetare pentru evaluarea, monitorizarea şi simularea proceselor de mediu, care va putea prelua datele, în timp real, din mediu, le va putea prelucra şi poate oferi posibilitatea să simuleze scenarii privind riscurile de mediu, cu posibilitatea vizualizării lor în 3D şi care pot permite adoptarea unor măsuri privind prevenirea accidentelor ecologice.
Prin acest Centru ce cercetări, Universitatea poate deveni un centru, o entitate importantă, în coordonarea pentru programul de evaluare şi monitorizare a proiectului Roşia Montană, sub aspectul problemelor legate de mediu şi nu numai.
Ştim cu toţii că cercetarea are un deficit de încredere destul de ridicat şi datorită faptului că modul de transmitere a informaţiei şi creditul de transmitere a informaţiei, precum şi persoanele care transmit informaţia nu sunt suficient de credibile, ceea ce rezultă şi din studiul pe care l-am făcut în 2007. De aceea, consider că instituţia pe care o reprezint poate reprezenta o entitate, care să furnizeze informaţii credibile în timp real, argumentate ştiinţific pe baza măsurătorilor, care să pună în evidenţă respectarea parametrilor de mediu, în conformitate cu standardele naţionale şi europene.
Încerc să fiu sintetic în ceea ce vreau să vă spun astăzi şi trec peste această introducere, luând câteva informaţii din studiul pe care l-am făcut în 2007 şi făcând comparaţie cu datele statistice la care am făcut şi noi apel, am apelat atunci când am făcut studiul de impact.
Una dintre problemele care se pune în proiect este cea a alternativei… de a găsi alte alternative privind dezvoltarea zonei respective din Munţii Apuseni. Una dintre ele este cea legată de agricultură şi zootehnie.
Stimaţi membri ai comisiei,
Acolo m-am născut, în zona de impact a proiectului, acolo am crescut, am muncit, ştiu ce înseamnă agricultură acolo. Am muncit alături de părinţi, am fost cinci fraţi în familie şi cunosc foarte bine toate problemele legate de ceea ce înseamnă agricultură în acest domeniu. Este o agricultură de subzistenţă. Pe lângă agricultură este nevoie şi de alte activităţi economice care să permită aducerea de resurse în familie pentru a exista.
M-aş opri aici la câteva aspecte legate de proiectul Roşia Montană. Şi anume, dintre ceea ce oferă – cunosc aproape în detaliu acest proiect – proiectul ca şi alternative… nu ca alternative, ca şi susţinere a zonei respective privind dezvoltarea pe orizontală, este şi propunerea de a crea unităţi de colectare şi valorificare a laptelui, o mare problemă în zonele montane, unde există familii cu câte unul sau două animale care produc lapte şi nu au unde să fie colectat. Însă aş veni şi cu altă propunere care, nu mă îndoiesc că nu ar fi acceptată de către iniţiatorii proiectelor.
Este, cum să zic… nu este avantajos să vinzi direct materia primă. Materia primă este aurul şi cred că demersul care s-a putea face prin această agenţie sau acea agenţie creată de companie de finanţare a unor activităţi economice, de a crea o structură economică de prelucrare a aurului de tip manufactură, am creşte valoarea adăugată a materiei prime, care este aurul şi bineînţeles, resursele care ar rezulta în urma prelucrării aurului ar intra în circuitul economic.
Ştim cu toţii că zona respectivă este una care a devenit din săracă, foarte săracă. De aceea, din toate datele statistice rezultă fenomenul de migrare a celor din zonă pentru că resursele de existenţă sunt foarte reduse. Ceea ce acum zona oferă este foarte puţin pentru populaţia care există în zonă.
Sigur că ceea ce înseamnă investiţie în orice zonă a ţării presupune acumulare de capital şi investirea capitalului care să producă mai departe plus valoare. Ceea ce are nevoie zona respectivă este de investiţii, investiţii în infrastructură pentru că chiar dacă vrem să facem turism, un turism fără infrastructură nu se poate dezvolta.
În al doilea rând, ştim cu toţii că dacă puterea de cumpărare este una redusă degeaba faci pensiuni şi moteluri, că n-are cine le popula. Or, tocmai în această situaţie se găseşte zona Munţilor Apusei, cu toate pensiunile care au fost create prin diferite fonduri europene.
Ceea ce ne propune proiectul este implicarea în dezvoltarea unor întreprinderi şi unităţi economice, pe orizontală. De fapt, asta este ceea ce ar trebui în practică economică, orice investiţie majoră produce pe orizontală o multiplicare de la trei până la cinci ori. Ceea ce ar însemna automat locuri de muncă, resurse umane ocupate şi, bineînţeles, de acolo mai departe, taxe şi impozite locale.
Stimaţi membri ai comisiei,
Vă aflaţi în faţa unui examen public extrem de dificil. Va trebui să luaţi o decizie pe baza unei avalanşe de informaţii care, sigur, participă la victorie, dar privindu-vă, nu este un compliment, ci este o constatare, sunteţi persoane publice recunoscute prin verticalitatea dumneavoastră şi nu mă îndoiesc că nu veţi analiza cu obiectivitate, fără a lua în calcul factorii emoţionali care există şi de o parte şi de alta de o mare amploare şi că veţi găsi cele mai bune soluţii pentru relansarea economică a zonei respective şi pentru interesul zonal şi al României.
Eu vă urez succes în demersul dumneavoastră şi nu mă îndoiesc de probitatea dumneavoastră profesională şi de bunele intenţii. Mulţumesc.
Domnul Dragoş Tănase:
Ultima expunere, domnul profesor Adrian Rachieru şi după aceasta, noi am încheiat, domnule preşedinte.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă rog. Vă rog să apăraţi microfonul şi să-l apropiaţi.
Domnul Adrian Dinu Rachieru:
Stimate domnule preşedinte,
Onoraţi membri ai comisiei,
Vin de la Timişoara, reprezint, în acest parteneriat universitar, Universitatea Tibiscus şi sunt sociolog de profesie.
Or, ca sociolog, evident că privesc cu îngrijorare ceea ce se întâmplă în societatea românească: tensiunile acumulate, febra miting-istă care a condus la polarizare, isterizare şi radicalizare, sigur, presiunea mediatiză, dar şi blocajul politic, care atâta vreme a împiedicat o decizie, după cum salut curajul politic şi disponibilitatea dumneavoastră de a audia ambele părţi în conflict, pornind de la sensibilitatea ecologică, care fireşte a iscat o undă emoţională la scara întregii ţări, fenomenul de manipulare, prea bine ştiut, antrenând desigur şi mulţi inşi dezinformaţi sau neinformaţi.
Pornesc de la premisa că acest proiect este o şansă pentru zonă. S-a discutat îndelung, s-au trecut în revistă calităţile şi deficienţele lui, sigur, recapitulativ, amintesc şi eu: sărăcia, depopularea, faptul că este o ruină ecologică şi se recomandă prezervarea ei, faptul că ne întâlnim cu un militantism pilotat deseori şi că, de fapt, am moştenit ceea ce s-a numit aici poluare istorică.
Pornesc însă de la o afirmaţie pe care o făcea invitatul din Finlanda, fostul primar al localităţii Kittila, care atrăgea atenţia asupra importanţei rolului comunităţii în formula o decizie şi de ane încărca cu responsabilitatea pe care ea o presupune. Şi pe bună dreptate, profesorul din Alba Iulia atrăgea atenţia asupra examenului public în faţa căruia suntem puţi cu toţii.
Putem discuta despre dezvoltarea comunitară şi dezvoltarea comunităţii, sociologic, abordând chestiunea. Ultimul aspect presupune un agent extern, un impuls care să favorizeze râvnita dezvoltare durabilă, relansarea economică pe care o sperăm. Şi discutând, fără a intra în detalii, despre acest proiect, vreau să subliniez că el presupune un cumul de proiecte şi se desfăşoară în timp. Este deci un proces, inclusiv în sensul reecologizării zonei.
Or, ca dezvoltare durabilă, evident că are mai multe componente şi cea economică şi cea socială şi nu în ultimul rând, chestiunea ecologică, protejarea biodiversităţii, conservarea resurselor, potenţialul turistic.
Întrebarea este – şi ea frământă nu doar colectivitatea locală – ce se întâmplă în absenţa demarării proiectului minier?
Parteneriatul de care aminteam presupune şi existenţa unui Centru de cercetări socio-economice în Munţii Apuseni, cu sediul la Alba Iulia, în care universităţile partenere, fireşte, au colaborat, de-a lungul anilor au întocmit numeroase rapoarte de monitorizare socio-economică, ele există, pot fi consultate – nu este cazul să vă încarc cu numeroase cifre, statistici, fiindcă şi dumneavoastră, după atâtea zile de audieri şi, desigur, şi alţii acuză o oboseală firească.
Vreau doar să mai subliniez că această comunitate trebuie văzută ca partener strategic, că, în cadrul unui management integrat, nu se poate să ignorăm ceea ce sociologii numesc contabilitatea socială şi că, dacă discutăm despre un proiect model, cu necesitate, nu putem uita de impactul social. Or, planurile de acţiune privind strămutarea şi relocarea au urmat îndeaproape toate recomandările europene, principiile Ecuator şi aşa mai departe, şi punctul de plecare a fost negreşit, în limbaj sociolog, diagnosticul de comunitate. Adică, pornind de la nişte realităţi evidente care propun şi presupun o strategie bine gândită, sigur, pornind de la o bună informare, în primul rând.
Vreau să reamintesc că este vorba de un proiect foarte aşteptat în zonă, că subscriem cu toţii la recomandarea domnului academician Răzvan Theodorescu de a ţine sub supraveghere, sub observaţie, ca monitorizare permanentă, ceea ce se întâmplă în continuare.
Şi am privit cu oarecare rezervă, ca să nu mă exprim altcumva, una din observaţiile formulate în acel raport al Academiei – erau 21 de sesizări acolo – prin care se cerea să nu ignorăm protestele. Evident, trebuie să ţinem cont de ele, este nevoie de dialog, dar în acelaşi timp mă întreb şi vă întreb: putem ignora vocea comunităţii? Fiindcă, până la urmă, „telenovela Roşia Montană” care, iată, de atâta vreme se desfăşoară, a pus în circuit multe minciuni ecologice şi pentru unii chiar s-a dovedit benefică meseria de protestatar. Sigur este o strategie de aşteptare, s-a întins pe durata a 14 ani, temporizarea aceasta trebuie curmată, fiindcă o decizie este absolut necesară. Subiectul a fost supramediatizat, după cum prea bine ştim, iar, a invoca, la nesfârşit, turismul mioritic nu este rezolvarea chestiuni.
Încă o dată spun – şi, cu asta, mă apropiu de final – proiectul a trezit numeroase provocări în spaţiul public. Alternativa zero a fost şi ea vehiculată. Toată lumea a fost alimentată cu scenarii apocaliptice şi sper că ceea ce s-a discutat azi aici a limpezit multe chestiuni controversate, pornind de la acel iaz, de la circuitul închis, de la efectul seismic şi, mai cu seamă – iarăşi pun un accent –, pentru ridicarea standardelor, fiindcă acest proiect o dată în desfăşurare va obliga şi pe alţii să respecte astfel de standarde înalte.
Aş vrea, în concluzie, să spun – pentru a mă înscrie în intervalul de timp recomandat de domnul preşedinte al comisiei – că este foarte bine că astfel de dezbateri şi audieri curg, se desfăşoară, că dumneavoastră veţi lua o decizie istorică, aş putea spune, cântărind argumentele pro şi contra, refuzând urechismul, folclorul de cafenea sau – cu o vorbă lui Constantin Noica – „lăutărismul”, pentru a discuta argumentat cu probele la îndemână şi pentru a induce în societatea românească o atitudine informată.
Vă mulţumesc.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Şi eu vă mulţumesc tuturor pentru expunere.
Aş da cuvântul şi domnului inginer şef Victor Cornel Pătrăşcoiu, înainte de a trece la sesiunea de întrebări, pentru a asculta şi punctul de vedere al acţionarului minoritar MINVEST S.A. Deva.
Vă rog, domnule inginer şef.
Domnul Victor Cornel Pătrăşcoiu:
Mă numesc Pătrăşcoiu Victor, sunt inginer şef la Compania MINVEST Deva.
Domnule preşedinte,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Compania MINVEST Deva poate să-şi exprime un punct de vedere în ce priveşte componenta minieră a proiectului Roşia Montană, respectiv, extracţia şi prelucrarea aurului, minereului aurifer.
Tehnologiile propuse pentru extracţia şi prelucrarea minereului aurifer sunt tehnologii moderne, performante, cu productivităţi deosebite, care respectă cele mai înalte standarde de securitate pe timpul derulării proiectului.
Având în vedere că proiectul minier respectă cele mai bune practici în industria minieră, în condiţiile obţinerii aprobărilor necesare, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, susţinem promovarea acestui proiect.
Privind celelalte componente ale proiectului minier din domeniul economic, patrimoniu cultural, arheologic, social, managementul apelor şi mediului, silvic, considerăm că ministerele implicate în analiză şi celelalte instituţii ale statului vor formula puncte de vedere competente privind Proiectul minier Roşia Montană.
Vă mulţumesc.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Şi eu vă mulţumesc mult, domnule inginer şef.
Mulţumesc mult şi celor care au luat cuvântul, academicienilor, experţilor români sau străini, şi tocmai pentru ca dumnealor să nu fie nevoiţi să asiste la toată această dezbatere care urmează, i-aş ruga pe colegii mei ca întrebările cu prioritate să fie adresate celor care au luat cuvântul până acum şi au expus, din punct de vedere al patrimoniului, din punct de vedere al mediului, socio-economic şi juridic, tot acest proiect pe care noi îl avem în dezbatere.
De asemenea, aş dori ca, dacă la aceste întrebări, dumneavoastră, domnule director, consideraţi că nu puteţi răspunde de faţă cu presa să mă informaţi şi răspunsul îl veţi da într-un cadru, cum v-am spus, mai restrâns.
Din partea dreaptă, colegii care vor să pună o întrebare.
Domnul deputat Emacu. Prima dată pentru experţii şi pentru cei care au luat cuvântul până acum, tehnic. Vă rog.
Domnul Gheorghe Emacu:
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Îngăduiţi-mi să mulţumesc şi distinşilor invitaţi, să le mulţumesc pentru informaţiile pe care ni le-au adus, pentru expunerile pe care le-au făcut.
Două chestiuni punctuale aş îndrăzni să le pun în discuţie.
Sigur, Proiectul Roşia Montană este un proiect extrem de complex, care presupune, pentru realizarea sa, mai multe condiţii, mijloace, fonduri, disponibilităţi.
În acest sens, prima chestiune se referă la disponibilităţile financiare pe care compania le are.
Ce ne puteţi spune despre situaţia din acest moment şi mai ales în varianta şi în situaţia în care se va aproba proiectul de lege şi se va obţine acordul de mediu? Care este perspectiva din punctul dumneavoastră de vedere? Aceasta este o primă chestiune.
O a doua se referă la un potenţial risc pentru mediu, dar nu numai. Probabil şi pentru comunităţi şi, poate, chiar mai mult de atât.
Mă refer, în concret, la acel compus chimic, care ar rezulta în urma cianurării metalelor rare care se găsesc în acel complex de material şi care, în anumite condiţii de mediu, dar probabil şi tehnologice, se pot transforma în anumite pulberi fine, care, mă rog, pot fi preluate de curenţii de aer şi duse la o distanţă mai mică sau mai mare.
Dacă dumneavoastră consideraţi că acesta este un risc pentru oameni, pentru comunităţi, pentru mediu, pentru animale, ce măsuri aveţi dumneavoastră în vedere pentru a-l elimina?
Mulţumesc.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
O să vă rog să spuneţi şi cui adresaţi întrebarea.
Vă rog, domnule director. Rugămintea este ca, de fiecare dată, să vă spuneţi numele pentru stenogramă.
Domnul Dragoş Tănase:
Dragoş Tănase, director general, Roşia Montană – Gold Corporation.
Voi răspunde eu la prima întrebare. La întrebarea referitoare la disponibilităţile financiare.
La întrebarea a doua o să răspundă colegul meu, Horia Avram.
În acest moment, pentru obţinerea integrală a surselor de finanţare, proiectul trebuie aprobat. Noi am finanţat până astăzi 600 de milioane de dolari în dezvoltarea acestui proiect. Deci, practic, toate activităţile propuse: activitatea de explorare geologică, activitatea începerii activităţii de strămutare, proiectarea tehnică, cercetarea arheologică. Toate aceste lucruri au fost finanţate până astăzi din cele 600 de milioane de dolari finanţate la zi.
Pentru implementarea proiectului minier mai este nevoie de aproximativ 1,4 miliarde de dolari, plus fondul de lucru pe primele luni, până la începerea obţinerii veniturilor din vânzarea aurului.
Acest 1,4 miliarde de dolari se vor finanţa în trepte, pe măsură ce proiectul este avizat.
În acest moment, este prematură finanţarea a 1,4 miliarde de dolari, din moment ce nu avem aprobările.
Finanţarea se va face în trepte. De altfel, în acordul încheiat cu statul român, dacă ne uităm în acord, din câte îmi aduc aminte, cred la art. 11 din acord există o prevedere în care noi vom furniza statului român planul de finanţare pentru proiect.
Vreau să vă spun că compania a făcut până acum două planuri de finanţare. Deci, până acum, am angajat de două ori echipe de finanţatori ai proiectului. Un astfel de exerciţiu costă foarte mulţi bani, pentru că trebuie să mergi pe pieţele internaţionale, trebuie să angajezi brokeri acreditaţi pe pieţele internaţionale. Brokerii respectivi trebuie să treacă prin nişte proceduri. Ai un due dilligence: due dilligence tehnic, due dilligence juridic, due dilligence financiar.
Un astfel de exerciţiu, de a întocmi un plan de finanţare, este un exerciţiu nu tocmai simplu. El costă nişte bani, iar acest exerciţiu se va face imediat cum există certitudinea că proiectul va merge mai departe. Altfel, boardul şi consiliul de administraţie nu ar aproba să cheltuim din nou sume de bani pentru finanţarea şi pentru aceşti paşi de due dilligence, fără a avea certitudinea că mergem mai departe. Dar proiectul are acţionari importanţi. Are acces la pieţe financiare importante.
Consiliul nostru de administraţie este un consiliu cu o reputaţie şi cu experienţă în industria minieră la cel mai înalt nivel din lume. Sunt oameni care au făcut zeci, sute de proiecte de finanţare, sunt acţionari care au finanţat atâtea proiecte miniere. Deci nu avem o problemă de finanţare, ci doar de avizare a proiectului şi am merge mai departe.
La întrebarea a doua, îl rog pe colegul meu, Horia, şi pe Stu, să completeze şi să vă răspundă la întrebarea a doua.
Domnul Horia Avram:
Bună ziua.
Numele meu este Horia Avram. Sunt vicepreşedinte de mediu al Companiei Roşia Montană – Gold Corporation.
O să dau un răspuns general, după care o să-l rog pe expertul nostru din Australia să ne furnizeze câteva detalii.
Aş vrea să încep prin a vă spune că nu există niciun risc pentru mediu sau pentru sănătatea populaţiei din cauza pulberilor care ar putea rezulta din procesul tehnologic sau din depozitarea sterilelor în iazul de decantare. Acest lucru, pentru că în procesul tehnologic sau depozitarea sterilelor în iazul de decantare este un proces umed. Se lucrează într-un mediu alcalin, la un PH de 9 până la 11. Practic, orice metal este precipitat sub formă de hidroxizi. Este un compus care este inert din punct de vedere al mediului.
Elementele care sunt astăzi în roca de acolo se vor regăsi şi în iazul de decantare, cu diferenţa că este o instalaţie gândită ca, o dată depusă sterilele în ea, să le sigileze pentru totdeauna şi să nu pună nici cea mai mică problemă de mediu şi sănătate.
L-aş ruga pe Stu, în continuare, să ne ofere câteva detalii despre modul în care sunt neutralizate elementele care ajung în iazul de decantare.
Domnul Stuart Smith:
Aş dori să fac o primă observaţie, şi anume: compuşii de cianură, care se află în sterile, sunt supuşi procesului de detoxifiere sau denocivizare a cianurii.
Aşadar, compuşi instabili din cianură sunt distruşi, iar compuşii din cianură care ajung în iazul de decantare sunt benigni din punct de vedere biologic.
Mai devreme, când am luat cuvântul, am menţionat o serie de proiecte care au fost întreprinse în apropiere de diferite localităţi.
Aceste studii de caz sunt exemple bune că mineritul aurului poate să aibă loc în apropiere de zone populate sau chiar în interiorul zonelor populate. Iar sterilele care rezultă din aceste proiecte nu sunt toxice. Emisiile din aceste iazuri de decantare a sterilelor nu sunt toxice.
Am văzut câteva fotografii de la proiectul Waihi, din Noua Zeelandă. Barajul de sterile de acolo este la 1,5 – 2 km depărtare de oraş. Deci este o distanţă rezonabilă, dar există şi alte proiecte în lume: CPP în Calculi, unde barajul de decantare se află chiar în apropiere de oraş, chiar lipit de oraş.
Există şi un alt proiect Bindigo despre care vorbeam mai devreme. Staţia de prelucrare se află chiar în interiorul unei zone rezidenţiale, aşa cum este şi iazul de decantare.
Există şi alte două proiecte la care am lucrat în tinereţe. Ambele erau operate şi conţineau sterile cu cianură în zone rezidenţiale. Acele instalaţii nu aveau instalaţie de detoxifiere a cianurii.
Aşadar, în aceste exemple, există instalaţii de decantare a sterilelor în interiorul zonelor rezidenţiale, care nu au instalaţii de denocivizare a cianurii şi nu prezintă niciun efect advers pentru sănătatea populaţiei.
Domnul Horia Avram:
Vreau să mai adaug. Toate informaţiile legate de emisie şi hărţile de dispersie sunt în acea documentaţie care este pe măsuţa din colţ. În faza finală de reabilitare, plaja iazului de decantare va fi acoperită cu aproximativ doi metri de material, revegetată, iar pe acea zonă revegetată comunitatea locală va hotărî dacă va dori să aibă o păşune, pădure sau o zonă de recreere.
Mulţumesc.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Şi eu vă mulţumesc mult.
Domnul deputat Ştefan Viorel. Aş dori, indiferent de natura întrebărilor, că ele sunt întrebări ridicate de domnii parlamentari, venite de pe internet sau întrebări pe care le ridică societatea civilă în aceste zile, să răspundeţi. Să înţelegeţi că trebuie să avem răspunsuri la aceste întrebări, pentru că toată lumea aşteaptă, probabil chiar de la această dezbatere de azi, răspunsuri la toate aceste frământări care sunt în societatea civilă.
Vă rog, domnule deputat.
Domnul Viorel Ştefan:
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Mă alături şi eu colegului pentru a mulţumi tuturor invitaţilor.
Ne-aţi dat şansa să ascultăm voci autorizate şi bineînţeles că vom lua de referinţă ceea ce oamenii competenţi, specialiştii spun şi, aşa cum a mai spus cineva, încercăm să ne ţinem departe de emoţii, departe de impulsuri de moment sau de interese de altă natură.
V-aş ruga să-mi permiteţi să pun trei întrebări. Una domnului vicepreşedinte Horia Avram, care vine oarecum în detalierea a ceea ce a prezentat dumnealui ceva mai devreme, şi două întrebări adresate domnului director general Dragoş Tănase.
Domnule vicepreşedinte, având în vedere prezentarea de la locul faptei, la Roşia Montană, pe carieră, şi ceea ce s-a prezentat astăzi în legătură cu procesul de deversare a şlamurilor în iazul de decantare şi ceea ce urmează după, am sesizat o diferenţă. Diferenţa constă în faptul că am reţinut de la Roşia Montană că acea concentraţie a cianurilor, măsurată în părţi pe milion, la deversare ajunge la 7 ml la litru sau 7 ppm, cum am învăţat de la dumneavoastră că se foloseşte termenul acesta, după care urmează un proces de descompunere a cianurii de sodiu, care are ca finalitate menţinerea unei concentraţii de 3 ppm în şlamul uscat sau, oricum, stabilizat. Această concentraţie este remanentă pe termen lung, foarte lung.
Între momentul deversării şi momentul stabilizării în şlam este un proces chimic de descompunere despre care Preşedintele ţării, acum câteva zile, făcea vorbire pe televiziune şi am înţeles cu toţii că se datorează expunerii la razele ultraviolete.
V-aş ruga pe dumneavoastră, ca specialist, să ne prezentaţi, într-un limbaj accesibil nouă – că nu suntem chimişti, majoritatea de aici bănuiesc că nu suntem chimişti – care ar fi acest proces chimic şi dacă acestea sunt cifrele de reper pentru evoluţia concentraţiilor în iazurile de cianuri.
Directiva europeană spune 10 ppm, dumneavoastră faceţi deversare până la maximum 7 ppm. Ceea ce rămâne acolo are 3 ppm.
A doua şi a treia întrebare le-aş adresa domnului director general Dragoş Tănase.
Din expunerea unuia dintre experţii dumneavoastră, am reţinut un lucru pe care nu l-am regăsit nici în acord, nici în proiectul de lege. Acela că eventualele accidente tehnologice, care presupun un risc de impact negativ pe mediu, ar fi acoperite de o poliţă de asigurare.
V-aş ruga să-mi spuneţi dacă e adevărat, dacă am înţeles eu corect, şi, dacă am înţeles corect, să detaliaţi în legătură cu riscurile care sunt acoperite de această poliţă.
A doua întrebare se referă la faptul dacă dumneavoastră sau, în sfârşit, dumneavoastră s-ar putea să nu puteţi să răspundeţi fără o consultare a acţionarului majoritar, şi, în această variantă, v-aş ruga să reţineţi doar întrebarea. Oricum, până intrăm pe dezbaterea proiectului de lege, mi-ar fi util răspunsul.
Dumneavoastră apreciaţi ca fiind fezabilă ideea de cotare a RMGC-ului pe piaţa de capital din România, respectiv pe piaţa reglementată de la Bursa de Valori Bucureşti?
Vă mulţumesc.
Domnul Horia Avram:
Sunt Horia Avram, vicepreşedinte de mediu.
Aşa cum dumneavoastră corect aţi reţinut, după vizita din teren, proiectul a fost gândit să aibă performanţele la descărcarea din uzina de procesare de 5, maximum 7 mg la litru de cianuri în sterilele depozitate în iaz. Pentru că una dintre cele mai importante calităţi ale acestui reactiv este aceea de biodegradabilitate, adică se descompune, ajunge un compus inert într-o perioadă foarte scurtă de timp, îl recomandă pentru folosirea, în condiţii de siguranţă pentru mediu şi sănătate în industria minieră.
Sterilele, după ce vor fi descărcate în iazul de decantare, sub formă umedă, pe plaja iazului de decantare apare fenomenul de degradare naturală. În prezenţa oxigenului şi a radiaţiei ultraviolete, acele 5 mg la litru, încet-încet, într-o perioadă relativ scurtă de timp, se degradează şi de aceea spunem că 3 mg la litru, o medie lunară, este o concentraţie pe care ne-o asumăm în luciul de apă din iazul de decantare.
Descărcarea se va face pe coronamentul barajului. Apa – pentru că sterilele se decantează pe plajă în funcţie de mărimea particulelor, se formează o pantă lină – se strânge undeva, în coada lacului. În acel luciu de apă, concentraţia medie lunară ar putea fi de 3 mg la litru. Nu rămâne această …
Aveţi câteva explicaţii pe slide. Acele vârfuri pe care le vedeţi, de concentraţie, sunt exact cei 5 sau 7 mg la litru, pentru că lucrurile acestea sunt dictate de tipul de minereu.
