Actualitate, Comunicate, Social, Stiri

Recomandări din partea ISU Alba pentru prevenirea incendiilor în sezonul rece

Anotimpul rece aduce o serie de schimbări în viaţa şi activitatea comunităţilor, care presupun şi necesitatea asigurării unor măsuri de reducere şi înlăturare a riscurilor de incendiu.

În acest sens, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba reamintește cetăţenilor şi factorilor responsabili că respectarea regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor, precum şi adoptarea unui comportament adecvat, conduc la evitarea sau limitarea semnificativă a producerii unor evenimente negative, soldate cu victime şi/sau însemnate pagube materiale.

Măsuri specifice de prevenire aplicabile premergător şi pe timpul exploatării sobelor:

  • Verificaţi cu grijă sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
  • Tencuiţi şi spoiţi cu var partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor;
  • Curăţaţi canalele şi coşurile de fum premergător sezonului rece şi apoi periodic;
  • Montaţi pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, o bucată de tablă cu dimensiunile de 0,50 x 0,70 m, pentru a preveni o eventuală aprindere accidentală a podelei/materialelor combustibile, de la jarul căzut din sobă;
  • Nu introduceţi în sobă lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu lăsaţi uşa de la focar deschisă şi nu supraîncălziţi sobele;
  • Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi, în încăperi unde sunt în funcţiune astfel de mijloace de încălzire.

Pentru mijloacele de încălzire locale sau centrale, care folosesc combustibil lichid, se recomandă următoarele măsuri:

  • Verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil;
  • Interzicerea supraalimentării cu combustibil;
  • Alimentarea cu combustibil atunci când mijlocul de încălzire nu este în stare de funcţionare;
  • Curăţarea periodică a conductelor de alimentare şi a duzelor de pulverizare.

O altă cauză frecventă de incendii este reprezentată de exploatarea necorespunzătoare a aparatelor electrice de încălzire şi a instalaţiilor electrice, pentru a căror evitare trebuie luate următoarele măsuri:

  • Nu utilizaţi instalaţii electrice defecte, realizate sau reabilitate de personal neautorizat, montate direct pe materialele combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant;
  • Nu suprasolicitaţi circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a acestora;
  • Nu utilizaţi mijloace electrice de încălzire locală improvizate;
  • Supravegheaţi permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi şi deconectaţi-le în cazul în care apar defecţiuni sau părăsiţi încăperea respectivă.
  • Alte cauze generatoare de incendii sunt reprezentate de instalarea defectuoasă şi/sau exploatarea necorespunzătoare a centralelor termice cu combustibil gazos. Pentru înlăturarea acestora, trebuie luate următoarele măsuri:
  • Montarea centralelor se va efectua numai de către personal autorizat;
  • Verificarea periodică a etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil gazos;
  • Folosirea regulatoarelor de presiune în perfectă stare de funcţionare;
  • Suspendarea utilizării centralelor termice la apariţia avariilor sau a oricăror altor defecţiuni şi solicitarea intervenţiei persoanelor autorizate pentru înlăturarea deficienţelor apărute.
  • Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba reiterează faptul că, respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor şi adoptarea unei atitudini preventive de către populaţie pot să asigure evitarea unor evenimente negative în urma cărora pot apărea victime omeneşti şi pagube materiale însemnate.

Distribuie Acum

26 octombrie 2018

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...