Agricultura, Stiri, Stiri Aiud, Stiri Apuseni, Stiri Blaj, Stiri Ocna Mures, Stiri teius

Şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba

Joi, 18 iunie, a avut loc Şedinţa Extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba, condusă de prefectul Nicolae Albu, în calitate de preşedinte al acestui for.

Şedinţa s-a desfăşurat în sistem de audio-conferinţă, ordinea de zi cuprinzând prezentarea şi aprobarea raportului de sinteză cu evaluarea pagubelor la culturile agricole asociate fenomenului meteorologic de secetă pedologică.

Gestionarea situaţiilor de urgenţă generată de fenomene meteorologice având ca efect producerea secetei pedologice este o activitate de interes naţional, având în vedere frecvenţa de produse şi dimensiunea efectelor acestui tip de risc, de aceea au fost emise ordine comune al MADR şi MAI pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice.

Prin ordinul prefectului Nicolae Albu nr.177/ 23.04.2020 s-au constituit comisiile de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole din judeţul Alba. Din cadrul comisiilor locale au făcut parte reprezentanţi ai unităţilor administrativ-teritoriale, Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Alba, Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Alba.

Deţinătorii de terenuri agricole ale căror suprafeţe cu culturi agricole au fost afectate în procent de peste 30% din suprafeţele destinate producţiei vegetale au depus înştiinţări scrise la unitatea administrativ-teritorială pe a căror rază teritorială se află terenul, iar conform proceselor verbale întocmite de comisiile de constatare şi evaluare a pagubelor a rezultat următorul raport centralizator la nivel judeţean privind calamităţile generate de seceta pedologică:

Specificare GRÂU ORZ RAPIŢĂ TRITICALE ORZOAICĂ
Suprafaţa calamitată (ha) 1962,242 181,245 205,606 146,115 0,175
Valoare pagube (lei) 5051846,463 472647,88 514901,83 334868,508 467,55

Numărul de solicitanţi a căror cereri au fost aprobate este de 75, din cadrul a 26 unităţi administrativ teritoriale: Alba Iulia, Berghin, Blaj, Blandiana, Câlnic, Ciugud, Cricău, Cugir, Cut, Daia Română, Doştat, Galda de Jos, Ighiu, Lopadea Nouă, Ohaba, Pianu, Roşia de Secaş, Sântimbru, Săliştea, Sebeş, Stremţ, Şibot, Şpring, Teiuş, Unirea şi Vinţu de Jos.

În urma aprobării raportului de sinteză de către membrii CJSU, acesta se transmite către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Consiliului Judeţean Alba de către Direcţia Agricolă Judeţeană Alba, respectiv la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va plăti despăguribile către deţinătorii de terenuri.

Instituţia Prefectului – Judeţul Alba

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

18 iunie 2020

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...