Actualitate, Stiri, Stiri Aiud, Stiri Apuseni, Stiri Blaj, Stiri Cugir, Stiri Ocna Mures, Stiri Sebes, Stiri teius

Operațiuni de destructurare a grupărilor de criminalitate organizată



În perioada 27 decembrie 2018 – 10 ianuarie 2019, 134 de poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au acţionat pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic și consum ilicit de droguri și spălare de bani.

Cu această ocazie au fost organizate 15 acțiuni operative, fiind efectuate 35 de percheziții domiciliare, pentru probarea activității infracționale a 57 de persoane, dintre care 25 au fost reținute sau arestate și două au fost plasate sub control judiciar.

În urma acțiunilor au fost confiscate sau indisponibilizate bani, bunuri și produse, astfel:

Din categoria drogurilor: 99 comprimate MDMA, 6 bile cannabis, 156 de grame de rezină de cannabis, peste 665 de grame de cocaină, 35 grame de cannabis, 3 plante cannabis, 27 de plicuri substanţă vegetală, 100 de kilograme de precursori, 2 cântare electronice și 4 grindere.

Bani: 40.300 de lei, 8.000 de euro, 100 de dolari și 1.100 delei falsificați;

Echipamente IT: un laptop, două tablete, 29 de telefoane mobile și 18 cartele SIM;

În plus, a fost instituit sechestru asupra unui autoturism.

În activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, luptători de la acţiuni speciale şi jandarmi.



Distribuie Acum

14 ianuarie 2019

About Author

Redactiealba


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...