Actualitate

Părinți amendați, după o ceartă începută de părinți

O ceartă a copiilor, continuată de părinţi, a fost motivul pentru care un echipaj de jandarmerie a intervenit luni, 18 august, pe strada Plopilor din municipiul Blaj. Doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional.
Intervenţia a fost solicitată prin apel la 112, în jurul orei 20.00. S-a constatat că sursa întregului incident a fost o ceartă între doi copii, motivul fiind acela că unul nu a vrut să-i împrumute bicicleta personală celuilalt. Minorii s-au înjurat şi s-au ameninţat cu bătaia, fiind auziţi de părintele unuia dintre ei. Acesta, în loc să dea dovadă de maturitate şi responsabilitate şi să acţioneze pentru aplanarea conflictului, a luat apărarea odraslei şi, împreună l-au înjurat pe celălalt copil. În scurt timp, în scenă a intrat şi tatăl celui din urmă, rezultând un episod de violenţă verbală, la care asistau şi chiar începeau să participe aproximativ 20 de cetăţeni din zonă. S-a acţionat de urgenţă pentru aplanarea situaţiei tensionate, iar principalii vinovaţi au fost identificaţi şi sancţionaţi contravenţional. Astfel, P.R. ( 37 de ani ) şi R.C. (25 de ani), ambii domiciliaţi în Blaj, au primit câte o amendă în valoare de 200 de lei.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

19 august 2014

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...