Şapte şoferi au rămas fără permise de conducere, iar alţii s-au ales cu amenzi în urma unei acţiuni organizate marţi de Poliţia Alba Iulia. Iniţiativa a fost menită să disciplineze conducătorii auto privind acordarea priorităţii de trecere, pietonilor.
Cu această ocazie au fost aplicate 40 de sancţiuni contravenţionale, din care şapte pentru neacordare prioritate pietoni, 14 pentru viteză excesivă, restul constituind alte abateri de la normele rutiere.
Valoarea sancţiunilor aplicate este de 8.505 lei.
Totodată au fost reţinute în vederea suspendării şapte permise de conducere, toate pentru neacordare prioritate pietoni.
De asemenea, a fost retras un certificat de înmatriculare.
Lasă un răspuns