Politica

Radu Cristian:”Dorin Nistor apelează la instanță pentru a mă reduce la tăcere. Domnule primar, nu mă intimidați deloc!”

psdpsd

COMUNICAT DE PRESĂ

Întotdeauna am respectat dreptul celorlalți la exprimare, întrebările lor, iar când lucrurile nu au stat exact cum s-a spus, am ieșit public pentru a pune adevărul pe tapet. Mi-a plăcut mereu lupta cinstită, să uzez de argumente concrete, să nu ”lovesc” pe la spate, iar la final să îmi pot privi ”adversarul” în ochi, să îi strâng mâna și să mergem mai departe, indiferent de rezultat. Asta numesc eu bărbăție!

În schimb, numesc mișelie, atunci când un primar cu un salariu brut de 16.900 de lei pe lună, cheamă în instanță un opozant politic pentru a-i cere 50.000 de lei daune morale pentru declarații făcute într-o emisiune televizată la care, atenție, nu i s-a pronunțat numele reclamantului, ci doar au fost puse mai multe întrebări legitime, cu privire la activitatea Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului Sebeș, instituție cu personalitate juridică și conducere proprie și care nu se află din punct de vedere operativ sub autoritatea primarului. Consideram mai demn un răspuns concret și obiectiv din partea acestei instituții, diseminat prin intermediul tuturor mijloacelor de mediatizare, care să fie adresat populației, nu în atenția subsemnatului.

În concret, în cadrul emisiunii, am prezentat situația percepută direct de mine, pe tema derulării unor proceduri de achiziție în condițiile în care am constatat că bulbii și florile erau deja plantate. Nu am de unde să știu dacă bulbii plantați sunt plantați de anul trecut sau acum, în condițiile în care păreau a fi proaspăt plantați. S-a născut firesc întrebarea dacă bulbii și florile s-au plantat deja, de ce se află în derulare o procedură de achiziție?

Ca să obțin informații la care am dreptul în calitate de consilier local (dar și de simplu cetățean), eu trebuie să fac cereri, iar răspunsul la aceste cereri se dă uneori după 1 an de zile (deși termenul legal este de 10 zile, conf. Legii 544/2001), în practica Primarului municipiului Sebeș, iar la toate solicitările se răspunde evaziv și fără legătură cu solicitarea.

Așadar, suspiciunea mea și a multor cetățeni își are izvorul în lipsa de transparență a activității Primăriei, iar exprimarea unei poziții referitor la această suspiciune nu duce la formularea unor acuzații către o persoană fizică. Dacă doream să formulez acuzații împotriva reclamantului sau a unei persoane fizice, sesizam organele judiciare competente și nu așteptam să se autosesizeze, așa cum tendențios și incorect se arată în cererea de chemare în judecată a reclamantului Dorin Nistor.

În ceea ce privește cea de-a doua chestiune supusă discuției, achiziția de servicii de cosit și înlăturarea ierbii sălbatice și a buruienilor de pe raza Municipiului Sebeș, nu am făcut decât să specific faptul că mai multe persoane au sesizat că de ani de zile același operator câștigă licitația. De ce a fost, totuși, deranjat primarul Dorin Nistor de această remarcă? Susținerile mele s-au dovedit a fi reale, în condițiile în care, văzând ofertele depuse, se poate constata că respectivul operator a fost declarat câștigător, deși oferta de preț a acestuia era mai mare decât a celorlalți participanți. Așadar, în acest context, cele vehiculate în public s-au dovedit a fi veridice. Referitor la această chestiune, chiar reclamantul nu reușește să identifice vreo intenție din afirmația mea, sens în care nu văd cum poate intui vreo acuzație concretă la adresa sa.

De fapt, prezentul demers juridic nu are altă intenție decât aceea de a încerca intimidarea mea de a nu îmi face datoria de consilier local și de a sesiza public lucrurile care nu sunt în ordine. Aspectele relevate de mine puteau fi lesne lămurite, dacă lucrurile ar fi stat altfel, prin exprimarea poziției instituțiilor competente și nu prin intentarea unor procese, folosind banii contribuabililor și logistica instituției primarului.

Subliniez faptul există nenumărate adrese pe care le-am depus la Primăria Municipiului Sebeș la care fie nu am primit răspuns, fie au fost răspunsuri evazive, care nu avea legătură cu obiectul cererii mele.

Domnule primar, Dorin Nistor, nu mă veți reduce la tăcere cu astfel de demersuri. Voi spune de fiecare dată lucrurilor pe nume, voi pune întrebări când situațiile nu sunt clare și voi veni în sprijinul cetățenilor când drepturile și interesele nu sunt respectate.

Nu aș fi condamnat demersul dacă în urma sa nu exista această dorință de înavuțire. Considerați că este demn să solicitați 50.000 de lei daune morale pentru declarații în cadrul unei emisiuni în care nu vi s-a pronunța numele, dar nici funcția, ci s-a făcut referire la o activitate care nu se află în subordinea dvs.? Avem caractere și principii de viață diferite, domnule primar!

Cu stimă,

Radu Cristian,

Consilier local al municipiului Sebeș ales pe listele PSD

The post Radu Cristian:”Dorin Nistor apelează la instanță pentru a mă reduce la tăcere. Domnule primar, nu mă intimidați deloc!” appeared first on albapesurse.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

23 iunie 2021

About Author


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...