Actualitate

Peste 200 MILIOANE de euro în județul Alba prin Ministerul Dezvoltării, pentru 167 de obiective. Care sunt acestea? Probleme la Șpring…

Prezent astăzi într-o vizită de lucru în județul Alba, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației, Cseke Attila a precizat faptul că județul Alba este unul dintre județele care stau bine la capitolul accesării fondurilor europene și/sau guvernamentale. După mai multe întâlniri avute cu președintele CJ Alba, Ion Dumitrel și prefectul Nicolae Albu, dar și cu primarii de comune și orașe din județ, ministrul Attila a făcut o scurtă radiografie a situației la zi, vorbind inclusiv despre investițiile care se pregătesc prin PNRR, prin ministerul pe care îl conduce.

De altfel, acesta a făcut și o scurtă trecere în revistă celor mai importante proiecte în execuție sau care vor intra în faza de execuție la nivelul județului Alba.

Numai prin CNI sunt 20 de proiecte cu o valoare totală de 125 de milioane de lei, dintre care înaltul oficial a amintit:

  • UN NOU CĂMIN STUDENȚESC al Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, aflat în stadiu de execuție la 40%; 25 milioane de lei
  • construirea SECŢIEI DE PSIHIATRIE a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, care dispune de o finanțare de 17,62 milioane de lei
  • 5 BAZE SPORTIVE de tip 1, unele în proiectare, altele în execuţie, care se vor construi în Alba Iulia – Miceşti, Aiud, Blaj, Sebeş și Teiuș; Investiția în cazul fiecăreia este de jur de 6,5 milioane de lei

Prin PNDL județului Alba i-au fost alocați 878 de milioane de lei, din care au fost decontați 560 de milioane de lei, pentru 147 obiective de investiții (deja finalizate sunt 111).

De asemenea, ministrul Dezvoltării Attila le-a prezentat primarilor din județul Alba care sunt investițiile care se pot realiza prin PNRR care intră în sarcina ministerului pe care îl conduce.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației are la dispoziție 4,55 miliarde de euro din #PNRR:

  • 2,2 miliarde vor fi asigurate pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic și reabilitarea energetică a blocurilor și a clădirilor publice;
  • 2,12 miliarde vor fi utilizate pentru infrastructura verde a localităților și digitalizare;
  • 230 de milioane vor fi investite pentru construcția de creșe noi.

”Fondurile vor fi ușor de accesat de către fiecare comunitate locală, fără birocrație, indiferent de zonă, de rangul localității ori de culoarea politică a primarului”, a precizat ministrul Attila.

Este de așteptat ca toate orașele și municipiile din județul Alba să intre în programul construcției de noi creșe prin PNRR, ministrul explicând și faptul că în acest domeniu birocrația a fost mult simplificată. În acest sens, au fost invitați toți primarii de orașe și municipii din Alba să pregătească documentația necesară.

Probleme la Șpring

Fără a da explicații specifice cu privire la situațiile problematice din fiecare investiție, ministrul Attila a precizat că oriunde vor fi semne de întrebare va trimite corpul de control. Vizată ar putea fi chiar Primăria Șpring, unde investiția în canalizarea de aici s-a dovedit a fi o adevărată gaură neagră, cu lucrări prost făcute, un proiect nefinalizat nici până astăzi și o rețea complet nefuncțională (vom reveni cu detalii)…

The post Peste 200 MILIOANE de euro în județul Alba prin Ministerul Dezvoltării, pentru 167 de obiective. Care sunt acestea? Probleme la Șpring… appeared first on albapesurse.

Prezent astăzi într-o vizită de lucru în județul Alba, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației, Cseke Attila a precizat faptul că județul…
The post Peste 200 MILIOANE de euro în județul Alba prin Ministerul Dezvoltării, pentru 167 de obiective. Care sunt acestea? Probleme la Șpring… appeared first on albapesurse.Read More

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

4 iunie 2021

About Author


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...