TEATRU ALBA
Educatie, Stiri, Stiri Aiud, Stiri Apuseni, Stiri Blaj, Stiri Cugir, Stiri Ocna Mures, Stiri Sebes, Stiri teius

Polițiștii din Alba, alături de copii în cadrul programului „Şcoala altfel”

Poliţiştii din Alba desfășoară activităţi educaţionale dedicate siguranţei copiilor, în cadrul programului „Şcoala Altfel – să ştii mai multe, să fii mai bun”.

În perioada 8 – 19 aprilie a.c., poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţişti de la rutieră, ordine publică, acţiuni speciale şi reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba desfășoară activităţi informativ – preventive dedicate siguranţei elevilor, în unităţile de învățământ din judeţ în care se derulează programul „Şcoala Altfel – să ştii mai multe, să fii mai bun”.

Până în prezent, poliţiştii s-au întâlnit cu peste 1.400 de copii care învaţă în Şcoala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, Şcoala Gimnazială nr. 3 Cugir, Şcoala Gimnazial „Singidava” Cigir, Colegiul Tehnic Aiud, Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, Liceul Teoretic „David Prodan” Cugir, Colegiul Tehnic ”I.D. Lăzărescu” Cugir şi Liceul Tehnologic „Alexandru Domşa” Alba Iulia şi le-au prezentat teme legate bullying, le-au oferit explicaţii legate de modalităţile de prevenire a victimizării şi recomandări cu privire la comportamentul ce trebuie adoptat în cazurile de hărţuire, atât de pe poziţia de victimă cât şi de pe cea de martor.

Totodată, elevilor le-au fost reamintite regulile de circulaţie ce trebuie respectate, pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere dar şi regulile de navigare în siguranţă pe internet.

Cei interesaţi au putut afla informaţii despre profesia de poliţist, abilităţile necesare unui poliţist, avantajele oferite tinerilor care urmează  şcolile de poliţie şi au fost încurajaţi să se pregătească, din timp, pentru o eventuală admitere la o şcoală de poliţie.

Poliţiştii răspund tuturor solicitărilor formulate de unităţile de învăţământ care derulează, în această săptămână, programul „Şcoala Altfel – să ştii mai multe, să fii mai bun”urmând ca alte sute de elevi din judeţul Alba să înveţe lecţia prevenirii.

Distribuie Acum

17 aprilie 2019

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...