Politica

Situație fără precedent la Blandiana: Primarul PNL vrea să mute grădinița și școala din centrul de comună, într-un sat vecin. PSD, alături de părinți și elevi

albaalba

COMUNICAT DE PRESĂ

Primarul PNL al comunei Blandiana, Nicolae Gherman, vrea să munte grădinița și școala primară din centrul de comună, în satul Acmariu, cu toate că decizia va afecta peste 3 sferturi dintre copiii care învață și domiciliază aici. Consilierii locali ai PSD Blandiana, Ioan Emil Itu, Dan Suciu și Emil Lucian Popa, sunt alături de părinți, elevi și preșcolari și se opun acestei decizii neinspirate.

La grădinița din Blandiana învață 16 preșcolari, dintre care 12 sunt din satul Blandiana, iar 4 din localitățile Acmariu și Sărăcsău. În clasele 0, 1 și 2, învață 20 de elevi (dintre care trei sferturi sunt din satul Blandiana și ceilalți din sate învecinate), iar în clasele 3 și 4 învață 15 copii (10 sunt din Blandiana și 5 sunt din Acmariu și Sărăcsău).

Cu toate acestea, primarul PNL vrea să mute școala de la Blandiana, unde se află centrul de comună, la Acmariu (sat aparținător comunei), trecând peste interesul general al preșcolarilor, elevilor și părinților. Această decizie a fost luată fără informări prealabile, dezbateri publice și consultarea factorilor implicați, așa cum este normal într-o comunitate în care părerea cetățenilor contează.

Nu știm să mai existe vreun caz în Alba în care grădinița și școala să se mute din centrul de comună (din localitatea de reședință), unde este normal să funcționeze și unde se află cei mai mulți copii, într-un sat aparținător unității-administrativ teritoriale, unde locuiesc mai puțin oameni, iar natalitatea e mai scăzută.

Mutarea grădiniței și școlii primare se dorește a se realiza din această toamnă, existând intenții de a fi relocată, în anii următori, și școala gimnazială. Sunt mici șanse ca, odată mutate, acestea să mai revină în vechile locații și să funcționeze, în comună, două școli și grădinițe (având în vedere numărul redus de elevi).

Grădinița și școala primară din Blandiana nu vor fi mutate la Acmariu ca urmare a începerii unei lucrări de reparații curente sau capitale la imobilul actual, ”Școala din sus”, cum o știu oamenii din Blandiana, pentru că o astfel de lucrare nu este prevăzută nicăieri. Mutarea trebuie efectuată neapărat pentru a justifica sumele imense de bani investite într-un imobil (de la Acmariu) care nu a fost folosit și pentru care diverse instituții vor cere explicații cu privire la îndeplinirea criteriilor de oportunitate, eficiență și sustenabilitate a cheltuirii banului public.

Fără a ne opune investirii în vreo instituție de învățământ, nu putem să nu spunem că decizia reabilitării școlii din Acmariu, în lipsa copiilor, a fost una neinspirată. Pentru a acoperi această greșeală, nu trebuie sacrificate drepturile și interesele elevilor și părinților. În realitate, investițiile trebuiau realizate la Blandiana, unde locuiesc majoritatea copiilor.

Pentru înțelegerea exactă a situației, pentru cititorii care nu sunt din Blandiana, precizăm că preșcolarii și elevii din clasele 0, 1 și 2 au învățat într-un imobil separat de imobilul în care funcționează clasele 3 și 4, respectiv școala gimnazială. În clădirea în care funcționează școala gimnazială, se află și căminul cultural, care se dorește a fi reabilitat, prilej favorabil de mutare și a școlii gimnaziale. Dacă prețul pentru o astfel de investiție este desființarea școlii din Blandiana, ne opunem cu fermitate!

Consilierii PSD înțeleg nemulțumirea părinților și copiilor privind mutarea și sunt alături de ei în continuare, astfel încât doleanțele lor să fie respectate. Facem un apel public primarului PNL, Nicolae Gherman, că o greșeală nu se acoperă niciodată cu alta!

Birou de presă PSD ALBA

The post Situație fără precedent la Blandiana: Primarul PNL vrea să mute grădinița și școala din centrul de comună, într-un sat vecin. PSD, alături de părinți și elevi appeared first on albapesurse.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

24 august 2021

About Author


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...