În mod normal, în urma testelor făcute – şi aici o să-l rog pe Stu să mă completeze… În 2002 sau în 2005, am făcut diferite teste, am atins chiar concentraţii mai mici, dar pentru că una este scara pilot şi alta este scara industrială, ne-am asumat aceste concentraţii de 5 până la 7 la descărcare, ca să putem acoperi acele vârfuri.
Media de 3 mg la litru pe 30 de zile, în acea limpezită în iazul de decantare, este concentraţia pe care ne-o asumăm, şi asta este o concentraţie de trei ori mai mică decât legislaţia europeană.
Ce aş mai vrea să spun. Să ştiţi că elementul acesta de degradare naturală a cianurii nu se opreşte la cei 3 ppm. Dacă noi, să spunem, depozităm sterilele în iaz la 5, 7, într-o lună de zile, se echilibrează la 3 ppm, degradarea naturală continuă. Dacă oprim astăzi descărcarea sterilelor în iaz, într-o perioadă de vară de două-trei luni, concentraţia asta ajunge la 0,01. Deci se degradează de zeci, sute de ori.
În condiţii de iarnă, pentru că depinde şi de temperatură, şi de radiaţia solară, într-o perioadă de trei până la şase luni, se neutralizează. Tocmai asta e, dacă vreţi… Şi prin asta încercăm să demontăm un mit: faptul că cianurile vor rămâne acolo pentru totdeauna.
Într-o perioadă, haideţi să zicem, să fim superconservativi, în maximum un an de zile, sterilele alea vor conţine cantităţi foarte greu detectabile de cianuri.
V-am răspuns la întrebare? Dacă nu, cu cea mai mare plăcere, vă stau la dispoziţie cu informaţii suplimentare.
Domnul Ştefan Viorel:
Sigur, susţinerea că rămâne o concentraţie relevantă de cianură în sterilul uscat nu-mi aparţine, nu sunt chimist. Este afirmaţia domnului Jack Goldstein, promotorul proiectului alternativ.
Nu are legătură cu proiectul cu tiosulfat. Are legătură cu proiectul dumneavoastră. De aceea am vrut să precizaţi dumneavoastră dacă afirmaţia că rămâne o concentraţie pe termen lung este reală sau nu.
Mulţumesc.
Domnul Horia Avram:
Aş vrea să mai menţionez, şi-l rog pe colegul meu să pună pozele de la Baia de Arieş. Aşa cum zicea domnul Achim, care s-a născut la Corna, în comunitatea Roşia Montană, şi eu sunt dintr-o comunitate minieră. Sunt născut undeva, lângă Brad, o zonă în care s-a folosit cianura la uzina de la Gura Barza până în anii ’80.
La uzina de la Baia de Arieş s-a folosit până în 2005. Acestea sunt pozele cu iazurile de la Baia de Arieş, renaturate, iazuri în care există peşti. La Baia de Arieş, concentraţia de cianură era de câteva sute de miligrame la litru. Se făcea dozarea cu lopata, se descărca apa în iaz şi se conta doar pe degradarea naturală. Şi aşa arată iazurile acum, la 10 ani după ce s-a închis mina. Mare parte a lor s-a revegetat natural, pentru că cianura, când se degradează, se rupe în carbon, azot, care contribuie la dezvoltarea vegetaţiei. Copiii înoată acolo, iar pescarii se duc şi prind peşte.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Cea de-a doua întrebare. Domnul Dragoş Tănase, director general.
Domnul Dragoş Tănase:
Poliţa de asigurare. În acord există clauze specifice în ceea ce priveşte asigurările, atât garanţia de mediu, cât şi asigurările.
La art. 6 sunt mai multe clauze, chiar referitoare la asigurări. Deci, pe lângă obligaţiile care presupunem că vor fi listate în acordul de mediu, în noul acord încheiat cu statul român, sunt clauze foarte clare în ceea ce priveşte garanţia de mediu şi răspunderea de mediu.
Aici, mă uit la art. 6, obligaţiile de mediu. La art. b: „RMGC este obligat să constituie toate garanţiile financiare de mediu, prevăzute de legislaţia românească şi a Uniunii Europene, pentru toate activităţile premergătoare şi efectiv de exploatare asociate proiectului”.
Lit. e): „RMGC se obligă să respecte integral prevederile Directivei 2004/35/CE privind răspunderea pentru mediul înconjurător şi prevederile legislaţiei corespondente din România”.
Lit. f): „Constituirea de către RMGC a garanţiei de răspundere de mediu”. Deci, aici, nu vorbim de reabilitare, vorbim de mai mult decât atât, vorbim de garanţia de răspundere de mediu, estimată la 25 de milioane de dolari azi, dar printr-un mecanism financiar agreat cu autoritatea de mediu. Această garanţie este destinată acoperirii scenariilor de risc analizate în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. „MGC va revizui, periodic, şi va ajusta gradual garanţia de răspundere de mediu, în funcţie de activităţile derulate, în orice moment şi în funcţie de evoluţia proiectului” şi aşa mai departe.
Sunt o serie întreagă de clauze asiguratorii în care înainte erau „legislaţia prevede includerea lor în acordul de mediu”. Diferenţa este că statul român a cerut ca noi să ne asumăm, în noul acord, aceste obligaţii.
Aceasta este…
Îl mai avem pe colegul Cristian Cunţă, care a explicat mai devreme că modul în care noi stabilim aceste garanţii de mediu, cât şi asigurările, sunt făcute la best practice, cum spun dânşii, la nivel european.
Nu ştiu dacă v-am răspuns la întrebare.
Domnul Ştefan Viorel:
Cu părere de rău, eu cred că am întrebat uşor altceva.
Sigur, sunt aceste garanţii pe care le-am citit cu toţii. Dar intră în discuţie şi o poliţă de asigurare care să acopere riscurile accidentelor tehnologice sau garanţia se limitează la aceste 25 de milioane de dolari care vor fi materializate într-un instrument financiar? Nu contează care?
Domnul Dragoş Tănase:
O să răspund eu şi o să-l rog şi pe Cristian Cunţă.
Eu vorbesc din punctul de vedere al RMGC. Cristian Cunţă are o experienţă în toată lumea în ceea ce priveşte modul de constituire a acestor garanţii.
Legislaţia europeană nu spune, în mod specific, o poliţă de asigurare. Legislaţia europeană prevede un mecanism. O piaţă de poliţe de asigurare poate exista sau nu poate exista, la un moment dat. La un moment dat, societăţile de asigurare pot decide să asigure sau pot să decidă să nu asigure. Noi putem merge către societăţile de asigurări şi ele pot spune că nu oferă aceste produse.
Atunci, am spus că dacă noi nu găsim pe piaţă astfel de produse de la societăţile de asigurări, o să ne asigurăm noi, în sensul că o să punem noi banii deoparte pentru riscurile proiectului. oi vom garanta pentru aceste riscuri, fie că găsim produse de pe piaţa de asigurări – atunci vom merge pe piaţă. Dacă nu găsim produse pe piaţă, punem noi banii deoparte. Asta este, din punctul nostru de vedere, best practice la nivel european.
O să-l rog pe Cristian să ne ajute, să ne explice practica mondială.
Domnul:
Cred că, de fapt, aţi pus două întrebări la care domnul Tănase a răspuns deja, iar eu aş dori să detaliez puţin mai mult.
Prima întrebare era dacă va exista o poliţă de asigurare.
A doua întrebare, dacă v-am înţeles bine, era: ce este acoperit de acest mecanism, care ar fi riscurile?
Am să răspund la prima întrebare. Aşa cum spunea domnul Tănase, pot să confirm şi eu că acest lucru este adevărat şi reflectă realitatea de pe piaţa internaţională a asigurărilor şi, bineînţeles, reflectă şi cele mai bune practici.
Reglementările europene, în special Directiva 2004/35/CE, la art. 14, prevede ca operatorul să asume o răspundere strictă.
Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că operatorul este vinovat şi trebuie să plătească pe baza principiului „poluatorul plăteşte”, fie că este vina operatorului, fie că nu. Trebuie să plătească pentru orice daune aduse mediului.
Reglementările europene nu prevăd, obligatoriu, o poliţă de asigurare sau orice garanţie.
Legea de transpunere a Directivei 2004/35/CE, Hotărârea de Guvern nr. 68/2008, la art. 33 până la 35, prevede că operatorul trebuie să aibă un mecanism de garanţie.
Din nou, reglementările româneşti nu prevăd un mecanism specific. Spun doar că trebuie să existe un mecanism. Şi este logic, pentru că, dacă o companie are un accident de mediu şi nu mai poate să îşi îndeplinească obligaţiile financiare sau de altă natură, atunci este bine, pentru societate şi pentru Guvern, să existe o garanţie, o rezervă de bani din care să se plătească aceste situaţii.
RMGC, ca multe alte companii miniere din lume, a încercat să identifice furnizori de asigurări care să acopere toate riscurile şi toate obligaţiile care sunt menţionate în directiva europeană şi în legea de transpunere din România.
Este foarte greu, pentru că există foarte puţine companii de asigurări, poate chiar deloc, care să acopere astfel de riscuri.
Aşadar, pentru a satisface această cerinţă a Hotărârii de Guvern nr. 68/2008, art. 33, RMGC se va avea auto-asigura, deocamdată. Apoi, va continua să caute o acoperire prin asigurare, pentru că, din punct de vedere financiar, este mai avantajos şi implică mai puţin capital pe care să-l blocheze.
Câtă vreme nu există nicio companie de asigurări disponibilă să ofere acea acoperire, atunci RMGC se va auto-asigura.
În plus, se va auto-asigura într-o sumă care este suficientă pentru a acoperi cel mai mare risc, adică scenariul cel mai pesimist dintre toate scenariile pe care le-a luat în considerare RMGC şi care ar putea fi posibile, precum şi toate daunele care ar putea decurge din acest scenariu cel mai pesimist. Şi asta, în cazul unei deversări de sterile.
Deversarea de sterile a fost analizată cu mare atenţie, folosind o analiză tehnică a Institutului Norvegian de Geotehnică şi, pe baza acestui scenariu cel mai pesimist, s-a determinat cantitatea de sterile şi cantitatea de apă care ar putea să se deverseze din iazul de decantare, în scenariul cel mai pesimist, care este foarte, foarte improbabil.
Fără să intru acum în prea multe detalii, aş dori să vă spun un lucru, şi anume: cantitatea de apă, chiar şi în scenariul cel mai pesimist, va fi reţinută în barajul secundar de retenţie astfel încât să nu existe o poluare a apei.
Acest scenariu cel mai pesimist presupune curăţarea deversării din Valea Corna şi aceasta este acoperită de cele 25 de milioane la care vă refereaţi.
Aţi mai pus o altă întrebare, şi anume: care sunt riscurile, efectiv acoperite? Daţi-mi voie să mă refer la Hotărârea de Guvern 68/2008 şi mai degrabă la Directiva 2004/35, care prevede clar ce se acoperă, daunele aduse mediului sau daune aduse stării mediului şi resurselor de apă din cadrul directivei-cadru privind apa sau daunele aduse habitatelor, mai ales în baza directivelor privind habitatele critice şi directiva privind păsările şi daune aduse terenurilor sau solurilor, dacă este afectată sănătatea umană.
Aşadar, orice mecanism de asigurare sau de garanţie trebuie să acopere aceste trei scenarii de daune: sol, apă şi habitate biologice.
Nu trebuie să acopere doar remedierea primară sau curăţarea. Dacă vreţi să vorbim în termeni simpli, curăţarea unei deversări. Trebuie să mai acopere, în plus, şi ceea ce legislaţia europeană numeşte, în termeni complicaţi, curăţare, complementare şi compensatorie, şi asta în plus faţă de curăţarea simplă.
Aceasta înseamnă că daunele sau starea naturală a apei şi habitatelor nu trebuie să fie doar restaurată. Dimpotrivă, trebuie să se întreprindă lucrări suplimentare care să compenseze pierderea temporară a unei resurse naturale. De exemplu: dacă un habitat este distrus şi este restaurat în unul sau doi ani, atunci operatorul trebuie să creeze un beneficiu de mediu, deci trebuie să facă mai mult decât doar să readucă acel habitat la starea sa naturală, iar acest lucru este acoperit de aceste remedieri complementare şi compensatorii, şi toate acestea sunt reflectate în calculele pe care le-a făcut RMGC pentru a stabili cuantumul garanţiei.
Sper că am răspuns la întrebarea dumneavoastră. Dacă nu, vă rog să-mi spuneţi şi să puneţi întrebări suplimentare.
Mulţumesc.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Aş ruga, de acum încolo, după fiecare întrebare, să se dea şi răspunsul, pentru că…
Aţi reţinut întrebarea?
Domnul Dragoş Tănase:
Da, am reţinut întrebarea.
Întrebarea era referitoare la cotarea Roşia Montană Gold Corporation la Bursa de Valori din Bucureşti. Noi finanţăm proiectul prin acţionarul majoritar Gabriel Resources. El este listat pe bursa din Canada. Nu vă ascund că am dezbătut şi noi intern ideea de a ne lista pe bursa din Bucureşti acum câţiva ani. Din păcate, acum câţiva ani, aveam un obstacol referitor la compatibilitate între standardele contabile din Canada şi standardele contabile din România. Era mult mai uşoară listarea printr-un intermediar, printr-o bursă din Europa. Trebuia să facem o listare secundară din Europa, urmând paşaportare pe Bursa din Bucureşti. Astăzi, am înţeles că procedurile sunt mult mai simple. Nu excludem această idee. Ne gândim la ea intern, în măsura în care proiectul va progresa şi vom intra în faza ulterioară în care va trebui să finanţăm acest proiect. Eu cred că este ideea bine-venită. Remarc din România că din ce în ce mai mulţi români sunt interesaţi în a investi în Gabriel Resources. Mulţi dintre ei au apelat direct la Bursa din Canada, dar cred că este o idee bine-venită, pe care o vom considera foarte serios în momentul în care proiectul face paşi mai departe.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă mulţumesc mult.
Doamna senator…
Vă rog, domnule deputat.
Domnul Viorel Ştefan:
Sper că m-aţi înţeles corect. Nu Gabriel Resources pe Bursa de la Bucureşti. RMGC-ul.
Domnul Dragoş Tănae:
O să considerăm această variantă.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă rog, doamna senator Gabriela Firea, prima întrebare.
Doamna Gabriela Firea:
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Vă mulţumesc şi eu pentru participarea dumneavoastră atât de extinsă la lucrările Comisiei speciale Roşia Montana.
Aş începe cu o întrebare pentru reprezentanţii MINVEST Deva şi îmi exprim regretul că nu a venit cineva la nivel de conducere, de management. L-am observat pe domnul inginer şef, nu ştiu dacă mai est în sală acum cineva. Nu-l mai observ. Atunci, până revine, l-aş ruga pe domnul director general Dragoş Tănase, poate ştie Domnia Sa ceva în legătură cu acest subiect. Este vorba despre istoricul comercial al relaţiei companiei pe care o reprezentaţi cu statul român.
Aşa cum ne-a informat ministrul pentru marile proiecte, Dan Şova, în anul 1999, licenţa a fost transferată, cu titlu gratuit, de la acţionarul minoritar MINVEST Deva la acţionarul majoritar RMGC, fără a se putea considera că o situaţie ipotetică, aşa cum se întâmplă în alte contracte, ca această licenţă să fi devenit participarea la capitalul social al statului român, a companiei nou înfiinţate.
Aceasta ar fi prima precizare.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Dacă veţi considera că nu puteţi răspunde în acest cadru la această întrebare, vă rog să-mi spuneţi şi întrebarea o vom muta pentru partea a doua a discuţiei.
Domnul Dragoş Tănase:
Da, am vrea să reţinem întrebarea pentru secţiunea …
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă rog, a doua întrebare.
Doamna Gabriela Firea:
A doua precizare pe care aş dori să o faceţi, domnule director general, şi, eventual, dacă doriţi să intervină şi un alt specialist cu care aţi venit dumneavoastră la această şedinţă, la această dezbatere, la această audiere.
Domnul Goldstein, rugându-l să compare procedura prin cianurare şi ceea ce Domnia Sa are ca brevet folosind tiosulfatul de sodiu spunea că, de exemplu, ar face liniştit o baie în tiosulfat de sodiu, dar nu şi în cianură, precizând, pe această cale, că cele două metode sunt total diferite în ceea ce priveşte grija faţă de om, faţă de mediu. Aceasta era întrebarea referitoare la faptul dacă aţi luat legătura cu domnul Godstein şi dacă vi s-a părut prea scumpă metoda brevetată de Domnia Sa, pentru că îmi sugera acest lucru, că este o procedură puţin mai costisitoare.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă rog, cine doreşte să răspundă? Spuneţi şi numele.
Doamna Cecilia Szentesy:
Cecilia Szentesy, director tehnic.
În legătură cu domnul Goldstein, să ştiţi că noi ne-am întâlnit atât cu domnul Goldstein, cât şi cu colegii dumnealui încă în anul 2008. Dânşii au făcut o vizită la Roşia Montană şi…
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Aş dori să nu faceţi un istoric, să răspundeţi la întrebare.
Doamna Cecilia Szentesy:
OK.
Doresc doar să subliniez faptul că am luat legătura de acum cinci ani cu domnul Goldstein…
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă rog să răspundeţi la întrebare.
Doamna Cecilia Szentesy:
… care ne-a prezentat tehnologia respectivă. Atunci, noi am adus o serie de obiecţii la această tehnologie. Dânşii au explicat că este o tehnologie doar la faţă de laborator şi, la vremea respectivă, doreau o finanţare care să aducă tehnologia la o fază mai avansată.
Aş vrea să vă spun că erau cunoscute toate testările în Uniunea Europeană. Eu am explicat un slide ceva mai devreme în care s-au tras concluziile la nivel de Comisie Europeană. O asemenea investiţie nu ni s-a părut a fi o investiţie benefică, iar în ceea ce priveşte că este mai scumpă sau este mai puţin scumpă această tehnologie, aş zice că este o tehnologie care, în primul rând, afectează viaţa umană. Deci este de patru ori mai periculoasă decât tehnologia cu cianuri şi nu ştiu dacă acest lucru poate fi cuantificat cumva în bani, sănătatea personalului şi siguranţa mediului. În al doilea rând, aş vrea să vă spun că, în momentul în care foloseşti un reactiv pentru care ai nevoie de o cantitate de 50 de ori mai mare decât un alt reactiv, este normal că ea este mai scumpă, pentru că acest reactiv folosit atât de excesiv, care trebuie tot timpul adăugat în proces, este normal că este scump. Dar nu asta este problema. Problema este că tehnologia pe care o propune domnul Goldstein nu se poate aplica tipului de minereu care este la Roşia Montană. Şi aş vrea să vă dau doar un singur indiciu: brevetul pe care dânşii l-au înregistrat la OSIM. Acolo se spune foarte clar că ei pot să extragă cu această tehnologie doar minereuri care au conţinut de minim un gram pe tonă aur. Asta înseamnă cu jumătate din zăcământul de la Roşia Montană este exclus din start, conform brevetului, ca să nu intrăm în multe alte amănunte, fiindcă vreau să vă spun că avem zeci de motive pentru care această tehnologie nu poate fi aplicată la Roşia Montană.
Doamna Gabriela Firea:
Mulţumesc.
În privinţa descărcării arheologice, aş dori, dacă se poate, o precizare. S-a afirmat de foarte multe ori, în spaţiul public, că aceasta s-a făcut pe o zonă destul de restrânsă şi că este posibil ca, în viitor, în timpul explorărilor, să se mai identifice vestigii, dar acestea să nu poată fi puse în valoare, tocmai pentru că acum, la momentul iniţial, s-a făcut o descărcare pe o zonă restrânsă.
Domnul Alexandru Vulpe:
Nu e perfect corect. Aş spune că şansele să se descopere ceva atât de important ca să nu poată fi salvat sunt aproape egale cu zero. Asta nu înseamnă că nu trebuie monitorizată zona.
De fapt, o descoperire arheologică, în momentul când este identificată, este cercetată, este înregistrată, este desenată, fotografiată şi intră în circuitul ştiinţific şi, după aceea, este distrusă. Numai în cazuri excepţionale, când lucrurile sunt atât de bine păstrate încât merită să fie puse în situri, atunci trebuie ocrotite şi puse în evidenţă.
În cazul Roşiei Montane, ce este important a fost deja rezervat. Ce mai este acolo nu poate fi de aceeaşi valoare. Asta o spun cu toată competenţa şi cu toată conştiinţa curată, să spun aşa, pentru că m-am…
Sigur, există. De exemplu, umbli în galerii, descoperi o galerie, găseşti undeva un depozit… hai să zicem, cineva a ascuns nişte… un depozit monetar. Foarte simplu. Se opreşte pentru câteva ore sau pentru câteva zile exploatarea, se decapează zona, se scoate depozitul monetar şi apoi se poate continua. Asta se poate întâmpla. E singurul lucru, aşa încât această îngrijorare ar trebui să dispară. De altfel, aş adăuga cu acest prilej, să spun că impresia mea este… chiar şi cei care se opun, din colegii mei de la Academie, au înţeles că, din punct de vedere al patrimoniului, nu există niciun fel de pericol. Chiar cei care sunt contra proiectului, aşa încât, măcar acest punct de vedere … Se distruge patrimoniul, se distrug documente arheologice şi aşa mai departe, să se termine odată definitiv. Ele au fost invocate numai ca pretext pentru blocarea proiectului din alte motive. Asta este şi convingerea mea, asta e convingerea oamenilor de bună-credinţă cu care am vorbit, şi vă dau două exemple: e vorba de Marga, care era contra proiectului şi este şi în continuare, dar a zis, „Da,da, cu patrimoniul am înţeles, e OK”. Chiar şi preşedintele Academiei, Haiduc, „Da, da cu patrimoniul e bine, dar…” şi aşa mai departe.
Mă rog, e punctul lor de vedere, eu îl respect. Sunt şi alţii care sunt contra, dar măcar să respecte şi ei punctul meu de vedere şi să nu se mai spună aberaţii în stradă că se distrug kilometri întregi de galerii romane. Nu există aşa ceva acolo.
Doamna Gabriela Firea:
Mulţumesc.
Şi ultima precizare, vă rog.
Domnul Dragoş Tănase:
O precizare în ceea ce priveşte certificatul de descărcare arheologică.
Domnul Paul Damian:
Paul Damian, Muzeul Naţional de Istorie.
Această legendă, că nu s-a săpat suficient, circulă încă din 2001, de la unii colegi de-ai noştri, pornindu-se de la o premisă greşită. Ce au făcut? Noi, fiind foarte atenţi cu toate sondajele şi cu toate cercetările noastre, am făcut publică în documentaţia noastră, care a fost prezentată la sfârşitul lui 2001, după prima campanie a Comisiei arheologice, suprafaţa cercetată care, la un moment dat, a fost identificată cu suprafaţa care însuma toate secţiunile făcute de noi. În metodologie, foarte clar, oriunde în lume, se ştie că se delimitează un sit arheologic. Vreau să vă spun că la Roşia Montană, în jurul celor 4 munţi unde se găseşte aur, nu există un sit continuu arheologic, ci există comunităţi care s-au aşezat în jurul celor 4 munţi şi au format o comunitate în care s-au aşezat, s-au rugat şi s-au înmormântat. Acestea sunt vreo patru, cinci asemenea comunităţi şi, în total, vreo 13 situri concentrate. Între aceste sate – ca să le spunem aşa – s-au făcut secţiuni care nu au depistat nimic şi, atunci, bineînţeles că nu se puteau face alte cercetări, dar în lupta aceasta, care câteodată era firească să se spună… s-au adus şi aceste argumente, pe care noi cercetătorii, care am făcut, practic, investigaţiile pe teren, le-am corectat de fiecare dată. Cum o legendă o dată … Sigur, există zone pe care noi le ştim, în care nu s-au putut face unele investigaţii, pentru că depunerea de steril din exploatările istorice este câteodată foarte mare, atinge 4 – 5, poate mai mulţi metri. Vă daţi seama că nu se poate şi atunci, atât pentru lucrările de la suprafaţă, cât şi pentru cele din subteran, continuarea … punerea în practică a proiectului ar duce şi la investigarea acelor zone, cu rezultate mai bune sau mai puţin bune, nu se ştie. Este clar, cel puţin pentru subteran, că în zonele foarte adânci nu s-a putut ajunge, pentru că sunt inundate.
Odată cu exploatarea, această cercetare va continua. De fapt, în proiectul de mediu, există un protocol al descoperirilor întâmplătoare. Deci pe toată perioada dezvoltării proiectului va fi asigurată asistenţa arheologică de specialitate.
Vă mulţumesc.
Doamna Gabriela Firea:
Şi eu mulţumesc.
Şi ultima precizare, domnule director general.
Vă rog.
Domnul Răzvan Theodorescu:
Domnule preşedinte, dacă îmi daţi voie…
149
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă rog.
Domnul Răzvan Theodorescu:
Pot să confirm întrutotul că eu însumi, ca ministru, în 2001 şi 2002, eram tentat să cad în această capcană de care vorbea domnul Damian.
M-am dus o singură dată în 2001 şi, după aceea, am repetat vizitele ca să mă lămuresc şi, mai mult decât atât, am discutat de vreo trei ori cu Comisia arheologică, care era o comisie consultativă pe lângă minister şi, de fiecare dată, ce spune domnul Damian mi-a fost confirmat de toţi membrii Comisiei arheologice, într-o unanimitate pe care o întâlneam destul de rar. Am vrut să precizez acest lucru.
Doamna Gabriela Firea:
Mulţumesc, domnule academician.
Mai există o îngrijorare în spaţiul public, dar şi printre localnici, domnule director general, şi anume, referitoare la detonările zilnice, care se vor transforma, practic, în nişte micro-cutremure care vor afecta casele, inclusiv cele renovate, reconstruite de dumneavoastră, drumurile vor fi deteriorate şi, mai ales – şi aici voiam să ajung – barajul de decantare de lângă lacul cu cianuri, ar putea fi, de asemenea, afectat. Şi voiam să vă întreb, de asemenea, dar sunt convinsă că aţi văzut acele imagini, acele filmuleţe care circulă pe internet, spre exemplu, cu adulţi şi copii din zona Peru, care prezintă diferite forme de cancer de piele, în ce măsură sunteţi cu toţii pregătiţi şi pentru – Doamne fereşte – o situaţie de accident
150
ecologic sau dacă măsura şi acţiunea pe care o aveţi dumneavoastră acum în vedere din punct de vedere tehnic este mult mai sigură, mult mai safe faţă de ceea ce s-a folosit anterior şi care a avut astfel de efecte văzute acum de toţi românii pe internet prin intermediul acestor fotografii sau filme difuzate?
Vă mulţumesc.
Domnul Dragoş Tănase:
Am văzut şi eu fotografiile de multe ori. Nu au nicio legătură cu exploatările miniere. Eu personal am vizitat nenumărate exploatări miniere. Experţii aici de faţă sunt oameni care au proiectat şi care au operat sute de mine de aur în lume. Pozele acelea nu au legătură cu exploatările miniere.
În ceea ce priveşte tehnologia de puşcare, am prezentat mai devreme două slide-uri. Aducem cea mai modernă tehnologie de puşcare. Ea respectă cel mai strict standard din Europa, standardul german de puşcare. Nu vor exista aceste seisme sau micro-seisme, deci aceste lucruri nu vor exista.
De altfel, operaţiunile miniere se făceau cu încărcături şi cu detonări mult mai mari decât ce vom face noi. Noi vom face micro-puşcare, vom avea o tehnologie care nu va produce unde seismice nici măcar în apropierea zonei de puşcare, nicidecum afectarea iazului de decantare.
