Actualitate

Primari din județul Alba cu ”lipici” la ministrul Fondurilor Europene

Doi primari din județul Alba au ”lipici” la ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

I”eri s-au intersectat la noi la birou doi dintre eroii mei personali din România: primarii Silviu Ponoran de la Zlatna și Gheorghe Damian de la Ciugud.

Zlatna este orașul mic (sub 30000 locuitori) cu cele mai multe fonduri europene atrase. Ciugud este comuna cu cele mai multe fonduri. Cu amândoi mă știu bine. La Ciugud am lansat în 2016 pachetul despre agricultura de mijloc și dezvoltare rurală. De la Dl Damian am vrut să învăț cum să implementăm conceptul de smart village (sat inteligent) din PNRR și din fondurile de coeziune. A venit cu idei, am rămas că lucrăm împreună la un tip de intervenție ușor de replicat și rapid de aplicat. Știți că la Ciugud au închis școlile mici din sate și au adus toții copiii în școala principală din comună, care acum e atât de bună încât a devenit suprasolicitată, cu părinți din comunele din jur și din Alba Iulia care vin să își dea copiii aici? Asta înseamnă reformă, reorganizare pe rezultate. Asta căutăm. 

Dl Damian a venit cu un om pe care l-a ”furat” din guvern ca să lucreze la primăria sa. Am vrut să îl ”fur” înapoi consilier, dar nu a vrut 🙂.

Cu dl Ponoran mă știu de când am inițiat în 2016 un memorandum prin care să extindem în viitoarea programare (2020 – 2027) sistemul ITI, adică să avem mai multe microregiuni care să gestioneze local planuri de dezvoltare și bani europeni. Omul s-a apucat de treabă. A organizat peste 50 de primari din 4 județe în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Moţii Ţara de Piatră“.

De atunci s-a tot zbătut, dar până la urmă programele operaționale care sunt acum draft nu au inclus ITI suplimentare, deși există și o lege dată în acest sens (îl salut pe Florin Roman, care a lucrat la lege, a trecut-o prin Parlament, dar apoi nu s-a întâmplat nimic la implementare – îl asigur că ne ocupăm de asta). Eu cu dl primar Ponoran eram atât de exasperați încât ne pregăteam să protestăm la MFE, câteva zeci de primari din Apuseni, cei mai mulți PNL și cu mine, un europarlamentar USR PLUS la acea vreme 🙂. A venit pandemia și nu am mai putut. Ieri m-am întâlnit cu reprezentanți ai mai multor inițiative locale care vor să devină ITI și vom pregăti împreună strategiile locale. Avem un singur ITI acum, cel din Delta Dunării (care a funcțioat mai degrabă deficitar) – trebuie să facem mai multe și să le facem mai eficiente.

Mă întâlnesc zilnic cu primari din toată țara, din toate partidele, oameni din zone diferite, care se interesează deja de oportunitățile de finanțare din viitoarele Programe Operaționale sau din Programul Național de Redresare și Reziliență. Miercuri, 10 februarie, avem dezbatere publică la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene cu Uniunea Națională a Consiliilor Județene pentru actualizarea PNRR iar joi, 11 februarie, cu Asociația Comunelor din România”, a scris, vineri, pe facebook, ministrul Cristian Ghinea.

The post Primari din județul Alba cu ”lipici” la ministrul Fondurilor Europene appeared first on albapesurse.

Doi primari din județul Alba au ”lipici” la ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. I”eri s-au intersectat la noi la birou doi dintre…
The post Primari din județul Alba cu ”lipici” la ministrul Fondurilor Europene appeared first on albapesurse.Read More

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

8 februarie 2021

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...