Actualitate, Educatie

Patru premii şi două menţiuni pentru elevii Colegiului Economic la concursul interjudeţean de matematică aplicată în economie

Elevii Colegiului Economic din Alba Iulia au reușit o performanță greu de egalat la Concursul Interjudețean de Matematică Aplicată în Economie de la Sibiu. Cea de-a VI-a ediție, adresată elevilor din clasele a IX-a – a XII-a, a adus nu mai puțin de șase premii elevilor albaiulieni.

Concursul a constat într-o probă scrisă de 3 ore, având 4 subiecte, de nivel asemănător cu cel al etapelor superioare ale olimpiadei de matematică și a celor de la disciplinele economice. Concursul s-a desfășurat pe grupe a câte doi elevi din clase de același nivel care au primit un set de subiecte de matematică și discipline economice.

Echipa de profesori coordonatori Ciocan Carmen și Marinescu Ioan au obținut un premiu I cu elevii Bartha Mihai și Florea Laurențiu și un premiu al II-lea cu elevii Nicula Sergiu și Cristea George. De asemenea, profesorii coordonatori Popa Victoria și Alexievici Eugenia au reușit să câștige premiul II cu elevii Lupșa Silvia și David Ana, premiul III cu elevele Aron Mădălina și Coroiu Monica și o mențiune cu elevii Dreghiciu Silviu și Aioanei Andrei. La clasa a XII-a, elevele Leba Claudia și Beldean Andreea, coordonate de prof. Popa Victoria și Basarabă Mihaela au obținut o mențiune. Elevii au fost recompensați cu diplome și cărți.

Concursul Interjudețean a fost organizat de Inspectoratul Școlar Sibiu, Societatea de Științe Matematice din România, Filiala Sibiu, Universitatea Alma Mater Sibiu, Asociațiunea Astra și Colegiul Economic George Barițiu Sibiu.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

22 aprilie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...