De altfel, barajul iazului de decantare este proiectat să reziste la 8 grade pe Richter. În zonă, cutremurul maxim teoretic posibil este 5,6 grade pe Richter. Barajul rezistă la 8 grade pe Richter. Ca să ai 8 grade pe Richter în Munţii Apuseni, trebuie să ai 11 sau 12
151
grade pe Richter în zona de şes, ceea ce înseamnă lichefierea scoarţei terestre. Deci este un baraj extrem de solid, tehnologia de puşcare este foarte modernă. O să-l rog pe colegul meu să repete slide-ul. Pe măsură ce ne apropiem de zonele urbane, ca măsură de protecţie suplimentară, vom reduce încărcăturile şi vom redimensiona tehnologiile de puşcare, astfel încât să nu existe nici cea mai mică crăpătură în zona respectivă. Avem toate sistemele de protecţie necesare în zona respectivă. Vă garantăm 100% că aceste lucruri nu vor exista.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă mulţumesc mult.
Aş dori să pun şi eu câteva întrebări.
Prima ar fi pentru domnul Faruk Nadim. Dumnealui a afirmat că, în cel mai catastrofal scenariu, nu există niciun risc pentru populaţia din zonă.
Eu înţeleg că şi în cel mai catastrofal scenariu, eruperea barajului, nicio viaţă românească nu va fi pierdută, pentru că noi, în România, avem un astfel de exemplu, din păcate, la Certej, în 1971, 89 de oameni – nu ştiu dacă dumneavoastră ştiţi – şi-au pierdut viaţa în urma unui extrem de grav accident.
Aş vrea să confirmaţi dacă ceea ce aţi afirmat şi ceea ce spun eu este adevărat.
Domnul Faruk Nadim:
Faruk Nadim de la Institutul Geotehnic Norvegian.
Da, sunt sigur că ceea ce aţi spus dumneavoastră este adevărat cu privire la accidentul din România. Să nu uităm că evaluarea
152
riscurilor este pentru un proiect în faza de proiectare. Când se fac proiecţii pentru viitor, acestea se bazează pe nişte supoziţii, pe nişte scenarii plauzibile şi aşa mai departe.
Noi am luat în considerare toate scenariile plauzibile, iar în aceste scenarii nu vedem nicio posibilitate de producere ale unor fatalităţi în aval. Sigur, întotdeauna există nişte incertitudini, dar aceasta este cea mai bună estimare pe care o putem face pe baza informaţiilor pe care le avem în momentul de faţă.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
O altă întrebare o am pentru domnii Stephan Theban şi Christian Kunze.
Dumnealor au spus că, la ora actuală, Comisia Europeană recomandă folosirea cianurilor ca best … tehnic pentru extragerea minereului şi separarea aurului şi argintului.
Întrebarea mea este, pentru că dumneavoastră sunteţi din Germania, în Germania se foloseşte această procedură? Dacă da, da. Dacă nu, de ce nu?
Vă mulţumesc mult.
Amândoi sunteţi din Germania şi de aceea v-am pus această întrebare, dacă această tehnologie este folosită în Germania.
Domnul Christian Kunze:
Christian Kunze de la AMEC.
Vom împărţi răspunsul la întrebarea dumneavoastră în două părţi.
Întrebarea dumneavoastră este de ordin general. Dacă se foloseşte cianura în Germania. Da, se foloseşte. Este folosită în
153
multe industrii, de la industria siderurgică, la industria maselor plastice, în foarte multe industrii.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
În industria minieră. Sunt foarte multe afirmaţii în România că Germania a interzis această tehnologie în industria minieră.
Domnul Christian Kunze:
Am înţeles.
Asta era a doua parte a răspunsului meu la care ar vrea să răspundă Stephan Theben.
Domnul Stephan Theban:
Mi s-a mai pus această întrebare înainte.
Parlamentul Germaniei a interzis utilizarea cianurii, dar a fost foarte uşor pentru Parlament să facă acest lucru, pentru că Germania nu are zăcăminte de aur care să necesite utilizarea cianurii.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă mulţumesc.
Pentru domnul Seppo Maula. Domnule primar sau fost primar, a fost o prezentare extraordinar de interesantă. Nu am reţinut însă care este participarea statului finlandez la compania care extrage aurul din Kittila, Finlanda, pentru că dumneavoastră aţi afirmat: „Această mină este a oamenilor, ei aşa o recunosc”.
Vă rog.
Domnul Seppo Maula:
Statul nu are niciun rol. Nu deţine nicio participaţie.
154
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Acum trec la întrebările care mi-au venit acum foarte multe pe email şi pe SMS.
Studiul pe care l-aţi prezentat dumneavoastră este, în principal, despre exploatarea aurului şi argintului. Dacă ar exista alte metale, deşi dumneavoastră susţineţi că nu se pot exploata comercial, această tehnologie ar putea fi folosită pentru a extrage şi alte metale?
Domnul Dragoş Tănase:
Răspunsul este nu. Nu poate fi folosit şi acum mă uitam în acord. Noi avem o clauză în acord prin care ne obligăm să exploatăm doar aurul şi argintul. Dacă sunt alte metale…
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Eu de tehnologie vorbeam. Sunt foarte multe întrebări ridicate în spaţiul public şi este bine să avem răspunsul la aceste întrebări.
A doua întrebare.
Aţi pomenit în această dezbatere de două sume: 550 de milioane de dolari şi 600 de milioane de dolari, bani investiţi de companie până acum. Să înţeleg că este undeva între aceste sume.
Aceste cheltuieli includ şi cheltuielile de publicitate ale companiei în toată această perioadă, dar şi salariile gigantice vehiculate în spaţiul public, şi aici pot să detaliez, dar aştept răspunsul dumneavoastră.
155
Domnul Dragoş Tănase:
Diferenţa între 550 şi 600 este următoarea: suma de 600 este suma care a fost finanţată, mai avem disponibil în bancă. Deci noi am cheltuit 500 şi ceva de milioane, diferenţa este cash-ul în bancă.
Dacă includ şi sumele investite în advertising, da, ele includ şi sumele din advertising. Ideea este că sumele investite în comunicarea companiei sunt mult mai mici decât cele care sunt vehiculate în spaţiul public. Am făcut câteva campanii de comunicare. Campaniile de comunicare au fost absolut în linie cu celelalte campanii de comunicare. Am comunicat pentru că despre acest proiect s-au răspândit foarte multe mituri, foarte multe teze false şi a trebuit să ieşim în spaţiul public să demontăm aceste mituri.
Din păcate, opoziţia la proiect sunt unii oameni de bună-credinţă, care nu cred în proiect şi se opun. Sunt alţi oameni sau, mă rog, alte ONG-uri care răspândesc o serie de mituri şi a trebuit să comunicăm să eliminăm aceste mituri. Sumele investite în comunicare sunt absolut rezonabile, comparabile cu ceea ce investesc alţi jucători pe piaţa românească.
Salariile gigantice vehiculate în presă sunt speculaţii. Ele sunt pur şi simplu dezinformări. Nu există acele salarii pe care le-am văzut şi eu pe site.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Se poate pune la dispoziţia comisiei, detaliat, acest raport al cheltuielilor făcute de către firmă?
156
Domnul Dragoş Tănase:
Da. O să vă dăm o detaliere.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă mulţumesc mult.
Aş vrea să ştiu o comparaţie cu alte state, care este participaţia statului. Înţeleg că în Finlanda este zero, în acţionariatul firmelor care fac această exploatare, pentru că peste tot mi s-a dat exemplu. În prezentarea dumneavoastră de redevenţe, aţi făcut o comparaţie cu redevenţele din celelalte state din Uniunea Europeană sau din întreaga lume. Aş dori şi o comparaţie cu participaţia statului. Dacă puteţi să ne răspundeţi acum. Dacă nu, dacă ne veţi pune la dispoziţie…
Domnul Dragoş Tănase:
O să vă punem la dispoziţie datele disponibile, datele publice disponibile.
Vreau însă să punctez un alt lucru. Există studii ale unor experţi ai Băncii Mondiale care recomandă guvernelor ca, în exploatarea resurselor naturale, să prefere impozitele de tip fix, gen redevenţe, decât să intre în acţionariat. Diferenţa între impozitele de tip fix, redevenţe – atâta timp cât sunt rezonabile – şi acţionariat, este una mare. Dacă pui impozite de tip fix, colectezi venituri la bugetul de stat începând din primii ani ai exploatării, dacă ai acţiuni în companiile miniere, atunci ceea ce colectezi sunt dividende – dividendele, de obicei, sunt generate la finalul exploatării – în cele mai multe cazuri statele vin cu bani în contul participaţiilor şi de aceea, practic, ai o investiţie, colectezi dividende la final şi îţi mai
157
asumi şi un grad de risc pentru că investiţiile în resurse naturale au un grad de risc mai mare decât alte industrii.
De aceea, recomandarea experţilor Băncii Mondiale este ca statele să încerce să creeze un regim de taxare echitabil, care să stimuleze investiţia, în acelaşi timp să colecteze suficiente venituri la buget şi să evite participările la capital.
Exemplele pe care o să încercăm să vi le punem la dispoziţie sunt destul de limitate ca număr, sunt câteva din câte îmi amintesc eu, şi o să vedeţi că participările sunt mici şi, de obicei, nu sunt cele de tipul celei pe care o propunem noi la Roşia Montană, în care noi venim cu toţi banii. Sunt participaţii la care statele vin cu bani.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Pentru că am văzut că şi la nivel juridic sunteţi foarte bine reprezentaţi, am o întrebare şi pentru partea juridică, reprezentanţii dumneavoastră legali.
În cazul în care acest proiect legislativ este respins, firma Roşia Montană îndeplineşte toate condiţiile legale pentru a obţine acordul de mediu?
Domnul Ştefan Damian:
Bună ziua. Ştefan Damian, avocat.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Daţi microfonul mai aproape.
Domnul Ştefan Damian:
Da. Noi îndeplinim, în acest moment, toate condiţiile pentru emiterea acordului de mediu. De altfel, mă rog, discuţiile din Comisia de analiză tehnică s-au cam terminat.
158
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Întrebarea era mai ţintită. La acest proiect legislativ se vorbeşte despre declararea acestui proiect de interes naţional. Dacă acesta nu va fi declarat, se îndeplinesc condiţiile?
Domnul Ştefan Damian:
Da. Noi spunem că da.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă mulţumesc.
Întrebare pentru directorul firmei, reprezentantul Gabriel Resources, în acelaşi timp. Aşa am înţeles că tot dumneavoastră îl reprezentaţi. O întrebare din spaţiul public.
Dacă acest proiect de lege nu va fi adoptat şi nu veţi obţine, astfel, acordul de mediu, firma va încerca tehnologii alternative sau veţi acţiona statul român în judecată? Dacă nu se obţine acordul de mediu pe acest proiect.
Domnul Dragoş Tănase:
Am înţeles. Sunt două întrebări într-una. Dacă nu se obţine acordul de mediu, dacă încercăm tehnologii alternative. Din punctul nostru de vedere repetăm poziţia pe care am spus-o şi noi, şi experţii noştri, că în momentul de faţă această tehnologie este cea mai bună pentru exploatarea aurului la Roşia Montană, cea mai sigură pentru mediu, deci este cea mai potrivită, recomandată de Comisia Europeană, aprobată. Am adus nenumărate argumente în sprijinul acestei tehnologii. Practic, nu vedem motive pentru a încerca alte tehnologii mai periculoase pentru mediu.
2. Dacă dăm statul în judecată.
159
Din punctul nostru de vedere nu există motive pentru care acest proiect să se respingă. Satisfacem condiţiile cerute de legislaţia europeană, satisfacem legislaţia românească. Este un proiect care creează locuri de muncă într-o zonă defavorizată, venim cu cea mai mare investiţie în România. Misiunea noastră, ca management, este să implementăm acest proiect pentru care nu vedem obstacole. Dacă investitorii noştri, la un moment dat, vor hotărî că nu mai au răbdare, nu mai vor să aştepte şi vor hotărî să urmeze alte căi, la momentul respectiv investitorii vor decide şi vor urma alte direcţii. Nu putem să anticipăm acum ce vor face investitorii în acel moment.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă mulţumesc.
Aţi prezentat mai devreme refacerea mediului, de fapt o ecologizare istorică pe care statul român ar trebui să o facă şi ar costa undeva la patru sute douăzeci de milioane de dolari, dacă proiectul nu ar demara.
În acelaşi timp însă, există o garanţie pentru refacerea mediului, calculată de specialiştii – care, o parte au fost prezenţi aici – după şaisprezece ani sau pe toată această perioadă de şaisprezece ani, de o sută patruzeci şi şase de milioane de dolari, adică aproape o treime din cât este ecologizarea până acum.
De unde apar diferenţe foarte mari? Pentru că lumea se întreabă şi trebuie să avem aceste răspunsuri. Dacă până acum avem patru sute două zeci, de acum încolo vom face doar o sută patruzeci şi şase, daune pentru mediu?
160
Domnul Dragoş Tănase:
Cred că este o mică confuzie aici, pentru că noi vorbim de alternativa zero. Alternativa zero presupune mai multe componente. În primul rând componenta de reabilitare de mediu, care are un anumit cost, dar, pe lângă aceasta, mai vorbim şi de reabilitarea patrimoniului din zona respectivă, reabilitarea galeriilor romane, consolidarea acestora, toate aceste investiţii: noi investim o sută de milioane în patrimoniu în zona respectivă. Pe lângă asta, vorbim şi despre o soluţie dată acelor oameni, sunt câteva mii de familii care aşteaptă acest proiect minier. Costurile sociale aferente acestor familii, aferente acelei zone sunt preluate de noi astăzi. Şi atunci statul român are obligaţia nu doar de a reabilita mediul, ci de a investi şi în patrimoniul respectiv, şi a da şi şansă acelor oameni, iar costurile integrate – cum spunem noi, alternativa zero – reabilitarea de mediu, reabilitarea patrimoniului, oferirea de programe pentru comunitatea respectivă, infrastructura din zonă, în momentul în care cuantificăm toate aceste costuri, ajungem la suma de patru sute treizeci de milioane de dolari.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Atunci alta este întrebarea. Din aceşti patru sute treizeci de milioane de dolari, cât sunt costurile de mediu?
Domnul Dragoş Tănase:
Avem acest slide pe ecran.
– reabilitarea obiectivelor de sub amprenta proiectului, undeva la douăzeci şi patru de milioane de dolari,
161
– iazul de decantare Sălişte şi Gura Roşie, undeva la zece milioane de dolari;
– uzina de procesare şi staţia de concasare, unsprezece milioane de dolari;
– costuri anuale, statul român va trebui să investească minim 1,5 milioane de dolari anual pentru curăţarea apelor din zonă;
– staţia de epurare a apelor uzate şi canal, undeva la patruzeci de milioane de dolari.
În aceşti bani nu includem alte proiect, cum ar fi proiectele de apă-canal din zonă. Acestea sunt costurile de mediu incluse în alternativa zero.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Undeva la o sută şi ceva de milioane, dacă facem un calcul rapid.
Domnul Dragoş Tănase:
Ceva de genul.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Acestea costurile pe care ar trebui să le plătească statul român astăzi. Sunt daunele pe care, într-un fel sau altul, ar trebui să le reparăm. Daunele pe care le-ar produce acest proiect sunt estimate la maximum o sută patruzeci şi şase de milioane.
Din sală: Este cifra maximă…
Domnul Dragoş Tănase:
Sunt costurile de reabilitare de mediu…
162
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Mi se pare un pic prea apropiate aceste costuri. Dacă până acum avem daune de doar o sută de milioane, de acum încolo se vor face sau sunt estimări doar pentru o sută patru zeci şi şase de milioane de euro?
Estimarea nu este cumva cam mică?
Domnul Dragoş Tănase:
Nuu… ee… estimarea nu este… Estimarea este mică, în ce sens? Costurile de o sută patru zeci şi şase de milioane sunt costurile de reabilitare a amplasamentului.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Pentru o producţie care, îmi spune colegul meu, va fi douăzeci de ori mai mare pe această perioadă de şaisprezece-şaptesprezece ani se vor face aproximativ aceleaşi costuri de ecologizare? În loc de o sută vor fi o sută patruzeci şi şase, conform a ceea ce susţineţi dumneavoastră.
Domnul Dragoş Tănase:
O secundă, vă rog, să ne consultăm.
Domnul Horia Avram – vicepreşedinte de mediu:
Pe lângă acele costuri de închidere şi reabilitare, calculate în baza unui deviz, cât ne costă pe noi, începând din anul cinci, să închidem şi să reabilităm haldele de steril, iazul de decantare sau infrastructura?
Costurile de mediu asumate de proiect sunt mult mai mari. De exemplu, epurarea apelor acide sau cu potenţial acid ce vor fi generate atât în perioada de exploatare, cât şi poluarea istorică
163
existentă, pe toată durata de viaţă a proiectului înseamnă o sută zece milioane de dolari. Neutralizarea apelor uzate, înainte de a se descărca în iaz, practic, detoxifierea cianurii ne costă 80 de milioane de dolari. Costurile cu revegetarea zonei sunt estimate undeva la şapte milioane de dolari. Dacă le însumăm, ajungem undeva la trei sute şapte zeci şi cinci de milioane de dolari, doar costurile de mediu asumate de proiect pe durata de viaţă.
Pentru perioada de după închidere şi reabilitare, aşa cum a fost calculată acum o garanţie de răspundere de mediu, va fi calculată în momentul în care se finalizează închiderea. Ca să închidem exploatarea, noi va trebui să obţinem alt acord de mediu, atunci va fi negociat cu statul român. Altă garanţie şi care va sta la dispoziţia statului român pentru cel puţin treizeci de ani după ce se închide amplasamentul.
După cum spunea şi colegul din Germania, noi am gândit închiderea şi reabilitarea care să acopere şi costurile pe termen lung. Deci după închiderea şi reabilitarea exploatării, de exemplu vor rămâne acolo peste o sută cinci zeci de persoane care vor monitoriza periodic amplasamentul, vor opera staţiile de epurare. Costurile cu reactivii sunt acoperite de companie şi pentru toate costurile acestea, cel puţin trei zeci de ani după ce s-a închis mina va fi o garanţie de mediu pentru partea de post-închidere, pusă la dispoziţia statului român.
Noi acum, vorbim despre cele o sută patruzeci şi cinci – o sută patru zeci şi şase de milioane de dolari costuri de închidere şi
164
reabilitare pe perioada exploatării. Pentru perioada post-închidere sunt alte costuri. Costurile de mediu asumate în timpul exploatării:
– o sută zece milioane de dolari e epurarea apelor,
– revegetare, şapte milioane,
– epurarea apelor înainte de a fi descărcate în iazul de decantare, opt zeci de milioane.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Nu m-aţi lămurit, dar accept răspunsul dumneavoastră.
Aţi vorbit de o finanţare de cinci sute cinci zeci de milioane de dolari până acum de la Gabriel Resources către RMGD. Aceşti bani sunt purtători de dobândă pentru RMGC?
Domnul Dragoş Tănase:
O parte din bani au venit pe dobândă, o altă parte au venit pe contribuţie la capital.
Există un contract comercial între RMGC şi Gabriel. Sunt purtători de dobândă.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Deci da. Inclusiv cei 1,4-1,5 miliarde care vor fi investiţi ulterior?
Domnul Dragoş Tănase:
Rămâne de văzut cum se va face planul de finanţare, pentru că depinde de structura între capitaluri şi datorii, depinde de unde se iau finanţările – se iau de la bănci, se iau… – deci la momentul în care vom face planul de finanţare, vom stabili structura şi implementarea planului de finanţare.
165
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Unul dintre riscuri este ca firma să intre în faliment, într-o etapă a acestui proiect.
Care este garanţia sau care este acoperirea pentru statul român dacă, pentru prima etapă, această firmă intră în faliment? Vorbim doar de garanţia de douăzeci şi cinci de milioane de dolari pentru risc? Sunt şi altele? Vă rog să le explicaţi.
Domnul Dragoş Tănase:
Sunt două tipuri de garanţii: garanţia de reabilitare de mediu, pentru reabilitarea perimetrului minier şi garanţia de asigurare, pe directiva-cadru, pe asigurarea datoriei.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Cea de o sută patruzeci şi şase şi, respectiv, douăzeci şi cinci.
Domnul Dragoş Tănase:
Principiul va fi următorul: statul român va avea bani în cont dacă firma dă faliment în orice moment pe perioada exploatării. Statul român va avea bani în cont să repare mediul la Roşia Montană să nu existe nicio problemă.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Totalul costurilor, până se va ajunge la încasări, la vânzare, este estimat de dumneavoastră undeva la două, două virgulă cinci miliarde de dolari. Inclusiv cheltuielile pe care le-aţi avut până acum.
Este un proiect care se va întinde pe circa treizeci şi cinci – patruzeci de ani, luând în calcul momentul zero de când a pornit această investiţie. Din ceea ce prezentaţi dumneavoastră, profitul
166
total al firmei va fi undeva la unu virgulă cinci miliarde, undeva la cincizeci-şaizeci la sută din suma investită pe o perioadă de treizeci şi cinci – patruzeci de ani. Greşesc în afirmaţii?
Domnul Dragoş Tănase:
?!
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Profitul Gabriel Resources este unu virgulă cinci miliarde. Investiţia este undeva la două, două virgulă cinci miliarde, pe o perioadă de treizeci şi cinci – patruzeci de ani.
Domnul Dragoş Tănase:
Asta este întrebarea?
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Ca să pot pune întrebarea, să-mi confirmaţi.
Domnul Dragoş Tănase:
Există un studiu de fezabilitate făcut la o mie două sute de dolari pe uncie.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Pe acest studiu, normal.
Domnul Dragoş Tănase:
Pe baza aceluia, într-adevăr, investiţia totală, dacă adunăm câţi bani s-au cheltuit până acum, plus investiţia necesară construcţiei minei, CAPEX de mentenanţă şi costurile de închidere, ajungem undeva la două virgulă şase, două virgulă şapte miliarde de dolari. Iar pe acest studiu de fezabilitate, profitul Gabriel Resources este unu virgulă patru… unu virgulă cinci miliarde de dolari.
167
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Calculând, vine un randament de unul virgulă cinci, unul virgulă şase la sută pe an.
Merită atâta efort?
Domnul Dragoş Tănase:
În rata internă de rentabilitate… În studiul nostru 43-101 în SRK, există o rată internă de rentabilitate calculată undeva la optsprezece, nouăsprezece, în funcţie de diversele ipoteze folosite în finanţare.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Le-aţi luat în calcul doar de când începe exploatarea sau şi banii investiţi până acum?
Domnul Dragoş Tănase:
E făcut un calcul complex de rentabilitate, de analiză de rentabilitate. Tot timpul rentabilitatea se calculează de la momentul zero, momentul actual.
Deci de acum înainte, ne uităm să vedem cât s-a investit, care sunt investiţiile viitoare, care sunt profiturile, care este structura de finanţare şi, din câte îmi amintesc din studiul SRK, pe care vi l-am pus la dispoziţie, acolo sunt inclusiv analize de senzitivitate a ratei profitului, în funcţie de rata de actualizare, de preţul aurului. Sunt diverşi factori utilizaţi în analiza de senzitivitate. Din câte îmi amintesc eu, rata internă de rentabilitate este undeva la nouăsprezece, douăzeci la sută.
168
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Au existat foarte multe speculaţii de la începutul proiectului până astăzi, păreri pro şi contra. Opinia publică de multe ori şi-a schimbat punctul de vedere. Şi din nou a apărut o întrebare din spaţiul public.
Vreau să ştiu dacă ne puteţi pune la dispoziţie lista cu cetăţeni români, persoane publice sau nu, care, de-a lungul timpului, au făcut vizite de lucru pe cheltuiala companiei RMGC. (Rumoare, discuţii) În ţară sau străinătate.
Puteţi pune această listă la dispoziţia comisiei Roşia Montană?
Domnul Dragoş Tănase:
?!
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
De exemplu: oameni care au fost în Noua Zeelandă, oameni care au fost… fie că au fost parlamentari, fie că au fost ziarişti, fie că sunt… Dacă se poate ca această listă să o avem la dispoziţie.
Domnul Dragoş Tănase:
Da. O să ne uităm şi o să v-o punem la dispoziţie. De fiecare dată când am făcut acest lucru, am făcut-o într-un mod transparent şi am făcut-o public.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Eu vreau să o avem la dispoziţie tocmai pentru a putea lua în cunoştinţă de cauză… că poate unul dintre noi – cei nouăsprezece! – am fost în astfel de vizite şi atunci nu cred că ar fi corect să participăm şi la luarea deciziei.
Dacă ne-o puteţi pune la dispoziţie.
169
Domnul Dragoş Tănase:
Da. Da.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă mulţumesc mult.
Există o înşiruire de acţionari – pentru că dumneavoastră aţi spus că reprezentaţi şi Gabriel Resources, mai mulţi Gabriel Resources, nu ştim foarte bine – care sunt acţionari unul la altul până când ultimul, înţeleg New Jersey, este acţionar la RMGC.
De ce toată această înşiruire?
Există, să spunem aşa… Planează suspiciunea unei posibile externalizări a profitului.
Există o astfel de variantă?
Domnul Dragoş Tănase:
Orice companie multinaţională este structurată – în străinătate există conceptul de grup – în diverse filiale. Ele îşi fac diverse filiale. Eu am lucrat în multe multinaţionale şi pot să vă spun că toate au mai multe entităţi juridice. Ele sunt consolidate la nivel juridic şi fiscal, dar, ca sedii, sau personalităţi juridice pot activa în mai mult jurisdicţii. Raţiunile pentru care aceste companii multinaţionale îşi formează aceste structuri sunt diverse, începând de la raţiuni juridice. Sunt o serie întreagă de raţionamente pentru care se fac aceste structuri.
Din punctul nostru de vedere nu cred că vorbim despre o expatriere a profitului. Avem o structurare a companiei Gabriel Resources în acest mod, transparentă, compania-mamă este listată la
170
bursa din Canada, dar ele sunt consolidate şi au responsabilitate juridică comună.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă mulţumesc.
Nu se spune nimic în proiectul de lege ce se întâmplă dacă în patru luni nu se obţine finanţarea. Acesta este termenul amintit în proiectul de lege.
Însă, dacă nu se obţine finanţarea, ce se va întâmpla cu acest proiect?
Domnul Dragoş Tănase:
Noi trebuie să propunem un plan de finanţare în cele patru luni pentru acest proiect. Urmează ca, după ce primim avizele, să facem acest plan de finanţare. Nu putem să anticipăm ce se întâmplă după 4 luni.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Adică dumneavoastră aveţi siguranţa că în patru luni veţi găsi sursele de finanţare pentru a pregăti acest plan.
Domnul Dragoş Tănase:
În patru luni, avem un termen la dispoziţie, vom veni cu un plan de finanţare. Aceasta este obligaţia asigurată în contract. În termen de patru luni vom preciza exact cum vom finanţa acest proiect.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă mulţumesc.
Şi pentru că noi suntem o comisie care discutăm pe un proiect de lege totuşi, aş vrea să ne aplecăm puţin asupra lui şi să vă punem
171
câteva întrebări, pentru că, aşa cum ştiţi, această comisie va putea recomanda Parlamentului României orice fel de modificări, inclusiv în acordul încheiat de dumneavoastră cu Guvernul României, inclusiv în această lege.
La art. 5 din lege Capit. II, alin. (21):
„În cazul proiectelor miniere declarate de interes public naţional deosebit, licenţa de exploatare se poate prelungi pe perioade succesive de până la douăzeci de ani fiecare”. Practic, e un fel de derogare de la Legea minelor. Pentru astfel de proiecte declarate de interes public naţional deosebit, se trece de la cinci la douăzeci de ani.
V-ar deranja foarte mult dacă ar dispărea acest articol din acest proiect de lege? Lăsându-se, bineînţeles, posibilitatea ca, la fiecare cinci ani, să se facă prelungirea. Ştiţi şi dumneavoastră că nu se poate întrerupe această licenţă şi, la o simplă cerere, şi îndeplinind condiţiile din Legea minelor, prelungirea se face, numai că nu se face la douăzeci de ani, ci la cinci ani.
