Actualitate

Rezultatele la Bacalaureat 2015, publicate de Ministerul Educației

Primele rezultate la Bacalaureat 2015 au fost publicate marţi dimineaţa de Ministerul Educaţiei. Lucrările sunt corectate în alte judeţe faţă de cele în care au fost susţinute probele, astfel încât comunicarea rezultatelor a fost amânată cu o zi, comparativ cu datele din calendarul iniţial al examenului. În cazul lucrărilor de examen din judeţul Alba, acestea au fost corectate la Sibiu.

Pentru a promova examenul, absolvenţii de liceu trebuie să obţină minimum nota 5 la fiecare probă, respectiv minimum media 6.

AICI primele rezultate la BAC.

Contestaţiile pot fi depuse în intervalul orar 16.00 – 20.00 şi vor fi soluţionate în zilele de 8 şi 9 iulie, astfel încât, vineri, 10 iulie, vor fi afişate rezultatele finale.

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2015 în Alba au fost organizate în 13 centre din judeţ. Patru dintre acestea se află la Alba Iulia: Colegiul Economic, Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul”, Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” şi Liceul cu Program Sportiv.

La prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2015 – Limba şi literatura română – în Alba au fost înscrişi 2.837 de candidaţi, din care s-au prezentat la testare 2.753, restul de 84 fiind trecuţi absenţi.

La proba obligatorie a profilului au fost înscrişi, din judeţ, 2799 de candidaţi, însă au fost prezenţi 2701, iar 98 au absentat. La Istorie, au fost 738 candidaţi înscrişi, din care 735 prezenţi; la Matematică (Ştiinţele naturii): 314 candidaţi înscrişi, toţi prezenţi; Matematică (Tehnologic): 1109 candidaţi înscrişi, 1018 prezenţi; Matematică (Matematică-informatică): 555 candidaţi înscrişi, 551 prezenţi; Matematică (Pedagogic): 83 candidaţi înscrişi, toţi prezenţi.

La proba scrisă la alegere a profilului au fost înscrişi 2.849 candidaţi, s-au prezentat 2.751 şi absenţi au fost 98. Situaţia candidaţilor înscrişi, pe discipline: Anatomie – 359; Biologie – 724; Chimie anorganică, tehnologic – 45; Chimie organică, tehnologic – 2; Chimie anorganică, teoretic – 30; Chimie organică, teoretic – 46; Economie – 8; Filosofie – 11; Fizică, tehnologic – 12; Fizică, teoretic – 92; Geografie – 1.016; Informatică, Pascal – 167; Informatică, C++ – 24; Logică – 257; Psihologie – 18; Sociologie – 39.

Şase candidaţi din judeţul Alba au fost eliminaţi din examen, pentru că au avut telefoane mobile asupra lor, în timpul probelor scrise. Au fost trei cazuri la proba de Limba şi literatura română) la centrele de examen de la Colegiul Economic din Alba Iulia, Colegiul „I.M. Clain” din Blaj şi Liceul Teoretic „Petru Maior” din Ocna Mureş), două la cea obligatorie a profilului (la centrul de examen de la Colegiul Naţional „Avram Iancu” Cîmpeni) şi un caz la proba scrisă la alegere în funcţie de profil (un absolvent al Colegiului „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, care a dat testarea la centrul de examen organizat la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul”).

Candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. Se consideră că aceşti candidaţi nu au promovat examenul de bacalaureat. Potrivit metodologiei de examen, candidaţii nu au putut intra în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări şi alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile.

Cei care nu promovează examenul în această sesiune mai au o şansă în toamnă. Înscrierile pentru Bac 2015, sesiunea a doua încep în 13 iulie.

CALENDAR actualizat BACALAUREAT 2015 sesiunea august-septembrie

13 – 17 iulie: Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
17-18 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
17-18 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
18 -19 august: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
20 – 21 august: Evaluarea competenţelor digitale – proba D
24 august: Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă
25 august: Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
26 august: Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
28 august: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
1 septembrie: Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16.00 – 20.00)
2-3 septembrie: Rezolvarea contestaţiilor
4 septembrie: Afişarea rezultatelor finale.

Distribuie Acum

7 iulie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...