Actualitate, Politica

Partidul lui Tăriceanu a intrat în legalitate

Partidul Liberal Reformator există cu acte în regulă. Acesta a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti în Registrul Partidelor Politice şi a intrat în rândul partidelor politice oficial

„Încuviinţează modificarea Statutului şi a Programului Partidului, intervenite conform celor hotărâte în cadrul Congresului Extraordinar al Partidului Naţional al Mediului din 19.12.2014. Dispune înscrierea modificărilor în Registrul Partidelor Politice. Cu apel în 5 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.03.2015.” se arată în deciztia CAB.

”Ce pot să spun este că ieri (n.r. luni) Tribunalul București a admis cererea noastră de înregistrare, schimbare a denumirii, siglă și toate cele. Am văzut acest lucru afișat pe portal. Nu am fost încă la ședință. Vom avea discuții săptămâna aceasta și când o să primesc o informație oficială o să vă anunț”, a spus Ioan Lazăr preşedintele PLR Alba.

Preşedintele PLR este Călin Popescu Tăriceanu. Acest părăsea PNL anul trecut cu scandal, făcându-şi un alt partid alături de câţiva loiali. Deşi Tăriceanu a candidat la prezidenţialele din 2014, partidul său nu a fost înregistrat.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

1 aprilie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...