Domnul Dragoş Tănase:
Motivul pentru care este necesară o astfel de clauză este pentru că în proiectul Roşia Montană noi am fost – ne place sau nu ne place! – în multe proceduri am întârziat foarte mult.
Vă dau un exemplu. Orice evaluare de mediu, oriunde în lume, durează undeva între şase şi douăsprezece luni, după care se primeşte un răspuns. Noi am depus documentaţia… Am început procedura de evaluare în 2004. Documentaţia am depus-o în 2006. Suntem în 2013 şi încă nu ştim când vom primi acordul de mediu.
172
Avem nouă ani de întârzieri la Ministerul Mediului, faţă de o durată, oriunde mergi în lume, între şase şi douăsprezece luni. Iată opt ani de întârziere, ani care au mâncat din perioada de licenţă!
Din punct de vedere există un motiv suficient de puternic ca această clauză să nu fie neapărat specifică la Roşia Montană, ci să fie general valabilă pentru orice operator în această industrie. Perioada de prelungire să fie mai mare de cinci ani.
Aceasta este motivaţia noastră, dar un răspuns final aş dori să-l dau în scris, după ce ne consultăm intern.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Mulţumesc mult.
Trec la partea de acord din proiectul de lege, la art. 1 lit. a).
Se vorbeşte de transferul unei cote de 5,68% din acţionariat de la Gabriel Resources la Minvest, adică la statul român, însă se pun nişte condiţii, şi una dintre condiţii este:
„Acordul de mediu privind implementarea proiectului a fost emis şi aprobat prin Hotărâre de Guvern şi nu conţine modificări semnificative faţă de proiectul prezentat şi propus prin raportul EIM şi studiul de fezabilitate şi, prin urmare, permite derularea şi implementarea proiectului, astfel cum acesta este descris în raportul EIM şi în studiul de fezabilitate.”
Acest articol, credem noi, îngrădeşte destul de mult autoritatea competentă pentru a elibera acest acord de mediu. Vă spun acest lucru inclusiv după ce am avut audierea doamnei ministru Sulfina Barbu… Mă scuzaţi, Rovana Plumb. Am fost cu Sulfina Barbu ieri într-o emisiune şi probabil…
173
Doamna consilier Aura Vasile este chiar aici prezentă în sală şi dumnealor au solicitat ca acest articol să fie scos şi să se lase „conform reglementărilor din Uniunea Europeană”, pentru că totuşi este o condiţionare a statului român, adică se cedează o parte din acţiuni, până la urmă, dar se pune o condiţie şi anume modificări semnificative. Este foarte greu de stabilit ce înseamnă semnificativ şi nesemnificativ.
Se pot purta discuţii pe acest articol de lege sau, din start, dumneavoastră respingeţi orice fel de discuţie.
Domnul Dragoş Tănase:
Vom reveni cu un răspuns în scris. Ideea era că nuu… – cum să spun? – sunt o serie întreagă de raţionamente, o serie întreagă inclusiv de iniţiative legislative care au ca obiect alterarea modului în care lucrează industria minieră. Nu vreau să intru în detalii. Dacă, evident, se aprobă alt proiect decât ce am propus noi la Ministerul Mediului este o problemă şi vom merge către boardul nostru şi o să întrebăm cum putem rezolva această situaţie.
Ideea este că…
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
O secundă vă întrerup. Noi nu am vrea să adoptăm sau să facem anumite amendamente fără a cunoaşte şi din punct de vedere al firmei, pentru că este mult mai normal ca aceste amendamente, dacă le vom face, să avem un consens pe ele.
Domnul Dragoş Tănase:
Ideea board-ului nostru a fost creşterea de 25% se face în condiţiile proiectului existent. Acesta este mandatul board-ului şi
174
cam asta este înţelegerea. Am înţeles solicitarea dumneavoastră, o să revenim în scris. Ce simt eu acum, sunt puţine şanse să renunţăm… Practic, discuţia de creştere a participaţiei la douăzeci şi cinci la sută şi la şase la sută se făcea în condiţiile proiectului Roşia Montană aşa cum este el conturat acum. Acesta este proiectul Roşia Montană. Dacă acest proiect este aprobat într-o formă mult diferită, probabil că board-ul nostru nu-şi va mai menţine oferta de a merge la douăzeci şi cinci şi la şase la sută. Dar nu pot anticipa, voi reveni în scris cu un răspuns.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă mulţumesc.
„Art. 1 lit. b) alin. (4) – Statul român şi acţionarul minoritar al RMGC, controlat de statul român, nu sunt obligate să contribuie financiar la majorările capitalului social al RMGC, cu excepţia cazului în care o astfel de majorare de capital este impusă de prevederile legale sau este necesară pentru a se evita dizolvarea societăţii.”
De acest caz doresc eu să amintesc. În lipsa unor disponibilităţi financiare ale statului român sau ale acţionarului minoritar al RMGC, controlat de statul român, Gabriel Resources se angajează să-i ofere împrumuturi cu dobândă pentru realizarea aportului la capitalul social şi menţinerea cotei de participare la acesta.
Să înţeleg foarte bine că dăm astfel posibilitatea ca, într-o situaţie de dizolvare a societăţii, până la urmă se poate merge şi pe
175
ideea de faliment, statul român să şi plătească bani în această afacere. Este corect sau puteţi să argumentaţi?
Domnul Dragoş Tănase:
Prefer să revenim în scris. Cred că situaţia este cumva generată, din altă situaţie. Există o obligaţie undeva în Legea nr. 31 să păstreze un raport între capitaluri şi datorii.
Cumva, Legea nr. 31 nu este adaptată la specificul industriei miniere, pentru că în orice altă firmă, în orice afacere, durata din momentul în care porneşte afacerea până când începi să ai venituri este o durată de câteva luni, un an, doi ani. În cazul proiectelor miniere există o durată mai mare, zece-doisprezece ani, investiţiile sunt foarte mari, şi atunci sunt nişte prevederi în Legea nr. 31 care solicită un raport între datorii şi capitalurile firmei.
Din punctul nostru de vedere, acea prevedere din Legea nr. 31 nu este potrivită pentru industria minieră şi atunci ar trebui, cumva umblat în zona aceasta, ca să adaptăm legislaţia societăţilor comerciale la specificul industriei miniere. De aici a rezultat această clauză. Întrebare dumneavoastră se duce, cumva, într-o altă zonă. Daţi-mi voie să revenim în scris cu o poziţie.
Ştefan?
Domnul Ştefan Damian – avocat:
Ştefan Damian, avocat…
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Mai aproape de microfon, vă rog.
176
Domnul Ştefan Damian:
Situaţia este puţin mai simplă. Situaţia pe care am vrut să o acoperim este o situaţie favorabilă statului român. Există o prevedere legală care spune că „în măsura în care activul net al unei companii scade sub jumătate din capitalul social, societatea poate intra în dizolvare.” Da. Societatea intră în dizolvare. Cu alte cuvinte, în măsura în care, mă rog, acest capital versus activ net cumva ajunge într-o zonă negativă.
Ce spunem noi prin acest articol?
1. Ne angajăm să nu facem majorări de capital, cu alte cuvinte să diluăm participaţia statului român, cu excepţia situaţiei în care am fi forţaţi să intrăm în dizolvare. Şi o dizolvare…
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Ceea ce spuneţi dumneavoastră cu majorarea este în alt articol unde statul este, să spunem aşa, pus la adăpost pentru că deciziile se iau cu 85%.
Domnul Ştefan Damian:
Sigur.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Acum vorbim de o situaţie excepţională.
Domnul Ştefan Damian:
Nu… dar această situaţie… Încă o dată. Această majorare de capital social intervine doar – sau este necesară doar – pentru a se evita dizolvarea. Asta reglementează acest articol. Cu alte cuvinte, în acele situaţii în care societatea riscă să intre în dizolvare, noi putem să facem majorare de capital social, şi, în măsura în care
177
statul nu are bani să continue, noi vom împrumuta statul cu acea sumă de bani, astfel încât statul să-şi păstreze participaţia în societate. Cam despre asta este vorba.
O să revenim însă cu explicaţia în scris, pentru că este cumva mai tehnic.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Cel mai bine.
Art. 2 are legătură, şi art. 2 alin. (1). Se vorbeşte de sumele care vor fi generate pentru statul român, ceea ce aţi prezentat şi dumneavoastră: 2,3 miliarde, 2,9 miliarde, la un preţ de referinţă de 1200 de dolari pe uncie. Practic, totalul beneficiilor economice directe ale proiectului pentru România fiind estimate la peste 5,2 miliarde de dolari.
Se poate introduce – aceasta ar fi dorinţa majorităţii membrilor comisiei – o garanţie sau o sumă minimă sub care nu poate coborî profitul statului român din această afacere? Pentru că, până la urmă, vorbim de o anexă şi de o previziune, dar, ca în orice afacere, ştim cu toţii că acea parte a statului român de 25% poate să însemne 25% din zero, dacă vom avea costurile la fel ca şi veniturile.
Întrebarea mea pentru dumneavoastră este: putem discuta pe acest articol din proiectul legislativ să introducem o garanţie minimă pentru un viitor profit al statului român?
Domnul Dragoş Tănase:
O să revenim în scris.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă mulţumesc mult.
178
Art. 6 lit. d) şi lit. f). Se referă, de fapt, la constituirea celor două garanţii. Şi m-aş lega foarte mult de lit. f), pentru că lit. d) am discutat-o, mi-aţi explicat-o, deşi nu am foarte mulţumit de răspuns.
„Constituirea de către RMGC a garanţiei de răspundere de mediu, estimată în prezent la 25 de milioane de dolari, printr-un mecanism financiar agreat cu autoritatea de mediu.”
Această garanţie este destinată acoperirii scenariilor de risc, inclusiv cel mai mare risc, riscul catastrofal pe care l-am amintit, şi anume ruperea barajului. Există o şansă la un milion, dar există.
Se poate discuta mărirea acestei garanţii? Pentru că, într-un scenariu catastrofal, din punctul meu de vedere, 25 de milioane de dolari nu acoperă acest risc.
Dacă îmi puteţi răspunde la această întrebare sau, dacă nu, obligativitatea, aşa cum spunea şi colegul deputat, domnul Viorel Ştefan, obligativitatea prezentării unei poliţe de asigurare.
Obligativitatea nu recomandaţi. Am înţeles. Legislaţia nu obligă, dar noi, ca şi părţi, putem agrea orice. Pentru un scenariu catastrofal. Înţeleg, în zonă nu se poate produce niciodată un cutremur mai mare de 5,6 grade. Barajul este asigurat la 8, dar 1 la un milion se întâmplă 8,2, barajul se rupe, se întâmplă catastrofa. Reabilitarea zonei costă doar 25 de milioane de dolari, pe cel mai mare risc? Asta este întrebarea.
Domnul Dragoş Tănase:
Două întrebări aţi avut. Poliţa de asigurare nu depinde de noi, depinde de disponibilitatea acestei poliţe în piaţă. Dacă această poliţă este disponibilă, noi o s-o furnizăm, dar ce facem dacă
179
societăţile de asigurări nu au acest produs sau nu oferă această poliţă către noi? Şi atunci, noi, ceea ce am propus, mai mult decât atât, noi spunem aşa: „Vă aducem poliţă, dacă o găsim în piaţă. Dacă n-o găsim în piaţă, venim noi şi punem bani.” E ca şi cum ne-a, asigura noi pe noi. Deci noi, într-o formă sau alta. De aceea, nu putem pune obligaţia pentru poliţă, pentru că nu depinde de noi, depinde de societăţile de asigurări.
Dacă nu găsim poliţa, noi venim cu asigurarea proprie, deci punem noi banii.
A doua întrebare pe care aţi avut-o: suma de 25 de milioane asigură tocmai acest scenariu de 1 la un milion.
Asta este evaluarea. Nu avem o problemă. Şi noi spunem aici foarte clar: ajustăm periodic şi gradual garanţia, în funcţie de activităţile derulate. Dacă avem o evaluare care arată altceva, vom ajusta garanţia la acea evaluare. Deocamdată, asta este evaluarea pe scenariu de risc, cu 1, la 25 de milioane…
Vreau să vă mai spun un lucru. Nu ştiu dacă a reieşit foarte clar din expunerile experţilor. Gradul de siguranţă al proiectului este foarte mare. Acel baraj din Peru – povesteam – are pantă de merge 1,4 m pe orizontală, 1 m pe verticală. Deci are o pantă mult mai abruptă decât avem noi, Avem pantă de 3 la 1. Acest baraj ne costă mult mai mulţi bani. Deci, practic, gradul de siguranţă este mult mai ridicat.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Întrebarea mea era un pic mai ţintită. Există disponibilitatea din partea firmei pentru a umbla la această sumă?
180
Domnul Dragoş Tănase:
Această disponibilitate este prevăzută contractual. Vom ajusta periodic garanţia, în funcţie de scenariile de risc, împreună cu autoritatea.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă mulţumesc.
Trec la art. 10 alin. 3. Şi este ultima întrebare. Domnul vicepreşedinte doreşte să intervină şi dumnealui.
„Hotărârile Adunării Generale a RMGC privind…. – şi acolo se dau mai multe situaţii – vor fi luate cu o majoritate de 85% din capitalul social al RMGC.” Cu excepţie de la lege, unde, bineînţeles, hotărârile se iau cu jumătate plus unu.
Am putea introduce alte câteva amendamente la acest articol de lege, şi anume „şi unele hotărâri legate de vânzarea minereului, vânzarea produsului finit, să se ia tot cu această majoritate”?
Vă dau şi explicaţia, dacă doriţi. În momentul în care se vinde produsul finit, preţul stabilit sau preţul cerut să fie totuşi agreat de ambii acţionari ai firmei, şi nu doar de unul, cum ar da posibilitatea vânzarea, să spunem, cu acordul doar al consiliului de administraţie, unde statul român ar fi minoritar, având doar 3 din cei 9 reprezentanţi.
Deci dacă există disponibilitatea ca, la acest articol de lege să se introducă noi prevederi? V-am dat şi un exemplu.
Domnul Dragoş Tănase:
Mecanismul legat de preţul de vânzare este prevăzut la art. 9. Acolo sunt clauze specifice pentru stabilirea preţului aurului.
181
Dumneavoastră doriţi extinderea clauzei de 85% la clauzele din art. 9. O să revenim în scris cu răspuns la această solicitare.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă mulţumesc.
Dau cuvântul domnului vicepreşedinte, domnul senator Vochiţoiu Haralambie.
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
Bună seara, tuturor!”
Vă vorbeşte omul care a cerut prima dată înfiinţarea acestei comisii. Când oameni importanţi ai ţării ăsteia voiau să cadă pe repede înainte proiectul ăsta în Parlament, eu şi Grupul PP-DD am cerut înfiinţarea acestei comisii. Şi mă felicit că am făcut asta. Văd în faţa mea, în faţa noastră un colectiv de oameni, o comunitate – cum spunea cineva – extraordinară.
Eu vă felicit că aţi ajuns până aici. V-au ţinut şi nervii, şi buzunarele. E un lucru extraordinar, care se poate întâmpla României, să-şi exploateze resursele, însă, sigur, trebuie să vedem ce câştigă românii din exploatarea acestui aur care, de peste 2000 de ani, este la Roşia Montană.
Şi o să intru direct în subiect.
Domnul preşedinte a atins, oarecum, prima întrebare legată de resursele dumneavoastră financiare. În România, altor investitori li s-au cerut banii chiar înainte de a semna contractul. Dumneavoastră aveţi privilegiul să aveţi 4 luni la dispoziţie după publicarea în
182
Monitorul Oficial – am sesizat că aţi fost foarte atenţi la nuanţe – a avizului de mediu să aduceţi un plan de finanţare a acestei afaceri.
Să înţeleg deci clar – şi noi toţi – că, la acest moment, nu sunt toţi banii disponibili?
Domnul Dragoş Tănase:
Finanţarea proiectului se face în etape, nu se face toată o dată. De altfel, noi am trecut prin 3 – 4 etape de finanţare până acum. Cei 600 de milioane nu au fost disponibili de la început, în 1997, când s-a înfiinţat firma. Aceşti bani au fost finanţaţi în timp, în funcţie de activităţi. Când am avut programul de explorare geologică, când am avut faza de relocare a comunităţii, am finanţat etapele necesare implementării proiectului.
Mai departe. Proiectul acesta va mai trece prin nişte etape. Mai sunt încă câteva etape în viaţa proiectului. Trebuie să terminăm achiziţia de proprietăţi, trebuie să terminăm proiectul tehnic de detaliu, trebuie să intrăm în faza de mobilizare de şantier, trebuie să facem construcţia şi operarea. Deci mai sunt câteva etape în acest proiect. Planul de finanţare va fi detaliat pe aceste etape şi se va face în paşi, în funcţie de aprobarea proiectului. Noi nu putem să finanţăm acum, să aducem în bancă aceşti bani, neavând proiectul aprobat. De aceea, ceea ce ne-am asumat noi este, în momentul în care avem o certitudine mai mare că acest proiect se va finanţa, în termen de patru luni, vom veni cu un plan concret de finanţare a proiectului pe paşii următori.
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Mulţumesc.
183
Din echipa pe care astăzi o vedem aici, bănuiesc că cineva a participat concret la negocierea acestui contract între RMGC şi Guvernul României. Da? Mulţumesc.
Puteţi să ne spuneţi suma pe care a câştigat-o compania prin listarea la bursă şi jocul bursei? Sau cât a încasat, nu mă refer la profit.
Domnul Dragoş Tănase:
Finanţările de pe piaţa de capital, până în acest moment, au fost de 600 de milioane de dolari.
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Deci mai mult decât s-a investit în România, cu 50 de milioane, nu?
Domnul Dragoş Tănase:
Nu, nu… Deci Compania Gabriel Resources a finanţat, deci a ridicat finanţare de pe bursa de valori 600 de milioane de dolari. Practic, am finanţat în această afacere 600 de milioane de dolari.
Poate nu înţeleg eu întrebarea.
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Din listarea la bursă – pentru că s-a vorbit de treaba aceasta şi recunosc că este şi în spaţiul public această întrebare – compania Gabriel Resources a câştigat până acum vreun dolar din listarea aceasta la bursă, din creşterea preţului acţiunilor şi aşa mai departe? Şi, dacă da, putem afla această sumă?
Domnul Dragoş Tănase:
Compania doar a cheltuit până acum. Doar a investit. Compania va avea venituri când va începe exploatarea.
184
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Mulţumesc.
Vizavi de exproprieri, ţineţi neapărat ca aceste exproprieri să le facă compania, sau aţi accepta să le facă şi statul român, prin autorităţi publice locale sau prin autorităţi publice centrale?
Domnul Dragoş Tănase:
Articolul de lege spune că, în primul rând, această clauză de expropriere nu este specifică pentru Roşia Montană. Dacă ne uităm la art. 6 cu 1, vedem că în cazul proiectelor miniere de exploatare – deci este o prevedere cu caracter general, nu este specifică pentru Roşia Montană. În al doilea rând, dacă citim textul de lege. Scrie negru pe alb: expropriator este statul român, reprezentat de Ministerul Economiei.
Procedura de expropriere se declanşează prin aprobare a Guvernului, iar agentul expropriator este titularul de licenţă. Deci este o prevedere aplicabilă, este un mecanism de expropriere aplicabil tuturor operatorilor din industria minieră. El este similar cu mecanismul de expropriere din autostrăzi. Vedem, este exact acelaşi mecanism aplicabil la CNADR, la Electrica, la Compania Naţională de Huilă, la Transelectrica, la Romgaz. Agentul de expropriere este o societate comercială definită de Legea nr. 31, care nu face diferenţiere între forma de capital.
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Da. Reformulez, atunci.
Aşa cum, pentru acest proiect, s-au făcut excepţii de la lege, dumneavoastră vreţi să rămâneţi neapărat… dumneavoastră…
185
Adică, titularul de licenţă este MINVEST şi Roşia Montană Gold Corporation acum. Repet încă o dată, pentru că 52 de primari de acolo, din Munţii Apuseni, sunt preocupaţi de această problemă.
Întrebarea este: Ţineţi neapărat? Am putea să excludem treaba aceasta şi exproprierile să se facă de către autorităţile statului român, locale sau centrale?
Doamna Oana Ureche:
Bună ziua!
Numele meu este Oana Ureche, sunt avocat. O să vă răspundem şi în scris, foarte clar, la această întrebare. Din punctul meu de vedere, această prevedere din lege este o prevedere care funcţionează în favoarea statului, ca expropriator, din simplul motiv că, într-un asemenea caz, în care exproprierea se face de către stat, prin Ministerul Economiei şi printr-un mandatar care este titularul de licenţă, aţi văzut, acest articol de lege prevede că sumele necesare a fi plătite ca despăgubiri vor fi plătite din fondurile titularului de licenţă.
În cazul în care s-ar face o expropriere fără mandatar, de către stat, prin Ministerul Economiei, direct, statul trebuie să asigure şi fondurile necesare pentru plata despăgubirilor, ceea ce înseamnă alocaţii bugetare. Este un proces mai dificil.
Modul în care se face exproprierea, prin mandatar sau fără mandatar, titularul de licenţă, nu influenţează plata despăgubirilor. Valoarea despăgubirilor se stabileşte întotdeauna potrivit legii, prin raport de expertiză, de către experţi independenţi. Întotdeauna, cei care nu sunt mulţumiţi, ca şi în ziua de astăzi, dacă nu sunt
186
mulţumiţi de valoarea despăgubirilor, se pot adresa instanţei, care stabileşte suma finală.
Deci acest mecanism nu derogă, de fapt, de la procedura generală de expropriere, ci, din contră, vine cu un avantaj pentru stat, care nu trebuie să-şi prevadă în buget sumele necesare pentru plata despăgubirilor.
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Concret, la întrebarea mea, înţeleg că veţi răspunde în scris.
Doamna Oana Ureche:
Da, vom răspunde în scris, sigur.
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Mulţumesc.
Cât cântăreşte un mijloc de transport din acesta modern care va lucra în carieră, el însuşi şi încărcat la maximum? Sarcina proprie, plus încărcătură. Că am avut o discuţie acolo şi vreau să mă lămuresc.
Domnul Dragoş Tănase:
Sunt camioane de 150 de tone, plus greutatea camionului, 5 – 10 tone. Nu ştiu… ceva…
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Deci aproximativ 160 de tone va avea…
Domnul Dragoş Tănase:
150 – 160 de tone.
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Drumurile sunt calculate să reziste la sarcina asta?
187
Domnul Dragoş Tănase:
Da.
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Bun. Vă mulţumesc.
Mai am două întrebări.
De ce studiile de fezabilitate s-au tot refăcut, am înţeles, şi de la domnul Achim Moise – sper să nu mă înşel – că aţi făcut un studiu în 2007, l-aţi refăcut în 2010, au tot fluctuat numărul de angajaţi, profitul… Cifrele au tot fluctuat. De ce este situaţia aceasta?
Domnul Dragoş Tănase:
Studiile de fezabilitate sunt actualizate periodic, în funcţie de evoluţia diverşilor parametri. Aceste studii de fezabilitate sunt foarte detaliate, ele calculează costul forţei de muncă, costul energiei, costul combustibililor. Aceşti parametri se modifică periodic şi atunci, din când în când, noi refacem studiile de fezabilitate pentru a calcula la noile date. Dacă am început în 2007, evident, realitatea din 2010 e diferită, pentru că, între timp, s-a modificat costul energiei, s-au schimbat parametrii financiari şi, de aceea, ele trebuie actualizate. Prognoza, preţul aurului se modifică, prognoza asupra preţului aurului se modifică. Aceşti parametri sunt în continuă schimbare, iar noi îi refacem şi depunem la autoritate, în mod periodic, aceste date.
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Când aţi scos din ţară, spre analiză, probele de masă minieră, aţi anunţat vreo instituţie a statului român? Transportul ăsta până la
188
vapor, cu vaporul, are cineva aceste date, numărul vaporului, cursa, la ce oră a plecat, la ce oră a ajuns şi dacă vreo autoritate a statului român confirmă ceea ce institutele acestea, am înţeles, deşi… încercaţi măcar o dată să le daţi numele întreg, că acel prescurtări WCT, nu-mi plac, mai ales când suntem în ultima etapă a analizei unui proiect de 17 ani, trebuie să avem răbdarea să ascultăm toate aceste lucruri. Eventual, cred că dădea bine să ne şi spuneţi strada, numărul unde e institutul ăsta, nu aşa, trei litere, numele acestor institute.
Deci două întrebări: dacă transportul a fost supervizat de cineva sau se ştie de el şi dacă rezultatele acestor institute – de prestigiu, eu nu contest – din Australia şi Canada au fost confirmate de statul român.
Mulţumesc.
Doamna Cecilia Szentezy:
Cecilia Szentosy, director tehnic.
Transportul acestor probe tehnologice s-a făcut cu licenţă de export care este emisă de Ministerul Economiei. LA vremea la care am făcut aceste transporturi se numea Ministerul Industriilor.
Pe lângă aceasta, să ştiţi că există o adevărată procedură asociată transportului, şi anume: Ministerul Economiei solicită la două laboratoare independente româneşti, din România. În cazul nostru, pot să vă spun şi care au fost aceste laboratoare. A fost Laboratorul MINEXFOR S.A., Întreprinderea de prospecţiuni şi explorări geologice Hunedoara, Deva, care a efectuat un rând de analize, iar celălalt laborator care a efectuat analize pe această probă
189
transportată în exteriorul ţării, a fost Laboratorul de la Prospecţiuni S.A.
Ambele laboratoare au căzut aproape pe aceleaşi cifre în ceea ce priveşte analiza probei. Deci au fost recoltate din probe mult mai multe eşantioane şi au fost variaţii ale aurului între 0,65 grame până la 1 gram pe tonă.
După ce aceste două analize au fost confruntate şi comparate, s-a decis că valoarea economică a acestei probe este mult prea redusă comparativ cu costurile ulterioare.
Ce înseamnă acest lucru? Şi îmi cer scuze dacă în teren nu am explicat în detaliu acest aspect.
La o probă de 150 de tone, există, să zicem, un conţinut recuperabil de 100 de grame de aur. La vremea respectivă, în anul 2000 – 2001, când s-a întâmplat acest lucru, un gram de aur costa cam 10 dolari. Preţul aurului conţinut în acea probă tehnologică era, situată între 1000 – 1500 de dolari. Costul transportului până în Australia a fost de circa 40 000 de dolari. Ulterior, s-au făcut o serie de teste metalurgice care au costat nişte bani, iar de atunci, noi păstrăm acea probă. Deci proba aceea există, este o probă-martor. Şi aş vrea să vă spun că costul de depozitare sunt la vreo 2 000 de dolari pe an şi sunt depozitate de aproximativ 12 ani.
Deci, prin acest calcul foarte concret, doream să demonstrez faptul că acea probă nu a fost dusă pentru valoarea ei economică şi în licenţa de export a Ministerului Economiei este foarte clar precizat acest aspect şi pot să pun la dispoziţia comisiei toată documentaţia respectivă, inclusiv buletinele de analiză de la cele
190
două laboratoare româneşti, iar pe de altă parte, proba există încă, deci poate fi oricând refolosită, reluată pentru eventuale teste metalurgice ulterioare.
Ar mai fi o a doua categorie de probe despre care aş dori să explic. Sunt probe care sunt ţinute pe teren, la un laborator situat în comuna Roşia Montană, în satul Gura Roşiei. Sunt nişte probe care, conform Legii minelor din România, trebuie ţinute 10 ani până după finalizarea exploatării, tocmai pentru a fi probe-martor şi a se putea reanaliza şi a se confirma conţinuturile pe care compania le-a declarat. Acelea sunt în ţară, sunt inspectate aproape anual de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, sunt verificate integritatea probelor, modul în care au fost ele recoltate. Sunt o serie de criterii tehnice pe care Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale le verifică. Şi există rapoarte – se cheamă acte de control sau note de constatare – care certifică aceste lucruri.
