Actualitate, Locale, Politica, Stiri

Prezentarea candidatului PSD Alba la primăria comunei Galda de Jos, Petrean Gheorghe Iustin

Mă numesc Petrean Gheorghe Iustin, am 32 de ani, sunt absolvent al liceului de matematică-informatică și al facultății de drept. Sunt de profesie jurist și lucrez în privat, în cadrul unei companii multinaționale.
Sunt născut și crescut în Comuna Galda de Jos, reușind să cunosc foarte bine comuna și problemele cu care se confruntă cetățenii acesteia. Am reușit de asemenea să identific complexul de inferioritate al administrației locale actuale, față de comune precum Ciugud și Stremț și anume, acela de a se crede superioare lor. E clar, ca formă de manipulare sună excelent. Da. Administrația actuală se bate cu Ciugudul. Doar că la Galda de Jos, comuna cu 13.300.000 lei buget anual, cel mai mare buget din județ, administrația locală bate din gură, investițiile locale fiind uitate iar satele comunei arătând tot ca acum 20 de ani.
Drept pentru care, acum patru ani, am hotărât să candidez pentru funcția de primar. Slaba experiență politică m-a plasat pe un loc secund, rămânând consilier local.
În această calitate, am fost întotdeauna alături de oameni, încercând să-i ajut pe toți, dar mai ales, încercând să mă implic în viața politico-administrativă a comunei printr-o serie de proiecte de hotărâre ce au avut ca scop principal investițiile în infrastructura locală. Proiectele, elaborate împreună cu echipa mea, după consultarea cetățenilor, au vizat în principal asfaltarea și modernizarea drumurilor, introducerea apei și canalizării în toate satele comunei dar și investiții social-culturale: capele funerare, poduri, terenuri de agrement, etc.
Concret, în cei patru ani de mandat am depus următoarele proiecte de hotărâre:
1. Proiect de hotărâre privind alimentarea cu apă potabilă și realizarea canalizării menajere în satul Galda de Sus;
2. Proiect de hotărâre privind instalarea unor sisteme de supraveghere video în intersectiile din comuna Galda de Jos;
3. Proiect de hotărâre privind achiziția unui capac frigorific pentru capela funerară din Satul Galda de Jos;
4. Proiect de hotărâre privind construcția unei capele funerare în Satul Galda de Sus;
5. Proiect de hotărâre privind execuția de drumuri pavate, rigole betonate acoperite, trotuare și podețe pe drumul comunal principal din satul Cetea;
6. Proiect de hotărâre privind execuția de rigole betonate acoperite, trotuare și podețe pe drumul comunal Oiejdea-Ighiu, fost DJ 105 M;
7. Proiect de hotărâre privind construirea unor scări din beton pentru accesul la Biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Galda de Jos;
8. Proiect de hotărâre privind construirea unui teren de joacă și sport în Satul Cetea;
9. Proiect de hotărâre privind construirea unui teren de joacă și sport în Satul Oiejdea;
10. Proiect de hotărâre privind construirea unui teren de joacă pentru copiii Grădiniței din satul Galda de Jos;
11. Proiect de hotărâre privind construirea unui teren de joacă pentru copiii Grădiniței din satul Galda de Sus;
12. Proiect de hotărâre privind construirea unui teren multisport 36x15m cu suprafaţă hard, la cheie, în curtea Școlii Gimnaziale „Nicolae Drăgan” din Satul Galda de Jos;
13. Proiect de hotărâre privind construirea unui teren multisport 42x22m cu gazon sintetic multifuncțional, la cheie, în Satul Oiejdea.
Toate aceste proiecte, inițiate de mine, au fost respinse, rând pe rând, de către consilierii locali, sperjurii care au jurat cu mâna pe Biblie să servească comuna și de care şi-au bătut joc îndată ce au ajuns la putere.
Un aspect foarte important, pentru care am luptat, a fost demersul pentru gratuitatea salubrizării, având în vedere că pe terenul comunei există cea mai modernă haldă de gunoi, iar la construirea acesteia, cetățenilor comunei le-a fost promisă această gratuitate, de către actuala administrație locală și județeană, promisiune uitată cu desăvârșire de către aceștia.
Am reușit, pentru prima dată, dupa 20 de ani, împărțirea pășunilor comunei, cetățenilor care dețin cirezi și turme de animale.

Cred că votul cetățenilor, acum patru ani, s-a orientat către liberali dintr-un singur motiv. Actualul primar a dat vina pentru eșecurile sale și incompetența sa administrativă pe… PSD, iar parte din cetățeni, au perceput candidatura lui liberală ca pe o nouă șansă. Foarte mulți alegători s-au resemnat, scârbiți de implicarea consilierilor locali în dezvoltarea infrastructurii satelor unde au fost aleși și doar foarte puțini, au conștientizat faptul că omul sfințește locul și că este nevoie de o echipă tânără, cu viziune nouă pentru o administrație sustenabilă, orientată către nevoile cetățenești. Vreau sa le reamintesc pe această cale cetățenilor, că actuala administrație locală liberală a vrut să transforme comuna în groapa de gunoi a județului Alba și doar cu ajutorul implicării oportune a echipei mele, am reușit să dejucăm, în ultimul moment planurile lor infecte.

