În această dimineaţă, pe DN 74, la kilometrul 84, pe raza localităţii Poiana Ampoiului, M.G., de 52 de ani, din comuna Meteș, în timp ce conducea un microbuz de persoane, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă la stânga a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un camion cu semiremorcă ce era condus de un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Meteş, județul Alba.
În urma accidentului, 7 persoane, cu vârste cuprinse între 23 şi 50 de ani, toate din Zlatna, pasagere în microbuzul de persoane care efectua o cursă regulată specială pe traseul Zlatna – Ihgiu, au suferit leziuni corporale uşoare şi au fost transportate la spitalul din Alba Iulia.
Din primele date şoferul microbuzului, vinovat de producerea accidentului, era sub influenţa alcoolului.
foto: arhiva
Lasă un răspuns