În ceea ce priveşte prescurtările, îmi cer scuze pentru aceste prescurtări. Unele dintre ele sunt reale. Deci SMC este, pur şi simplu, o prescurtare. Aşa se cheamă ei, în timp ce Montgomery Watson Harza, acel MWH, într-adevăr, are o denumire mai lungă. Cred că din grabă, lucru care încerc să nu se mai repete. O să rostesc numele lor complete şi întregi.
În documentaţie sunt prezentate în detaliu. Noi, din încercarea de a economisi timp şi din grabă, nu am enunţat toate denumirile complete ale acestor firme. Oricum, în documentaţie le aveţi.
191
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Vă mulţumesc. La cât efort aţi depus, cred că încă unul puteţi. Să ne puneţi la dispoziţie acea documentaţie legată de transport.
Şi închei spunându-vă că, dacă acest proiect va trece şi va demara, vi se datorează aproape în totalitate. Dacă nu, nu aveţi nicio vină.
Vă mulţumesc.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Domnul vicepreşedinte Gerea şi, după aceea, propun o nouă pauză – cred că este cazul – de 15 – 20 de minute.
Domnule deputat Gerea, vă rog.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Vă salut şi eu, stimaţi invitaţi, de data aceasta.
Pentru început, aş vrea să vă rog, dacă se poate, să ne conectaţi la internet şi să vedem şi noi exploatarea din Finlanda, de la Kittila. Ar fi extraordinar să o vedem şi noi. Dacă avem posibilităţile tehnice. Dacă nu, mergem mai departe.
Aş vrea să vă fac o mărturisire. Mă simt mult mai bine, în acest moment, ca parlamentar român. Aţi văzut şi dumneavoastră, de multe ori, suntem supuşi unor ironii referitoare la activitatea noastră parlamentară. Auzindu-l pe domnul Theban că şi în Germania au făcut o lege pentru interzicerea cianurii datorită faptului că în Germania nu se poate exploata sau nu există zăcăminte de acest sens, mă simt mult mai bine, pentru că şi acolo
192
văd, în Parlamentul german, se fac legi fără rost. Asta, aşa, ca o autoironie.
Domnul Ştefan Damian. Mă leg de un răspuns pe care dumneavoastră l-aţi dat cu privire la măririle de capital social şi prevederea care spune că, în general, statul român nu este obligat să contribuie financiar la majorarea de capital social a RMGC, cu excepţia cazului în care o astfel de majorare este impusă de prevederile legale sau este necesară pentru a evita dizolvarea societăţii.
Înţeleg că şi dumneavoastră luaţi în calcul posibilitatea dizolvării societăţii din motive economice, dacă este solicitată majorarea capitalului pentru a evita dizolvarea societăţii…
Domnul Ştefan Damian:
Nu. Din păcate, legea ia în considerare o asemenea posibilitate de dizolvare. Nu am prevăzut-o noi. E prevăzută în lege.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
M-aţi liniştit, atunci.
Sunteţi dispuşi să renunţaţi totuşi la aceste prevederi, la obligativitatea statului român de a contribui la majorarea de capital social?
Nu aştept răspunsul acum. Puteţi să mi-l daţi şi…
Domnul Ştefan Damian:
Clauza trebuie înţeleasă în contextul ei. Ideea e următoarea: statul este obligat în sensul că îşi va menţine conta de participare. Dacă noi eliminăm chestiunea respectivă de acolo, statul va fi diluat, pentru că, în situaţii în care dizolvarea este iminentă şi noi
193
trebuie să facem o majorare de capital social pentru a evita acea dizolvare, noi o vom face. Dacă statul nu va avea resurse şi nici nu va vrea să se împrumute de la noi, va fi diluat. Şi asta nu cred că este o chestiune care să-i fie profitabilă statului.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Eu am întrebat dacă sunteţi dispus să renunţaţi la obligativitatea ca statul să participe la aceste majorări de capital, adică să le faceţi doar dumneavoastră. Adică, să cadă doar în sarcina dumneavoastră.
Domnul Ştefan Damian:
Am înţeles. Dacă rămâne doar în sarcina dumneavoastră, repet, asta înseamnă că…
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Iar statul să primească acţiunile fără bani, deci fără să mai fie nevoit să vă achite aceste majorări.
Domnul Ştefan Damian:
Dar asta, cumva, e contra legii, pentru că statul nu are cum să primească acţiuni decât dacă participă într-o formă sau alta.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Sau dacă există o înţelegere între părţi.
Domnul Ştefan Damian:
Da, dar nu văd cum ar putea să fie. Eu să contribui în numele statului, după care… ce să fac? Cum să transfer acţiunile gratis?
Asta e o chestiune la care nu vă pot răspunde, că nu e o chestiune legală. Sincer, va trebui s-o discutăm şi să revenim asupra ei.
194
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Mai ales că e vorba de anumite situaţii ipotetice, înţeleg, care nu se pot întâmpla.
Domnul Ştefan Damian:
Aş mai face o precizare. Situaţiile nu sunt neapărat ipotetice, pentru că, financiar vorbind, e foarte simplu. Atunci când cheltuieşti mulţi bani şi nu ai activitate ca să aduci bani înapoi, întotdeauna activul acela net se va deprecia. E firesc. Or, societatea încă nu a intrat într-o fază de producţie, nu încasează, şi atunci, nu face decât să cheltuiască. Şi atunci, întotdeauna, activul net dintr-o anumită perioadă, într-o anumită perioadă, scade. Deci e mai puţin ipotetic. Până acum au fost cel puţin două majorări de capital, tocmai ca să se evite dizolvarea, iar RMGC, practic, GBO a asigurat banii necesari pentru MINVEST, pentru păstrarea cotei în capitalul social.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Rămâne întrebarea şi aştept totuşi un răspuns din partea dumneavoastră.
Domnul Dragoş Tănase:
Noi o să vă răspundem, dar acum o completare. Deci aceasta vine dintr-o – cum să o numesc? – dintr-o neadaptare a legislaţiei actuale la specificul industriei miniere.
Bun, pe Roşia Montană noi putem discuta, dar dumneavoastră ar trebui să aveţi în vedere faptul că legislaţia,l în momentul de faţă, nu e sută la sută adaptată industriei. Aceeaşi problemă o s-o aveţi şi în alte proiecte miniere. Deci, cumva, ar trebui rezolvată şi gândită o soluţie pentru toată industria minieră, pentru că toată industria
195
minieră are exact acelaşi specific: 10, 12, 14 ani de implementare, costuri mari de finanţare şi cu toţii vor ajunge exact în acelaşi blocaj. Ar fi de dorit… poate, la un moment dat, există o clarificare legislativă specifică industriei.
Domnul Ştefan Damian:
Aş adăuga că, de fapt, această problemă a dumneavoastră chiar s-ar rezolva în măsura în care actul nostru normativ va trece în această formă. Cu alte cuvinte, s-a imaginat o asemenea soluţie în actul normativ pe care tocmai îl discutăm, pentru genul acesta de proiecte, proiecte miniere care sunt de durată lungă, tocmai acel activ net, calculul activului net să nu se facă decât după momentul începerii exploatării. Şi atunci, nici noi n-am fi obligaţi să venim cu banii, nici statul n-ar fi obligat să vină cu banii, nici noi n-am fi în situaţia de a dona ceva gratis.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
În mod evident, nu poţi să rezolvi problemele întotdeauna, să le anticipezi pe toate, ci doar lovindu-te de ele.
Pentru că partea aceasta financiară este, într-adevăr, vizată, să spunem, în comentariile făcute de toţi cei care sunt pro sau contra acestui proiect, aş vrea să continuăm vizavi de punctul 8, pagina 9, din proiectul de lege.
Este vorba de plata redevenţei datorate şi de modul cum se compensează aceste sume.
Şi anume, dumneavoastră veţi face plăţile şi după care, veţi compensa ulterior din redevenţele datorate statului român.
196
Dacă puteţi să-mi spuneţi, dacă mai există situaţii similare, de eventuală compensare sau, mai bine zis, la final, cheltuielile de ecologizare ale arealului, inclusiv iazul de decantare, şi în sarcina cui vor veni. Adică, dumneavoastră le faceţi, aveţi garanţii că le veţi face, dar până la urmă, cine le decontează?
Domnul Ştefan Damian:
Cred că, de fapt, este o confuzie, aici vorbim…
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Sau cum vă recuperaţi banii ca să…?
Din sală: Cum vă numiţi?
Domnul Ştefan Damian:
Ştefan Damian, scuze, din nou.
În contextul respectiv, acolo unde vorbim, cred că ne referim la articolul care vorbeşte despre exproprieri.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
A fost doar un exemplu.
Domnul Ştefan Damian:
Sigur.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Că veţi compensa… dar dacă mai este ceva, dacă mai sunt situaţii similare în activitatea dumneavoastră.
Domnul Ştefan Damian:
Nu, pentru că, de data aceasta, specificitatea acestui articol, vine cumva dintr-o altă zonă.
În general, în cazul exproprierilor, banii de expropriere vin de la statul român. Deci statul român şi bugetează o sumă, să spunem
197
de 100 de lei. Cu acei 100 de lei se efectuează exproprierile, bunul intră în proprietatea statului şi apoi este concesionat, mă rog, unei societăţi, care, la rândul ei, plăteşte respectiva sumă, plăteşte o redevenţă pentru statul român, pentru folosinţa bunului.
În situaţia noastră specifică, practic, exproprierea se realizează cu banii titularului de licenţă, ceea ce înseamnă că, în cazul nostru, dacă ni s-ar plica, RMGC ar scoate din buzunar, ar plăti exproprierile, bunul respectiv, în mod evident, pentru că el fiind expropriat trece în proprietatea publică a statului român şi nu în proprietatea noastră, va reveni statului român. Eu, în mod teoretic, ar trebui să plătesc statului român redevenţa, cu alte cuvinte chiria pentru închirierea bunului, dar plătind deja o sumă de bani, eu contribuind la momentul exproprierii cu o sumă de bani, acelea se compensează până la concurenţa lor. În măsura în care, ulterior compensării, eu continui să am folosinţa bunului, evident, voi continua să plătesc o redevenţă, aşa cum va fi stabilită pe piaţa liberă. Asta este situaţia specifică.
Altfel, pentru garanţia de mediu şi aşa mai departe, aia este o situaţie cumva diferită, nu are legătură cu redevenţa.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Dar veţi investi pentru partea de mediu?
Domnul Ştefan Damian:
Mă scuzaţi…
198
Domnul Dragoş Tănase:
Ştefan, poate ar trebui să precizăm foarte clar ce se înseamnă redevenţă pentru exploatarea auriferă şi ce înseamnă redevenţă pentru terenurile expropriate, ca să nu se înţeleagă…
Domnul Ştefan Damian:
Cred că, de fapt, termenul este unul comun. Există o redevenţă care se plăteşte în cazul unui contract de concesiune, atunci când eu concesionez un bun public, o suprafaţă de teren, să spunem şi aceea este un soi de plata bunului sau chirie pe care eu o plătesc statului român pentru folosinţă, iar a doua mare categorie de redevenţe sunt redevenţele miniere, care sunt cu totul altceva.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
V-am spus în întrebarea iniţială, dacă mai sunt situaţii de orice gen de compensări? Şi aici, mă refer la faptul că veţi avea de făcut o cheltuială pentru mediu şi reîntregirea zonei şi aceea, dacă-mi spuneţi, rămâne în sarcina dumneavoastră sau rămâne, ulterior, a fi decontată de către statul român?
Domnul Ştefan Damian:
Tot din perspectivă legală, vă răspund, da. Legea nu prevede că acele cheltuieli se compensează cumva împotriva statului, ele sunt obligaţii ale noastre, noi suntem obligaţi să investim în infrastructură, în patrimoniu, în mediu şi aşa mai departe şi acelea rămân cumva comunităţii, că nu rămân la noi.
Domnul Dragoş Tănase:
Cheltuielile rămân sută la sută în sarcina noastră de reabilitare de mediu.
199
Domnul Andrei Dominic Gerea:
MINVEST-ul nu mai are nicio obligaţie ulterioară, înţeleg.
(Discuţii în sală)
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă rog, mai aveţi întrebări?
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Înţeleg că aţi dimensionat iazul pentru două viituri. Aş vrea să ne explicaţi de ce aţi limitat la două viituri sau, mă rog, care au fost elementele care v-au determinat să faceţi această construcţie… nu două şi nu trei, de exemplu?
Domnul Pat Corser:
Pat Corser de la MWH – Montgomery Watson Harza.
Standardul şi practica în industria minieră este proiectarea pentru o inundaţie maximă probabilă şi se calculează pe baza celei mai mari precipitaţii care se poate aştepta într-o anumită zonă.
După discuţiile cu echipa care s-a ocupat de studiul de impact şi după revizuirea istoriei de avarii la baraje, s-a recomandat să se ajungă la această cifră. Experţii români şi echipa responsabilă de studiul de impact au recomandat să proiectăm, ţinând cont de două inundaţii. Nu ştiu vreun astfel de proiect, în lume, care să aibă astfel de amenajări.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Care sunt experţii care v-au indicat aceste două viituri maxime? Vă rog.
200
Domnul Pat Corser:
Profesorul Stamatiu a fost unul dintre experţi. Ne-am consultat şi cu profesorul Dobrotă cu privire la precipitaţiile maxime care s-ar putea produce la faţa locului, pentru că dumnealui are experienţă locală. Cred că dumnealor sunt cei doi experţi care ne-au spus acest lucru.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
A fost până acum valabil, vedeţi şi dumneavoastră, chiar am traversat, zilele acestea şi suntem chiar în mijlocul unui val de frig, lucrurile se schimbă accelerat de la an la an.
Există o garanţie, adică este un istoric, plus ceva?
Domnul Horia Avram:
Sigur. Horia Avram, vicepreşedinte de mediu. Doar ca exemplu, aceste două precipitaţii maxim probabile au o înălţime, împreună, de 900 de mm coloană de apă pe 24 de ore. Asta înseamnă că o precipitaţie maxim probabilă are 450 de mm coloană de apă pe m² pe 24 de ore. Niciunde în lume nu a fost înregistrată o asemenea precipitaţie. Precipitaţiile din ultimele zile care au generat inundaţii au fost de 50-80 l/m² pe 24 de ore.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Mulţumesc.
Ne-ar interesa, totuşi, s-a discutat mai devreme despre acţionariatul Companiei Gabriel Resources, n-am fost lămurit, am dori să ştim cine sunt acţionarii şi istoricul dânşilor, dacă se poate.
201
Domnul Dragoş Tănase:
Oricine, cu un terminal Bloomberg… datele despre acţionariat sunt date publice, oricine cu un terminal Bloomberg poate accesa acţionariatul firmei. Noi avem un print screen, nu ştiu dacă colegii mei…
Domnul Andrei Dominic Gerea:
I-am deturnat cu poza din Finlanda, cu Google maps, acum. Nu reuşim?
Domnul Dragoş Tănase:
Dar vă pot povesti eu. Sunt fonduri… John Polson, unul dintre investitori, Thomas Kaplan este un alt investitor tradiţional în industria minieră; acesta este un print de pe Bloomberg care arată topul acţionarilor. Aceste date sunt publice, oricine poate accesa lista acţionarilor.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Acţionari semnificativi, să spunem.
Domnul Dragoş Tănase:
Acţionarii semnificativi. Vedem, Polson & Companny, care este un fond de investiţii deţinut de John Polson. Următorul BAG Capital, Electrum Global, New Mond care este unul dintre marii producători de aur din lume, Baupost Group, un fond de investiţii, Electrum Stragic Holding, acesta este fondul deţinut de Thomas Kaplan şi diverse alte fonduri de investiţii şi brokeri. Deci sunt date publice.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Mulţumesc.
202
Legat de crearea de locuri de muncă şi de pregătirile care trebuie făcute în vederea exploatării, mi-aţi spus că sunt aproximativ 2 300 de angajaţi care vor fi implicaţi în acest proiect, la debut, după care vor rămâne, pe parcursul exploatării, undeva în jur de 900.
În mod evident, exploatarea presupune tehnologii cu totul diferite şi alte job-uri, dacă vreţi, alte fişe de post pentru viitorii angajaţi. Pentru aceasta, trebuie să intraţi, practic, într-o reconversie profesională sau, mă rog, specializări adecvate proiectului. Dacă aţi făcut, cu câţi aţi făcut şi cum urmează să faceţi? Angajaţii de unde sunt, sunt din cei ai MINVEST-ului, angajaţi din zonă, mai aduceţi din altă parte? Câţi din zonă, câţi din altă parte?
Domnul Dragoş Tănase:
Dacă mă pot ajuta colegii mei cu cele câteva slid-uri pregătite?
În primul rând, prin acest acord ne asumăm obligaţia să garantăm aceste numere de angajaţi.
În al doilea rând, numerele acestea, 2 300 direcţi la RMGC pe perioada de construcţii şi 900 direcţi la RMGC sunt angajaţii din minerit, oamenii pe care care-i folosim la construcţia minei şi la operarea minei.
Noi, pe lângă aceasta, mai avem un număr de activităţi de dezvoltare durabilă – cercetările arheologice. Şi vreau să vă spun că la cercetările arheologice, ele sună, aşa, simplu, dar, de fapt, acolo trebuie foarte multă forţă de muncă. Domnul academician vă poate spune.
203
Până să ajungă un cercetător, un arheolog să studieze un arte fact, trebuie zeci, sute de muncitori să sape, cu mâna de multe ori, cu lopata, lunii întregi de zile … Şi în Cătălina… noi avem o sută de angajaţi astăzi, care evacuează rambleul. De, pe lângă, angajaţii din minerit, noi vom avea un număr mare de angajaţi pe care-i vom folosi la toate celelalte obligaţiuni pe care ni le-am asumat: programele de patrimoniu, cercetările, parcul arheologic, reconversia profesională. De aici se vor genera un număr mare de alte sute de locuri de muncă – poate înspre o mie, două mii de locuri de muncă în alte sectoare.
Şi astăzi avem 500 de angajaţi. Pe lângă noi mai trăiesc încă 5 – 600 de angajaţi la furnizorii de lemn.
În ceea ce priveşte exploatarea minieră propriu-zisă, într-adevăr, vom veni cu tehnologii noi. Am gândit un program de reconversie profesională. Avem un program de reconversie profesională şi am dat aceste exemple: şoferi. Într-adevăr, există astăzi, în zona Roşiei Montane, un număr mare de şoferii. Unii au făcut licee de conducători auto, alţii sunt, pur şi simplu, şoferi şi lucrează ca şoferi.
Evident că nu putem lua un şofer de la liceu sau un şofer, pur şi simplu, cu categoria B şi să-l punem pe un camion de tipul acesta sau pe utilaje de construcţii.
Aceşti oameni trebuie să treacă prin nişte programe de pregătire profesională, pe care le vom agrea împreună cu furnizorii noştri. Vom aduce în zonă aceste şcoli de meserii, îi vom trainui, îi vom califica, îi vom licenţia pentru aceste operaţiuni miniere, îi vom
204
folosi pe perioada de construcţii şi pe perioada de operare, dar după ce ei vor fi calificaţi. Probabil că vor fi un număr de câţiva specialişti străini care vor veni în zonă în perioada respectivă şi care vor trainui această forţă de muncă la meseriile noi, calificările noi şi, aceşti oameni, aceşti specialişti, muncitori sau specialişti, vor lucra la proiectul minier.
Am răspuns un pic mai pe larg. Sper că am acoperit întrebările dumneavoastră, dar există un plan, există un program, există buget, alocate pentru pregătirea, conversia personalului. Ne propunem să folosim angajaţi din zonă. Vă fac un simplu calcul: în Roşia Montană, forţa de muncă activă este de 1 300 de oameni.
Probabil că vom putea folosi la minerit, undeva, 600 – 700 de oameni. Restul, îi vom putea realoca pe programele de dezvoltare durabilă.
În Abrud – Abrudul este o localitate cu specific minier – sunt, în momentul de faţă, o forţă de muncă activă undeva la 2 000 – 3 000 de oameni disponibilă, mulţi dintre ei calificaţi în minerit. Vom folosi şi din Abrud.
În Câmpeni, şi acolo sunt, deşi Câmpeniul e mai orientat spre lemn sau spre alte zone, avem 50 de angajaţi din Câmpeni şi vom avea … Avem 600 de cereri de angajare din Câmpeni, astăzi. Deci 600 de oameni, astăzi, din Câmpeni, vor să lucreze la proiectul minier.
În toată acea zonă… De altfel, pe vremea … Şi colegii de la MINVEST vă pot spune. Când mergea exploatarea de stat, veneau
205
autobuze cu muncitori din toate zonele din Munţii Apuseni la Roşia Montană.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Mulţumesc.
O ultimă întrebare. M-aş fi bucurat dacă am fi putut să vedem pe ecran poza localităţii din Finlanda, care se bucură de această exploatare. Totuşi, aş fi vrut să văd ce este relevant în comparaţia care s-a făcut între cele două localităţi, ca, mă rog, arie populată, agricultura care se face acolo sau nu, suprafaţa acestei exploatări, în comparaţie cu cea de la Roşia Montană, pentru că, din datele pe care le avem noi, înţeleg că cea din Roşia Montană este mult, mult mai mare, şi cât de relevantă poate fi comparaţia între cele două exploatări.
Domnul Dragoş Tănase:
Putem să vă dăm un răspuns în scris cu o comparaţie cu alte operaţiuni miniere, unele aflate chiar în mijlocul unor zone locuite, similare cu Roşia Montană. Putem să facem o comparaţie şi cu Kittila, dar putem să includem şi alte localităţi relevante. Dacă sunteţi de acord, revenim cu o comparaţie în scris.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
În mod evident, ar fi mai folositoare.
Mulţumesc.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Şi eu mulţumesc mult.
206
Înainte de a trece la domnul deputat Dolha, cred că suntem cu toţii de acord să mai luăm o pauză. O pauză de cafea sau doriţi o pauză mai mare? Ne consultăm.
Domnul Dragoş Tănase:
O rugăminte. Mai sunt întrebări pentru domnii academicieni, ca să nu-i mai reţinem?
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Până la capăt, mai avem întrebări pentru domnii academicieni?
Nu. Vă mulţumim mult pentru participare.
Revenim la ora 17.30.
Vă mulţumesc mult.
Domnul Darius-Bogdan
…audierile. Domnul deputat Dolha Mircea, vă rog.
Domnul Mircea Dolha:
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Distinse doamne, domnişoare, distinşi domni,
Sunt realmente surprins, la modul plăcut, să văd un asemenea desant – din întreaga Europă şi chiar din lume – de specialişti, casă de avocatură renumită, oameni cu multă expertiză şi cred că nu a fost deloc nici ieftin şi nici uşor să aducă RMGC asemenea oameni la un număr de 52 de persoane, plus cei care sunt prin apropiere şi care se ocupă, probabil, de PR.
Fiindcă acest proiect a început în anul 1997, când domnul Frank Timiş a venit în România, el fiind maramureşean la origini, mai precis din Borşa, şi când a ajuns la MINVEST Deva, aş vrea să încep cu domnul Victor Cornel Pătrăşcoiu, inginerul şef de la
207
MINVEST de astăzi, cu câteva întrebări, continuând cu mai mulţi colegi, pentru că eu sunt, de felul meu, un tip mai băgăreţi şi tot pun întrebări. Dacă până acum, în cadrul comisiei, domnul preşedinte ne limita întrebările, astăzi am văzut că e mai liber la întrebări şi atunci putem să punem.
Sunt deputat de Maramureş şi, din nefericire pentru mine, sunt unul dintre cei care am trăit, de mic copil, mergând la şcoală cu batista pe faţă, dimineaţa, din cauza norului sau a ceţii otrăvitoare care era în Baia Mare, Baia Mare fiind una dintre cele două zone din România extrem, extrem de poluate şi care avea un renume în toată lumea.
Vreau să vă spun că, trăind cu poluarea, astăzi sunt în această Comisie specială şi am încercat să nu mă antepronunţ şi să studiez cu atenţie acest proiect, şi să pun întrebări, unele mai comode, altele din contră, incomode, dar întotdeauna cu bună-credinţă.
Domnule Victor Cornel Pătrăşcoiu, domnule inginer şef, aţi lucrat la MINVEST Deva în anul 1997?
Domnul Victor Cornel Pătrăşcoiu:
Da.
Domnul Mircea Dolha:
Înseamnă că, atunci, şeful dumneavoastră era domnul Nicolae Stanca, care directorul general. Corect, da?
Eu o să pun întrebări simple şi care necesită răspunsuri foarte simple, ca să meargă lucrurile foarte simplu.
Nu vi se pare curios că, aşa cum spuneam adineauri, în anul 1997, vine domnul Frank Timiş în zonă, înfiinţează nişte firme noi,
208
fără experienţă, fără să aibă activităţi similare, fără să aibă capabilităţi şi bonităţi şi se asociază brusc, foarte facil, foarte uşor cu MINVEST Deva?
Dacă aveţi un răspuns la asta, dacă vi se pare curios sau dacă nu era o chestie normală.
Domnul Victor Cornel Pătrăşcoiu:
A existat un acord de cooperare din 1995 cu firma Gabriel Resources, care avea ca scop exploatarea reziduurilor prin forare şi luare de probe de substanţe utile şi analiza metalurgică pentru a determina caracteristicile mineralelor şi conţinuturile acestora pentru zăcămintele de la Roşia Montană şi Brad.
Acest prim acord, care s-a semnat cu Gabriel Resources, a avut ca finalitate anul 1997, când a existat un raport prin care spunea că nu se pot exploata reziduurile împreună cu minereul şi nu mai era nevoie de continuare, în etapa a doua, care trebuia să dea în funcţiune o instalaţie de tratare, în acest sens, pentru cele două zăcăminte la care am făcut referire, respectiv Roşia Montană şi Brad.
Ca urmare, s-a convenit, în 1997, la asociere într-o societate care avea ca obiect de activitate prospectarea, explorarea şi exploatarea zăcământului de la Roşia Montană.
Domnul Mircea Dolha:
Este perfect.
Şi iată că, în 1997, MINVEST Deva întocmeşte documentaţia necesară pentru a obţine licenţa de explorare, exploatare, având ca asociat noua firmă înfiinţată, Euro Gold Corporation.
209
Nu vi se pare ciudat, domnule inginer şef, că astăzi domnul fost director general la MINVEST Deva este directorul general al Deva Gold de la Certej?
Domnul Victor Cornel Pătrăşcoiu:
Este adevărat.
Domnul Mircea Dolha:
Nu, nu, ciudat dacă vi se pare, că adevărat e sigur. Eu nu vorbesc aici… Chiar de aceea, vreau să fiţi sigur că sunt bine documentat. Nu vi se pare ciudat?
Domnul Victor Cornel Pătrăşcoiu:
Este adevărat, aşa este, nu pot să comentez.
Domnul Mircea Dolha:
Mulţumesc.
Mergem mai departe. MINVEST Deva obţine licenţa de explorare, exploatare, după care, Euro Gold se transformă în Roşia Montană. Vă cuprinde şi pe dumneavoastră, şi MINVEST renunţă la acţiunile majoritare, devenind minoritar.
Printr-un ordin de ministru, printr-o notă de ministru şi prin ordinul directorului general, al preşedintelui ANRM – Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale – se întâmplă minunea: Roşia Montană Gold Corporation devine majoritară pe o motivaţie foarte simplă, pe care dumneavoastră o cunoaşteţi, şi anume că ei trebuie să facă nişte investiţii. Dumneavoastră, MINVESTUL, nu aveţi bani ca să puteţi exploata zăcământul de acolo.