Principalele noastre proiecte vor viza în mod deosebit:
1. Dezvoltarea infrastructurii și utilităților în toate satele comunei. Este momentul ca toți cetățenii celei mai bogate comune din judetul Alba să beneficieze de drumuri asfaltate, rigole betonate, apă, canalizare și gaz. Faptul că angajații primăriei au cele mai mari salarii nu vă face, dumneavoastră, cetățenilor, nici viața mai bună și nici comuna mai prosperă. Vă încântă spectacolele bianuale cu mici și muștar galben electoral? Știți ce reprezintă acestea? Bani risipiți. Banii dumneavoastră, ai celor care lucrați pe salarii mici, vă treziți la cinci dimineața să mergeți la lucru, vă spălați la ligheane și vă faceți nevoile în fundul curții. Anual se alocă bani pentru a renova bisericile, în special acum, în an electoral, dar în afară de fațadele vopsite nu se vede nimic. Ne facem că facem în loc să facem, în mod real, etapizat și planificat, cu bani de la Ministerul Cultelor, bani cheltuiți responsabil și transparent.
2. Sprijinirea tinerilor și celor plecați din țară datorită nevoilor și lipsurilor, prin acordarea de terenuri și facilități fiscale. Se observă o depopulare a comunei din cauza lipsei utilităților, a locurilor de muncă, a refuzului actualei administrații de a le acorda terenuri pentru construirea de locuințe, dar și din lipsa susținerii, prin proiecte europene, de dezvoltare a afacerilor pe plan local.
3. Stoparea tăierii pădurilor, în mod abuziv de către firme locale create peste noapte și nu numai, care vând lemnul rezultat către marii procesatori. În acest scop vom monitoriza toate drumurile de acces printr-un sistem integrat de dispecerizare și supraveghere. Dacă acest lucru nu va înceta, în câțiva ani, inundațiile provocate de defrișarea masivă, toți cetățenii care au locuinte de-a lungul râului Galda vor avea de suferit. Vrem o comună ca afară, europeană, dar nu vrem să devenim Mica Veneție a județului Alba. Nu suntem împotriva exploatării pădurilor, dar să le exploatăm cu folos. Să zicem că un buștean din pădure, neprelucrat costă 100 lei. Dacă îl crapi și faci lemne de foc, prețul său urca la 1000 lei. Dacă faci din el mobilă, prețul său se ridica la 10000 lei. Însă dacă faci din el mobilă sculptată, prețul bușteanului va urca la 100000 lei. Înțelegeți ce vreau să spun? Haideți să ne vindem scump pielea!
4. Punerea în circuit turistic a Băilor Romane și a zonei dintre Poiana Galdei și Întregalde prin atragerea de fonduri europene și susținerea tinerilor în dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii.
5. Asigurarea unei transparențe decizionale la nivel administrație locală prin intermediul rețelelor de socializare, ziarelor locale, avizierelor de la nivelul fiecărui sat, site-ul primăriei, care la momentul de față reprezintă o mare jignire adusă cetățenilor, prin lipsa de conținut și de informație.

Echipa mea de consilieri este formată din oameni tineri, de calitate, bine pregătiți din punct de vedere politic și social, pe care sper că cetățenii comunei să-i voteze. Este foarte important ca primarul să aibe majoritate în consiliul local pentru a putea promova proiectele de hotărâre. Schimbarea trebuie făcută din temelii pentru ca în această comună să se înalţe, în sfârşit, dreptatea întruchipată în oameni drepţi, competenţi şi valoroşi. Politica echipei mele este politica celor 5 ‘’C’’: CE? CUM? CU CE? CU CINE? şi CÂND?

Sunt un optimist incurabil și sunt convins că dacă eu, ca primar, voi fi atât de neputincios încât să nu fac din Galda de Jos un adevărat COLȚ DE RAI, va fi mult mai vrednic copilul meu care va veni după mine. Şi O VA FACE EL! Bilanţul meu, din păcate, va fi unul tragic. Când copilul meu mă va întreba ce am făcut pentru GALDA, nu o să fac altceva decât să las capul în pământ. Poate am să încerc să bâigui nişte scuze neinteligibile, gen „corupția”, „vremurile”. Aiurea! Va avea dreptate să mă judece şi să-mi dea sentinţa dureroasă: „ȘI TU, TU UNDE ERAI? TU, TU CE AI FĂCUT?” NIMIC!

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

9 iulie 2020

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...