Actualitate, Stiri

Polițist din cadrul Poliției Municipiului Sebeș a fost confirmat pozitiv cu COVID-19!

Într-o postare pe pagina de Facebook Spr Diamantul a fost făcut public faptul că un polițist din cadrul Poliției Municipiului  Sebeș a fost confirmat pozitiv cu COVID-19,  iar alți 5 colegi ai acestuia se află în izolare.

”de curând, mai exact în data de 22.05.2019, toți lucrătorii Poliției Sebeș au fost chemați să se testeze pentru Covid-19, existând suspiciunea că un coleg al lor ar fi deja infectat.

După prelevarea testelor, acestea au fost trimise spre analiză Spitalului Municipal Alba, (DSP), urmând a fi comunicate rezultatele.

Dupa o asteptare de 8 ore, in care toti lucratorii si-au desfasurat activitatea normal au venit si rezultatele, fiind mentionat de catre conducere faptul ca toti am iesit,, „negativ” si ca totul este ok.

Fiind intrebati despre rezultatul colegului care era suspect si care nu aparea pe liste, conducerea a evitat sa raspunda, dispunand celor care stiau rezultatul sa nu spuna si celorlalti lucratori.

In cele din urma s-a aflat din alte surse ca acesta a iesit pozitiv, urmand binenteles o stare de agitatie si temere in randul celor care stiau ca au intrat in contact cu persoana infectata si nu numai.

Desi Politia mun. Sebes a fost inchisa vineri si nu mai primea niciun vizitator,ceilalti politisti aflati inauntru isi desfasoara activitatea ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, aflandu-se din alte surse ca desi s-a dispus de catre Inspectorul Șef ca cei intrati in contact cu persoana infectata sa fie izolati, comandantul Politiei Sebes ar fi spus ca daca îi izoleaza pe toti nu mai are cu cine să lucreze.

În cele din urma a fost luată masura izolarii față a 5 lucratori ai Politiei Sebeș, respectiv față de 4 lucratori din cadrul Biroului Ordine Publica si un lucrator din cadrul Biroului Criminalistic.

Ca o paranteza facem precizarea ca desi se cunostea ca lucratorul Politiei Sebes depistat pozitiv a intrat de asemenea in contact cu o persoana infectata, acesta nu a fost inlocuit din servici, astfel ca a intrat in contact cu mai multi lucratori…

Din alte surse s-a aflat ca persoana infectata ar fi fost suspecta si in data de 01.05.2020, cand i-au fost acordate 4 zile libere, insa nu s-a confirmat, astfel ca a revenit la servici.

Sotia politistului infectat lucreaza asistenta la Spitalul Sebes si ea a fost prima confirmata pozitiv covid . Acesta este internat la Sectia de Boli Infectioase a SJU din Alba Iulia.” a fost precizat pe pagina de Facebook a Spr Diamantul.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

25 mai 2020

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...