Actualitate, Social, Stiri

Pakiv România, vizită în Grecia pentru un schimb de experienţă

În perioada 23-28 martie 2015 reprezentanţii Asociaţiei Pakiv Romania au efectuat o vizită de studiu în Grecia.

Activitate este prevăzută în cadrul proiectului „Dezvoltare rurală durabilă prin revitalizarea meșteșugurilor”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenție 5.2 „Promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce privește dezvoltarea resurselor umane și ocuparea forței de muncă”.

Desfăşurată în parteneriat cu SC Technical Training SRL București și Techniki Ekpedeftiki SA, vizita de studiu a avut ca scop realizarea unui schimb de bune practici în vederea elaborării a trei strategii regionale pentru revigorarea activităților meșteșugărești în regiunile de implementare ale proiectului (Centru, Nord-Vest și Vest) și de a întocmi un plan de acțiuni care să contribuie la stimularea dezvoltării meșteșugurilor prin practicarea independentă a unor activități lucrative care să genereze oportunități de ocupare în acest domeniu.

După cun ne spun reprezentanţii Pakiv România, prin proiectul „Dezvoltare rurală durabilă prin revitalizarea meșteșugurilor vor fi furnizate servicii integrate de informare, consiliere și de formare profesională în mediul rural pentru cel puțin 1000 de șomeri, persoane ocupate în agricultura de subzistență și persoane inactive. Programele de formare profesională vizează calificarea a 875 dintre viitorii beneficiari ai proiectului în domenii din sectorului meșteșugăresc, cum ar fi: lucrători în executarea de produse artizanale din lemn și alte materiale, lucrători asamblori materiale din textile și piele, țesători și tricotori, tâmplari, tapițeri, lucrători în broderie și blănari, olari. După finalizarea programelor de formare, 30 dintre absolvenți vor fi susținuți și asistați să-și înființeze mici afaceri meșteșugărești care să contribuie atât la creșterea calității vieții acestora și a familiilor lor, precum și la dezvoltarea comunităților din care fac parte.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

30 martie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...