Actualitate, Evenimente, Stiri

Spectacol de artă pirotehnică în Alba Iulia. Poţi vota cel mai frumos foc de artificii

Spectacol de culoare şi lumină în Alba Iulia. Cerul va fi împânzit în acest weekend de focuri de artificii într-un spectacol-concurs în care echipe pirotehnice din România, Polonia şi Bulgaria se vor întrece, spre încântarea albaiulienilor şi a turiştilor aflaţi în Cetatea Alba Carolina.

SIMFONIA FOCULUI – este un concept unic în România, ce-și dorește să aducă în vizorul publicului una dintre cele mai spectaculoase arte ale planetei – arta pirotehnică de înaltă clasă. Timp de 3 zile, mai bine spus seri, cerul cetății va fi luminat spectaculos de reprezentațiile de gală ale unora dintre cele mai imporante companii de artă pirotehnică din Europa.

O competiție plină de lumină și culoare, festivalul-concurs SIMFONIA FOCULUI dorește să devină, în scurt timp, cel mai important show de acest tip din Europa Centrală și să atragă un număr cât mai mare de spectatori și turiști. O avalanșă de lumini, efecte pirotehnice ieșite din comun şi o coloană sonoră plină de emoție, vor crea un spectacol ce va încânta audiența și va lăsa o ampentă unică, de eveniment pirotehnic autentic ce nu s-au mai văzut în România.

PROGRAM

Vineri, 25 iulie, ora 22,30 – Enigma Fireworks  din Bulgaria

Sâmbătă, 26 iulie, ora 22,30 – RG Lider Bialystok din Polonia

Duminică, 27 iulie, ora 22,30 – Pyro Events Team din România.

JURIUL

Juriul va evalua focurile de artificii pe baza a 4 criterii și va fi format din 4 persoane (Felicia Filip – soprană, Cristian Mihăilescu – regizor, Cristian Dunca – șef serviciu „Arme, explozivi și substanțe periculoase” – IPJ Alba și George Bălșan, reprezentant al Bergenbier. Fiecare membru al juriului este specializat într-unul dintre criterii, pentru care va putea atribui maxim 40 de puncte, pentru restul putând acorda doar maxim 20 de puncte, în total maxim 100 de puncte.

  1. Linia melodică și impactul emoțional al focului de artificii – specialist Felicia Filip
  2. Sincronizarea pe muzică și calitatea efectelor – specialist Cristian Mihăilescu
  3. Tehnic – calitatea, cantitatea și diversitatea artificiilor – specialist Cristian Dunca
  4. Imagine și culoare – specialist George Bălșan

VOTUL PUBLICULUI

Publicul va putea vota zilnic show-ul pirotehnic preferat timp de 30 de minute, între orele 22.45-23.15, după finalizarea fiecărui foc de artificii. Votul se va face prin SMS cu tarif normal la numărul de telefon: 0730 240 777. Sistemul va contoriza doar mesajele primite în intervalul de timp 22.45-23.15.

Echipa favorită a publicului va primi premiul de popularitate.

COLOANA SONORĂ

Coloana sonoră a focurilor de artificii va fi difuzata inclusiv pe frecvența postului de radio local Atlas FM Alba Iulia – 99,7 FM pentru ca persoanele care au vizibilate spre focurile de artificii, dar nu se pot deplasa în Piața Cetății, să surprindă în ansamblu momentele.

SIMFONIA FOCULUI este un eveniment marca Primăria municipiului Alba Iulia

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

25 iulie 2014

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...