Actualitate

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FALS ȘI UZ DE FALS

În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul din Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 23 de percheziţii domiciliare, în județele Alba și Cluj, la persoane bănuite de fals, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite ar fi întocmit, în fals, diverse documente, precum permise de conducere și certificate de competență profesională, pe care le-ar fi pus la dispoziția unor persoane, contra unor sume de bani.

Vor fi puse în executare 22 de mandate de aducere, persoanele urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, pentru audieri.

Activitățile se desfășoară cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Totodată, la acțiuni participă și polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

The post PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FALS ȘI UZ DE FALS appeared first on albapesurse.

În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul din Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de…
The post PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FALS ȘI UZ DE FALS appeared first on albapesurse.Read More

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

18 ianuarie 2022

About Author


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Despre Noi

Platforma Media Alba,
arie de acoperire tot județul Alba .
Platforma cuprinde:

Radio Hit FM Alba Regional
Radio Hit Fm din Apuseni
Revista Alba100%
Ziarul Sebesanul
Ziarul De Aiud
Ziarul Blajeanul
Ziarul Cugireanul
Ziarul Motilor
PMAB

12 pagini de social media.
Informațile live, sunt destinate celor 340.000 de locuitori ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite.

Site-uri Partenere
Scrie-ne pe Messenger
Loading...