Întrebare: domnule inginer şef, dacă această companie nou înfiinţată poate să meargă să listeze la bursă, de unde se câştigă bani
210
frumoşi prin anumite speculaţii – legale, de altfel, până acum, pentru că, dacă nu sunt legale, vine ancheta, băieţii de acolo, din Canada şi America, sunt specializaţi în anchetele acestea, nu ca noi – şi se câştigă mulţi bani, fără a extrage un gram de aur, din fluctuaţiile bursei, nu credeţi că MINVEST Deva, având licenţa, România având zăcământul – deci tot dumneavoastră, că eraţi cei cu expertiză, cu toate –, tehnologia era foarte clară, nu aţi fi putut obţine credite foarte avantajoase din lumea largă pentru a face exploatarea şi să obţinem maximum de profit?
Domnul Victor Cornel Pătrăşcoiu:
Pot să vă spun că aceasta a fost strategia în vremea aceea. Nu pot eu să comentez dacă puteau sau nu puteau să obţină credite.
Domnul Mircea Dolha:
Am înţeles.
Domnul Victor Cornel Pătrăşcoiu:
Pe licenţa aceasta însă, exploatarea la Roşia Montană a continuat până în anul 2006, în luna iunie, când s-a sistat exploatarea din cauza situaţiei de atunci, legată de vânzarea concentratelor, nemaifiind piaţă, şi, bineînţeles, din considerente economice.
Domnul Mircea Dolha:
Nu are rost să anticipăm noi. Sunt instituţii abilitate să anticipeze şi să verifice ce s-a întâmplat, însă ştiu un singur lucru, că parcă prea uşor am cedat zăcământul acela, noi având toţi aşii în mânecă, şi să spunem că noi nu am fost în stare să-l garantăm. Acelaşi lucru se va întâmpla şi astăzi. Roşia Montană Gold
211
Corporation va obţine credite în valoare de 2 miliarde de dolari prin dovada licenţei, garantarea licenţei şi a zăcământului pentru exploatare, că, altfel, nu au cu ce să garanteze cu altceva şi nici nu doresc.
Ştiţi, domnule inginer şef, că nu numai Roşia Montană Gold Corporation şi MINVEST Deva sunt acolo pentru exploatare. În perimetrul respectiv, la sub 100 de kilometri, mai precis la 90 de kilometri, este Certej Deva Gold. La 40 de kilometri, dincolo de munte, este SAMAXUL. Deci sunt trei firme înfiinţate de aceeaşi persoană – un geniu, se pare, în speculaţiile miniere –, domnul Frank Timiş.
Le ştiţi şi pe acelea, SAMAXUL şi Certejul.
Domnul Victor Cornel Pătrăşcoiu:
Îmi cer scuze. Certejul, da. De SAMAX nu cunosc că a fost înfiinţat de Frank Timiş. De firma SAMAX am auzit.
Domnul Mircea Dolha:
Vă spun eu. Nicio problemă.
Domnul Victor Cornel Pătrăşcoiu:
Este pe perimetrul minier Rovina, lângă Brad.
Domnul Mircea Dolha:
La câţi kilometri de Roşia Montană?
Domnul Victor Cornel Pătrăşcoiu:
Mă rog, în linie dreaptă, probabil, mai puţin. Pe şosea, în jur de 60 de km.
Domnul Mircea Dolha:
Este bine.
212
Vă mulţumesc pentru răspunsurile sincere şi mergem mai departe. Mergem acolo de unde vine Moş Crăciun şi aduce cadouri, din Laponia.
Domnule specialist – am înţeles – în probleme socio-economice, domnule Seppo Maula, dumneavoastră ne spuneţi că la Kittila, procedeul este similar cu cel pe care îl va folosi Roşia Montană Gold Corporation, adică de leşiere cu carbon sau, pe înţelesul nostru, al tuturor, procedeul de cianuraţie.
Este adevărat?
Domnul Seppo Maula:
Adevărul cu cianurile, în Kittila, este că nu avem nicio problemă. Nu am avut niciun fel de probleme şi, bineînţeles că în viitor vom continua să folosim cianurile, pentru că este foarte important şi este singura posibilitate economică pentru extragerea minereurilor. Şi am discutat destul de mult cu oamenii locului despre cianuri. Bineînţeles că erau speriaţi de cianuri, dar experţii şi autorităţile locale, naţionale, au fost de acord că, dacă o folosiţi sigur, conform regulilor, nu există niciun fel de probleme. Şi asta s-a şi întâmplat.
Domnul Mircea Dolha:
Ca un specialist în probleme socio-economice, cred că nu aţi înţeles întrebarea.
Dumneavoastră ne-aţi spus nouă că la Kittila – nu în Bucureşti, că avem şi aici o localitate Kittila – ci la dumneavoastră, în Finlanda, există, în acest moment, în minele din Finlanda, dar în
213
special la Kittila, acelaşi procedeu tehnologic de leşiere cu carbon, adică de cianuraţie.
Repet întrebarea: este adevărat că acelaşi procedeu ca şi la Roşia Montană Gold Corporation se foloseşte şi în Finlanda, la Kittila?
E o întrebare simplă. Da sau nu?
Domnul Seppo Maula:
A fost o întrebare simplă, dar am răspuns la ea, pentru că nu sunt un expert ca să ştiu, dar cred că procesul este foarte apropiat.
Domnul Mircea Dolha:
Pot să vă spun eu, domnule expert în probleme socio-economice. Procedeul nu este la fel. Nici vorbă. La Kittila, unde există depăşiri – din păcate – ale concentraţiei de cianură, se foloseşte cianuraţia doar pentru concentratul minier, nu pentru întreg procedeul, adică pentru mai puţin de 10% din întregul minereu extras, dus acolo şi prelucrat. E o diferenţă. Dar în plus, cea mai importantă informaţie este că, din cele 52 de mine pe care dumneavoastră, astăzi, le aveţi în funcţiune în Finlanda, doar 7 mine folosesc procedeul de cianuraţie, şi numai pentru concentrat. Asta, pentru viitor.
Vă mulţumesc că îmi daţi dreptate. V-am spus că am venit pregătit aici şi, împreună cu colegii, am încercat să facem tot ce putem, ca parlamentari, să fim şi specialişti, să apărăm şi statul român, să apărăm şi Parlamentul şi să apărăm şi cetăţenii, dacă se poate, şi, de ce nu, şi investitorii, fiindcă avem nevoie de ei şi nu am
214
făcut abstracţie de investitori şi de cei care vor să creeze locuri de muncă în România sustenabile, dar apărând mediul.
Deci aveţi acolo, în Finlanda, o doamnă europarlamentar care se numeşte Satu Hassi şi care este foarte nemulţumită şi a publicat pe blog, acum câteva zile, o chestie interesantă. „La Kittila ….. (?) – îmi cer scuze dacă n-am pronunţat bine – nivelul de cianuri l-a depăşit pe cel admisibil şi, în Parlamentul European, voi cere, împreună cu colegii mei, interzicerea folosirii cianurii în Finlanda.”
Ştiţi acest lucru? O cunoaşteţi pe această doamnă europarlamentar finlandez? Repet, o cheamă Satu Hassi. Pronunţia cred că e corectă acum.
Domnul Seppo Maula:
Da, o cunosc personal. Domnia Sa a fost înainte ministru şi am întâlnit-o de mai multe ori. Are opiniile proprii. E dreptul dumneaei să-şi aibă părerile, dar, acum câţiva ani, de asemenea, în Parlamentul European, a fost o echipă şi decizia a fost că, dacă ar opri utilizarea cianurii la aceste mine, asta nu înseamnă că o să închidem mina, pentru că nu e o idee bună din punct de vedere economic.
Domnul Mircea Dolha:
Mai am o întrebare, mai ales că am înţeles că dumneavoastră aţi fost şi primar al comunităţii din zona Kittila, unde se exploatează.
Vă rog să-mi spuneţi dacă redevenţa aceea de 4%, care vi se pare bună, şi cea din România, de 6%, extrem de bună, pentru că aici am obţinut mai mult decât în Finlanda. Aş vrea să-mi spuneţi
215
dacă cei care exploatează acolo, compania, are ca acţionari localnicii, pentru că am înţeles că este a comunităţii mina de acolo. E adevărat?
Domnul Seppo Maula:
Deci mina este în proprietatea unei firme canadiene ….?… şi foarte puţini oameni sunt acţionari din Kittila şi din Finlanda. Deci compania este în proprietatea canadienilor, dar avem încredere în ei, pentru că nu am fi avut bani să construim mine acolo. Statul finlandez nu are fonduri. E acelaşi lucru ca şi în România. Şi, dacă căutăm noi metode şi mijloace pentru progres şi dezvoltare, şi pentru a dezvolta o zonă care era subdezvoltată, cum e cazul la Roşia Montană, s-ar putea să-mi spună cineva ce alte posibilităţi există pentru acele familii, pentru oameni? Exista un interes turistic, dar pentru foarte puţine persoane.
Domnul Mircea Dolha:
Eu sunt extrem de mulţumit că îmi puneţi şi dumneavoastră întrebări. Chiar dacă nu e o procedură, eu sunt de acord cu asta şi o să vă răspund că da, am alternativă foarte simplă. Dacă mergeţi la nici 8 km de comuna Roşia Montană, o să intraţi în comuna Câmpeni, şi acolo o să vedeţi o comunitate care prosperă prin forţe proprii şi nu trăiesc din asta, şi nu sunt deloc săraci.
Ca să vedeţi alternativa, o să vă rog să vizitaţi şi Câmpeniul. Până atunci, am să vă întreb: dumneavoastră aţi fost personal la Roşia Montană?
216
Domnul Seppo Maula:
Da, acum trei luni şi am stat aproape o săptămână. Am comparat acea zonă cu zona de la noi, din Finlanda, şi aş putea să spun că am întâlnit aceleaşi probleme: persoane neangajate, mai mult de 80% şomeri, fără infrastructură, aproape exact cum era la noi, dar îmi place această zonă.
Domnul Mircea Dolha:
E bine că aţi comparat zona. Este adevărat că acolo nu sunt reni ca în Finlanda, dar sunt cerbi şi cervide, şi nu avem şapte luni de iarnă groaznică, iar exploatarea este mult mai uşoară. De aceea, vă spun că e o diferenţă în a exploata pe lună, vă dau un exemplu, chiar dacă redevenţa ar fi de 0,01% sau la Roşia Montană, unde avem totul foarte facil…
Vă mulţumesc foarte frumos pentru răspunsuri. Nu vreau să mai insist.
Mergem acum la domnul director Dragoş Tănase, specialist şi bine pregătit director al companiei.
Domnule director, de ce vă încăpăţânaţi, ca şi companie, să utilizaţi cea mai nefastă tehnologie în acest moment, şi anume leşierea cu carbon, cianuraţia integrală de la A la Z, când puteţi să faceţi flotaţia pe care o fac cei de la Deva Gold sau de la Samax şi, după aceea, concentratul să-l cianuraţi, pentru că asta ar însemna să folosiţi doar 10% din cianura pe care o aveţi de folosit în fiecare an. Este adevărat că ar fi mai costisitor puţin, însă vreau să vă mai spun ceva, domnule director. Dumneavoastră, RMGC-ul, aţi făcut un lucru extraordinar, şi l-aţi recunoscut, şi anume aţi trimis în
217
Australia, la firma Minproc Australia, 140 de tone de minereu din diferite zone, ca eşantioane, pentru a putea să faceţi analize, buletine de încercări, tot ce trebuie.
Spuneţi-mi, vă rog, dacă cei de la Minproc v-au confirmat că metoda flotaţiei este perfectă şi vă dă un randament de 79 până la 82%. Iată că, încet-încet, dacă nu mai am şanse în politică, mă pot duce înspre zona minieră, poate, cine ştie, că tot e la modă, începem să asimilăm cunoştinţe toţi membrii comisiei.
Vi s-au spus şi procentele, procente extrem de bune, dacă luăm la nivel global, şi, cu toate astea, vă încăpăţânaţi să mergeţi pe leşierea cu carbon pe cianuraţie. De ce?
Domnul Dragoş Tănase:
Vă dau eu răspunsul.
Domnul :
(Fără traducere)
Domnul Mircea Dolha:
Aţi apelat la un om de încredere, la o firmă de încredere, la un partener de încredere, la Minproc.
Doamna Szentesy Cecilia:
Un contractor specializat.
Domnul Mircea Dolha:
Dumneavoastră aţi ales, să ne înţelegem, nu aleatoriu. Nu v-a ales el pe dumneavoastră.
Aţi trimis acolo minereul, v-au făcut recomandările de rigoare, că este mai bine să mergeţi pe procedeul de concentrat cu cianură,
218
nu pe leşiere cu carbon integral, şi spuneţi acum că este mai bine procedeul acesta.
Domnule director, spuneţi că este recomandarea Comisiei Europene. Vă rugăm să ne-o puneţi la dispoziţie şi să vedem unde scrie că cei din Finlanda, de la Kittila, încalcă prevederile Comisiei Europene, pentru că ei merg doar pe cianuraţie la concentrat şi că noi suntem mai ortodocşi sau mai catolici decât Papa de la Roma.
Vă rog s-o puneţi pe ecran.
Doamna Szentesy Cecilia:
În primul rând, tot raportul este deja în pachetul acela de documente, pe care-l vedeţi în spatele dumneavoastră.
Cu permisiunea dumneavoastră, o să adreseze această întrebare şi Stuart Smith, care a lucrat şi la MINPRO. Deci este direct specialistul implicat în treaba aceasta.
Domnul Mircea Dolha:
Eu sunt de acord, însă, până una alta, eu vă spun că, în spaţiul românesc, inclusiv în spaţiul mediatic, inclusiv premierul, din nefericire, a fost indus în eroare, că la Kittila se foloseşte procedeul pe care vreţi să-l urmaţi dumneavoastră şi este fals. Ca să nu fie discuţii, am lămurit-o în cadrul comisiei, nu este aşa.
Până la urmă, a recunoscut şi domnul fost primar şi specialist în probleme socio-economice. Pentru a nu lăsa dubii să planeze asupra unor lucruri foarte serioase… Aţi văzut, în acest moment, românii sunt dezbinaţi sau sunt în două tabere. Vrem ca ei să cunoască situaţia şi realitatea.
219
Domnul Dragoş Tănase:
Domnule deputat, o secundă.
Vorbim de mai multe tehnologii. Tehnologia cu cianură, în cadrul fluxului tehnologic, în funcţie de chimia zăcământului, sunt diverse combinaţii între tehnologii. Poţi să ai circuite gravitaţionale, poţi să ai preconcentrare, poţi să ai cianurare directă. Deci sunt diverse variante. Poţi să ai prăjire, poţi să ai tot felul de combinaţii între metodele de cianurare.
Aceste combinaţii sunt alese de către specialişti, în baza chimiei zăcământului. Unele zăcăminte sunt zăcăminte polimetalice complexe, care necesită anumite secvenţe de procesare. Alte zăcăminte sunt zăcăminte simple, cum este la Roşia Montană. La Roşia Montană, zăcământul este extrem de simplu. El este un aur diseminat într-o rocă. Şi atunci, cea mai pretabilă tehnologie, fluxul tehnologic este gândit şi este, practic, particularizat la tipologia zăcământului. Se foloseşte tehnologia cu cianură.
Domnul Mircea Dolha:
Domnule director, îmi cer scuze că intervin. Eu sunt un profan pe lângă dumneavoastră şi încerc să învăţ de la dumneavoastră.
De aceea, dumneavoastră, adică nu dumneavoastră, Dragoş Tănase, ci dumneavoastră, Roşia Montană Gold Corporation, aţi făcut singurele analize şi singurele prospecţiuni reale, specializate, în Australia şi nu ţineţi cont de aceia care vă spun că aşa trebuie să procedaţi, dar îmi spuneţi dumneavoastră, nemaifăcând alte probe în altă parte, că totuşi trebuie altfel. De ce?
220
Domnul Dragoş Tănase:
Eu v-am spus că sunt mai multe tipologii de procesare.
Domnul Mircea Dolha:
Nu. De unde aţi ajuns la concluzia să enunţaţi astăzi, în acest moment, că e mai bună tehnologia pe care o propuneţi dumneavoastră decât cei care v-au spus şi care sunt calificaţi, din Australia, respectiv MINPROC?
Mulţumesc.
E clar. De ce să nu…? Acum, e adevărat. Aveţi 52 de oameni. E unul singur la 52, dar vreau să spun că ar fi bine să-mi răspundeţi dumneavoastră.
Domnul Dragoş Tănase:
Domnule deputat, noi avem specialişti pe fiecare domeniu. Domnul Stuart Smith este unul din specialiştii de talie mondială. Sunt puţini oameni mai bine calificaţi în această tehnologie decât domnul Stuart Smith. Prefer, dacă l-am adus pe Stuart Smith din Australia, să vă prezinte tehnologia. Este lider mondial pe …
Domnul Mircea Dolha:
Aşa este, dar dumneavoastră aţi plătit ca să trimiteţi în Australia 140 de tone, dumneavoastră, Roşia Montană Gold Corporation. Şi tot dumneavoastră sunteţi beneficiarii, nu Domnia Sa, a unui buletin de analiză foarte pertinent, pe care-l deţineţi şi pe care vă rugăm să ni-l puneţi la comisie în copie, să-l avem şi noi, şi aţi primit recomandările foarte clare să mergeţi pe procedeul de cianurare la concentrat, pentru că veţi obţine un randament între 79 şi 82%.
221
Acum îl ascultăm pe domnul Smith. Vă rog frumos.
Domnul Stuart Smith:
Sunt Stuart Smith, expert independent.
Domnul Dragoş Tănase:
Aş vrea să… Colegii îmi spun informaţia că MINPROC ne-a recomandat aşa ceva. Nu este corectă.
Aş vrea să continue Stuart Smith răspunsul la această întrebare.
Domnul Stuart Smith:
Tocmai asta voiam să confirm şi eu, şi anume că studiul de fezabilitate a recomandat această leşiere integrală şi nu procesul de flotare. Cred că toţi trebuie să ne dăm seama că fiecare zăcământ, fiecare tip de depozit este diferit. Dacă flotarea este utilizată într-o locaţie, asta nu înseamnă că se potriveşte şi într-o altă locaţie.
Un alt lucru important de menţionat este că, dacă se foloseşte un proces de flotaţie şi 10% din masa de minereu este sub formă de concentrat, asta nu înseamnă că consumul de cianură va fi doar 10% din cantitatea care ar fi necesară, dacă s-ar face leşierea integrală.
Concentratul supus flotării va conţine majoritatea mineralelor care vor consuma cianura.
Aşadar, la un kg pe tonă, concentratul va folosi mai multă cianură decât întregul proces de cianurare integrală.
Aşadar, trebuie să fim prudenţi când comparăm diferite procese tehnologice pentru diferite zăcăminte din diferite locaţii. Nu putem să le comparăm direct.
222
Dacă ar fi fost aşa, atunci, fiecare zăcământ din lume ar fi putut fi tratat exact cu acelaşi proces tehnologic şi ştim că nu este adevărat.
Mulţumesc.
Domnul Mircea Dolha:
Mulţumesc şi eu.
Eu vreau să vă arăt, comparativ, nişte date cu privire la obţinerea de către Deva Gold a … O să revin imediat, ca să nu opresc discuţiile.
O altă întrebare, domnule director Dragoş Tănase.
Aveţi cunoştinţă, având în vedere că dumneavoastră am înţeles că reprezentaţi şi firmele din Canada şi America, Gabriel Resources… Dumneavoastră reprezentaţi, da? Este adevărat sau …
Aveţi cunoştinţă cât a câştigat până în prezent, în ultimii zece ani, din fluctuaţiile bursei Gabriel Resources doar din fluctuaţii?
Domnul Dragoş Tănase:
Gabriel Resources nu a câştigat nimic, doar a investit, până acum, în România, şi aşteaptă să fie aprobat acest proiect, să dăm drumul la investiţie.
Domnul Mircea Dolha:
Nu mă refeream în România. Eu mă refeream la firma care este în Canada, cea care este cotată la bursă şi care are un profit din bursă.
Domnul Dragoş Tănase:
Gabriel Resources nu are profituri, din moment ce nu a început operarea.
223
Domnul Mircea Dolha:
Operarea o începe Roşia Montană Gold Corporation, eu aşa ştiu.
Domnul Dragoş Tănase:
Şi Gabriel Resources va obţine profit, după ce începe exploatarea. Nu are cum să obţină profit înainte de a începe exploatarea. Până acum, doar a investit.
Domnul Mircea Dolha:
Eu mă refeream doar din fluctuaţiile bursei – era o altă chestie –, nu din exploatare, pentru că este adevărat că nu aţi exploatat încă niciun gram de aur. Cel din Australia este infim, oricum. Era doar pentru studiile de fezabilitate, buletine de încercări şi toate celelalte.
Dacă nu ştiţi, mergem…
Domnul Ştefan Damian:
Dacă-mi permiteţi, aş face şi eu o scurtă prezentare. Nu poţi, tu societate, listată la bursă, să câştigi din fluctuaţiile bursei.
În afară de faptul… Singurii care pot câştiga sunt eventualii acţionari. În niciun caz societatea în sine. Societatea nu câştigă niciodată din fluctuaţiile bursiere. Asta ca să fie clar.
Domnul Mircea Dolha:
Domnule avocat, vă mulţumesc frumos pentru precizări, însă cred că era inerent. Eu asta am şi vrut să răspundeţi, pentru a putea să vă spun că, este adevărat, câştigă acţionarii, acţionari care sunt, culmea, şi la Gabriel Resources şi sunt majoritari, adică au acţiuni multe.
Aici sunt oamenii, persoanele care au investit câştigă bănuţii.
224
Domnul Ştefan Damian:
Nu ar fi mai bine să-i întrebaţi pe ei? Pentru că, cu siguranţă, Dragoş nu va putea să vă răspundă la întrebarea aceasta. Este mult mai simplu aşa.
Domnul Mircea Dolha:
Vă mulţumesc. Sunteţi un avocat adevărat pentru firmă.
O altă rugăminte. Domnule director general, ne puteţi pune la dispoziţie, în termeni utili, până săptămâna viitoare, o listă de la Gabriel Resources sau de la Roşia Montană Gold Corporation, sau de la alte societăţi care au de-a face – sunt din familia dumneavoastră – cu sponsorizările la instituţiile de cultură, de cercetare, de învăţământ, ONG-uri şi aşa mai departe din România, chiar dacă banii n-au fost încasaţi în România, ci în străinătate, în conturi?
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Dacă nu mai sunt… Puteţi? Da sau nu.
Domnul Dragoş Tănase:
O să revenim în scris cu răspunsul. Nu ştiu, sunt contracte, unele contracte … Trebuie să studiem aspectele comerciale. E o întrebare referitoare la detalii comerciale. O să revenim, în scris, cu răspuns, dacă putem sau nu.
Domnul Mircea Dolha:
E în regulă. Atenţie, sunteţi în faţa unei comisii speciale a Parlamentului, Parlament care, reunit în cele două Camere, a votat această comisie şi vă rog să luaţi în considerare ce am întrebat,
225
inclusiv bani trimişi sau depuşi în conturi din străinătate, care nu au trecut prin România.
Vă mulţumesc că aţi înţeles.
Mă duc la următoarea întrebare.
Domnule preşedinte, nu mai pun multe – deşi sunt foarte multe de întrebat –, pentru că vreau să-i las şi pe ceilalţi colegi. Dacă chiar s-a bazat că voi fi obosit spre final, s-a înşelat.
Mergem mai departe.
Domnule director general, de ce în acordul ataşat la proiectul de lege, în calculele preliminare, se folosesc preţuri de vânzare doar pentru aur şi argint, când este ştiut faptul că dumneavoastră veţi avea ca produse, spre vânzare, inclusiv produse cum ar fi, de exemplu, aliajul doree?
Aştept răspunsul.
Domnul Dragoş Tănase:
Noi producem din fluxul – aşa cum a fost gândit – tehnologic, în finalul etapei metalurgice, un aliaj. Aliajul acesta se numeşte aliaj doree. Are un conţinut de 18% aur şi 82% argint.
Dacă însumezi aliajul doree, ajungem, în total, la 245, parcă, tone de aur şi 900 de tone de argint, producţia totală, dar această producţie este produsă într-un aliaj doree. Acesta este produsul fizic care iese pe poarta fabricii.
Domnul Mircea Dolha:
Domnule director general, mă adresez dumneavoastră, pentru că dumneavoastră sunteţi la conducerea acestei companii şi dumneavoastră aveţi această armată de specialişti, şi veţi fi ajutat
226
imediat, dacă sunt întrebări unde dumneavoastră nu cunoaşteţi toate amănuntele.
De ce trebuie să persistaţi în a prelucra cele patru cariere – două actuale şi încă două viitoare, adică patru în total – neapărat în maximum 17 ani şi nu încercaţi, de exemplu, în 35 de ani, o perioadă care ar fi mult mai uşoară şi mult mai digerabilă, dacă vreţi, şi din punct de vedere ecologic, dar şi din punct de vedere al sustenabilităţii locurilor de muncă pentru comunitate, unde dumneavoastră aveţi o tragere extraordinară de inimă, şi vă mulţumesc pentru asta – ţineţi foarte mult cu acele comunităţi şi le doriţi binele pentru a-i angaja – scăzând, în acest mod, drastic consumul enorm, zilnic, de material explozibil. Se estimează la 20 de tone pe zi, aşa cum dumneavoastră bine ştiţi, sau pe tonă – 0,280 – 300 de grame. Uneori, mai puţin, în funcţie de rocă. Cantitatea este calculată, şi aşa este, că puteţi să calculaţi şi dumneavoastră.
De asemenea, scade consumul enorm de cianură şi, cel mai important, scade dimensiunea celui mai mare iaz de decantare din Europa, dimensiuni care ne înfricoşează sau, dacă pe unii, care încă mai cred în Moş Crăciun, nu-i înfricoşează, ar trebui să-i înfricoşeze, pentru că nicăieri, nici în Finlanda, nici în Germania, nu va exista şi nu a existat un asemenea iaz – unii spun lac – de decantare de asemenea dimensiuni.
Dacă vreţi, repet întrebarea, că e simplă.
Domnul Dragoş Tănase:
Sunt mai multe întrebări în aceeaşi întrebare.
O să încerc să le iau pe …
227
Domnul Mircea Dolha:
Nu, întrebarea este simplă. De ce persistaţi în a prelucra în 17 ani? Asta este întrebarea. Şi eu vă spun de ce derivă din întrebarea asta, pentru că, dacă nu aţi persista şi aţi face-o la 35 de ani, nu ar fi necesar un asemenea iaz, nu ar fi necesare 20 de tone de explozibil pe zi, nu ar fi necesară cianura.
Domnul Dragoş Tănase:
Haideţi să încep cu finalul. Dacă exploatăm 17 ani sau 35 de ani aceeaşi cantitate, ajungem la aceeaşi dimensiune a iazului. Asta o dată.
A doua chestiune: consumul unitar de reactivi este identic, indiferent că exploatezi pe 17 ani sau pe 35 de ani. Tot 0,8 kg pe tonă consumi. Este exact acelaşi consum.
Problema nu este cantitatea totală. Problema este să ai un proces tehnologic în deplină siguranţă. Noi asta facem acolo, un proces tehnologic în deplină siguranţă, indiferent de cantitatea procesată. Iar raţionamentul pentru 16 ani, a fost gândit un plan complex, care exploatează o resursă în mod eficient, o exploatează în condiţiile unui studiu de fezabilitate, în condiţiile în care se generează beneficii economice substanţiale pentru statul român şi într-un mod în care se generează foarte multe locuri de muncă pentru oamenii de acolo.
