Asociaţia Pakiv România consideră demisia consilierului local al municipiului Alba Iulia, Rareş Buglea, din funcția de președinte al TNL Alba ca fiind un act de demnitate.
”Cred că evoluțiile din ultimele zile ne-au arătat tuturor că este nevoie de responsabilitate în actul politic din România pe toate palierele.
Scuzele adresate femeilor de etnie romă de către tânărul polician în textul anunțului gestului său sunt binevenite.
Recomandăm oamenilor politici, în special celor tineri, ca înainte de a avansa inițiative publice să urmeze cursuri de legislație europeană, principii europene și drepturile omului.
Cred că acesta primul proces de conștientizare a importanței modului în care se adresează soluțiile necesităților persoanelor din grupurile vulnerabile la excluziunea socială”, a declarat președintele Asociației Pakiv România, Gruia Ioan Bumbu.
”Totodată îmi cer scuze dacă printr-o exprimare nefericită, fie pe rețeaua de socializare în postarea de acolo sau în declarațiile ulterioare, am lăsat impresia că mă refer doar la o anumită etnie și nu așa cum am vrut și vreau să susțin, mă refer la toate mamele iresponsabile din România.
Îmi cer scuze față de membri acestei etnii dacă s-au considerat direct vizați”, a declarat consilierul local al muncipiului Alba Iulia, Rareș Buglea, luni după-amiază.
”Avem încrederea că tânărul politician liberal va găsi calea de a îmbunătăți soluțiile destinate copiilor și femeilor din grupurile defavorizate și va propune măsuri și proiecte care vor fi benefice acestor categorii și care vor respecta drepturile fundamentale ale omului”, a subliniat președintele Asociației Pakiv România, Gruia Ioan Bumbu.
Lasă un răspuns