TEATRU ALBA
Actualitate

Peste 110% din bugetul nerambursabil alocat Regiunii Centru prin POR a fost contractat

994958_239170976259544_793826773_n

Peste 110% din bugetul nerambursabil de circa 440 milioane euro, alocat Regiunii Centru prin POR, a fost contractat și aproape jumătate din aceste fonduri sunt deja investite în regiune și restituite beneficiarilor. Acestea sunt rezultatele programului REGIO în cei șase ani de la lansare. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru a organizat, în 10 decembrie 2013, în Sala de conferinţe a Hotelului Parc din Alba Iulia, Conferinţa regională privind stadiul implementării Programului Operaţional Regional la nivelul Regiunii Centru. Evenimentul a ilustrat celor prezenți rezultatele investițiilor de peste 200 milioane euro absorbite deja în Regiunea Centru, pentru dezvoltarea echilibrată și reducerea decalajelor economice din cele șase județe din centrul țării.
Prin cele 405 contracte de finanțare nerambursabilă semnate până în prezent, autoritățile publice locale, ONG-urile și firmele au solicitat 490,33 milioane euro fonduri europene, necesare pentru a susține dezvoltarea economico-socială a celor șase județe Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Fondurile sunt investite în modernizarea orașelor, repararea și construcția drumurilor, renovarea și dotarea spitalelor, extinderea centrelor de asistență socială pentru tineri și vârstnici, renovarea și dotarea școlilor, precum și dotarea echipajelor SMURD. De asemenea, din fondurile alocate se construiesc centre de afaceri moderne, se dă o altă funcționalitate unor fabrici părăsite și se dezvoltă peste 230 microîntreprinderi. În restaurarea obiectivelor de patrimoniu istoric, cum sunt cetățile și bisericile, s-au investit peste 60 milioane euro, alături de modernizarea hotelurilor, reabilitarea stațiunilor turistice sau crearea unor structuri de agrement.
„Încercăm să ne întâlnim cu toți beneficiarii POR la final de an pentru a putea vedea care este stadiul programului și ce rezultate am obținut pe fiecare axă a programului. Prin prezentările pe care le susținem, atât noi, cât și beneficiarii de fonduri nerambursabile, reușim să vedem rezultatele palpabile obținute prin cheltuirea celor peste 200 milioane euro adică aproape jumătate din ce am contractat. De asemenea, reușim, prin prezentarea proiectelor implementate, să folosim experiența și soluțiile aplicate de către beneficiari și în cadrul altor proiecte, învățam unii de la alții și reușim să facem cunoscute beneficiile obținute după șase ani de investiții și lucrări de modernizare, construcție și reabilitare a unor obiective de interes public. Datorită activităţii susţinute a întregii echipe de experţi ai ADR Centru, în colaborare cu beneficiarii, regiunea noastră ocupă un loc important la nivel național în privința gradului de absorbție a fondurilor pe care le gestionăm, iar cetățenii văd tot mai multe rezultate concrete ale acestor proiecte”, a declarat la încheierea lucrărilor Conferinței de la Alba Iulia, Simion Creţu, director general ADR Centru.
La întâlnirea de lucru din Alba Iulia s-au reunit principalii parteneri implicaţi în implementarea programului REGIO din Regiunea Centru și în procesul de absorbție a fondurilor europene gestionate de către ADR Centru. Analiza stadiului actual de implementare al programului a fost completată de prezentarea rezultatelor obţinute până în prezent în municipiile Brașov și Alba Iulia, a infrastructurii rutiere reabilitată din județul Sibiu, a dezvoltării sistemului de învăţământ din municipiul Sfântu Gheorghe, a schimbărilor aduse în infrastructura serviciilor sociale din județul Mureș, a infrastructurii de turism reabilitate din județul Harghita, dar și susținerea obținută pentru dezvoltarea unei microîntreprinderi. Ce fonduri nerambursabile și cum vor fi distribuite în perioada 2014-2020, precum și direcțiile de dezvoltare ale Regiunii Centru pe viitor au fost subiectele de pe agendă care au atras în finalul discuțiilor, atenția celor prezenți.

Distribuie Acum

10 decembrie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...