Din punctul nostru de vedere, acesta este un proiect optim din toate punctele de vedere: locurile de muncă pentru localnici, încasările la buget ale statului român, eficienţa economică a
228
depozitului, impactul asupra mediului pe o perioadă limitată, urmată de reabilitarea integrală a mediului la final.
Deci noi propunem un proiect foarte robust. Nu credem că o lungire a termenului ar aduce vreun beneficiu din vreun punct de vedere economic, mediu sau din alt punct de vedere.
Domnul Mircea Dolha:
Domnule director, nu este aşa, pentru că, dacă dumneavoastră aţi dubla durata de viaţă a proiectului, din acel moment, nu am mai avea iazul acela mare, pentru că, între timp, aţi putea ecologiza, fiindcă dumneavoastră spuneţi că aţi ajuns la procedeul acesta, care este din 1955 în România sau din 1957. Atât doar că, în plus, îl îmbunătăţiţi prin neutralizarea cianurii.
Aici este, de fapt, secretul prin care dumneavoastră, la final, în emisar, veţi deversa 3 ppm, ceea ce este sub standarde şi nu face rău. Aşa aţi spus.
Domnul Dragoş Tănase:
Nu există deversare în emisar.
Domnul Mircea Dolha:
Atunci, în iazul acela, care, atunci când vor fi inundaţii sau când vor veni ploi foarte mari, va merge apa peste, în celălalt iaz, şi, până la urmă, tot va ajunge undeva şi va avea limitele admise foarte mici. Aţi spus că 3 unităţi, 3 ppm nu este periculos, este foarte bine. Nu-i aşa?
229
Domnul Dragoş Tănase:
Limita de 3 ppm medie în iazul de decantare este o limită în siguranţă, dar, dacă facem o procesare într-un termen mai lung, tot 3 ppm o să avem în iaz. Dimensiunea, în final, va fi aceeaşi.
Domnul Mircea Dolha:
E adevărat, însă materialul, sterilul acela poate fi, între timp, în cei 35 de ani, până în 35 de ani, umplut, cum aţi spus dumneavoastră, copertat cu cei 2 metri de sol şi, după aceea, la dispoziţia autorităţilor locale, să fie păşune sau pădure.
Domnul Dragoş Tănase:
Nu, iazul de decantare trebuie să fie operaţiune minieră. Nu poţi să revegetezi un iaz de decantare pe parcursul folosirii acestuia. Trebuie să închei exploatarea şi revegetezi la final.
Dumneavoastră propuneţi să avem un iaz de decantare pe 35 de ani, în loc să avem un iaz de decantare pe 16 ani şi să revegetăm, practic, după 16 ani. Deci nu avem cum să revegetăm iazul în timpul exploatării.
Domnul Mircea Dolha:
Aţi spus şi dumneavoastră că iazul va dura până la 100 de ani. Asta este durata până când va fi complet ecologizată zona.
Domnul Dragoş Tănase:
Nu, nu.
Domnul Mircea Dolha:
Care este durata, vă rog?
230
Domnul Dragoş Tănase:
După exploatare, lucrările de reecologizare ale iazului se încheie în maximum 5 ani. Revegetarea o facem… Începem lucrările de revegetare, după încheierea exploatării.
Domnul Mircea Dolha:
Atunci este perfect. Aţi ajuns iarăşi unde vreau. Înseamnă că, dacă dumneavoastră puteţi face acest lucru, dacă înjumătăţim norma de producţie zilnică, putem face un iaz mai mic pe cei 17 ani, după care îl ecologizaţi. Între timp, deschideţi un iaz în altă parte şi nu mai este pericol. Adică nu avem un iaz uriaş care provoacă emoţii, ci avem un iaz care va fi ecologizat în maximum 5 ani, după ce închideţi, şi, între timp, deschideţi un alt iaz.
De ce nu vreţi?
Haideţi să închei, că sunt şi alţi colegi.
Vă întreb un lucru: în cazul în care se decide în Parlament, cu amendamente, că veţi fi lăsaţi să lucraţi şi va începe proiectul, dar numai pe o perioadă de 35 de ani, nu de 17 ani, veţi fi de acord sau nu?
Domnul Dragoş Tănase:
Nu ştiu ce să zic. Noi avem un proiect minier. Am propus acest proiect minier. Noi aşteptăm un răspuns pe acest proiect pe care l-am depus la Ministerul Mediului. Noi, în momentul de faţă, nu avem un alt proiect pe 35 de ani. Noi aşteptăm un răspuns pe acest proiect.
Domnul Mircea Dolha:
Mulţumesc.
231
A venit şi ultima întrebare. Este o întrebare mai simplă: Aveţi o evidenţă cât v-a costat strămutarea celor din cimitir şi dacă s-a finalizat operaţiunea, pentru că am înţeles că există o firmă locală care a prosperat enorm şi că aceste strămutări s-au făcut doar noaptea şi încă se mai fac? Este adevărat şi dacă aveţi o evidenţă a sumei?
Domnul Dragoş Tănase:
Strămutările se fac în relaţie cu familiile respective. Tot ce facem, facem în discuţie cu familiile respective. Evident că avem o evidenţă a acestor lucruri. Nu ştiu în ce măsură putem să oferim aceste date, având în vedere că sunt raţiuni. De multe ori, familiile preferă să păstreze aceste date confidenţiale.
Chestiunea cu noaptea este o informaţie eronată. Urmăm toate procedurile legale, respectăm privaţiunea şi dreptul privat la viaţă al familiilor respective. Facem doar la cererea familiilor, împreună cu familiile respective.
Domnul Mircea Dolha:
Înseamnă că negociaţi în parte cu fiecare familie, asta să înţeleg.
Domnul Dragoş Tănase:
Programul de relocare-strămutare este discutat cu fiecare familie în parte şi este un program complex.
Domnul Mircea Dolha:
Mulţumesc. Perfect.
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Mulţumim.
232
Trecem mai departe. Doamna deputat, colega noastră, doamna deputat Manolescu. Vă rog.
Doamna Oana Manolescu:
Bună seara.
Stimate doamne, domnişoare şi domni invitaţi,
Stimaţi colegi,
Stimate domnule preşedinte, director general,
Am două feluri de întrebări: scris şi oral.
Ce aş dori din întrebările scrise? Doresc să primim la comisie, nu ştiu dacă avem acolo, o schemă foarte simplă a fluxului tehnologic. O schemă foarte simplă, de la concasare şi încărcare cu materiile prime, până la produsul finit şi deversarea în iaz. Simplu, amestecător, încărcător, şi aşa mai departe. Specificat pe ele ce sunt, aşa cum învaţă probabil şi elevii de la specialitate.
A doua întrebare scrisă, al doilea răspuns l-aş dori aşa: o listă cu ţările unde se foloseşte această metodă a cianurării, cu locurile unde se găsesc – eu am identificat numai un loc în Suedia – dar, foarte important, cât de populată este zona respectivă? Specificat dacă este nepopulată – şi Finlanda şi Suedia, Finlanda mai mult, au zone nepopulate, dacă sunt pustii sau cât de aproape sunt de o primă localitate.
Al treilea lucru este ceva ce dumneavoastră ne-aţi prezentat, dar în mare viteză. Eu am apucat să trag doar o linie pe verticală şi să scriu … dar nu Ministerul Afacerilor Interne… Aş vrea un tablou comparativ ale celor două săruri: cianura de sodiu şi tiosulfatul de sodiu. Amândouă sunt săruri ale acizilor slabi cu baze tari.
233
Amândouă hidrolizează uşor. Nu ştiu în ce măsură constanta lor, deci nu le cunosc constanta de instabilitate. Deja faptul că aţi spus că cianura e stabilă şi tiosulfatul este instabil m-a pus pe gânduri. Aţi spus că cianura se recirculă şi că tiosulfatul nu se recirculă. Deci aş dori tabelul pe care la-aţi pus… trei lucruri scrise. Doresc, dacă se poate, specialiştii dumneavoastră, tehnicienii dumneavoastră să ni le trimită la comisie.
Din întrebări – eu am avut peste 14 întrebări, numai că stimaţii mei colegi, fiind mereu înainte… toţi cei care au fost înaintea mea au mai atins din ele. De câţi operatori chimişti este nevoie în uzina pe care o veţi construi şi cât va dura şcolarizarea lor?
Pe vremuri, la Combinatul Chimic „Săvineşti”, când acesta funcţiona, mureau destui, pentru că până nu-şi băgau… să vadă ei ce-i cu acidul cianhidric. Acidul cianhidric este acidul… cianura de sodiu este acidul respectiv. Deci cât durează specializarea unor operatori chimişti? De câţi operatori chimişti este nevoie? Dacă procesul este continuu sau discontinuu? Ce suprafaţă are uzina?
O altă întrebare.
Aţi spus că soluţiile acide ale metalelor grele poluează apele. Aşa este. Sulfurile, cu timpul, se oxidează, trec în sulfaţi, de aici acid sulfuric şi… Dar aceste metale nu pot fi recuperate din soluţii prin electroliză? Puţine, puţine, dar multe sau cam aşa ceva, parafrazând o glumă, nu pot fi recuperate? Pentru că, prin procedeul cu tiosulfat, acestea se recuperează. Prin procedeul cianură le pierdem. M-am înfiorat numai când am înţeles cât ne-a dat bunul
234
Dumnezeu în ţara asta, ce elemente ne-a dat după care ar plânge zeci de ţări şi noi le facem nămol şi le depunem în iaz.
Cât costă un kilogram de cianură şi cât costă un kilogram de tiosulfat de sodiu? Chiar că nu ştiu. În valută, în ce doriţi, dar aş vrea să ştiu.
Îmi rămâne neclară situaţia flotaţiei şi folosirea cianurii numai în zona de flotaţie. Am impresia că este o discuţie care nu se închide încă, şi cred că o lăsăm încă puţin deschisă. Nu mai discut acum.
Cam atât am avut de întrebat eu acum.
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Mulţumim.
Vă rog.
Domnul Dragoş Tănase:
O să răspundem la toate întrebările dumneavoastră în scris.
Doamna Oana Manolescu (din sală):
La toate, da?
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Mulţumim.
Mergem mai departe, domnule deputat, vă rog.
Domnul László-Attila Klárik:
Bună seara!
Sunt senatorul László Klárik. Îl înlocuiesc pe colegul meu de partid Korodi.
Aş avea câteva întrebări adresate doamnei Szentesy şi domnului director general Tănase în legătură cu – să spunem –
235
neconcordanţele dintre documentele oferite comisiei de către Institutul Geologic al României şi de compania dumneavoastră.
Cred că avem o problemă în comisie. Un institut de prestigiu al statului, într-un limbaj foarte diplomatic, dar vă acuză de lipsă de onestitate şi, la rândul dumneavoastră, întoarceţi moneda şi spuneţi că lucrurile nu stau aşa, Institutul poate fi acuzat de lipsă de onestitate.
Aş vrea să clarificăm unele întrebări legate de Institut la care, în parte, aţi răspuns. Sincer, nu sunt mulţumit de răspunsul dumneavoastră. Şi anume, domnul Marincea, adică Institutul Geologic la României, semnează domnul Marincea, dar Institutul Geologic la României spune că studiile Roşia Montană Gold Corporation asupra versanţilor pârâului Cornea în punctul în care se prevede a fi amplasat iazul de decantare sunt bazate pe prezumţii, care nu ţin cont de contextul geologic real. „În versantul stâng al văii florează formaţiuni grezoase masecţiene ignorate de proiect, care le consideră impermeabile. Sistemul de fracturi este mai des decât cel observat de proiectanţi…” şi aşa mai departe.
Institutul Geologic al României spune că florează nişte formaţiuni grezoase. Eu, sincer, am luat şi, desigur, cunoaşteţi această revistă, e …………. numărul din septembrie, anul trecut, în care prezentaţi un ghid al excursiei de la simpozion şi ataşaţi şi nişte schiţe de hărţi geologice. Aceste formaţiuni grezoase, într-adevăr, apar acolo, chiar şi pe schiţă, apar şi calcare pe aceste schiţe.
Cum explicaţi aceste discordanţe? Sunt totuşi impermeabile aceste gresii sau nu există? Aţi dat un răspuns la permeabilitate… aţi
236
spus că există un strat de argilă de 12 metri. Nu aţi spus nimic despre permeabilitatea acestui strat de argilă, dacă este fracturat, fragmentat acest strat, însă aţi negat faptul că ar exista fracturi, ar exista plane de alunecare pe care să existe infiltraţii. Totuşi, tot dumneavoastră – că este un articol realizat de dumneavoastră – precizaţi că geologia zonei este caracterizată printr-o succesiune de pânze de şariaj, care nu se formează altfel… Scrie aici, succesiune de pânze, un set de pânze, da? Nu văd cum să se formeze altfel decât prin alunecare. Nu există altă tehnologie mai modernă. Vorbiţi şi despre fracturi. Apropo, tot aici, tot în articolul dumneavoastră, spuneţi că şi formaţiunile sedimentare sunt mineralizate. Există o mineralizaţie asociată formaţiunilor sedimentare. Deci, dacă nu sunt impermeabile, nu ştiu cum au circulat acolo soluţiile hidrotermale care să provoace aceste mineralizări.
Puteţi să ne oferiţi nişte răspunsuri la aceste întrebări?
Doamna Cecilia Szentesy:
Sigur că da.
Deci dumneavoastră aţi prezentat neconcordanţe între documentaţiile IGR şi documentaţiile RMGC. Aş dori să clarific puţin acest aspect.
Deci IGR a făcut un singur studiu, pe Valea Corna, încă o dată, cu deplasarea unei echipe de 12 experţi, care nu s-au bazat, în niciun fel, pe concluziile noastre, ci şi-au făcut propriile lor măsurători şi propriile lor estimări. Aceste concluzii le-au trecut într-un material care, într-un mod oficial, a fost înaintat Comisiei de analiză tehnică din cadrul Ministerului Mediului.
237
Raportul respectiv, pe care o să vi-l punem la dispoziţie, concluzionează în felul următor: IGR emite aviz favorabil proiectului minier Roşia Montană şi consideră că pe Valea Corna nu sunt falii, nu sunt fracturi, care să determine scurgeri sau infiltraţii de ape potenţial poluate în apele subterane şi, de asemenea, este un amplasament sigur pentru iazul de decantare. La vremea respectivă, acest raport a fost asumat de către IGR, semnat de către directorul de atunci.
În 2013, deci doi ani mai târziu, un alt director vine şi face nişte afirmaţii, fără să facă niciun fel de studiu, niciun fel de examinare în teren şi să desconsidere total opiniile colegilor lui exprimate doi ani mai devreme.
Din punctul nostru de vedere, acestea sunt doar speculaţii care nu au la bază absolut niciun fel de examinare ştiinţifică la faţa locului. Sunt speculaţii ale domnului director.
În ceea ce priveşte studiile versanţilor, aş vrea încă o dată să punctez faptul că doar pe Valea Corna au existat un număr de 57 de foraje geotehnice şi până la numărul de 100 alte tipuri de foraje pe care noi, în termeni de specialitate, le numim de sterilizare şi o să explic ce înseamnă aceste foraje de sterilizare. Practic, când se amplasează un obiectiv major pe un teren, acel teren trebuie studiat şi din perspectiva mineralizaţiilor în aşa fel încât să nu fie blocate mineralizaţii importante sub un asemenea obiectiv. Ca urmare, am făcut şi aceste foraje de sterilizare pentru a verifica dacă nu există mineralizaţii în subsol. Nu există aceste mineralizaţii. Toate forajele au fost captate, toate forajele au fost analizate, baza de date este şi la
238
ANRM, dânşii fac inspecţii anuale şi, câteodată, de două şi de trei ori asupra a tot ceea ce noi lucrăm în perimetrul Roşia Montană. Este şi o obligaţie de licenţă, facem rapoarte semestriale, rapoarte anuale care ajung la dânşii.
Deci, ca să revin la problema cu mineralizaţia, în Valea Corna sunt, într-adevăr, formaţiuni sedimentare, dar aceste formaţiuni nu sunt mineralizate.
Revenind la gresii şi la succesiunea litologică din Valea Cornei, aş vrea să vă spun că toate aceste foraje au fost cartate, probate metru cu metru şi, de asemenea, testate şi din punct de vedere geotehnic, ca să vedem cum se comportă aceste roci atunci când se amplasează o construcţie de o asemenea greutate pe o vale. Şi aş vrea să vă spun că pe toate evaluările pe care le-am văzut din partea domnului Marincea sau dânsul mai are un coleg care face nişte… cum să spun eu, nişte evaluări, aşa, din birou, din pix, din nu ştiu cum să le numesc, omit descrierea celui mai important strat din succesiunea litologică a Văii Corna, care este acest strat de coluviu. Îmi cer scuze că nu am explicat ce înseamnă, de fapt, acest coluviu. Este un strat de argilă a cărui grosime, în unele locuri, are grosimi foarte mari, dar aş vrea să nu se înţeleagă greşit, nu grosimea este cea care este importantă. Este gradul de impermeabilizare care îl conferă acest material. Este un grad de impermeabilizare de 10ˉ6 cm/s², care,practic, înseamnă impermeabil. Deci nu există posibilitate de a se infiltra ape potenţial poluate în agvifer, nemaivorbind de faptul că, prin forajele pe care noi le-am executat pe Valea Cornei, am monitorizat inclusiv aceste resurse de apă şi aş
239
vrea să vă spun că nu există un agvifer propriu-zis pe valea Cornei, există doar nişte acumulări superficiale, acumulări de apă în straturile superficiale, care nu sunt de durată, sunt sezoniere. Deci nu putem vorbi de un agvifer.
Gresiile nu sunt impermeabile, dar, încă o dată, impermeabilitatea cuvei sistemului iazului de decantare este dat de acest strat de argilă, care are o impermeabilitate de 10ˉ6 cm/s². Mai mult decât atât, în momentul în care vom pregăti amplasamentul pentru iazul de decantare, toată această vale va fi decapată, adică solul vegetal va fi colectat de pe suprafaţa bazinului şi se va observa în mod direct roca. Dacă sunt zone unde această rocă nu este într-o grosime suficientă, acolo se va compensa cu argilă adusă din altă parte, se va compacta şi se vor face inclusiv teste de compactare, în aşa fel încât să nu existe defecte în realizarea… în pregătirea acestui bazin.
După aceea, dumneavoastră aţi menţionat şi fracturile. Deci aş vrea să vă spun că prin programul… adică măsurătorile geofizice pot să-ţi dea nişte indicaţii de început, pe care trebuie să le verifici ulterior cu lucrări în teren. Aceasta este o abordare logică şi … practica curentă în industria minieră. Deci se face o investigaţie prealabilă, lucru pe care şi noi l-am făcut în anul 1999, după care am trecut la verificările ipotezelor care au rezultat din aceste investigaţii geofizice prin executarea de foraje. Încă o dată, vorbim de un număr foarte mare de foraje situate doar pe amplasamentul Văii Corna.
240
Aş vrea să vă spun că, într-adevăr, am întâlnit fisuri în Valea Corna, care au 1 până la 2 milimetri. Cred că cea mai mare fisură a fost undeva la 1 sau 2 centimetri, iar aceste fisuri sunt umplute cu calcit. Este un alt material care este impermeabil. Deci, practic, aceste fisuri sunt de foarte, foarte mici dimensiuni şi, în niciun caz, nu sunt de natură să fie reactivate şi să producă infiltraţii în subsol.
Aţi pomenit şi de mineralizaţia din sedimentar. Într-adevăr, zăcământul de la Roşia Montană este un zăcământ de origine vulcanică. Iniţial zona era – acum 13 milioane de ani – era o zonă care se afla sub… într-o mare, deci era acoperită de ape, lavele au început să se ridice datorită unor condiţii specifice, pe care nu o să le explic în această şedinţă, iar prin ridicarea acestor lave vulcanice, au fracturat rocile înconjurătoare, iar aceste roci înconjurătoare erau tocmai aceste sedimente marine, care s-au amestecat cu lavele care s-au ridicat spre suprafaţă. Ca urmare, la contactul dintre formaţiunea vulcanică, pe care noi o numim dom, cu sedimentarul cretacic pe care l-a intrus, adică prin care a pătruns, practic, la contact, şi uneori şi mai încolo de contact, această mineralizaţie a difuzat şi în sedimentarul cretacic. Dar acest lucru se întâmplă doar în apropierea domurilor vulcanice care nu se află localizate în Valea Corna. Ele sunt domurile vulcanice Cetate şi, respectiv, Câlnic, cu nişte domuri ceva mai mici în partea de nord a văii. Deci, încă o dată, sedimentarul cretacic, într-adevăr, este mineralizat, dar doar la contact şi la o distanţă foarte mică de acest contact.
Mulţumesc.
241
Domnul László-Attila Klárik:
Vă mulţumesc.
Domnul Darius-Bogdan Vîlcov:
O singură… Domnule senator! Domnule senator, o singură intervenţie doreşte domnul Popescu Dumitru-Dian pe această temă. După aceea, vă dau cuvântul.
Domnul Dumitru-Dian Popescu:
Sunt senatorul Dumitru-Dian Popescu.
Vreau să fac o remarcă pentru dumneavoastră, să vă vin în sprijin. Atenţie când vorbiţi de un director al unui institut al statului român. Vă convine sau nu, nu e o persoană care face prin birouri… Este totuşi directorul Institutul Geologic Român în acest moment. Deci nu este o oarecare persoană. Vă spun pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, că astfel de greşeli de tehnică, de strategie, ce vreţi dumneavoastră, vă vor duce la întreruperea multor avize. Mediul se va baza nu pe studiile RMGC-ului, ci pe studiile statului român. Deci, ca atare, dacă aveţi o problemă cu actualul director, cel puţin ca strategie, pentru dumneavoastră vă recomand, ţineţi-o, nu faceţi aprecieri la adresa dânsului, nu-l cunosc, dar avem nişte documente pe care dumneavoastră nu le aveţi, nişte declaraţii ale cercetătorilor din Valea Corna, care spun că nu au semnat nici un raport – asta pentru ştiinţa dumneavoastră – al fostului director, şi nu ştim care raport este adevărat şi care este fals. Le vom elucida, de aceea suntem comisie parlamentară. Pe noi ne interesează mai mult – pe mine – partea română, eu sunt plătit de contribuabil să văd dacă vreun funcţionar al statului român nu este corect faţă de investitori,
242
dar şi faţă de statul român. Ca atare, vă rog, cel puţin în faţa Parlamentului României, mai uşor cu aprecierile la adresa directorilor din instituţiile statului român.
Doamna Cecilia Szentesy:
Vă mulţumesc foarte mult pentru precizare. Îmi cer scuze că l-am jignit în vreun fel, mai ales că dânsul nu este prezent în sală şi nu este frumos acest lucru, dar ceea ce vreau să vă spun, încă o dată, aceste afirmaţii nu se bazează pe niciun studiu. Dumneavoastră aţi menţionat studii. Aceste afirmaţii nu se bazează pe vreun studiu.
Domnul Dumitru-Dian Popescu:
Asta vom decide noi. De asta este comisie. Asta vor decide specialiştii din Ministerul Mediului, că acolo este problema, nu dumneavoastră.
Doamna Cecilia Szentesy:
Am înţeles.
Domnul Dumitru-Dian Popescu:
Vă mulţumesc.
Domnul Darius-Bogdan Vîlcov:
Vă rog, domnul senator Klárik.
Domnul László-Attila Klárik:
Vă mulţumesc încă o dată pentru răspuns şi vă mulţumesc şi pentru lecţia de geologie.
Totuşi, haideţi să nu ascundem faptul că domnul Marincea a publicat, desigur, ca şi coautor, studii legate de Munţii Apuseni, de mineralizaţiile……. din Munţii Apuseni, chiar şi în Conondrian
243
Minerologist. Deci nu putem să spunem că dumnealui nu a efectuat niciun studiu acolo. Este o acuză mult prea gravă.
Aţi ţinut o pledoarie foarte frumoasă şi m-aţi liniştit prin faptul că există acel strat de argilă, strat impermeabil, care ocroteşte agviferele, chiar dacă celelalte formaţiuni sedimentare, gresiile, calcarele. Magmele care se mai află acolo nu sunt în totalitate impermeabile. Totuşi, tot în studiul realizat de dumneavoastră şi cu insigna dumneavoastră, scrie că acest pachet mezozoic a fost intens la sfârşitul cretacicului. Dacă s-a fragmentat, dumneavoastră, ca geolog, ca inginer geolog, mai aveţi încredere în impermeabilitatea acelui strat?
Doamna Cecilia Szentesy:
Încă o dată aş dori să fac o precizare legată de studiile care s-au făcut pe Valea Cornei. Deci este vorba de studiile care s-au făcut pe Valea Cornei şi aş vrea să vă spun, încă o dată, că nu suntem singurii care au făcut acele studii. Deci noi ne-am făcut propriile noastre investigaţii, după care au venit o serie de firme şi care au auditat şi, mai ales, şi-au făcut propriile lor studii, în aşa fel încât a rezultat o listă mare de studii, inclusiv specialişti din România, şi aici am menţionat Universitatea Tehnică din Bucureşti, Universitatea de Geologie şi Geofizică din Bucureşti, care şi ea a făcut cartări, investigaţii de teren şi care au ajuns la aceleaşi concluzii cu noi.
Încă o dată, eu accentuez importanţa unor investigaţii serioase în teren nu doar nişte interpretări – şi încă o dată îmi cer scuze dacă le-am zis speculaţii – este vorba de interpretări care, în lumea
244
geologilor, să ştiţi că sunt … dacă se adună trei geologi, sunt trei interpretări la o treabă.
Domnul László-Attila Klárik:
Stimată doamnă, am o rugăminte. Folosiţi cu puţin mai mult discernământ denumirea Facultăţii de Geologie, Geofizică a Universităţii din Bucureşti.
În acest moment sunt senator. La începutul carierei, am fost geolog, sunt doctor în geologie şi am fost timp de 8 ani de zile profesor de geochimie în Universitatea din Bucureşti, la Catedra de mineralogie.
Doamna Cecilia Szentesy:
Dacă doriţi, putem să vă punem la dispoziţie studiul pe care l-a făcut Universitatea din Bucureşti…
Domnul László-Attila Klárik:
OK.
Eu am discutat cu foştii mei colegi. Haideţi să nu implicăm Universitate Bucureşti, pentru că nu sunt…
Doamna Cecilia Szentesy:
Ei au fost parte a studiului şi, încă o dată, vă putem pune la dispoziţie studiul pe care l-a făcut Universitatea de Geologie şi Geofizică din Bucureşti, da?
Domnul László-Attila Klárik:
Vă rog foarte mult.
Aţi spus o cartare geologică la scara 1 la 5 000. Da?
Doamna Cecilia Szentesy:
Nu. Dânşii au făcut o cartare geologică 1 la 2 000.
245
Domnul László-Attila Klárik:
1 la 2 000. OK. Ăsta a fost studiul geologic realizat de Universitatea de Geologie şi Geofizică din Bucureşti.
Doamna Cecilia Szentesy:
Nu numai. Nu numai. Deci dânşii au făcut parte – dacă îmi permiteţi să vă explic – dintr-un colectiv mai larg, care a cuprins, pe lângă Facultatea de Geologie, Geofizică şi Universitatea Tehnică Bucureşti… Deci dânşii au lucrat în colaborare. Îmi pare rău că a plecat domnul profesor Sematiu, pentru că dânsul s-a ocupat ca şi coordonator al acestei lucrări şi, pe lângă faptul că s-a făcut o investigaţie geologică a bazinului Văii Corna, Universitatea de Construcţii, Universitatea Tehnică Bucureşti, dânşii au făcut un studiu cu privire la efectul pe care îl are o asemenea masă de steril depozitată pe Valea Corna asupra acesteia.
Domnul László-Attila Klárik:
Deci studiile geotectonice au fost făcute de Universitatea Tehnică de Construcţii. Atât.
