Actualitate, Agricultura

Protest al crescătorilor de bovine şi ovine în faţa guvernului

Peste 2500 de crescători de bovine şi ovine sunt aşteptaţi astăzi de la ora 11:00 în faţa Guvernului la un protest, după ce negocierile cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au eşuat.

Fermierii sunt nemulţumiţi de întârzierea la plata subvențiilor, diminuarea subvenției pe cap de animal, tergiversarea aprobării Normelor metodologice la Legea pajiștilor, astfel încât primăriile să poate încasa în continuare subvenții, deși nu au animale, lipsa unei strategii naționale pentru producătorii mici și mijlocii de lapte, care vor fi scoși de pe piață odată cu eliminarea cotelor de lapte, de la 1 aprilie 2015, obligativitatea transformării exploatațiilor în exploatații cu personalitate juridică, pericolul dublei impozitări prin atestatul de producător și carnetul de producător, monopolul deținut de medicii veterinari de liberă practică, acest fapt îngrădind posibilitatea crescătorilor de animale de a-și alege medicul veterinar, precum și de birocratizarea excesivă.

Protestatarii sunt membri ai Sindicatului Național al Crescătorilor de Bovine din România și Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine din România, afiliate la Federația AGROSTAR.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

2 aprilie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...