Actualitate, Social

Proiectul „D.E.M.A.R.E.Z. drumul spre succes”

1381691_732681966748377_119261494_nD(orință). E(nergie). M(otivație). A(mbitie). R(ezultat). E(ntuziasm). Z(âmbet)…drumul spre succes! Pasiunea și valorile comune, resorturile interioare individuale și dorința de a schimba ceva în bine a unit zece tineri voluntari ai diferitelor organizații din municipiu, elevi, studenți și absolvenți, în grupul informal „Concordia –CICOC”. Aceștia, în urma concursului de proiecte desfășurat pe plan național, au obținut finanțare din partea Comisiei Europene prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, în cadrul programului Tineret în Acţiune, acţiunea 1.2. – Iniţiative ale Tinerilor pentru implementarea proiectului „D.E.M.A.R.E.Z. drumul spre succes!”.

Proiectul își propune îmbunătățirea abilităților antreprenoriale și socio-profesionale ale tinerilor din județul Alba prin promovarea creativității, spiritului de inițiativă și voluntariatului prin intermediul unor metode de învățare non-formală.

Pentru atingerea acestui scop, au fost atrași în proiect parteneri cu experiență incontestabilă în lucrul cu tinerii, precum Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC), Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” și Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, dar și asociații cu experiență în implementarea proiectelor care vizează dezvoltarea tinerilor: Centrul Județean de Voluntariat Alba, Asociația Absolvenților Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (ALUMNI UAB) și Liga Studenților (LSUA) din cadrul aceleiași instituții.

Din dorința de a acumula noi cunoştinţe şi abilităţi, de a dezvolta la maximum potenţialul, încrederea în sine şi creativitatea, de a promova adevăratele valori la nivel de comunitate și din dorința de a lua exemple de bune practici de la cei deja experimentați, prezentul proiect a fost gândit ca un ansamblu de activități desfășurate de tineri, pentru tineri; am format o echipă compusă din membri dedicați, implicați și activi, care vor contribui la dezvoltarea și încurajarea participanților în a-și urma visele”, susține Denisa Cotîrlea, coordonatoarea proiectului.

Tinerii vor desfășura, cu sprijinul și resursele puse la dispoziție de către partenerii atrași în proiect, o caravană de informare în licee – prin intermediul căreia urmăresc sporirea gradului de cunoaștere a rolului culturii antreprenoriale în societatea actuală, a educației non-formale și a activităților de voluntariat în deprinderea de cunoștințe și experiențe în scopul dezvoltării personale și profesionale.

Alte activități ce urmează a fi implementate în cadrul proiectului includ ateliere de branding personal, comunicare și leadership, dezvoltare personală prin inteligență emoțională, creativitate și improvizație, dar și seminarii care vor familiariza participanții cu privire la universul antreprenorial.

Metodele care vor fi utilizate pe parcursul desfășurării acestor activităţi aparțin educației non-formale și se vor baza pe participarea activă a tinerilor implicați.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

16 octombrie 2013

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...