Actualitate, Social

Sondaj INSCOP: Simpatia românilor față de țări

foto: youthsoroca.md
foto: youthsoroca.md

La întrebarea ‘Vă voi citi o listă cu mai mult țări. Vă rog să indicați pentru fiecare ce fel de sentiment aveți’ cu variantele de răspuns — mai degrabă pozitiv, mai degrabă negativ, nu știu sau nu răspund — cele mai simpatizate țări conform opțiunilor exprimate de respondenți sunt Marea Britanie (asociată cu un sentiment mai degrabă pozitiv de 75,5% dintre respondenți), Germania (74,3%), Franța (73%). Cele trei țări sunt urmate de Spania (72,9%), Italia (70,5%) și SUA care cu 70,3% simpatie, închid plutonul țărilor creditate cu un nivel de simpatie de peste 70%. Urmează Belgia cu 67,3% și Olanda cu 66,7%. Dintre țările vecine, sentimentele cele mai favorabile se îndreaptă către Republica Moldova față de care 65,7% românii declară sentimente pozitive.

Grecia acumulează 58% simpatie, Muntenegru 57,1%, în timp ce China este simpatizată de 56,5% dintre români.

În partea a doua a clasamentului regăsim Serbia (55,5%), Bulgaria (50,3%), Turcia (47,1%) și Ucraina (41,8%).

Pe ultimele două poziții în topul simpatiei se află Rusia cu 36,8% și Ungaria cu 29,3%.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevărul în perioada 10-17 septembrie 2013.

Volumul eșantionului a fost de 1.050 persoane şi este reprezentativ pentru popula?ia României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%, eşantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic.

Barometrul de opinie ‘ADEVĂRUL DESPRE ROMÂNIA’ este un proiect de cercetare sociologică periodică a opiniilor românilor cu privire la principalele aspecte ale vieții politice, economice, sociale și culturale.

Proiectul ‘ADEVĂRUL DESPRE ROMÂNIA’ este o inițiativă a cotidianului ‘Adevărul’ realizată cu sprijinul INSCOP Research.

Procesul de elaborare a legilor, circuitul de formulare și adoptare a politicilor publice, mecanismele de luare a deciziilor sunt insuficient bazate pe agenda publică așa cum se regăsește ea la nivelul opțiunilor populației. Acest lucru riscă să provoace probleme funcționale grave ale sistemului politic românesc și un deficit de legitimitate îngrijorător pentru regimul democratic.

Proiectul ‘ADEVĂRUL DESPRE ROMÂNIA’ își propune să aducă în spațiul public, într-o formulă complexă și sistematică, opiniile populației cu privire la principalele probleme de pe agenda publică reală pentru a stimula o conectare cât mai bună între așteptările populației și rezultatele procesului decizional derulat de autoritățile publice.

Barometrul de opinie ‘ADEVĂRUL DESPRE ROMÂNIA’ are patru direcții mari de cercetare (Politica interna si internationala, Economie si mediu de afaceri, Social — sanatate, educatie, protectie sociala, Viață și Societate) operaționalizate printr-un set de indicatori stabili pentru a măsura tendințe relevante și un set variabil pentru a identifica opinii pe teme foarte specifice.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

15 octombrie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...