Actualitate

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE CĂ AU EFECTUAT, FĂRĂ DREPT, OPERAȚIUNI CU ARTICOLE PIROTEHNICE

Polițiștii din Alba au indisponibilizat 585 kilograme de articole pirotehnice, în urma a 9 percheziții efectuate la persoane care sunt bănuite că ar fi vândut astfel de articole, fără a fi autorizate. O persoană a fost reținută.

La data de 11 mai 2022, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Alba Iulia și Sebeș, au efectuat 9 percheziții, din care una în municipiul București și 8 în județul Timiș, la domiciliile unor persoane bănuite de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept precum și la sediile sau punctele de lucru ale societăților comerciale administrate de acestea.

Din cercetări, a rezultat că, începând cu luna noiembrie 2021, cele 9 persoane ar fi comercializat, on-line, unor cetățeni din județul Alba, articole pirotehnice, fără a fi autorizate în acest sens. O parte din articole ar fi fost vândute unor minori.

Trei persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, pentru audieri, iar față de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Săcălaz, județul Timiș, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Cu ocazia perchezițiilor, a fost identificată și indisponibilizată cantitatea de 585 de kilograme de articole pirotehnice (151.240 de petarde și baterii de artificii).

La acțiune au participat și polițiști de investigații criminale, investigare a criminalității economice, criminalistic și pentru acțiuni speciale din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Alba și Timiș precum și din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Aceasta a beneficiat de sprijinul Direcției pentru Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Cercetările sunt continuate.

The post PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE CĂ AU EFECTUAT, FĂRĂ DREPT, OPERAȚIUNI CU ARTICOLE PIROTEHNICE appeared first on albapesurse.

Polițiștii din Alba au indisponibilizat 585 kilograme de articole pirotehnice, în urma a 9 percheziții efectuate la persoane care sunt bănuite că ar fi vândut astfel de articole, fără a fi autorizate. O persoană a…
The post PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE CĂ AU EFECTUAT, FĂRĂ DREPT, OPERAȚIUNI CU ARTICOLE PIROTEHNICE appeared first on albapesurse.Read More

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

12 mai 2022

About Author


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Despre Noi

Platforma Media Alba,
arie de acoperire tot județul Alba .
Platforma cuprinde:

Radio Hit FM Alba Regional
Radio Hit Fm din Apuseni
Revista Alba100%
Ziarul Sebesanul
Ziarul De Aiud
Ziarul Blajeanul
Ziarul Cugireanul
Ziarul Motilor
PMAB

12 pagini de social media.
Informațile live, sunt destinate celor 340.000 de locuitori ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite.

Site-uri Partenere
Scrie-ne pe Messenger
Loading...