Politica, Stiri

Serviciile au intrat în campania electorală. Ziaristul Robert Turcescu recunoaşte că a fost ofiţer acoperit

Robert Turcescu, ziarist de la postul de propagandă băsistă B1 TV, a recunoscut că a fost ofiţer acoperit, că a dat informaţii, primind bani pentru acest lucru.

Într-o postare pe blogul său, numită „Mărturisire şi spovedanie”, Robert Turcescu a mărturisit aparent spontan: „Da, am fost lt.-colonel sub acoperire. Public mai jos cîteva dintre statele de plată, cu sumele de bani pe care le-am primit. Am ales să nu-l trădez pe bunul Dumnezeu şi să fac această marturisire publică. Refuz sa fiu Iuda în faţa lui Christos, chiar dacă astăzi, celor ce vor citi şi vor vedea acest text poate că nu le va fi foarte clar ce se întîmplă. Rugaţi-vă pentru mine şi cu mine să fim iertaţi şi izbăviţi. Sînt pregătit să îndur oprobiul public, îl merit, dar sper să avem parte de legi şi de judecători drepţi. Cu Dumnezeu înainte şi va fi bine! Vă cer iertare tuturor”.

Dar chestiunea e că băieţii nu iasă din „sistem” decât cu coliva pe masă.

Aşadar despre ce a fost vorba ? O reglare de conturi între servicii ? O bruscă „spovedanie” de turnător ?

Într-o emisiune la B1TV, Robert Turcescu a asigurat lumea că postarea de pe blogul personal este reală şi îi aparţine: „Anunţ un singur lucru care e foarte important pentru mine: nu am trăit o eliberare mai mare, o sărbătoare mai mare, nu am auzit lucruri mai frumoase în sufletul meu decât astăzi după ce m-am eliberat de povara asta. Mi-am dat seama că e necinstit față de Dumnezeu, de mine, de familia mea, de voi toți, e necinstit, nu pot să vă mai mint, trebuie să spun, să mărturisesc, indiferent ce m-ar consta asta. Din momentul în care m-am decis să public aceste documente, mi le asum. Astăzi sunt împăcat, am o stare de fericire, de bucurie”.

Problema e că în activitatea serviciilor secrete nu există spontaneitate, că ofiţerii nu se prea „spovedesc” şi, prin urmare, ar putea fi vorba „doar” de o bătălie între serviciile secrete româneşti – cele controlate de americani şi serviciile tributare Moscovei.

Serviciile secrete devin foarte prezente în campaniile electorale şi, prin urmare, „spovedania” lui Turcescu ar putea să aibă legătură cu alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014.

Spovedania lui Turcescu ar putea avea 2 motivaţii, pornite din comanda superiorilor săi:
1.Deturnarea agendei politice actuale
2.Bagatelizarea faptului de a fi ofiţer acoperit al serviciilor

Despre Ion Iliescu s-a spus că este agent KGB (de altfel unul din prietenii săi, Vadim Tudor, a spus că este o „cârpă kaghebistă”). Despre preşedintele Traian Băsescu analiştii spun că este om al fostei Securităţi ceauşiste, pentru că numai un asemenea om putea ajunge înainte de 1989 şef al reprezentanţei navale româneşti de la Anvers, Belgia.

Mulţi comentatori politici au fost de acord că cel mai mare rău care s-a întâmplat României s-a întâmplat din cauza prezenţei serviciilor secrete în mass-media şi în politică: altfel nu înţelegem gesturile bruşte, în aparenţă surprinzătoare, iraţionale, a unor personaje ca Dan „Felix” Voiculescu-Crescent, Sebastian Ghiţă, Cristian Diaconescu, Teodor Meleşcanu, Theodor Stolojan, Traian Băsescu, Ion Iliescu, Viorel Cataramă ş.a.m.d.

În 2012 presa a dezvăluit că Traian Băsescu a făcut ridicări în grad printre ziarişti, oameni politici. Printre ei se număra şi Robert Turcescu.

Mai sunt 40 de zile până la alegeri, aşadar pregătiţi-vă pentru acţiuni „spontane” şi „spovedanii” pline de bună credinţă. „Oamenii de bine” ai serviciilor sunt peste tot !

Foto: paginademedia.ro

 

 

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

22 septembrie 2014

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...