Actualitate, Social

Proiecte REGIO de succes dezbătute la nivel internațional

Foto-AB-5Un schimb de bune practici și diseminarea unor rezultate de succes în domeniul dezvoltării urbane din Regiunea Centru, au fost temele Conferinței internaționale ce a avut loc la Alba Iulia între reprezentanții Regiunii Centru și cei ai Landului german Brandenburg. Peste 50 de persoane – reprezentanți ai administrației publice locale, ai mediului educațional universitar și preuniversitar, precum și ai mediului de afaceri din Regiunea Centru, alături de factori de decizie politici și administrativi din regiunea parteneră germană – au fost prezente la conferință. Principalele teme de discuție au fost exemplele de succes în domeniul educațional, tendințele administrative de dezvoltare la nivel urban, posibilitățile de dezvoltare urbană, dar și rezolvarea problemelor economice cu care se confruntă în prezent administrațiile locale.

Delegația germană, condusă de doamna Barbara Richstein, Președinta Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului landului german, a efectuat această vizită oficială, ca urmare a invitaţiei transmise de Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru. La Alba Iulia delegația germană s-a întâlnit cu partenerii români conduși de dl. Ion Dumitrel, președinte CJ Alba și vicepreședinte al CDR Centru. În urma acestei vizite a fost subliniată evoluția ADR Centru în calitate de organism intermediar regional, ce implementează Programul Operațional Regional și alte programe cu finanțare europeană. Rolul vizitei a fost de a marca sprijinul obținut, prin acest parteneriat inter-regional, în dezvoltarea regiunii și calificarea personalului, aspecte care au garantat implementarea cu succes a proiectelor de dezvoltare regională.

Proiectele de succes implementate din fondurile Regio la nivelul Regiunii Centru au fost ilustrate prin vizitele efectuate în municipiile Brașov, Alba Iulia și Sibiu. Delegația germană punctat și teme importante pentru viitoarea perioadă de programare a fondurilor europene, precum cooperarea în domeniile economico-sociale și dezvoltarea de proiecte în domeniul energiilor regenerabile.

Deoarece au fost vizitate importante proiecte de dezvoltare urbană, la Brașov, dar și la Alba Iulia, centre de cercetare, așezăminte sociale și obiective turistice de anvergură europeană, delegația germană a fost impresionată de modul în care parteneriatul bilateral a dus la dezvoltarea capacității instituționale a administrației publice locale din regiune, dar și a ADR Centru de a genera și derula proiecte semnificative, de impact, care atestă sprijinul de care beneficiem pentru dezvoltare din partea Uniunii Europene. Concret, germanii au fost încântați de Centrul de Competență pentru tehnologii moderne GENIUS și de proiectele din cadrul Polului de creștere Brașov, de aspectul excepțional al Cetății Vauban din Alba Iulia și de calitatea lucrărilor executate și au constatat ce rol important au avut proiectele Regio din municipiul Sibiu. Miercuri, 23 octombrie, delegația germană a părăsit Regiunea Centru, cu regretul că nu a beneficiat de mai mult timp pentru a putea vedea mai multe proiecte.

Prin organizarea acestei vizite, precum și a întâlnirii de lucru de la Alba Iulia, cu factori de decizie din administrația publică locală din Regiune, am reușit să consolidăm relațiile de colaborare dintre cele două regiuni, demarate în urmă cu 10 ani și să stabilim repere pentru diversificarea domeniului viitoarelor colaborări. Am beneficiat, pe parcursul acestor ani de parteneriat, de exemple implementate cu succes în Germania, de proiecte inovative la care am fost parteneri, de experiența lor în redactarea strategiilor de dezvoltare regională. Toate aceste aspecte le-am preluat și le-am adus la cunoștința colaboratorilor noștri din toate domeniile vieții social-economice din Regiunea Centru și iată că acum am reușit să-i surprindem noi pe cei care ne-au sprijinit în dezvoltarea noastră profesională. Ca urmare a proiectelor noastre comune, azi putem să demonstrăm că investiția realizată în capitalul uman și în metodologia de elaborare a strategiilor și planurilor de dezvoltare regională, se poate vedea prin exemple concrete în toate proiectele Regio derulate în fiecare județ din cele șase ale Regiunii Centru, respectiv în Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Colaborarea între Regiunea Centru şi Landul Brandenburg a debutat în perioada 2002-2003 pentru implementarea Planului Naţional de Dezvoltare şi s-a dezvoltat continuu, prin intermediul altor proiecte şi iniţiative parteneriale. În anii ce au urmat, în cadrul a trei proiecte de Twinning realizate, activitatea s-a concentrat asupra dezvoltării capacităţii instituţionale a Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, în vederea coordonării procesului de dezvoltare regională. Pe lângă activităţile specifice colaborării inter-regionale, s-au dezvoltat și alte parteneriate între cele două regiuni, precum și colaborări punctuale în diferite proiecte europene. Experiența ADR Centru s-a dezvoltat continuu, începând cu anul 2003, fiind astfel asigurată dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor la nivelul reprezentanţilor politici şi administrativi din Regiunea Centru cu Landul Brandenburg, în același timp fiind acordat tot sprijinul necesar administraţiei și instituţiilor publice din Regiunea Centru.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

23 octombrie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...