Doamna Cecilia Szentesy:
Şi o parte din testările geotehnice. Dânşii au participat …
Domnul László-Attila Klárik:
Tot ce e legat de geomecanică. E normal. Au laborator mai bun.
Doamna Cecilia Szentesy:
Da, dar partea de geologie, de cartare şi tot ce implică prelucrare de date din acest punct de vedere au fost făcute de Facultatea de Geologie, Geofizică din Bucureşti sub coordonarea
246
profesorului Dinu Cornel. Încă o dată, putem pune la dispoziţie acest studiu.
Domnul László-Attila Klárik:
Chiar dorim acest lucru.
Doamna Cecilia Szentesy:
Sigur.
Domnul László-Attila Klárik:
O altă controversă. O acuză destul de gravă la adresa dumneavoastră din partea Institutului Geologic. „Roşia Montană Gold Corporation neagă prezenţa în minereu a unor cantităţi notabile de plumb, zinc, cupru, cu care ar scădea recuperabilitatea aurului şi argintului, ar provoca o creştere a consumului de cianură şi induce producerea de şlamuri bogate în sulfocianuri, extrem de periculoase pentru mediu”. Este aşa sau nu este aşa?
Doamna Cecilia Szentesy:
Aş vrea să vă spun, şi poate mă ajută colegii să punem încă o dată analizele pe care noi le-am făcut pe zăcământul de la Roşia Montană. Nu am analizat doar aurul, argintul şi sulful, ci am analizat o serie de alte 47 de elemente, în mod sistematic, pentru a vedea dacă există în zăcământul respectiv valori care pot fi valorificate în mod economic.
Dumneavoastră aţi menţionat zinc şi…
Domnul László-Attila Klárik:
Permiteţi-mi să vă citesc studiul dumneavoastră.
Doamna Cecilia Szentesy:
Da. Da.
247
Domnul László-Attila Klárik:
În studiul realizat de dumneavoastră, nu de altcineva, spuneţi că electumul este asociat cu cuarţ – lăsăm la o parte cuarţul – galenă, sfalerit, pirită, calcopirită, arsenopirită.
Doamna Cecilia Szentesy:
Da, sunt…
Domnul László-Attila Klárik:
Deci sulfuri există. Plumb, zinc, cupru, nu puteţi să negaţi că există.
Doamna Cecilia Szentesy:
Acestea sunt nişte asociaţii minerale, într-adevăr, care se regăsesc la Roşia Montană, dar în cantităţi extrem de reduse. Deci acela este un studiu ştiinţific, pe care l-am făcut şi în care am încercat să prezentăm cât mai multe informaţii legate de mineralogia zăcământului. Aş vrea să vă spun că, de exemplu – nu mai ştiu în ce an, cred că în 2007 sau 2008 – s-a descoperit, pentru prima dată, prezenţa teluriului la Roşia Montană. Nu putem să spunem că există teluriu la Roşia Montană, pentru că există un singur filon din care s-a recoltat proba respectivă şi aş vrea să vă spun că nu poţi să generalizezi, atunci când ai o ocurenţă – una două, trei ocurenţe – şi să spui că acest lucru este valabil pentru tot zăcământul. Deci semnalăm prezenţa acestor minerale, care, într-adevăr, au plumb, zinc, fier, dar ele sunt în conţinuturi atât de mici încât ele nu pot fi valorificate în condiţii economice.
Am adus acest tabel.
248
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Institutul Geologic nici măcar nu vorbeşte de valorificarea plumbului, zincului şi fierului, ci se leagă de faptul că există sulfuri ale acestor metale şi, în urma cianurării, o să apară sulfocianurile, care sunt mult mai periculoase decât reactivul utilizat de dumneavoastră. Da?
Aici l-aş ruga pe colegul meu Stuart Smith să răspundă.
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Dacă-mi permiteţi, tot aici, să vă mai citez încă o dată: „Aurul este identificat în concreşteri cu sulfosăruri şi telururi de argint.”
Deci, probabil, v-aţi uitat la microscop, la şlifuri şi sunt eşantioane caracteristice, că altfel… Dacă găsiţi un singur astfel de eşantion, nu-l descrieţi, chiar dacă este lucrare ştiinţifică. Există concreşteri. Există concreşteri între mineralele de aur şi sulfosăruri şi telururi de argint.
Doamna Szentesy Cecilia:
Bineînţeles că am făcut secţiuni subţiri, secţiuni lustruite, studiile mineralogice şi petrografice. În general le-am contractat cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.
Lângă mine se află doctorul Călin Tămaş, care a participat la aceste studii, şi dânsul poate să răspundă foarte ştiinţific la acest lucru, pentru că, încă o dată, este vorba de – cum să zic? – ocurenţe care sunt, într-adevăr, acolo, sunt foarte rare, dar ele există. Noi le-am descris, preluând mare parte din informaţiile respective de la colegii academicieni. Încă o dată, o să-l rog să răspundă el.
249
De asemenea, dacă ne permiteţi, ca şi Stuart Smith să răspundă legat de problema sulfocianaţilor.
Mulţumesc.
Domnul Stuart Smith:
Stuart Smith…
În ceea ce priveşte cianurarea acestui minereu, va exista o reacţie şi se vor forma tiocianuri sau sulfocianuri. Ordinea de magnitudine este mai puţin toxică decât cianura. Sunt atât de benigne, atât de inofensive încât tiocianura nu este inclusă în calculul total al cianurii. Deci nu are un potenţial toxic, comparativ cu cianura în sine.
Majoritatea minereurilor conţin sulfuri, galene, sfalerit, calcopirită. Aceste minerale există aproape întotdeauna şi aproape întotdeauna există sulfuri şi aceste sulfocianuri. Nu e nimic special la Roşia Montană din acest punct de vedere.
Mulţumesc.
Domnul Călin Tămaş:
Bună ziua! Mă numesc Călin Tămaş, sunt doctor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.
Mi-am făcut teza de doctorat pe zăcământul de la Roşia Montană, mi-am susţinut teza în anul 2002 şi din anul 1994 studiez fără încetare acest zăcământ.
Consider că sunt cel mai avizat în materie de mineralogie pe zăcământul Roşia Montană, ţinând cont de cele peste 60 de lucrări ştiinţifice pe care le-am publicat în domeniul mineralogiei zăcămintelor şi al arheologiei miniere.
250
Până în anul 2004, Roşia Montană era considerată printre singurele zăcăminte din România din Munţii Apuseni, în mod special, în care nu există telururi. Abia în anul 2004 am pus în evidenţă pentru prima dată telururile de la Roşia Montană. Ele apar cu caracter sporadic şi au fost puse în evidenţă doar într-o structură filoniană mai importantă care a fost exploatată. În prezent se păstrează doar sub formă de resturi. Se mai păstrează câţiva pilieri din vechiul corp de minereu.
Şi, într-adevăr, în acest rest de corp de minereu, la scară microscopică – şi pot să zic aleatoriu – există cantităţi minore de telururi. Este vorba, în special, de telurura de argint, cea mai frecventă, şi cu totul şi cu totul sporadic telurura de plumb şi telururi de aur şi argint.
Comparativ cu prezenţa aurului liber, aurul şi argintul legat de telururi are o participare infimă. Practic, telururile la Roşia Montană au doar, să zic, o importanţă ştiinţifică datorită prezenţei lor deosebit de sporadice. Cum spunea şi colegul, mineralele elementelor comune plumb, zinc, cupru, respectiv suflurile – galenă, calcopirit, sfalerit alături de pirit – sunt minerale comune în zăcămintele de acest tip. Dar de aici până la o eventuală recuperare economică a plumbului, zincului şi cuprului este o cale foarte lungă. Vorbim de nişte conţinuturi minime exploatabil, care, la Roşia Montană, sau valorile celor trei elemente la Roşia Montană – sunt mult, mult sub limita inferioară de recuperare economică.
251
Domnul Klarik Laszlo Attila:
În această etapă, nici Institutul Geologic, nici eu nu m-am referit la recuperabilitatea acestor metale – da? – ci, pur şi simplu, faptul sesizat de Institutul Geologic este că aceste sulfuri şi sulfosăruri introduc nişte riscuri în plus prin procedura de cianurare, care ar trebui luate în considerare.
La recuperabilitate vorbeşte de alte metale şi aici avem o contradicţie, da? Vorbeşte de telur, germaniu, seleniu, stibiu – în cantităţi destul de impresionante – şi zinc. Apropo de sfalerit. Nu de plumb – nu spune! – dar de zinc spune. Nu am văzut bismutul, dar e posibil să fie şi bismutul.
Confirmaţi sau negaţi aceste observaţii?
Domnul Călin Tămaş:
Călin Tămaş. Doctor în geologie, Universitatea Babeş-Bolyai.
Din punct de vedere mineralogic, există minerale în cadrul zăcământului care conţin unele din aceste elemente chimice. Dar cum vă spuneam, concentraţia acestora, participarea la scara zăcământului, rămâne una minoră. Dacă facem o comparare între conţinuturile elementelor respective în zăcământ cu abundenţa lor în scoarţa terestră şi, mai mult, cu valorile de conţinuturi minime exploatabile, răspunsul este evident.
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Cum interpretaţi faptul că acest studiu menţionează – raport, nu e studiu – existenţa unei cantităţi de 30 000 de tone de stibiu? Pardon, de zinc. Peste 1200 de tone de stibiu. Totuşi, sunt cantităţi impresionante.
252
Doamna Szentesy Cecilia:
Şi noi am vrea să ştim de unde sunt aceste cifre, adică de unde rezultă aceste cifre. Ne întrebăm şi noi acest lucru, pentru că, din câte cunoaştem noi, Institutul Geologic nu a luat nicio probă de la Roşia Montană, dar poate că nu cunoaştem bine situaţia. Deci, încă o dată, ce s-a analizat pentru a se ajunge la aceste concluzii?
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Dacă-mi permiteţi o scurtă precizare. Este bine că este… Dacă putem… E foarte bun acel grafic, insistaţi la concentraţii la nivelul scoarţei, este un parametru foarte important, calculul elementului (?) şi nivelul de exploatabilitate. Ştiţi că noţiunea de zăcământ nu este o noţiune geologică, ci economică. Spune dacă un anumit element util poate fi exploatat în condiţii de profitabilitate sau nu.
Cifrele care sunt acolo sunt extraordinar de relative, pentru că depinde de condiţiile de zăcământ, de tehnologie şi aşa mai departe. Schimbi tehnologia, sunt alte valori. Se schimbă piaţa, iar sunt alte valori. Nu-i aşa?
Haideţi să privim cu puţină circumspecţie acea diagramă.
Dumneavoastră trebuie să ştiţi – vă felicit pentru teza de doctorat, am studiat-o – la ce concentraţii s-a exploatat aurul acum cincizeci, acum o sută de ani. Puteţi să ne daţi un răspuns?
Doamna Szentesy Cecilia:
Da, sigur că da, pot să vă dau un răspuns. Ideea este că atunci când concentraţiile se află la nivelul scoarţei, la nivelul concentraţiilor din scoarţa terestră…
253
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Nu mă leg. Nu mă leg. Dacă este sub clark, nu mă leg.
Doamna Cecilia Szentesy:
Este ideea că putem face o exploatare de telur, germaniu, zinc şi nu mai ştiu exact ce aţi menţionat, oriunde, chiar şi în spatele Parlamentului.
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Haideţi! Doamnă, să nu exagerăm!
Doamna Szentesy Cecilia:
Deci ne aflăm la nivelul scoarţei terestre. Da?
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Corect.
Doamna Cecilia Szentesy:
Şi este foarte clar acest lucru. Aici sunt, într-adevăr, medii generale, dar, din expunerea pe care am făcut-o, am prezentat faptul că s-au recoltat şase mii de probe din toate cele patru zone propuse pentru a fi exploatate. Există o probare sistematică şi o analiză sistematică a tuturor acestor elemente care dau aceste medii apropiate de scoarţa terestră. Niciunde nu se exploatează aceste tipuri de concentraţii.
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Pentru curiozitatea noastră, puteţi să ne spuneţi la ce concentraţii de aur s-a exploatat acum cincizeci de ani sau o sută de ani?
254
Doamna Cecilia Szentesy:
Sigur că da. Acum cincizeci de ani s-au exploatat concentraţii de aur undeva pe la cinci-şapte grame pe tonă, în special se exploatau zone bogate, zone filoniene sau intersecţii filoniene.
În momentul de faţă…
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Acum o sută de ani la concentraţii şi mai mari.
Doamna Cecilia Szentesy:
Poftiţi?
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Acum o sută de ani la concentraţii şi mai mari.
Doamna Cecilia Szentesy:
Absolut, absolut.
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Corect, da? Daţi-mi voie să vă mai pun o întrebare.
Doamna Szentesy Cecilia:
Numai puţin. Să termin…
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Ce s-a întâmplat cu sterilul care avea sub cinci grame pe tonă?
Doamna Szentesy Cecilia:
Îmi cer scuze, dar nu am apucat să răspund la toată întrebarea. Dacă îmi mai permiteţi un singur minuţel, da?
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Vă rog.
255
Doamna Szentesy Cecilia:
Să termin ideea. Într-adevăr, conţinuturile acum cincizeci de ani erau mult mai mari, acum conţinuturile acestea au scăzut. Dar vă rog să vă uitaţi în acelaşi grafic unde este aurul şi unde este argintul, comparativ cu scoarţa terestră. Aurul în scoarţa terestră este 0,0011 media, în timp ce la Roşia Montană este 1,46, deci este de o mie de ori sau zece mii de ori mai mult, că nu am un calculator acum şi cred că… Cu o mie sau zeci mii de ori mai mare?
Deci, încă o dată, haideţi să plecăm de la faptul că în scoarţa terestră este prezentă o concentraţie minimală. Când vorbim de aur, ea este de o mie de ori mai mare şi la alţii chiar mai mult.
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Cred că ne-aţi convins. Dar acum, iertaţi-mă, că mi-aţi dat nişte cifre, da?
Doamna Szentesy Cecilia:
Da.
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Acum cincizeci de ani, o rocă care avea, de exemplu, trei grame de aur pe tonă, se arunca la steril. Da?
Doamna Szentesy Cecilia:
Da.
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Şi formează acum haldele de steril. Dumneavoastră vreţi să închideţi haldele şi să exploataţi ceva care conţine sub un gram pe tonă sau undeva pe la un gram pe tonă. De ce nu valorificaţi haldele de steril?
256
Doamna Szentesy Cecilia:
Tocmai că le valorificăm. În expunerea directorului general, dânsul a precizat că, în zona Roşia Montană, sunt optsprezece halde de steril majore care se pot identifica extrem de uşor. Aş vrea să vă spun că pe toate aceste halde de steril, noi am executat programe de foraj, tot aşa, le-am probat metru cu metru, le-am analizat metru cu metru şi aş vrea să vă spun că sunt conţinuturi foarte bune în aceste halde de steril, în unele dintre ele. Ele fac parte din programul de exploatare al companiei, programul propus de exploatare al companiei şi vor fi parte a exploatării, iar la final, din aceste optsprezece halde de steril, rămân doar două – Cetate şi Câlnic – care vor fi reecologizate în maniera descrisă de directorul general.
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Da. Vă mulţumesc. M-aţi convins.
Doamna Szentesy Cecilia:
Şi eu vă mulţumesc.
Domnul Klarik Laszlo Attila:
O ultimă întrebare, legată de comparaţia cu Kittila.
A mai fost pusă această întrebare şi răspunsul a fost că vom primi răspuns în scris, dar pentru o comparaţie foarte amplă: din punct de vedere geologic, putem totuşi să comparăm cele două regiuni?
Doamna Szentesy Cecilia:
Din punct de vedere geologic, aş putea să vă dau câteva informaţii pe care şi eu le-am colectat de pe internet, trebuie să mărturisesc acest lucru.
257
Din ceea ce am văzut, din descrierea mineralogică de acolo, minereul de la Kittila este un minereu refractar, adică un minereu care are… Este un aur conţinut foarte mult în sulfuri, cu nişte legături chimice extrem de puternice, care, pentru a fi desfăcute, au nevoie de un procedeu adiţional de prăjire, de oxidare.
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Da, haideţi să mergem la o distanţă mai mare.
Ce vârstă au rocile în care sunt cantonate zăcămintele de la Roşia Montană?
Doamna Szentesy Cecilia:
Pot să vă spun vârsta rocilor de la Roşia Montană, treisprezece milioane de ani, în timp ce la Kittila nu aş putea să vă dau acest răspuns. Aş vrea să vă dau câteva date geoeconomice.
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Poate ştie colegul dumneavoastră. Toţi am făcut geologie structurală. Este vorba despre faimosul Scut Baltic, nu?
Doamna Szentesy Cecilia:
?!
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Cu rocile cele mai vechi din Europa. Sau printre cele mai vechi din Europa, Precambriene.
Doamna Szentesy Cecilia:
?! Acum… Dacă-mi permiteţi…
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Nu este aşa? Din punct de vedere geotectonic, putem să tragem o paralelă între cele două zone?
258
Doamna Szentesy Cecilia:
Încă o dată, dacă-mi permiteţi, eu m-aş referi la partea economică şi după aceea îl las pe colegul meu, care este profesor, să vă răspundă..
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Rugămintea mea ar fi totuşi…
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Comparaţie geologică.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Haideţi să încercăm să răspundem mai scurt. Da. Nu.
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Ştiţi de ce? Pentru că e foarte uşor să spui că un experiment chimic este extraordinar de sigur în condiţii de laborator, în pahar Berzelius, dar nu poţi să fii sigur că acelaşi experiment poate fi realizat în siguranţă şi în pahar de plastic de unică folosinţă. Din acest motiv, vă întreb de geologia regiunii, de condiţiile geotectonice din cele două zone, să înţeleagă şi colegii noştri. Şi din punct de vedere seismic cum se comportă cele două zone.
Doamna Szentesy Cecilia:
Din punct de vedere seismic, pentru că este o problematică destul de discutată în momentul de faţă, aş vrea să vă spun că în Roşia Montană este într-o zonă a României cu cel mai scăzut grad de seismicitate. Aş vrea să vă spun că avem o evidenţă foarte clară a seismelor care au avut loc în zona respectivă şi cred că cel mai grav seism a fost undeva la 4,6 pe scara Richter.
259
Barajul iazului de decantare este, aşa cum au precizat şi colegii, proiectat pentru un seism de 8o pe scara Richter.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Cred că este foarte târziu şi deja nu mai răspundeţi la întrebările care vi se pun… V-a întrebat…
Doamna Szentesy Cecilia:
Dar aş vrea doar o singură idee…
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Nu. Doamnă, dacă vreţi să răspundeţi la întrebare, răspundeţi, dar nu, am înţeles ce vreţi să spuneţi. Era răspunsul da, nu, şi dacă nu, îl pasaţi colegului dumneavoastră. Vă rog frumos.
Doamna Szentesy Cecilia:
Da. Absolut.
Ceea ce aş vrea să vă spun, din punct de vedere geologic, este că mineralizaţia de la Kittila este una mai bogată. Din câte ştiu, sunt conţinuturi de la patru, cinci grame pe tonă aur, dar descoperta este unul la unsprezece. Adică pentru o tonă de minereu, trebuie descopertat unsprezece tone de steril, în timp ce la Roşia Montană acest raport este aproape egal: la o tonă de minereu trebuie descopertat unu virgulă două tone de steril.
În ceea ce priveşte geologia, aş vrea să vă asigur faptul că din 1997 lucrăm programe de cercetare la Roşia Montană. Până în 2013 am beneficiat de expertiza unor colegi de la diverse universităţi, de expertiza celor din Marea Britanie, de la SRK – şi acestea sunt doar iniţiale. De asemenea, de expertiza celor de la IPROMIN, care au un
260
compartiment de geologie economică foarte numeros şi care ne-au auditat şi ne-au calculat resursele şi rezervele.
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Vă mulţumesc. Nu mai am…
Domnul Călin Tămaş:
Doctor Călin Tămaş.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Mulţumesc mult. O ultimă… vă rog.
Domnul Călin Tămaş:
Câteva completări, dacă-mi permiteţi.
Doctor Călin Tămaş, Universitatea Babeş-Bolyai.
Într-adevăr, cele două zăcăminte sunt diferite din punct de vedere geotectonic. Kittila este în Scutul Baltic, Precambrian – aş putea spune chiar arhaic, spre două miliarde de ani vechime, unu virgulă nouă! – Roşia Montană este un zăcământ nou, are treisprezece milioane de ani.
Ceea ce este important, este tipul de mineralizaţie, deoarece rocile doar cantonează aceste mineralizaţii. Este mai puţin important ce vârstă au rocile gazdă ale unui minereu, foarte importantă este compoziţia mineralogică a minereului, care, practic, dictează metoda de preparare, iar forma de zăcământ impune metoda de exploatare. Nu există două zăcăminte identice pe glob, de aceea fiecare trebuie să fie tratat ca un lucru unic, ceea ce s-a mai spus astăzi de un antevorbitor.
261
Domnul Klarik Laszlo Attila:
Domnule preşedinte, scuzaţi-mă, replică la replică nu prea există, dar întrebarea nu a fost pusă de dragul sau din curiozitatea privind tehnologia de prelucrare, ci dintr-un alt motiv.
Din curiozitatea privind siguranţa oferită de regiune pentru o astfel de fabrică de prelucrare, pentru că diferenţele sunt notabile, cum aţi spus şi dumneavoastră. Odată discutăm despre o zonă din cea mai stabilă din punct de vedere din Europa, unde s-au făcut cele mai adânci foraje, unde nu există seisme, unde sunt roci consolidate, da? Este centura (?) din scutul Baltic, unde riscul de infiltraţii este minim, riscul de seisme este minim, în comparaţie cu zona, hai să spunem, cu un zăcământ tânăr, o zonă de subducţie de arc insular, cu roci sedimentare foarte multe, zonă fracturată, şi cu seism, chiar dacă la nivelul României nu de grad foarte ridicat, dar existent.
Aceste paralele am vrut să scot în evidenţă. Însă mi-ar plăcea foarte mult să realizaţi un studiu privind şi aceste aspecte, privind siguranţa unei astfel de exploatări şi unei astfel de uzine de exploatare a minereului în cele două zone.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă mulţumesc. O ultimă intervenţie şi a domnului deputat, vicepreşedinte Gerea.
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Mulţumesc.
Aş începe cu o propunere. Domnul senator şi domnul profesor eventual să continue dezbaterea pe această temă şi să ne facă un raport scris, o concluzie, că chiar mi-a făcut plăcere să vă ascult.
262
Ştiu, sau avem o informaţie că aţi luat de la ANRM, aţi achiziţionat sau, mă rog, aţi solicitat un raport făcut în 1973 de fostul geolog şef Aurel Sântimbrean. Aveţi acel raport? Dacă îl aveţi, el conţinea sau, mă rog, aşa este legenda, anumite componente ale acestui zăcământ. De aici vine întrebarea din discuţia pe care tot am auzit-o şi mi-am adus aminte de ea.
Dacă îl aveţi, să ni-l puneţi şi nouă la dispoziţie, ca să putem să vedem cât de semnificative sunt acele elemente regăsite acolo. Doar dacă îl aveţi să-mi spuneţi şi mie.
Şi un comentariu pentru Minvest. Retoric, nu vreau răspuns. De ce nu a putut Minvest la un moment dat să exploateze haldele, zic şi eu, să facă rost de bani să facă singuri continuarea exploatarea la Roşia Montană?
Doamna Szentesy Cecilia:
Cecilia Szentesy. Foarte pe scurt.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Vă rog.
Doamna Szentesy Cecilia:
În primul şi în primul rând, să ştiţi că şi noi am căutat să găsim nişte rapoarte în care să fie trecute aceste date de către domnul Sântimbreanu. Nu le-am găsit. În schimb, am găsit o referire şi, dacă doriţi, putem să vă punem la dispoziţie acest lucru. Domnia Sa a scris o carte despre Roşia Montană, în care, într-o jumătate de pagină, povesteşte că, la nivelul anului 1960, s-a recoltat o probă de circa 300 kg din zona Cetate, că s-a analizat şi că au apărut nişte conţinuturi în acea probă.
263
În afară de această referinţă, altele nu am văzut.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Domnul senator Popescu Dumitru.
Domnul Dumitru-Dian Popescu:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
Nu o să vă pun nicio întrebare. O să vă spun că sunt de partea baricadei investitorilor, investitorilor care intră în afacere în România, în afacere înseamnă că trebuie să câştige ambele părţi.
Ca atare, este o recomandare pentru dumneavoastră, că de cincisprezece ani sunteţi implicaţi în acest proiect. În România există instituţii, nu persoane. Nu persoane dau autorizaţii, avize, ci instituţiile statului. Noi suntem puşi, ca legislativ, să veghem asupra instituţiilor şi, implicit,să vă ajutăm pe dumneavoastră pentru a da un semnal în exterior că investitorii în România găsesc un climat prielnic.
Dar, ca atare, vă recomand să procedaţi la atragerea instituţiilor de partea dumneavoastră, în integralitatea lor, uşor sau greu, asta este. Că dacă nu, se ajunge unde s-a ajuns. Aici. Comisie parlamentară specială.
Vă mai spun că tot ce aţi declarat şi declaraţi la acest microfon se află de mâine pe site-ul comisiei, bănuiesc că aţi fost informaţi de la început. Public, pentru toată lumea, nu numai pentru România, tot ce aţi spus aici se poate citi de opinia publică.
Vreau să vă urez succes şi să ţineţi cont de aceste lucruri, pentru că aceste lucruri ne influenţează şi pe noi în decizie.
264
În momentul în care constatăm sau avem suspiciuni că a existat şi există o componentă imorală în această afacere, noi, ca parlamentari, ca demnitari, avem o răspundere în faţa electoratului şi atunci reacţionăm ca atare.
De aceea, să fim foarte prudenţi şi să venim cu argumente sigure pentru că nici noi nu avem interesul de a da în exterior un semnal că investitorii nu au un teren prielnic în România. Dar nu cu orice preţ.
Vă mulţumesc.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Înainte de a încheia această primă sesiune, aş dori să primim totuşi răspunsurile în scris până miercurea viitoare. Cred că este un termen rezonabil. Toate întrebările care nu şi-au primit un răspuns astăzi, o să consultaţi şi stenograma, dacă nu, o să vi le punem şi noi la dispoziţie pentru a putea face analiza cât mai corect până pe data de 20 octombrie când noi trebuie să prezentăm un raport în faţa Parlamentului.
Şi, înainte de a încheia, vreau să vă mulţumesc tuturor pentru expunerea pe care aţi făcut-o astăzi aici, pentru amabilitatea de a ne răspunde la întrebări, pentru efortul făcut de a veni peste mări şi ţări până aici. Vă asigurăm de tot sprijinul pe care statul român îl manifestă faţă de investiţiile străine făcute cu bună-credinţă în România. Dar, în acelaşi timp, să vă spunem că noi trebuie, aşa cum spunea şi colegul meu, să fim un fel de păzitori ai interesului naţional român şi să lăsăm generaţiilor viitoare ceva bun de pe urma
265
acestui proiect şi nu să plătească de pe urma, să spunem aşa, nepriceperii înaintaşilor lor.
De aceea, probabil unele întrebări au fost un pic mai ciudate, mai deranjante, dar trebuie să înţelegeţi exact situaţia în care ne aflăm şi să înţelegeţi că toţi ne dorim din această asociere, dacă ea se va face, să fie una de succes, win-win pentru ambele părţi.
Încă o dată vă mulţumesc tuturor pentru participare.
Rog o pauză de cinci minute pentru ca toată lumea să poată să părăsească sala, rămânând doar reprezentanţii Minvest şi RMGC, de la nivelul la care au voie să participe la partea a doua a audierilor.
Încă o dată vă mulţumesc mult pentru participare şi drum bun acasă!

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

10 octombrie 2013

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...