Politica, Stiri Aiud

Pandemia de coronavirus a subliniat limitele sistemului medical și slabele politici publice în domeniu

COMUNICAT DE PRESĂ

Dacă ar fi să facem o analiză a politicilor de sănătate, putem constata faptul că se pune accent insuficient pe elemente precum: prevenția, informarea și conștientizarea publică, rolul societății civile în procesul de luare a deciziilor în sănătate ș.a.m.d. De exemplu, în anumite situații pacienții, care ar trebui să beneficieze de sistemul de sănătate, obțin informații limitate asupra drepturilor și responsabilităților ce le revin. În loc să ne pregătim să nu fim loviți de boli, suntem devastați când ele vin, lucru pe care îl dovedește zi de zi actuala pandemie de coronavirus. Beneficiarii sistemului de sănătate accesează serviciile medicale doar când bolile sunt deja instalate și, nu de puține ori, în forme destul de grave.

Noi, cei de la USR-PLUS considerăm – și am spus public acest fapt ori de câte ori s-a putut – că elaborarea politicilor publice de sănătate constituie unul dintre instrumentele prioritare de guvernare, cu implicarea activă a cetățenilor. Procesul de adoptare și implementare a oricăror decizii durează prea mult și nu este deloc transparent. În plus, în situații grave, cum este cea de acum, oamenii se informează necorespunzător din mediul virtual, dar nu se implică în dezbateri, majoritatea exprimându-și reticența.

Cum stăm în Alba?! Deloc bine, chiar dacă s-au făcut anumiți pași pentru o stare mai bună. Avem un număr destul de mic de medici la mia de locuitori, atât medici de familie, cât și stomatologi sau medici specialiști. Avem puțini doctori, pentru că au preferat să plece în centrele medicale mari din vecinătate și unii chiar în străinătate, unde au mai mult succes. Acest deficit de cadre este resimțit mai puternic în special la nivel spitalelor din orașele mai mici – Abrud, Câmpeni, poate chiar Cugir. Să nu uităm că regimul Băsescu a închis spitalele din Zlatna și Ocna Mureș, care acum se străduiesc să revină în sistem. La nivelul cabinetelor de medicină de familie, de medicină a muncii sau a unităților și compartimentelor de primiri urgențe, la Ambulanță și la SMURD, lucrurile nu stau cu mult mai bine. De exemplu, avem 12 comune în județ, în zone cu accesibilitate redusă, care nu dispun de medic de familie, iar în 4 orașe și alte 9 comune numărul de medici de familie este insuficient. Peste lipsa de specialiști se suprapune precaritatea bazei materiale. Condițiile improprii de funcționare ale unor dispensare comunale din județ, precum și dotarea precară a majorității acestora (de exemplu lipsa unor echipamente specifice, a aparatelor EKG și a punctelor de recoltare analize etc.), face ca acele unități sanitare să joace un rol redus în depistarea precoce a afecțiunilor medicale. Asta înseamnă o politică publică proastă, care nu pune accent pe prevenție și pe depistarea precoce a cazurilor de îmbolnăvire. Un alt exemplu negativ îl constituie existența a doar 5 centre de permanență medicală – numai unul în zona Apusenilor (!) – care ar putea reprezenta o alternativă pentru urgențele minore, degrevând într-o oarecare măsură spitalele și serviciile de ambulanță.

Noi, USR-PLUS, susținem fără rezerve necesitatea reformării sistemului medical, prin elaborarea și implementarea politicilor de sănătate, coroborată cu creșterea rolului serviciilor preventive la nivelul asistenței medicale primare. Guvernul care va gestiona țara în urma alegerilor generale trebuie să direcționeze politicile publice de sănătate spre prevenție și îmbunătățirea calității sistemului și a răspunsului la problemele prioritare de sănătate publică. Vrem să creștem transparența finanțării sistemului medical, deoarece oamenii au realmente impresia că banii lor din contribuții sunt aruncați în vânt, singurii care se preocupă de sănătate fiind percepuți cei de la Colegiul Medicilor și asociațiile de pacienți, sau presa, și mai puțin Guvernul, Parlamentul sau autoritățile publice locale. Oamenii se uită prima dată la starea lor de sănătate și a celor dragi, văd că medicii de familie le acordă uneori prea puțin timp pentru consiliere sau îngrijiri și sunt de-a dreptul speriați de spitale. Mai ales acum situația e chiar dificilă!

În calitate de candidat al USR-PLUS pentru Parlamentul României, susțin necondiționat depolitizarea sănătății și creșterea performanței medicale. Alături de viitorii mei colegi voi acționa pentru a ne păstra medicii în țară, în județul Alba, să direcționăm fondurile acolo unde este nevoie. Vom opri nepotismul și vom crește siguranța pacientului, precum și calitatea actului medical. Trebuie să aducem sănătatea aproape de oameni. Și vom face aceasta prin dezvoltarea medicinei de familie, printr-un mai bun acces la medicamentele esențiale, printr-o prevenție eficientă și pe baza medicinei de proximitate. Vom avea și resurse, pentru că vom înființa Fondul Național de Modernizare a Infrastructurii din Sănătate, un program de 1 miliard de euro pe următorii 4 ani.

Pentru că toți românii au dreptul la sănătate și viață!

Adrian SIMION,

Candidat USR PLUS pentru Senatul României

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

2 noiembrie 2020

About Author

Redactiealba


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...