SEBES ALBA
Comunicate, Locale, Stiri, Stiri Sebes

Primarul Dorin Nistor anunță noi sancțiuni, la Sebeș, pentru aruncarea deșeurilor pe domeniul public

În cursul zilei de marți, 19 februarie 2019, polițiștii locali ai Municipiului Sebeș au 
surprins în flagrant un căruțaș care transporta, la cererea unui cetățean de pe strada
Tudor Vladimirescu, o cantitate considerabilă de deșeuri, cu intenția de a le arunca
pe un câmp din apropiere, faptă interzisă prin lege. Ambii au fost sancționați
contravențional, iar deșeurile au fost returnate, la solicitarea polițiștilor.
Cetățenilor le este reamintit faptul că în Municipiul Sebeș nu mai există groapă de gunoi.
Pentru transportul și depozitarea deșeurilor (inclusiv moloz sau alte materiale
de construcții) este necesar să fie contactat operatorul de salubritate SC Green
Days (telefon 0358-401.584).
Cetățenii sunt rugați să nu se mai dea crezare celor care pentru o sumă modică se
oferă să preia gunoiul, întrucât acesta ajunge pe spațiul public, faptă sancționabilă,
conform legii.
De asemenea, este reînnoit apelul către cetățeni de a ne sesiza neregulile constatate
la dispeceratul Poliției Locale, telefon: 0358-919 (disponibil 24 ore din 24).

Distribuie Acum

24 februarie 2019

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Noi

Platforma Media Alba,
arie de acoperire tot județul Alba .
Platforma cuprinde:

Radio Hit FM Alba Regional
Radio Hit Fm din Apuseni
Ziarul Apulum
Revista Alba100%
Ziarul Sebesanul
Ziarul De Aiud
Ziarul Blajeanul
Ziarul Cugireanul
Ziarul Motilor
Anunturi Negociat.ro
PMAB

12 pagini de social media.
Informațile live, sunt destinate celor 340.000 de locuitori ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite.




Site-uri Partenere
Radio Alba apartamente de vanzareCentrale Electrice