Comunicate, Politica, Stiri

PSD Alba: ”Urmărindu-și interesul personal, Daniel Breaz trădează cetățenii Albei și pleacă din PSD”

COMUNICAT DE PRESĂ

Un cunoscut scriitor austriac, Ștefan Zweig, este de părere că mersul istoriei este influențat de două categorii de oameni – eroi și trădători.

Dacă ne referim la trădători, mulți spun că ei ajung să fie disprețuiți de cei din jurul lor, iar cei care au recurs la trădare o dată vor mai face acest lucru urmărindu-și binele personal, nicidecum binele oamenilor care au investit în ei încredere.

Printre trădători se regăsește, de curând, și Daniel Breaz, care a demonstrat că principiul după care e condus e cel al traseismului politic, principiu cu care românii nu pot să fie de acord. Daniel Breaz a trădat oamenii care l-au votat, și – a trădat colegii de partid, a trădat cetățenii Albei, cărora le-a cerut votul pentru a ajunge senator PSD, dorindu-și cu ardoare primul loc pe listă,chiar dacă li s-ar fi cuvenit cu prisosință altora, mult mai activi în viața politică a PSD Alba, care au demonstrat că merită încrederea noastră.

E oare o simplă coincidență că dezamăgirea și trădarea lui Breaz vin tocmai acum, când urmează votul moțiunii de cenzură depuse de PSD?! Nu a fost dezamăgit până acum Daniel Breaz nici când a fost pe primul loc pe listă la Senat, la alegerile parlamentare, în Alba, nici când a fost desemnat de Guvernul PSD ministru al Culturii și al Educației!

Atunci se regăsea în principiile și valorile PSD, sau cel puțin aceasta era impresia pe care ne-o lăsa nouă, tuturor! Dacă ar fi să îl ascultăm pe Ștefan Zweig, el spune că trădarea s-a sprijinit întotdeauna pe ruda ei umilă, fățărnicia.

Așa înțelegem mai bine cum e cu lipsa de identitate, de principii, cum e cu traseismul marca Daniel Breaz…

Birou de presă PSD ALBA

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

21 august 2020

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...