TEATRU ALBA
Actualitate

Polițiștii din Alba au acționat din plin în week-end

În perioada 17 – 19 iulie 2015, peste 130 de poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, desfășoară zilnic activităţi în cadrul unei acţiuni ce vizează prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Astfel, ieri, 18 iulie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au efectuat 35 de controale în pieţe, târguri, localuri public şi verificări la 29 de societăţi comerciale, fiind vizată combaterea evaziunii fiscale, comerţul ilicit şi contrabanda cu produse accizabile.

Poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe principalele artere rutiere, pentru fluidizarea circulaţiei precum şi pentru prevenire accidentelor rutiere şi sancţionarea abaterilor comise de conducătorii auto.

În urma acestei acţiuni au fost constatate 11 infracţiuni, din care 3 de natură economico – financiară, 5 la regimul rutier, două de natură judiciară şi una de altă natură.

Totodată, au fost aplicate 292 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 68.950 lei, din care 24 la Legea 61 din 1991 republicată pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 5 la Legea 12/1990 privind activitatea de comercializare a bunurilor, 254 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 9 la alte acte normative. Au fost reţinute 10 permise de conducere şi au fost confiscate bunuri în valoare de 1.096 lei precum şi suma de 676 lei.

Exemple:

Cu ocazia unui control efectuat de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, la o societate comercială din Alba Iulia, s-a constatat că, în cursul anului 2013, în contabilitatea societăţii au fost înregistrate livrări fictive de mărfuri, în valoare de aproximativ 2.300.000 lei, de la un număr de 5 societăţi comerciale de pa raza judeţului Alba.

În baza acestor livrări, societăţile beneficiare au înregistrat achiziţii fictive, în scopul diminuării obligaţilor datorate bugetului de stat, respectiv TVA şi impozit pe profi, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 550.000 lei.

În continuare, faţă de reprezentanţii societăţilor beneficiare urmează a fi efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, iar faţă de administratorul societăţii controlate, cercetările vor fi continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.

În dimineaţa zilei de 18 iulie a.c., în jurul orelor 07,00, poliţiştii rutieri din Aiud au depistat un tânăr de 26 de ani, din municipiul Aiud, care conducea un autoturism, fiind sub influenţa alcoolului.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,46 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Aiud unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Distribuie Acum

19 iulie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...